05/09/2026
Când o fabrică din România plătește în jur de 180 de euro/MWh pentru energie, iar una din Spania 70–80 de euro/MWh, problema nu mai este doar factura la energie.
Problema este cm industria din România mai poate concura.
Semnalul venit de la Dacia ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Renault a investit peste 4 miliarde de euro în România, dar nimeni nu ne garantează că următoarele modele sau următoarele investiții vor veni tot la Mioveni.
Și e normal să fie așa. În interiorul marilor grupuri, fabricile concurează între ele. Iar dacă la noi costurile sunt mult mai mari, pierdem.
De aceea cred că trebuie să facem două lucruri în paralel.
În primul rând, să reducem taxarea energiei pentru industrie, cel puțin până când România reușește să crească suficient producția de energie și capacitatea de stocare.
Nu putem spune companiilor: „mai rezistați câțiva ani, până îmbunătățim legislația și fiscalitatea pentru noi capacități noi”, în timp ce ele pierd contracte și investiții în fața fabricilor din alte țări.
În al doilea rând, trebuie să accelerăm serios finanțările pentru stocare si producție de energie.
Astăzi pierdem prea mult timp cu birocrația: ghiduri care durează luni, consultări, aprobări, perioade de aplicare, evaluări lungi, contracte care se semnează greu și, apoi, decontări care întârzie.
Și toate întârzierile astea se văd în teren. Pe hârtie avem bani și programe. În realitate, avem șantiere care așteaptă.
Iar fiecare proiect de stocare întârziat înseamnă energie ieftină pe care nu reușim să o folosim atunci când avem nevoie de ea.
România are nevoie de mai multă energie, de mai multă stocare, dar și de puțin bun-simț economic până ajungem acolo.
Putem vorbi cât vrem despre reindustrializare, dar până la urmă, lucrurile sunt destul de simple: dacă energia este prea scumpă, investițiile se duc în altă parte.
Iar dacă vrem ca industria să rămână și să crească în România, trebuie să facem energia competitivă o prioritate reală.
Sursa: zf.ro
