TNL Budești

TNL Budești Organizația Tineretului Național Liberal (TNL) Budești- Aprozi- Gruiu- Buciumeni

29/07/2026

Astăzi am votat în Parlament o serie de măsuri importante pentru protejarea românilor și pentru continuarea investițiilor de care România are nevoie.

✅ Am prelungit aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru achiziția de locuințe, astfel încât familiile care au încheiat precontracte până la 31 iulie 2025 să nu fie puse în situația de a plăti un TVA majorat din cauza întârzierilor generate de blocajele de la Cadastru. Este o măsură de corectitudine și de respect față de cei care și-au făcut planuri bazându-se pe regulile existente.

✅ Am votat mecanismul de reducere a accizei la carburanți, astfel încât, atunci când prețurile internaționale cresc, statul să poată interveni rapid pentru a limita scumpirile la pompă. În funcție de evoluția pieței, prețul motorinei ar putea scădea cu până la 84 de bani pe litru, oferind un sprijin real atât șoferilor, cât și firmelor de transport și întregii economii.

✅ Am susținut continuarea acordării primelor de carieră didactică și profesională, finanțate și în acest an din fonduri europene. Vorbim despre peste 80 de milioane de euro care merg către dezvoltarea profesională a profesorilor și personalului din educație, fără presiune suplimentară asupra bugetului de stat.

Toate aceste măsuri transmit același mesaj: Parlamentul trebuie să ofere soluții concrete. De la sprijin pentru familii și profesori, până la măsuri care reduc presiunea asupra costului vieții, fiecare vot responsabil înseamnă o viață mai bună pentru români.

Cred că putem schimba lucrurile în bine atunci când lăsăm deoparte conflictele politice și alegem să lucrăm împreună pentru oameni. România are nevoie de responsabilitate, dialog și soluții, iar acesta este modul în care înțeleg să-mi exercit mandatul de deputat.

14/06/2026

O postare lungă, însă necesară.

Dragi prieteni,
Ce trebuia să fie o duminică liniștită s-a transformat, de pe la 9:15, într-o bătălie surdă a postărilor. Înainte să îmi spun opinia, hai să ne reîmprospătăm puțin memoria.

📍 La sfârșitul lui 2024, Călin Georgescu câștigă turul 1 - dar alegerile se anulează înainte de turul 2. Mandatul lui Iohannis se prelungește, Ilie Bolojan ajunge la conducerea Senatului - votat, evident, și cu sprijin PSD, fiindcă scorul PNL nu permitea altfel. Iohannis demisionează, iar Bolojan devine președinte interimar, din 12.02 până pe 26.05.2025, când Nicușor Dan depune jurământul.
📍 În iunie suntem convocați la BPN-ul PNL și aflăm că România este într-o mare criză bugetară. Concluzia: intrăm la guvernare "fără niciun fel de condiții", din responsabilitate. Au fost 3-4 colegi care spuneau că era mai înțelept să rămânem în opoziție, dar suna prea bine ca, de pe locul 3, să prindem guvernul - ba chiar funcția de premier.
📍 Nicușor Dan îl desemnează premier pe Bolojan, omul cu profilul ideal: primar, președinte de CJ, președinte al Senatului, președinte interimar. Guvernul se instalează cu voturile PNL, PSD, USR, UDMR și ale minorităților. Urmează măsurile dure - necesare, să fim cinstiți: nu mai puteam cheltui la infinit mai mult decât produceam. Ne-am asumat creșteri de taxe și reforme, ca să nu intrăm în incapacitate de plată.
📍 Apoi vin tensiunile. Eram rugați, aproape la fiecare BPN, să nu ripostăm și să stăm liniștiți - deși oricum aflam de măsuri abia după ce erau luate. Pe 20 aprilie 2026, PSD votează intern retragerea sprijinului. Cere demisia președintelui PNL și, nefiind ascultat, depune moțiune. Pe 5 mai, guvernul Bolojan cade.
📍 Mă aștept ca un premier să aibă mereu mai multe informații decât noi. Deci n-a fost luat prin surprindere - și totuși nu înțeleg de ce nu s-a încercat aplanarea conflictului, cu responsabilitate, ca să nu aruncăm țara în criză.
📍 Ajungem în iunie. Nicușor Dan - brusc "nu mai e bun", fiindcă a lăsat conflictul să meargă mai departe - caută o ieșire și îl propune pe Eugen Tomac, cu o echipă de tehnocrați. PNL decide statutar că nu susține un guvern din care nu face parte și că nu guvernează alături de PSD. Logic, un coleg întreabă: și care e soluția noastră? Răspunsul a sunat cam așa - PSD și AUR au demis guvernul, ei să facă majoritate; sau să ne voteze pe noi într-un guvern PNL-USR-UDMR. Deci acum punem condiții - deși acum un an am intrat necondiționat. Și tot acum spunem că la 15% e imposibil să guvernăm singuri... procentul nu s-a schimbat între timp, doar că pare că ne-am dat seama cât e de comod în opoziție.

