Oficiul National pentru Cultul Eroilor

Oficiul National pentru Cultul Eroilor Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Oficiul National pentru Cultul Eroilor, Government Organization, Strada Candiano Popescu nr. 6, sector 4, Bucharest.

Oficiul National pentru Cultul Eroilor (ONCE) este organ de specialitate al administratiei publice centrale, aflat in subordinea Ministerului Apararii Nationale, avand functii de reglementare, sprijin si control in domeniul conservarii mormintelor si operelor comemorative de razboi. ONCE este, de asemenea, responsabil cu identificarea si evidenta mormintelor si operelor comemorative de razboi romanesti si straine din Romania si a celor romanesti din strainatate.

28/07/2026

Constatarea deceselor la Regimentul 15 Dorobanți pe Frontul de Vest
(30 octombrie-10 decembrie 1944)

Mobilizat în anul 1941, Regimentul 15 Dorobanți a participat la Campaniile de pe Frontul de Est și de Vest, până la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Începând cu data de 23 august 1944, comanda Regimentului a fost asigurată de colonelul Bantaș Constantin.
La data de 30 octombrie 1944, comandamentul Diviziei 6 Infanterie a solicitat Regimentului 15 Dorobanți să înainteze în mod urgent propunerile de avansare pentru ofițerii care au fost răniți în lupte, precum și pentru ofițerii care au murit în luptă, înaintând și un istoric al activității eroilor, chiar dacă acesta ar fi fost negativ.
Ulterior, la 2 noiembrie 1944, s-a completat Ordinul din 30 octombrie 1944, fiind incluși și ofițerii activi și de rezervă, cu o vechime mai mare de anul 1941, propunerile urmând să conțină și caracterizările pentru anul 1944, chiar dacă au mai avut foi calificative în cursul aceluiași an.
La nivelul Regimentului 15 Dorobanți au fost propuși, la 29 noiembrie 1944, 10 sublocotenenți și locotenenți care s-au distins în luptă pentru întocmirea foilor calificative. Cinci dintre aceștia au fost consemnați ulterior ca decedați în luptă:
1. slt. (r) Petrov Mihail
2. slt. Mărăndici Ioan
3. slt. (r) Ciobanu Dumitru
4. slt. Albescu Ioan
5. slt. Bădinoiu Nicolae
Referitor la militarii care au murit pe câmpul de luptă în cadrul Regimentului 15 Infanterie, colonelul Vasilescu Gheorghe, care l-a schimbat la comanda regimentului pe colonelul Bantaș Constantin (la 9 decembrie 1944), a constatat, la 12 decembrie 1944, că nu exista o evidență clară a celor care au murit în luptă, considerând că eroii nu au fost raportați de companiile din care au făcut parte. În această situație a emis Ordinul cu nr. 2704/1944, prin care companiile au avut un termen de trei zile pentru întocmirea extraselor de deces, în caz contrar comandanții companiilor urmând să fie direct răspunzători: „Deoarece Regimentul a avut suficiente pierderi până în prezent și companiile nu au înaintat până în prezent la Serviciul Casieriei [actele] de constatare a morții și nici nu s-a pututut înainta familiilor celor în cauză această situație din cauza neglijenței companiilor și cm în prezent ne găsim într-o perioadă de acalmie, Ordon următoarele:
1.Companiile vor întocmi în termen de trei zile, până la 13.12.1944, toate procesele-verbale de constatare a morții ofițerilor, subofițerilor și trupei căzuți pe câmpul de luptă, fără a mai aștepta o nouă revenire.
2. Se vor întocmi procese-verbale și pentru dispariția ofițerilor, subofițerilor și trupei, semnate de comandanții de Companii și Batalioane. Se vor întcomi actele cu toate pierderile pe care Regimentul le-a suferit de la refacere și până în prezent, deoarece din neglijența companiilor, netrimițindu-se aceste forme la timp, familiile celor căzuți nu au nicio cunoștință în vederea aranjării drepturilor lor.
Toate aceste acte se vor aduce la biroul mobilizării până la data de 13.12.1944.
(...) De neexecutarea prezentului Ordin rămâneți direct răspunzători”.
Reacția colonelului Vasilescu a fost determinată de Ordinul permanent al Diviziei 6 Infanterie cu nr. 2678 din 10.12.1944, prin care se cerea să se comunice Serviciului Statistic din cadrul Marelui stat Major pentru fiecare militar care au căzut în luptă următoarele date: ziua, luna și anul morții, localitatea, dacă s-a trimis extrasul de deces primăriei și dacă s-au întocmit și trimis actele de pensie primăriei.
Pentru îndeplinirea ordinului, plutonierii majori și furierii din fiecare companie au fost trimiși la ofițerii și subofițerii care se aflau pe poziții, pentru a completa declarații despre militarii care au fost raportați morți, răniți sau dispăruți în luptă, consemnându-se pentru fiecare caz în parte cine avea să semneze declarațiile respective.
Datele au fost sintetizate într-un tabel, cuprinzând numele a 12 militari din Regimentul 15 Dorobanți, morți (3) răniți (6) și dispăruți (3), de la 19 octombrie 1944 până la 6 noiembrie 1944.
Datele celor trei eroi raportați ca decedați au fost următoarele:
1. soldat Tamaș Gheorghe din Sărmășag, județul Sălaj, mort la 22 octombrie 1944 și înmormântat la Babota, județul Sălaj.
2. soldat Turic Iustin, mort la 30 octombrie 1944 și înhumat la Kántorjánosi în Ungaria.
3. frt. Costache Gheorghe, mort la 30 octombrie 1944 și înhumat la Kántorjánosi în Ungaria.

