PNȚ Maniu-Mihalache Brașov

03/09/2026

NAȚIONALISM SĂNĂTOS SAU PATRIOTISM LUMINAT?

Președintele Nicușor Dan a vorbit despre nevoia unui „naționalism sănătos”.

Nu știu exact ce înseamnă această formulă. Dar știu ce înseamnă Patriotismul Luminat.

Este una dintre marile idei ale tradiției politice reprezentate de Iuliu Maniu și de generația care a făcut România Mare. Înțelesul său îl găsim în Rezoluția de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, în publicistica și discursurile liderilor Partidului Național Român și, mai târziu, în gândirea național-țărănistă.

Iuliu Maniu a exprimat esența sa într-o frază memorabilă:

„Nu vrem să devenim din asupriți, asupritori.”

Asta însemna Patriotismul Luminat.

Să-ți iubești națiunea fără să urăști alte națiuni. Să ceri libertate pentru români, dar să respecți libertatea tuturor. Să revendici drepturi pentru tine și să recunoști aceleași drepturi celuilalt. Să construiești un stat în care cetățenii sunt egali în fața legii, indiferent de etnie, religie, s*x sau stare socială.

La Alba Iulia, această concepție a devenit proiect politic: libertate națională pentru popoarele conlocuitoare, egalitate confesională, vot universal, libertatea presei, a întrunirii și a asocierii.

Era patriotismul unei generații care cunoscuse discriminarea și care, ajunsă învingătoare, refuza revanșa.

De aici veneau Iuliu Maniu, memorandiștii, Iuliu Hossu, Ion Mihalache, Pan Halippa. Pentru ei, România nu trebuia doar să fie mare. Trebuia să fie și dreaptă.

Patriotismul Luminat nu înseamnă să te bați cu pumnul în piept, să cauți permanent dușmani sau să împarți cetățenii în „mai români” și „mai puțin români”.

Înseamnă să-ți iubești țara suficient de mult încât să dorești pentru ea libertate, dreptate, educație, prosperitate și demnitate.

Secolul XX ne-a arătat unde duc naționalismul exclusivist, ura și fanatismul: dictaturi, războaie și persecuții.

Poate că nu avem nevoie să inventăm astăzi definiția unui „naționalism sănătos”.

Avem deja, în propria noastră tradiție democratică, o formulă mai limpede: PATRIOTISMUL LUMINAT.

A prețui Națiunea Română înseamnă a dori ca ea să fie liberă, dreaptă, prosperă și luminoasă.

28/08/2026

Avem un vis.
Visăm la o Românie în care condamnarea comunismului să nu rămână doar o declarație solemnă, ci să devină o despărțire reală de trecutul său întunecat.

O Românie eliberată definitiv de oamenii, rețelele, reflexele și mentalitățile care au traversat schimbarea de regim și au continuat să influențeze statul.

O Românie în care foști ofițeri ai Securității să nu conducă instituții esențiale, iar nomenclatura comunistă și urmașii rețelelor sale să nu se transforme într-o nouă „moșierime roșie”, privilegiată prin avere, influență și acces la putere.

O Românie în care serviciile să apere statul, nu să arbitreze politica, presa sau economia. În care instituțiile să răspundă cetățeanului, nu cercurilor de influență. În care meritul să valoreze mai mult decât obediența, iar cariera publică să nu depindă de cine te recomandă din umbră.

Visăm și la o Românie împăcată cu adevărul despre propria ei istorie.

O țară în care comunismul să nu mai fie cosmetizat, victimele să nu fie uitate, iar istoria falsificată să nu mai fie transmisă generațiilor următoare ca adevăr convenabil.

Visăm la o Românie puternică și unită, în care demnitatea fiecărui om să fie respectată, indiferent de originea sa, de credință sau de opțiunile sale politice. O Românie în care diferențele dintre noi să nu fie transformate în motive de învrăjbire.