➡️ Iar azi dimineață lucrurile s-au schimbat din nou: Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea, prim-vicepreședinte al PNL. De aici și "festivalul" de postări de astăzi.

Am făcut această introducere pentru că mereu am încercat să privesc lucrurile obiectiv.

Acum, despre postările zilei - zece lucruri 👇
1. Când PNL se uita cu drag spre Cotroceni, fiindcă președinții noștri ajungeau premieri, iar unii dintre cei care azi îl înjură pe Nicușor Dan nu făceau un pas fără să-l consulte pe Iohannis - administrația prezidențială nu era dușmanul nr. 1 al PNL.
2. Mi-aș dori ca, atunci când spunem despre un OM că e bun, să o credem cu adevărat, nu doar ca să obținem ceva de la el. Colegii și actuala conducere spuneau că Adrian Veștea a fost un ministru foarte bun. Ar mai fi spus-o dacă știau că azi îl propune Nicușor Dan? Îl cunosc pe Adrian Veștea - a fost un ministru excepțional, și orice primar din Călărași a avut ocazia să rezolve cu el problemele administrative cât a condus Dezvoltarea. Dacă a fost un ministru excepțional, de ce n-ar fi și un premier la fel de bun?
3. Am auzit de multe ori că "festivalul democrației" ne-a făcut mult rău. Așa e - dar azi e altfel? Toți postează susțineri publice, deși corect ar fi să discutăm întâi în partid, mai ales că până la BPN e foarte puțin.
4. Dintr-odată, PSD e nasol. Stimați colegi, oare nu știam asta de când am început să guvernăm împreună? Oare un om cu experiența lui Bolojan nu o știa? Și dacă o știa, de ce am intrat la guvernare cu ei în 2025? De ce am candidat pe liste comune la europarlamentare? De ce pe liste comune în județe și în Capitală?
5. Poate că eu chiar știu cm face politică PSD. Tocmai de aceea cred că soluția nu e să ne luăm jucăriile și să plecăm acasă - acum, când am luat toate măsurile dure de redresare și inevitabil vor veni și vremuri mai bune. O puteam face în 2025, când nimeni nu ne-a obligat să intrăm la guvernare și să luăm noi măsurile pe care, corect, ar fi trebuit să le ia cei care au făcut din bugetul României un festin.
6. Știu, veți spune că PNL se rupe, că sunt pesediști vopsiți, că Nicușor e nasol acum. Dar de ce totul e numai la extreme? De ce nu putem discuta întâi în partid și abia apoi să refacem "festivalul democrației" pe Facebook?
7. România n-a fost niciodată despre o singură persoană, iar un partid nu s-a sprijinit niciodată pe un singur om. "Statul sunt eu" sau "Partidul sunt eu" n-au ce căuta în 2026. Îmi amintesc BPN-uri în care Bolojan spunea lucruri dure conducerii - și nimeni nu ieșea să-l jignească, fie că le convenea, fie că nu. Haideți să fim mai ponderați, pentru că nu PNL câștigă din declarațiile astea.
8. Nicușor Dan a fost ales și cu susținerea noastră, deci și a lui Bolojan. Dar să fim corecți până la capăt: ar fi ajuns Bolojan premier dacă nu-l desemna Nicușor Dan? Tot pe locul 3 eram și atunci, și acum.
9. Văd colegi care azi îl "răstignesc" pe Adrian Veștea. Păi când era secretar general interimar, numit de Bolojan, nu era același OM? Când a fost ales prim-vicepreședinte, nu l-am ales tot noi? Atunci ne lăudam cu performanțele lui - acum, brusc, nu mai e bun.
10. Indiferent de decizia din PNL de mâine, cred că România merită să iasă din această incertitudine. Iar faptul că omul propus de Nicușor Dan are un parcurs politic și administrativ de necontestat nu face decât să ajute PNL - pentru că vorbim despre o propunere de premier, nu despre schimbarea președintelui partidului, așa cm vor unii să mute discuția.

Mâine avem ocazia să arătăm că PNL e un partid serios, care își rezolvă diferendele înăuntru, nu pe Facebook.

🟡 Atât vă cer: să discutăm ca un partid, nu ca o galerie.