Colonelul Simionescu I. Constantin, eroul de la Cotul DonuluiÎn toamna anului 1942, Regimentul 39 Infanterie, comandat d...
27/07/2026

Colonelul Simionescu I. Constantin, eroul de la Cotul Donului

În toamna anului 1942, Regimentul 39 Infanterie, comandat de colonelul Simionescu I. Constantin, a ocupat poziții între Valea Zariza și Cota 226, respingând numeroase atacuri în cursul lunilor octombrie-noiembrie.
În dimineața zilei de 18 noiembrie 1942, trupele sovietice au dezlănțuit un puternic atac, cu intenția de a străpunge dispozitivul de apărare al Diviziei 14 Infanterie, insistând și în sectorul Grupării „Centru“ unde se afla pe poziții Regimentul 39 Infanterie, în zona Kalmikovski. Prin lupte grele, pozițiile au fost păstrate până la sfârșitul zilei. A doua zi, sovieticii au reluat ofensiva, anunțată printr-un puternic bombardament de artilerie. Deși infanteria inamică a fost oprită, tancurile sovietice au reușit să ajungă în spatele Regimentului 39 Infanterie, încercuindu-l. În timpul atacului și-a pierdut viața, colonelul Simionescu I. Constantin, comandantul regimentului.
Pentru eroismul și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă pe câmpul de luptă, colonelul Simionescu I. Constantin a fost avansat post-mortem la gradul de general de brigadă. În timpul Campaniei din Est, colonelul Simionescu a fost decorat cu Ordinul „Steaua României“ cu spade și panglică de „Virtute Militară“ și „Crucea de Fier“ germană clasa a II-a.

*

Simionescu I. Constantin s-a născut la 19 iunie 1897 în municipiul Câmpulung Muscel, județul Argeș. A urmat Şcoala Militară de Ofițeri de Infanterie din București (1914-1916).
A parcurs treptele carierei militare, de la gradul de sublocotenent (1916), locotenent (1917), căpitan (1920), maior (1930), locotenent-colonel (1937) până la cel de colonel (1941).
În Primul Război Mondial, sublocotenentul Simionescu Constantin a luptat în cadrul Regimentului 30 Infanterie. Pentru faptele sale de arme a fost decorat cu Ordinul „Coroana României“ cu spade în grad de cavaler, și cu Ordinul rus „Sfântul Stanislav“ clasa a III-a.
În anul 1919 a fost încadrat la Regimentul 3 Grăniceri, îndeplinind misiuni pe frontiera de nord a țării. În perioada 1927-1931 a funcționat în cadrul Cercului de recrutare Muscel, după care a revenit la Regimentul 30 Infanterie.
Colonelul Simionescu I. Constantin, a fost numit în anul 1941 la comanda Regimentului 39 Infanterie, din cadrul Diviziei 14 Infanterie, cu care a participat la luptele din Basarabia (Nicoleanca și Florești), la cele de pe frontul Odessei (Petersthal, Josefsthal, Dalnik și Tătarca) și la cele de la Cotul Donului.

