PARTIDUL ROMÂN

PARTIDUL ROMÂN Demnitatea, credinţa, iubirea de neam, tradiţiile şi cultura promovate ca virtuţi permanente şi nenegociabile ale minorităţi române din Serbia.

P R O G R A M U L
PARTIDULUI ROMÂN



Partidul Român (PR) este partidul politic al românilor care sunt de orientare democratică și civică, care va lupta pentru înfăptuirea dreptului și realizarea comuniunii apartenenților minorității naționale române din Voivodina și Serbia, pentru participarea lor și promovarea intereselor lor în autoguvernarea locală, pentru prezența lor și participarea activă î

n organismele puterii, atât la nivel local, cât și la nivel regional, provincial și republican. PR pornește de la faptul că baza fiecărei societăți sunt drepturile omului care fiecărui cetățean îi aparțin în mod egal, independent de apartenența etnică, religioasă, s*x, rasă sau apartenență politică sau stare materială. Valorile pe care PR le susține în activitatea sa sunt: libertatea, dreptatea, solidaritatea, activitatea publică – fiecare are dreptul la adevăr, la exprimarea publică a opiniei, inițiativă, concept, precum și la confruntarea publică a atitudinilor care diferă de cele ale altora. Aceste drepturi aparțin fiecărui cetățean și ele trebuie să devină realitate, însă pentru înfăptuirea lor este necesar să se asigure un sistem atotcuprinzător de protecție și drepturi care vor fi realizate. De aceea Partidul Român prin activitatea sa va garanta fiecărui cetățean libertatea individuală, egalitatea cetățenilor, egalitatea tuturor comunităților etnice și religioase, șanse egale pentru toți care participă în viața publică, economică și socială. PR susține dreptul la inițiativă personală a fiecărui cetățean și la integritatea morală a acestuia. Obiectivul nostru este societatea civică şi democrată care trebuie să fie asigurată prin intermediul mass-mediei libere şi independente, justiţiei independente și depolitizate, a guvernării imparțiale, susţinută de un mecanism eficient de control al fiecărei puterii. În acest sens, nici un interes nu poate fi deasupra inereselor cetăţenilor şi a drepturilor omului, iar primul pas este depolitizarea serviciilor şi organismelor de stat. PR este într-o acțiune continuă, activitatea sa nu se rezumă doar la campania electorală. Dimpotrivă, acțiunile partidului sunt acel instrument, mecanismul cetățenilor prin care în permanență își vor realiza drepturile, însă este și instrumentul de control al puterii, independent de faptul dacă va participa la putere. PR va lupta pentru afirmarea personalității fiecărui cetățean, pentru libertatea de opinie și de exprimare, pentru dreptul la demnitatea personală și proprietatea privată ca drept inalienabil, dreptul la apartenența națională și limba maternă, la școlarizare în limba maternă, ca prin instruire să cunoască istoria și cultura poporului căruia îi aparține, pentru păstrarea și valorificarea patrimoniului național. Obiectivul PR este de a reprezenta minoritatea națională română, interesele românilor și să slujească acelora care se consideră apartenenți ai acestei comunități etnice, dar și celorlalți apartenenți ai altor naționalități cu care conviețuiesc românii, să articuleze și potențeze modelele de promovare și exprimare a identității lor naționale în toate sferele de interes și activitate publică.

Address

Vardarska18
Vršac
26300

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PARTIDUL ROMÂN posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to PARTIDUL ROMÂN:

Share