Și, mai ales, visăm la o Românie în care cetățeanul să poată avea încredere că votul lui contează, că legea este aceeași pentru toți și că libertatea nu este ceva tolerat de putere, ci un drept pe care nimeni nu i-l poate lua.

România trebuie să transforme condamnarea comunismului într-o despărțire adevărată de trecutul său întunecat.
Acesta este visul nostru:

O Românie liberă, demnă și pe deplin desprinsă de cătușele Securității și ale Partidului Comunist.

La o sută de ani după Proclamația de Emancipare, Marșul asupra Washingtonului a culminat, la 28 august 1963, cu unul dintre cele mai puternice discursuri ale

27/08/2026

27 AUGUST – O INDEPENDENȚĂ DE SĂRBĂTORIT SAU O REÎNTREGIRE RATATĂ?

La 27 august 1991, Republica Moldova își proclama independența. România a fost primul stat care a recunoscut noul stat, la numai câteva ore. După mai bine de jumătate de secol de ocupație sovietică, Basarabia ieșea de sub autoritatea Moscovei. Momentul a fost întâmpinat firesc cu speranță și entuziasm pe ambele maluri ale Prutului.

După 35 de ani, însă, avem obligația să privim și ceea ce a urmat.

Independența nu a însemnat Reîntregirea. Dimpotrivă, consolidarea unei statalități moldovenești separate a creat instituții, interese politice și economice și o clasă conducătoare pentru care existența propriului stat a devenit, treptat, mai importantă decât reunificarea firească cu România. Pentru lungi perioade, Republica Moldova a rămas vulnerabilă influenței Moscovei, capturată de interese oligarhice și menținută sub presiunea permanentă a regimului separatist de la Tiraspol și a prezenței militare ruse.

La București, regimul FSN condus de Ion Iliescu, obedinet față de Moscova, a recunoscut imediat a statalitatea separata. Cu numai câteva luni înainte, România semnase cu Uniunea Sovietică un tratat care reafirma inviolabilitatea frontierelor existente. O asemenea politică răspundea mai curând menținerii statu-quo-ului dorit de Moscova decât unei viziuni românești asupra viitorului Basarabiei.

Poziția național-țărăniștilor era alta. Corneliu Coposu afirma fără echivoc, în iunie 1991: „Considerăm Basarabia și Bucovina ca făcând parte din teritoriul românesc.”

Din păcate, nici idealul unionist nu a fost ferit, în deceniile următoare, de confiscare, manipulare și transformare într-un instrument electoral. Au existat personaje și grupări care au transformat un ideal național într-un spectacol de scandal și gălăgie, îndepărtând tocmai oamenii care ar fi dorit să se implice cu seriozitate și responsabilitate în proiectul Reîntregirii.

Unionismul nu poate fi doar o lozincă. Iar un unionism care minimalizează amenințarea Rusiei – tocmai puterea care a rupt Basarabia de România și care menține și astăzi trupe pe teritoriul Republicii Moldova – este o contradicție politică fundamentală.

Astăzi, Republica Moldova se îndreaptă spre Uniunea Europeană, iar România are datoria să susțină fără rezerve acest parcurs. Dar integrarea europeană nu trebuie să transforme Reîntregirea într-un subiect interzis, într-o amintire sau într-o simplă soluție de rezervă pentru vremuri de primejdie.

La 35 de ani de la 27 august 1991, este timpul ca România și Basarabia să își privească din nou cu luciditate și curaj viitorul comun.

Un singur popor român a fost despărțit de o istorie crudă. Faptul că această despărțire durează nu o face mai firească și nici definitivă.

Responsabilitatea revine, în primul rând, celor care pretind că reprezintă acest popor pe ambele maluri ale Prutului: să aibă curaj, viziune și respect pentru națiunea pe care o conduc și pentru generațiile care vor veni.

La aniversări și coroane – primii.
La fapte – datori.

27/08/2026

Tăcerea din jurul lui Lucian Pahonțu spune multe despre România de astăzi

Investigația Recorder despre trecutul generalului Lucian Pahonțu nu este o simplă dezvăluire biografică. Este o radiografie tulburătoare a continuității unor structuri de putere din România ultimilor 36 de ani.