MONUMENTUL EROILOR DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, ORAȘUL BĂILEȘTI, JUDEȚUL DOLJ Există monumente pe lângă care trecem aproap...
08/07/2026

MONUMENTUL EROILOR DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, ORAȘUL BĂILEȘTI, JUDEȚUL DOLJ

Există monumente pe lângă care trecem aproape în fiecare zi, pe care le privim ca pe niște repere ale orașului, ca pe niște simple opere de artă sau locuri unde se depun coroane de flori la marile sărbători naționale. Rareori ne întrebăm însă cine au fost oamenii ale căror nume sunt săpate în bronz și ce drame umane au făcut necesară ridicarea unui asemenea monument.
La Băilești, răspunsul începe cu mult înainte de dezvelirea monumentului eroilor din centrul orașului, într-o lume care a încetat să existe și pe care o mai putem afla doar din documentele de arhivă, din presa vremii și din literatura de specialitate.
Dintr-un asemenea document, dedicat prezentării situației județului Dolj la începutul Primului Război Mondial, aflăm că în anul 1915, comuna Băilești număra aproape 12.000 de locuitori. Era una dintre cele mai prospere așezări din sudul Olteniei, un important centru agricol, în care viața își urma cursul firesc, iar marile evenimente ale Europei păreau încă departe.
Dar numai un an mai târziu, România intra în război, iar după ofensiva Puterilor Centrale din toamna anului 1916, Băileștiul avea să cunoască una dintre cele mai grele perioade din întreaga sa istorie, perioada ocupației Puterilor Centrale, consemnată de documentele vremii în cifre, procese-verbale și rapoarte administrative.
Încă din primele zile ale ocupației, armata germană a început rechizițiile, luând din case nu doar hrană și animale, ci și obiecte de uz casnic. Toate bunurile alimentare, alături de numeroase alte produse destinate întreținerii armatei de ocupație, au fost inventariate cu minuțiozitate. Clădirile școlilor au fost transformate în spitale și cazărmi, iar fiecare localitate doljeană era obligată să finanțeze armata de ocupație cu împrumuturi financiare, repartizate în funcție de numărul locuitorilor și de presupusa ei putere economică.
Și totuși, Băileștiul nu a cedat. Au existat oameni care au ales rezistența. Unii au plătit cu zile sau luni de detenție pentru că au protestat împotriva ocupației, în vreme ce peste o sută de doljeni au fost executați de ocupanți, iar peste trei sute au fost deportați în lagăre din Germania, Austro-Ungaria și Belgia. Printre aceștia s-au aflat și 11 băileșteni, trimiși în lagărul Bois l`Evenge, din Belgia.
La sfârșitul războiului bilanțul era cutremurător: 384 de fii ai Băileștiului nu s-au mai întors de pe front sau din captivitate. În urma lor au rămas peste 200 de copii orfani, sute de părinți îndoliați și numeroase văduve. Această statistică spune poate mai mult decât orice discurs despre dimensiunea tragediei prin care a trecut comunitatea băileșteană.
Poate tocmai de aceea inițiativa ridicării unui monument al eroilor nu a aparținut autorităților, ci văduvelor de război. Ele au înțeles că memoria celor dispăruți nu poate rămâne doar în sufletele familiilor, ci trebuie să capete chip în centrul orașului, pentru a fi onorată.
Monumentul a fost finanțat atât de stat, cât și prin subscripție publică. A fost realizat din bronz, la București, în atelierele Fabricii Vlăsceanu, de către sculptorul Ioan Iordănescu, fiind adus la Băilești în anul 1922. Lucrările au continuat până în luna octombrie a anului 1924, când ansamblul a fost dezvelit în prezența oficialităților și a militarilor Regimentului 31 Dolj din Calafat.
Lucrarea sculptorului Iordănescu a fost amplasată într-un loc ales cu grijă. Cei care coborau din tren vedeau aproape imediat silueta impunătoare a ansamblului. Era primul salut al orașului și, în același timp, prima lecție de istorie oferită oricărui călător, fapt amintit și de Constantin Kirițescu, unul dintre cei care au scris pentru prima dată despre monument.
