PNTCD Sector 2

PNTCD Sector 2 Filiala Sector 2 a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat este expresia politică, organizată, a două principii - forţă ale tradiţiei istorice româneşti: ideea afirmării independenţei naţionale şi ideea realizării dreptăţii sociale.
În vremurile moderne, partidele care au cuprins în programele lor în proporţii diferite, - în funcţie de condiţiile istorice concrete -, cele două principii amintite au fost Partidul

Naţional Român din Transilvania şi Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat. Prin fuziunea lor în toamna anului 1926 a luat fiinţă Partidul Naţional Ţăranesc care, în scurt timp, a devenit cel mai puternic partid democrat din România. Ceea ce trebuie subliniat când vorbim despre continuitatea de la Partidul Naţional Ţăranesc la Partidul Naţional Ţăranesc Creştin Democrat este realitatea ei, în pofida vicisitudinilor impuse de opoziţia statornică faţă de patru dictaturi, dintre care cea comunistă, de peste patru decenii, s-a manifestat cu o duritate fără precedent în trecutul poporului român.

Address

Sos. Mihai Bravu, Nr. 25-27
Bucharest
021304

Telephone

031.102.88.00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PNTCD Sector 2 posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to PNTCD Sector 2:

Share