29/05/2026

Ieri am asistat la o lecție de 𝐈𝐏𝐎𝐂𝐑𝐈𝐙𝐈𝐄 𝐏𝐎𝐋𝐈𝐓𝐈𝐂𝐀̆ , ascultându-l pe cel care a câștigat de fiecare dată alegerile spunând că va face o ”𝒂𝒅𝒎𝒊𝒏𝒊𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊”.

Concluzia mea este una foarte simplă:

Băieții roșii cu mințile limpezi au transformat un proiect european de modernizare într-un jaf tarifar perfect:
❗️ați votat strategia tarifară în 2022 „pe repede înainte”, deși nu înțeleg cine vă alerga, pentru că ați avut și încă aveți majoritate confortabilă
❗️ați înghețat tarifele în 2024 ca să câștigați alegerile și acum vedem cu toții ce genii ale marketingului electoral ați fost
❗️ați blocat proiectul în 2025 cu scandalul de incompatibilitate creat chiar de voi, maeștri ai auto-sabotajului (măi băieți, oare Grama nu fusese declarat incompatibil de ANI în anul 2021? de ce ați riscat?)
❗️nu voi erați cei care declarați că trebuie să sacrificați un director performant din Consiliul județean ca să implementați acest proiect? atunci era performant, deși era incompatibil, iar acum e doar incompatibil
❗️acum, în 2026, ne spuneți cu ochii în lacrimi: nu aveți ce face, ”Europa ne obligă” și aplicați +48%.

Vreau să vă citez din ”înțelepciunea” lui Vasile Iliuță de ieri și să vă spun realitatea.

„𝑨𝒎 𝒇𝒂̆𝒄𝒖𝒕 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆𝒎𝒆𝒓𝒔𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒍𝒂 𝑨𝑵𝑹𝑺𝑪 𝒔̦𝒊 𝒍𝒂 𝑴𝒊𝒏𝒊𝒔𝒕𝒆𝒓𝒖𝒍 𝑭𝒐𝒏𝒅𝒖𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝑬𝒖𝒓𝒐𝒑𝒆𝒏𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒎 𝒑𝒓𝒆𝒕̦𝒖𝒍… 𝒏𝒊 𝒔-𝒂 𝒅𝒂𝒕 𝒔𝒄𝒓𝒊𝒔 𝒄𝒂̆ 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒎 𝒑𝒊𝒆𝒓𝒅𝒆𝒎 400 𝒅𝒆 𝒎𝒊𝒍𝒊𝒐𝒂𝒏𝒆”.

𝐑𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚: Vi s-a cerut doar să respectați angajamentul pe care vi l-ați luat când ați depus proiectul și să vă asumați acea strategie făcută ”pe repede înainte”, deși, repet, nu înțeleg cine vă alerga. Meritați un Oscar pentru ”marketing politic”, poate v-ar ajuta să deschideți cu el ușile la care tot încercați de ceva vreme, fără noroc.

„𝑨𝒃𝒊𝒂 𝒂𝒎 𝒓𝒆𝒖𝒔̦𝒊𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒓𝒆𝒄𝒂̂𝒔̦𝒕𝒊𝒈𝒂̆𝒎 𝒑𝒓𝒊𝒏𝒕𝒓-𝒖𝒏 𝒑𝒓𝒐𝒄𝒆𝒔… 𝒖𝒏 𝒊𝒏𝒄𝒐𝒎𝒑𝒂𝒕𝒊𝒃𝒊𝒍 𝒂 𝒔𝒆𝒎𝒏𝒂𝒕 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒓𝒂𝒄𝒕𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒇𝒊𝒏𝒂𝒏𝒕̦𝒂𝒓𝒆”.
𝐑𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚: Voi ați creat singuri scandalul, deci voi ați blocat proiectul un an de zile, nu eu am apărut în poză alături de Grama la semnarea contractului, așadar nu este corect să nu vă asumați eșecul și să-l folosiți ca o scuză pentru scumpire. Călărășenii nu au vreo vină.

„𝑶𝒑𝒆𝒓𝒂𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍 𝒏-𝒂 𝒂𝒗𝒖𝒕 𝒄𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒂𝒄𝒂̆, 𝒂 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒓𝒆𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒇𝒊𝒏𝒂𝒏𝒕̦𝒂𝒓𝒆… 𝒑𝒓𝒆𝒕̦𝒖𝒍 𝒊𝒏𝒄𝒍𝒖𝒅𝒆 𝒔̦𝒊 𝒐 𝒄𝒐𝒇𝒊𝒏𝒂𝒏𝒕̦𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝒄𝒆𝒕𝒂̆𝒕̦𝒆𝒂𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊”.
𝐑𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚: Proiectul astăzi se află la 20% implementare. Mai sunt de scos la licitație încă 7 contracte de lucrări. În cazul unor eventuale prejudicii constatate de către minister, tot cetățeanul asigură cofinanțarea? Atunci când v-ați lăudat cu proiectul, ați afirmat că veți asigura cofinanțarea cu fonduri CJ, acum cetățenii plătesc, așa îi anunțați, această cofinanțare prin prețul mărit. Deși doar o foarte mică parte dintre ei beneficiază de investiții.