Nu este întâmplător faptul că băileștenii au ales un monument atât de complex. Ei nu și-au dorit doar un obelisc cu nume de eroi gravate, ci o adevărată alegorie a sacrificiului național. Ansamblul monumental a impresionat încă de la început prin dimensiuni și prin bogăția simbolurilor. În partea cea mai înaltă sunt alăturate două dintre acestea: un ostaș căzut în luptă, surprins în ultima încleștare cu dușmanul și zeița Victoria, reprezentată sub forma unei femei care sună din trâmbiță îndemnul la luptă.
În planul al doilea, apare în centru un bloc din beton, placat cu marmură, sub forma unui trunchi de piramidă. În partea superioară, sunt sculptate în piatră motive florale, iar dedesubt, în partea dreaptă, stând pe o piatră, statuia Reginei Maria, cu privirea spre planul de sus, iar în partea stângă, o acvilă cu aripile desfăcute, simbol al victoriei, libertății și al permanenței idealului național. Nu era o alegere întâmplătoare. Pentru generația care trăise Marele Război, Regina Maria era întruchiparea speranței și a curajului. Fusese prezentă în spitale, printre răniți și refugiați, iar imaginea ei devenise una dintre cele mai puternice reprezentări ale rezistenței românești.
Din păcate, această concepție artistică avea să fie mutilată după instaurarea regimului comunist. Simbolurile considerate incompatibile cu noua ideologie au fost înlăturate. Statuia Reginei Maria a dispărut de pe monument, la fel și acvila care domina ansamblul. În 1947, cele două sculpturi au fost mutate în curtea Liceului Industrial din Băilești. Ulterior, au fost repuse pe amplasamentul lor originar, de către sculptorul băileștean Voinea Iulică.
Pe laturile de nord și de vest ale monumentului au fost sculptate însemne ce țin de simbolistica luptătorului: casca de război, baioneta, grenadele și drapelul de luptă. De jur împrejurul soclului de beton au fost fixate 22 de plăci din bronz, înscrise cu numele celor 384 de băileșteni care și-au jertfit viața în Primul Război Mondial. Plăcile nu au fost așezate aleatoriu. Ele urmează ordinea gradelor militare: ofițeri, subofițeri și soldați, într-o modalitate nedisimulată de a păstra disciplina armatei și după moartea eroilor.
Printre eroii nominalizați pe plăci, se numără și doi ofițeri băileșteni deveniți simbolul tuturor eroilor locali: locotenentul Gheorghe Becherescu și sublocotenentul Nicolae Poenaru. Unul dintre aceștia, Gheorghe Becherescu, a fost un militar de carieră care și-a găsit sfârșitul în regiunea Dobrogei, la 3 noiembrie 1916. Celălalt, Nicolae Poenaru, fusese învățător înainte de mobilizare. A murit pe Dealul Pleșului, în Gorj, la 29 octombrie 1916. În amintirea celor doi, tot în centru, la numai câteva zeci de metri de monumentul central, între Biserica „Sinții Apostoli” și Parcul Tineretului, se înalță în prezent o frumoasă compoziție plastică cu chipurile celor doi imortalizate pe două plăci, din marmură și bronz.
Monumentul a continuat să rămână locul în care băileștenii și-au comemorat eroii. Acest lucru se datorează, în mare măsură, memoriei colective. Bătrânii localnici își amintesc, că în perioada războiului și mult timp după aceea Băileștiul rămăsese o localitate cu multe femei îndoliate și copii care își așteptau zadarnic tații. Văduvele mergeau aproape zilnic la cimitir, iar de sărbători tinerii împodobeau mormintele cenotaf ale eroilor neîntorși de pe front cu ouă încondeiate și flori, într-o impresionantă ceremonie comemorativă. Era felul în care comunitatea refuza să lase uitarea să se aștearnă peste cei dispăruți.
Poate că aceasta este cea mai importantă lecție pe care o conferă Monumentul eroilor din Băilești. El nu vorbește doar despre război. Vorbește și despre felul în care o comunitate și-a purtat durerea. Despre oameni care au rămas fără fii, fără soți și fără părinți, dar care au găsit puterea să transforme suferința într-un loc al memoriei. Despre văduve care au strâns bani pentru monument, despre profesori locali care au cercetat arhivele timp îndelungat pentru a reda numele eroilor și despre bătrâni care au păstrat, până la sfârșitul vieții, poveștile celor plecați pe front.
Astăzi, când privim Monumentul eroilor din centrul orașului Băilești, vedem bronz, piatră și marmură. Dar dincolo de acestea se află adevărata lui substanță: cele 384 de destine care au schimbat pentru totdeauna istoria Băileștiului și au făcut ca numele orașului să fie înscris, prin jertfă, în istoria Marelui Război.

