01/04/2022
Ziua de 1 𝗮𝗽𝗿𝗶𝗹𝗶𝗲 este socotită 𝗭𝗶𝘂𝗮 𝗽𝗮̃𝗰𝗮̃𝗹𝗲𝗹𝗶𝗹𝗼𝗿 😄 în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Germania, Franța. E una dintre zilele preferate pentru cei cu simțul umorului și cu un gust deosebit pentru farse. Este un prilej bun de distracție. Chiar dacă numele și data diferă, farsele care se fac pe 1 APRILIE, de ZIUA PĂCĂLELILOR, sunt de multe ori aceleași. ZIUA PĂCĂLELILOR se sărbătorește pe 1 APRILIE și în România și Republica Moldova, unde există și un personaj celebru: PĂCALĂ.
♦️La noi însă, ZIUA PĂCĂLELILOR s-a impămantenit cu aproape 200 de ani mai târziu, cu toate ca la sașii si șvabii din România există deja o tradiție mult mai veche ca de 1 APRILIE să se păcălească unii pe alții. Românii nu au avut nevoie de această zi pentru a se păcăli. Hâtri din fire, au creat un personaj și un joc denumite PĂCALĂ, respectiv Păcaălici.
♦️PĂCALĂ a devenit eroul unui film foarte apreciat de copii, bazat pe povestirile lui Ion Creangă, Ioan Slavici sau Petre Ispirescu. Tot PĂCALĂ este eroul primului film de desene animate realizat in România, in anul 1920.
♦️Superstiția spune că păcăleala de 1 APRILIE trebuie facută pană la ora 12.00, despre cele după această oră se zice că aduc ghinion.
♦️O altă superstiție spune că in ziua de 1 APRILIE- ZIUA PĂCĂLELILOR nu se fac căsatăorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soțul va fi “sub papuc”.
♦️La noi, se crede că, dacă nu păcălești pe nimeni de 1 APRILIE- ZIUA PĂCĂLELILOR, tot anul, pana la următoarea zi de 1 APRILIE, vei fi tu cel păcălit.
♦️Se mai spune că, atunci când o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei.
♦️Să te căsătorești la 1 APRILIE nu e foarte indicat: bărbatul insurat in această zi va fi sub păpucul nevestei pănă la sfărșitul vieții.
♦️Copiii născuți la 1 APRILIE vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar face bine să se ferească de jocurile de noroc, care le vor ruina viața.