16/12/2024
‼️33.489 de posturi noi pentru bugetari‼️
📌 Guvernanții și partidele politice se pregătesc de luni bune de ajustarea sistemului public, însă doar din vorbe. În realitate, România a ajuns să aibă în prezent peste 1,3 milioane de bugetari, fiind vorba de posturi efectiv ocupate, conform ultimelor date de la Ministerul de Finanțe.
📌 33.489 de posturi noi pentru bugetari, într-o lună Ceea ce ultimele guverne ar fi trebuit să evite, din moment ce în ultimii ani au tot fost luate măsuri de așa-zisă austeritate, adică blocarea unor concursuri pentru funcțiile de la stat, s-a întâmplat. Ministerul Finanțelor, în ultimele date publicate privind numărul posturilor ocupate în sistemul bugetar, arată că în sistemul public sunt 1.300.297 de angajați. Iar aceste date nu cuprind personalul unor instituții de stat, dar care se autofinanțează, cm ar fi BNR sau ASF.
📌 La începutul lunii septembrie, Guvernul Ciolacu venea cu o ordonanță care ar fi trebuit să mai stăvilească angajările la stat. „Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență până la data de 31 decembrie 2024 se suspendă prevederile următoarelor acte normative: a) prevederile art. VII, alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023, cu excepția serviciilor publice din domeniul educației și sănătății”, este articolul referitor la blocarea angajărilor la stat.
Sursa: libertatea