Monumentul eroilor de la Cerna şi Severin, mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi Există monumente care impresioneaz...
02/07/2026

Monumentul eroilor de la Cerna şi Severin, mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi

Există monumente care impresionează prin amploarea lor și monumente care emoționează prin poveștile pe care le păstrează. La câțiva pași de Dunăre, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, Monumentul eroilor de la Cerna și Severin reunește aceste două dimensiuni.
Privit de la distanță, monumentul pare o impresionantă compoziție sculpturală, iar privitorul îi poate admira silueta impunătoare, grupul statuar din bronz și eleganța coloanelor din marmură. Analizat de aproape, acesta se transformă într-o carte de istorie și artă scrisă în piatră de Câmpulung, marmură de Rușchița și bronz, materiale care îi conferă noblețe și durabilitate.
Ridicat în Parcul Rozelor, în fața caselor Tache Popescu, pe una dintre cele mai frumoase terase ale orașului, ansamblul domină peisajul urban prin monumentalitatea sa și, mai ales, prin ceea ce ascunde: o criptă în care odihnesc osemintele a aproape cinci sute de militari români și de alte naționalități, căzuți în luptele purtate în toamna anului 1916 pe teritoriul Mehedințiului.
Când România a intrat în Primul Război Mondial, la 27/28 august 1916 (stil nou), entuziasmul începutului a fost repede înlocuit de realitatea unei confruntări dramatice. După ofensiva din Transilvania, armatele Puterilor Centrale au trecut la contraatac, iar Oltenia s-a transformat într-unul dintre principalele teatre de operații.
Valea Cernei, defileul dintre Orșova și Mehadia, înălțimile Alionului, drumurile spre Turnu Severin și câmpia Dunării au devenit, în noiembrie 1916, locuri ale unor lupte crâncene. Aici s-au confruntat detașamentele „Cerna” și „Colonel Tăutu”, din Divizia 1 Infanterie română, cu grupul de forţe inamice „Mehadia”. În încercarea de a întârzia înaintarea trupelor germane și austro-ungare spre interiorul Olteniei, fiecare zi câștigată însemna timp pentru reorganizarea trupelor române și retragerea ordonată a populației și a instituțiilor.
Pentru mehedințeni, războiul nu a însemnat doar știri de jurnal venite de pe front. Se putea vedea de pe dealuri, se putea auzi din bubuitul artileriei sau putea intra în case prin telegramele care vesteau că cineva de pe front nu se va mai întoarce.
După război, întrebarea nu mai era dacă acești oameni merită un monument, ci cm putea fi exprimată recunoștința unei întregi comunități. Răspunsul a venit la 28 mai 1927, când filiala Turnu Severin a Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” a inițiat constituirea unui comitet de execuție care și-a propus ridicarea unui monument reprezentativ pentru eroii mehedințeni. România trăia atunci anii de consolidare a statului întregit, iar memoria sutelor de mii de militari morți sau dispăruți în Marele Război devenise o datorie publică.
Ceea ce impresionează și astăzi este felul în care comunitatea severineană a înțeles această datorie. Ridicat în perioada 1930 - 1933, monumentul nu a fost construit exclusiv din fonduri publice. La finanțarea sa și-au adus obolul, în afară de contribuția autorităților, și diverse societăți patriotice dar, mai ales, oamenii simpli. Diverși școlari care și-au donat economiile, comercianți ai orașului, Societatea „Cultul Eroilor”, Camera de Comerț și Industrie, Prefectura Mehedinți, Primăria Turnu-Severin, Societatea „Carpați” grade inferioare sau Uniunea „Ofițerilor de Rezervă” au contribuit fiecare după puteri. Într-o Românie care încă își vindeca rănile războiului și traversa dificultățile crizei economice, din perioada anilor 1928-1933, ridicarea monumentului a devenit un proiect al întregii comunități severinene. Nu mai era doar un monument al eroilor, ci și un monument al solidarității.
Printre cele mai emoționante gesturi de solidaritate consemnate în documente se numără cel al unui grup de elevi ai Școlii de băieți nr. 3 din Turnu Severin, care și-au donat toate economiile, în valoare de 275 de lei. Nu mai puțin impresionantă a fost donația unei eleve din clasa a șasea a liceului de fete din Turnu Severin, orfana de război Trașcă I. Speranța, care, în ciuda sărăciei în care se zbătea, întreținându-se doar cu sprijinul direcțiunii liceului în care învăța și din cele câteva ședințe de meditații slab plătite pe care le acorda, și-a depus în rate modestele sale economii, în valoare de 100 de lei, pentru a onora astfel amintirea tatălui său, învățătorul Ion Trașcă, din comuna Albești, mort pe front. Sunt gesturi care vorbesc de la sine despre educația patriotică și spiritul civic al vremii.