Documente și mărturii prezentate de Recorder arată că actualul șef al SPP a fost ofițer al Trupelor de Securitate și comandant de pluton la UM 0305 Băneasa. În noaptea de 21 decembrie 1989, plutonul său s-a aflat în dispozitivul din zona Universității–Intercontinental, acolo unde regimul Ceaușescu își reprima cu sânge propriii cetățeni. Câteva luni mai târziu, în iunie 1990, aceeași unitate participa la evacuarea violentă a Pieței Universității, iar mărturiile din Dosarul Mineriadei îl plasează din nou pe locotenentul Lucian Pahonțu și plutonul său în dispozitiv.

Pahonțu conduce astăzi Serviciul de Protecție și Pază. Îl conduce de peste două decenii, traversând trei președinții și nenumărate schimbări de guverne.

Dar aproape la fel de gravă ca dezvăluirea este tăcerea care a urmat-o.

Nu vedem reacția instituțională pe care gravitatea faptelor ar impune-o. Nu vedem indignarea partidelor care se revendică zgomotos de la democrație și statul de drept. Nu vedem întrebările incomode pe care asemenea informații ar trebui să le provoace în toate marile redacții. Iar Palatul Cotroceni, instituția de care SPP este legată nemijlocit, tace.

Această silenzio stampa instituțională ridică o întrebare pe care România nu o mai poate evita: cât de mult s-a desprins, în realitate, statul român de vechile sale structuri de putere?

PNȚ Maniu-Mihalache cunoaște prea bine ce a însemnat Securitatea. Membrii Partidului Național Țărănesc au fost urmăriți, arestați, torturați și uciși de această instituție. De aceea nu putem considera trecutul un simplu detaliu de CV.

Nu afirmăm că tăcerea de astăzi dovedește existența unui centru ocult care comandă România. Dar longevitatea incredibilă a unui asemenea personaj la vârful statului și paralizia politică produsă în jurul său ne obligă să punem întrebarea.

Cine protejează pe cine?

PNȚ Maniu-Mihalache cere încetarea imediată a mandatului lui Lucian Pahonțu la conducerea SPP, desecretizarea documentelor relevante privind activitatea sa în decembrie 1989 și iunie 1990 și o explicație publică din partea Președintelui României privind motivele pentru care acesta a fost menținut în funcție.

România nu poate construi o democrație autentică păstrând la vârful statului umbrele instituțiilor care au apărat dictatura.

Securitatea trebuia să dispară în 1989.
Nu să-și schimbe uniforma și să supraviețuiască sistemului pe care l-a servit.

25/08/2026

Acum 109 ani se năștea Ion Diaconescu.

Un destin tragic și măreț în același timp.

Tragic, pentru că apartenența la PNȚ, în 1946, i-a adus ani grei de pușcărie politică, muncă silnică în mină și blamarea de către o putere aservită unor interese străine de dorințele și valorile națiunii române.

Măreț, pentru că aceeași apartenență la PNȚ, după 1990, și suferințele trecutului l-au așezat în poziția de a contribui decisiv la recâștigarea credibilității României. Ajuns într-o poziție-cheie a statului român, Ion Diaconescu a confirmat, alături de alți foști deținuți politici, că România poate și are voința politică de a se democratiza.

Personalitate discretă, dar tenace, a fost omul care, până la dispariția lui Corneliu Coposu, a contribuit esențial la dezvoltarea și consolidarea partidului.

Democrat prin definiție, adept al consultării cu colegii și al deciziilor principiale, bazate pe valori și asumate cu sprijinul majorității, Ion Diaconescu a reușit, într-o coaliție foarte eterogenă, să recupereze anii pierduți sub semnul „democrației originale” și să întoarcă România spre parcursul european și euroatlantic enunțat inițial de prietenul și colegul său Corneliu Coposu.