”𝑵𝒖 𝒔𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒔𝒄𝒖𝒎𝒑𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒂𝒑𝒂… 𝑨𝒔𝒕𝒂 𝒑𝒐𝒕 𝒈𝒂𝒓𝒂𝒏𝒕𝒂”.
𝐑𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚: Garanția voastră valorează exact cât promisiunile de dinainte de alegeri. Exact 𝒁𝑬𝑹𝑶. Deocamdată cetățenii plătesc în avans o infrastructură nefuncțională, dar, atenție, trebuie să ”ne sacrificăm” pentru că ”Europa ne obligă”.

𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗮 𝘃-𝗮 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗻𝘁̦𝗮𝘁 𝘂𝗻 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁. 𝗩𝗼𝗶 𝗶-𝗮𝘁̦𝗶 𝗮𝗱𝗮̆𝘂𝗴𝗮𝘁 𝗶̂𝗻𝘁𝗮̂𝗿𝘇𝗶𝗲𝗿𝗲𝗮, 𝘀𝗰𝗮𝗻𝗱𝗮𝗹𝘂𝗹 𝘀̦𝗶 𝗳𝗮𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮. 𝗗𝗶𝗳𝗲𝗿𝗲𝗻𝘁̦𝗮 𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗻𝘂 𝗼 𝗽𝗹𝗮̆𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗲 𝗕𝗿𝘂𝘅𝗲𝗹𝗹𝗲𝘀-𝘂𝗹. 𝗢 𝗽𝗹𝗮̆𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗲 𝗰𝗮̆𝗹𝗮̆𝗿𝗮̆𝘀̦𝗲𝗮𝗻𝘂𝗹, 𝗹𝗮 𝗳𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗺𝗲𝘁𝗿𝘂 𝗰𝘂𝗯.

PS1: Cer Consiliului Județean să publice integral toate cele 7 contracte rămase de licitat, calendarul lor și sursa exactă a cofinanțării. Cetățeanul are dreptul să știe pentru ce plătește în avans.
PS2: Cer un audit independent al întârzierilor și al deciziei de incompatibilitate, ca să stabilim limpede cine a generat prejudiciul de un an și cine îl suportă. Răspunderea are nume, nu se diluează în „Europa ne obligă”.
PS3: Va urma.

28/05/2026
27/05/2026
21/05/2026
21/05/2026

Am votat pentru mai puțină birocrație: e-Factura nu va mai fi obligatorie pentru drepturi de autor și agricultori persoane fizice

✅ Este o măsură de bun-simț, pentru că digitalizarea statului trebuie să ajute oamenii, nu să îi transforme în contabili fără voie.

📌 România are nevoie de reguli clare, simple și aplicabile. Nu poți cere același tip de raportare birocratică unui mare contribuabil, unui scriitor, unui jurnalist, unui artist sau unui mic producător care își vinde marfa cu carnet de comercializare.

💻 De multe ori, statul vorbește despre modernizare, dar împinge oamenii în hârtii, platforme, parole și proceduri pe care nu le explică suficient. Asta e doar birocrație mutată din dosar în calculator.

⚖️ Un stat modern nu este statul care cere tot mai multe formulare. Un stat modern este cel care știe să facă diferența între evaziune și activitatea onestă a oamenilor care muncesc, produc, creează sau vând legal.

➡️ Această modificare este un pas necesar spre o administrație mai prietenoasă și mai realistă. Mai puțină birocrație înseamnă mai mult timp pentru muncă, producție, creație și inițiativă.

✅ Soluția este simplă: reguli digitale acolo unde sunt necesare, excepții de bun-simț acolo unde povara administrativă este mai mare decât beneficiul.

Digitalizarea nu trebuie să fie o sperietoare. Trebuie să fie un sprijin pentru oamenii corecți.

🗳️ Parlamentul a adoptat legea prin care RO e-Factura nu va mai fi obligatorie pentru agricultorii persoane fizice și pentru cei care obțin venituri din drepturi de autor.

📌 Legea merge acum la promulgare la Președintele României, iar noile prevederi vor intra în vigoare de la 1 iulie.

16/05/2026

Address

Budesti
Calarasi

Telephone

+40762824970

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when TNL Budești posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share