Costul total al monumentului s-a ridicat la 2.250.000 de lei, o sumă impresionantă pentru România interbelică. Planurile au fost încredințate arhitectului State Baloșin, unul dintre cei mai apreciați arhitecți ai perioadei interbelice. Acesta a imaginat ansamblul ca pe o alegorie plastică a continuității istorice a poporului român, compusă din două figuri centrale, un legionar roman şi un soldat român, primul înmânându-i celui de-al doilea o torţă, simbol al luminii şi civilizaţiei, sugerând originea poporului român şi misiunea în viitor a generației Marelui Război, de a prelua și duce mai departe moștenirea Romei antice. Ansamblul este completat de statuia alegorică „Victoria”, sprijinită pe un scut cu stema României Mari, de doi vulturi din bronz cu aripile desfăcute, donați de Comitetul Central al Societății „Cultul Eroilor”, precum și de basoreliefurile care evocă două momente definitorii pentru identitatea națională: războaiele daco-romane (101-102, 105-106) și Războiul de Întregire (1916-1919).
Proiectul arhitectului Baloşin a fost pus în execuţie de către sculptorul Theodor Burcă, care a câştigat, la 30 noiembrie 1931, un concurs de creaţie organizat de comitetul de execuţie a monumentului. Acesta a realizat de altfel și celelalte accesorii sculpturale din bronz şi piatră ale monumentului: statuia „Victoria”, efigiile regelui Ferdinand I şi reginei Maria, medalioanele cu chipurile regelui Decebal şi împăratului Traian, vulturii din bronz, urnele comemorative și compoziţia „Simbolul Sacrificiului”, care, toate la un loc, transmit mesajul continuității și al jertfei pentru idealul național și fac din acest monument una dintre cele mai rafinate compoziții simbolice întâlnite la operele comemorative de război din România interbelică, care ascunde însă și povești mai puțin cunoscute.
Puțini știu, de pildă, că la realizarea grupului statuar central, sculptorul Theodor Burcă a folosit ca model, pentru soldatul român care primește simbolic lumina civilizației de la un legionar roman, o persoană reală: fruntașul Gheorghe Chesnoiu Vasile, din Regimentul 95 Infanterie. De asemenea, impunătoarea statuie a zeiței Victoriei, amplasată la baza monumentului, a avut drept model o tânără mehedințeancă, domnișoara Delescu, câștigătoarea unui concurs de frumusețe din acea perioadă.
Dar adevărata inimă a monumentului nu se află la suprafață, ci dedesubt, în liniștea unei cripte. Aici monumentul încetează să mai fie o operă de artă, devine un sanctuar. În acest loc de odihnă comun se găsesc rămășițele pământești a aproape 500 de eroi, militari ai Armatei române, dar și din armate beligerante, adunați de pe culmile Cernei, din Câmpia Severinului și din alte locuri unde războiul a lăsat în urmă tranșee, ruine și sate întregi îndoliate.
În interiorul criptei, pictorul craiovean Gheorghe Chivulescu a realizat o amplă compoziție murală, executată pe fonduri aurite și în tehnică mozaicată. Lucrarea ilustrează teme biblice, ale sacrificiului și credinței, transformând cripta într-un adevărat spațiu de reculegere.
La dezvelirea monumentului, în data de 9 mai 1933, severinenii au privit această operă nu doar ca pe un monument comemorativ, ci ca pe un altar al memoriei naționale. Iar mesajul gravat pe monument rămâne la fel de actual: „PĂSTRAȚI UN MOMENT DE TĂCERE ȘI RECULEGERE ȘI REFLECTAȚI!”.
Poate că acesta este și cel mai important mesaj al monumentului. Dincolo de bronz, marmură și piatră, ansamblul vorbește despre soldații căzuți pe front, despre copiii care și-au dăruit economiile, despre artiștii care au transpus memoria istorică în piatră și despre o comunitate întreagă care a înțeles că sacrificiul nu trebuie uitat.
Astăzi, la aproape un secol de la inaugurare, Monumentul Eroilor de la Cerna și Severin rămâne un reper al municipiului Drobeta-Turnu Severin și o lecție despre memorie, solidaritate și recunoștință.