A fost efortul unei generații care suferise, continuat împreună cu cei care au înțeles ce șansă putea rata România și ce preț ar fi urmat să plătească românii.

Ion Diaconescu a fost acel tip de personalitate care nu și-a dorit să strălucească cu orice preț, dar fără de care mecanismul democratic nu poate funcționa. Pentru că știa și înțelegea. Știa de la Maniu, de la Mihalache și îl înțelegea pe Coposu.

Și mai știa, din propria sa experiență, că, dacă România nu se alătură valorilor democratice, un destin tragic precum al său se poate repeta și pentru alții.

Iar noi, național-țărăniștii, suntem mândri că Ion Diaconescu a fost președintele nostru!

25/08/2026

Mulți patrioți, puțini meseriași!

25/08/2026

# Cine controlează partidele controlează democrația

**Poate exista democrație fără partide politice? Cu certitudine, nu.**

Tocmai de aceea, teama de partide politice reale a fost una dintre constantele puterii postdecembriste. În 1990, Ion Iliescu privea pluripartidismul cu suspiciune și considera convenabilă existența multor partide mici, incapabile să amenințe dominația FSN. Ideea era simplă: opoziția poate exista, cu condiția să fie slabă, fragmentată și controlabilă.

Mentalitatea nu a dispărut. S-au schimbat doar metodele. De câte ori nemulțumirea unor segmente ale societății a încercat să se transforme într-o forță politică, sistemul a încercat să o infiltreze, fragmenteze sau să-i controleze liderii.

În paralel, PSD și sateliții săi au transformat prea multe funcții-cheie ale statului într-un sistem de împărțire politică. Competența, experiența și caracterul au fost prea des înlocuite de fidelitatea față de cei care numesc.

Acum se pregătește următorul pas. AEP controlează deja finanțarea partidelor și campaniilor electorale. Noul proiect al legii partidelor îi acordă un rol central asupra întregii existențe a unei formațiuni: constituire, înregistrare, reorganizare, dizolvare și radiere.

Instituția este condusă de Adrian Țuțuianu, politician cu peste două decenii de carieră în PSD, care a demisionat din partid cu numai câteva zile înainte de a deveni președintele AEP. Precedentul Toni Greblă și alegerile din 2024 ar fi trebuit să ne învețe cât de periculoasă este politizarea arbitrului electoral. Răspunsul este însă să i se dea și mai multă putere.

Național-țărăniștii știu prea bine ce înseamnă să faci politică reală într-un sistem care preferă adversari controlați. După 1990, am cunoscut zeci de ani de marginalizare, fragmentare, infiltrare și hărțuire.

**PNȚ Maniu-Mihalache protestează ferm împotriva acestor măsuri cu evidentă tentă autocratică, cere retragerea lor și demisia președintelui AEP.** Este inadmisibil ca o instituție chemată să garanteze corectitudinea competiției electorale, pluralismul și libera asociere să propună restrângerea acestor drepturi prin mijloace administrative.

**AEP nu poate fi transformată din arbitru electoral în comisar politic al partidelor.**

Chemăm societatea civilă autentică — fără epoleți, fără ordine de partid și fără dependențe față de centrele de putere — să sancționeze public acest derapaj. Vom iniția un apel public, deschis semnăturilor celor care refuză transformarea AEP într-un instrument de control politic.

PSD și sateliții săi par să urmărească cercul complet: controlul instituțiilor, al banilor politici, al regulilor competiției și, în cele din urmă, al existenței competitorilor.

**Cine controlează partidele controlează alternativa la putere. Iar cine controlează alternativa nu mai administrează o democrație. Administrează doar aparența ei.**

25/08/2026

Toată lumea vorbește despre patriotism astăzi.

23/08/2026

Indiferent de modul în care e atacat Maniu, în 99% din cazuri, nu este vorba de critica imparţială a unui om politic, ci de încercarea de a demola ceea ce simbolizează el, adică România Mare, normală. Maniu e atacat pentru rolul său în istoria României, deşi criticile sunt aparent îndr...