01/07/2026

Eroii Regimentului 34 Infanterie

Când Armata română a intrat în Primul Război Mondial (în noaptea de 27/28 august 1916, stil nou), militarii Regimentului 34 Infanterie se aflau în bivuac la Mulciova (în prezent satul Abrud, comuna Adamclisi, județul Constanța), primind ordinul de deplasare la Cocioc (în prezent comuna Periș, județul Ilfov).
La 4 septembrie 1916, militarii Regimentului 34 Infanterie au ajuns în orașul Buftea, județul Ilfov, fiind îmbarcați în vagoane de tren cu direcția Turtucaia (în prezent Tutrakan, oraș în Bulgaria), pentru a veni în sprijinul unităților Armatei române care luptau în defensivă.
Ajunși în municipiul Oltenița, județul Călărași, la orele 21, în ziua de 5 septembrie, militarii Regimentului 34 Infanterie au fost trecuți peste Dunăre, fiind trimiși în luptă în ordinea sosirii.
Liniile de trăgători au început să se retragă, iar locotenent-colonelul Ionescu Dobrogeanu, comandantul Regimentului 34 Infanterie, a ordonat să se atace pe ritmul muzicii. Militarii Regimentului 34 Infanterie au ajuns în orașul Silistra, unde au menținut pozițiile.
Întregul stat-major al Regimentului 34 Infanterie s-a retras la malul Dunării, ofițerii primind ordinul de a ridica toate trăsurile de pe linia frontului, acestea urmând a fi folosite pentru transportul răniților.
În ziua următoare, generalul Comandantul Teodorescu (1863-1942), comandantul capului de pod Turtucaia a ordonat ca toți militarii Regimentului 34 Infanterie, un batalion din Regimentul 74 Infanterie și un Divizion din 5 Obuziere să formeze o trupă de manevră, comandată de colonelul Rășcanu.
După opt minute de luptă și în lipsa trupelor de sprijin, focul intens al artileriei inamice a determinat retragerea grupului de manevră. Ajunși la pontonul de la Turtucaia, militarii grupului de manevră au fost informați că orașul Turtucaia a fost predat trupelor inamice de o oră. În acest context, militarii aflați la malul Dunării au încerct să se retragă spre orașul Silistra, manevră blocată de militarii bulgari, situați în Valea Cusui, prin rafale de mitraliere.
Militarii Regimentului 34 Infanterie, demoralizați și obosiți, au încercat să treacă Dunătea înot la Oltenița, fără a reuși „din cauza prea marei extenuări fizice, iar pe cealaltă parte (...) jandarmii români de la Oltenița împușcau pe cei ce ajungeau la mal”.
Întorși la ponton, militarii Regimentului 34 Infanterie au fost luați prizonieri de bulgari împreună cu locotenent-colonelul Ionescu Dobrogeanu. După ce au fost dezarmați, militarii bulgari și-au însușit banii, ceasurile și hainele militarilor români.
Pentru peste 28.000 de militari ai Armatei române începea drumul prizonieratului. Majoritatea au fost internați în lagărele administrate de bulgari. Mai puțini au fost direcționați în lagărele conduse de armatele turcă și germană.
Referitor la militarii din Regimentul 34 Infanterie, după Primul Război Mondial s-a realizat situația pierderilor în timpul conflictului, un număr de 5.612 de militari fiind declarați morți (476), răniți (1547) și dispăruți/prizonieri (3589).
În ceea ce îi privește pe militarii morți în luptă, ofițerul cu cel mai înalt grad a fost căpitanul Ștefănescu Ștefan.
Repartiția pe grade a eroilor Regimentului 34 Infanterie este următoarea:
1. Căpitani – 1
2. Locotenenți – 5
3. Sublocotenenți – 13
4. Plutonieri maj. – 2
5. Sergenți – 44
6. Caporali - 40
7. Soldați – 370
8. Elevi - 1

Sâmbătă 06 iunie, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a deschis porțile Castelului Țepeș din Capitală Oficiul Naţiona...
06/06/2026

Sâmbătă 06 iunie, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a deschis porțile Castelului Țepeș din Capitală

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a desfășurat sâmbătă, 06 iunie a.c., în intervalul orar 10 – 14, Ziua Porţilor Deschise la Castelul Ţepeş din Parcul Carol I din București.
Evenimentul a avut loc, conform tradiției, în preajma Zilei Eroilor – sărbătoare națională a poporului român, iar anul acesta a marcat împlinirea a 120 de ani de la inaugurarea oficială a Parcului Carol I din București, amenajat cu ocazia organizării pe fosta Câmpie a Libertății, a Expoziției Generale Române, prilejuite de împlinirea a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I.
Evenimentul a inclus expoziţii de fotografii, carte, hărţi şi obiecte ce au aparţinut militarilor români căzuţi în cele două războaie mondiale, tururi pe terasa Castelului Țepeș pentru a admira panorama Capitalei, tombolă-concurs cu premii în cărți, un program de muzică de fanfară susținut de Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul, exerciții de instrucție de front de tip Drill Team executate de un detașament al Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul, precum și momente de reconstituire istorico-militară realizate de membrii Asociației Tradiții Ostășești.
Totodată, în cadrul activității a fost expus expus un vehicul tactic militar blindat din dotarea Forțelor Terestre, precum și o gamă variată de armament, accesorii și echipamente optice și de protecție folosite în misiunile de ordin tactic specifice structurilor de apărare.

Oficiul Național pentru Cultul Eroilor mulțumește structurilor care au sprijinit desfășurarea în bune condiții a Zilei Porților Deschise la Castelul Țepeș – Statul Major al Forțelor Terestre, Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, Asociația InfoCons și Asociația ONOR

06/06/2026

Ziua Portilor Deschise

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor anunţă încheierea celei de-a LI-a ediţii a Concursului cu premii, Să nu ne uităm ...
04/06/2026

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor anunţă încheierea celei de-a LI-a ediţii a Concursului cu premii, Să nu ne uităm eroii!

În urma evaluării răspunsurilor și a tragerii la sorți, au fost desemnaţi următorii câştigători:
Locul I: FĂLEANU Brianna-Andreea, municipiul București;
Locul al II-lea: MITOIU Sofia Ioana, municipiul București;
Locul al III-lea: PRICOPE Daria Teodora, municipiul București.

Premiile, constând în cărţi cu tematică istorică şi diplome acordate de Oficiu, vor fi expediate câştigătorilor prin poştă sau pot fi ridicate de la sediul instituției, începând cu data de 03.06.2026.
Vă mulţumim pentru participarea la concurs!

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor anunţă încheierea celei de-a XXI-a ediţii a Concursului cu premii, Eroul meu de i...
04/06/2026

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor anunţă încheierea celei de-a XXI-a ediţii a Concursului cu premii, Eroul meu de ieri şi de azi!
Pentru secțiunea pictură/desen, în urma evaluării lucrărilor, au fost desemnaţi următorii câştigători:

Locul I: BÎCU Timeea Maria, municipiul București;
Locul al II-lea: PĂSCUȚ Iemima, orașul Lipova, Județul Arad;
Locul al III-lea: ANTON Elissa-Nicolle, municipiul București.

Pentru secțiunea eseu, în urma evaluării lucrărilor, au fost desemnaţi următorii câştigători:
Locul I: ROGALSCHI Mara Gloria, municipiul Brașov;
Locul al II-lea: GHEORGHE Eric-Alexandru, municipiul București;
Locul al III-lea: MANACHE Anemona, municipiul București.

Premiile, constând în cărţi cu tematică istorică şi diplome acordate de Oficiu, vor fi expediate câştigătorilor prin poştă sau pot fi ridicate de la sediul instituției, începând cu data de 04.06.2026.
Vă mulţumim pentru participarea la concurs!

Address

Strada Candiano Popescu Nr. 6, Sector 4
Bucharest

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Oficiul National pentru Cultul Eroilor posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Oficiul National pentru Cultul Eroilor:

Shortcuts

Share

Category