Autonomy for Transylvania

21/06/2026

07/06/2026

🇹🇩 maj jos👇
🇭🇺A trianoni Magyarországot első éveiben egy marék erdélyi gróf vezette: Teleki Pál, Bethlen István és Bánffy Miklós. Az első kettőtől eltérően Bánffy kevésbé volt politikus alkat. Jogot végzett, volt országgyűlési képviselő, vezette az Operaházat, és bár külügyminiszterként voltak sikerei – a szerbek kivonultak Baranyából, megtörtént a soproni népszavazás, Magyarország csatlakozott a Népszövetséghez –, ez a szerep mégsem állt igazán közel hozzá.

A három gróf közül ő volt az egyetlen, aki visszatért Erdélybe, és itt fejtett ki közösségszervező és közösségmegtartó munkát. Igyekezett közvetíteni Magyarország és Románia között. Megalapította az Erdélyi Szépmíves Céh-et az erdélyi kulturális élet támogatására és a kulturális önállóság megőrzése érdekében. A Helikon aktív tagja volt. Legismertebb műve az Erdély-trilógia, de a Huszonöt év című emlékirata is fontos olvasmány a korszak iránt érdeklődőknek.

A román királyi családhoz bejárása volt, és minden eszközzel igyekezett a Romániában rekedt magyar közösség érdekeit védeni. 1939-ben, II. Károly király diktatúrája idején kiharcolták a Magyar Népközösség létrehozását, amelynek kulturális, gazdasági és közösségszervező feladatokat szántak; ennek élére Bánffy Miklóst választották. Sok idő azonban nem jutott a bizonyításra, mert egy év múlva Észak-Erdélyt visszacsatolták Magyarországhoz.

Ekkor Bánffy Miklóst behívták a budapesti országgyűlésbe felsőházi tagnak. A Szálasi-féle puccs után lemondott felsőházi tagságáról:
„Tekintettel arra, hogy magyar törvényhozásról többé nem lehet szó…”

Hazaköltözött Kolozsvárra, amelyhez ekkorra már közeledett a front. Tárgyalásokkal megóvta a várost a bombázásoktól, cserébe a nácik felgyújtották a bonchidai kastélyát. Ami a kastélyból megmaradt, azt széthordták a környékbeliek. Bánffy utolsó éveit kolozsvári palotája alagsorában töltötte, szegénykonyhára járt. 1949-ben sikerült útlevelet szereznie, és Budapestre utazott feleségéhez és lányához. A legyengült gróf egy év múlva, 1950. június 6-án halt meg Budapesten.

Reneszánsz embernek mondták, mert sok mindennel foglalkozott, és pártolta a művészeteket. Kevés olyan magyar államférfi volt, aki ilyen sokoldalúan tett a magyar közösségért. Erdély nagyjai között méltó helyet szerzett, úgy, hogy nem kell szégyenkeznie tettei miatt: rá még vád árnyéka sem vetül.
Emléke legyen áldott!

🇹🇩 În primele sale decenii, Ungaria de după Trianon a fost condusă de un mic grup de conți ardeleni: Pál Teleki, István Bethlen și Miklós Bánffy. Spre deosebire de primii doi, Bánffy era mai puțin orientat spre politică. A studiat dreptul, a fost deputat în Parlament, a condus Opera din Budapesta, iar deși ca ministru de externe a avut succese – retragerea sârbilor din Baranya, referendumul de la Sopron, aderarea Ungariei la Liga Națiunilor – acest rol nu i s-a potrivit cu adevărat.

Dintre cei trei conți, el a fost singurul care s-a întors în Ardeal, unde a desfășurat o activitate intensă de organizare și menținere a comunității maghiare. A încercat să medieze între Ungaria și România. A fondat Breasla Frumoaselor Arte din Transilvania pentru susținerea vieții culturale maghiare din Ardeal și pentru păstrarea autonomiei culturale. A fost membru activ al grupării Helikon. Cea mai cunoscută operă a sa este Trilogia Transilvană, dar și memoriile sale, Douăzeci și cinci de ani, sunt o lectură importantă pentru cei interesați de epocă.

Avea acces la familia regală română și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a apăra interesele comunității maghiare rămase în România. În 1939, în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea, s-a reușit înființarea Comunității Populare Maghiare, cu atribuții culturale, economice și organizatorice; în fruntea ei a fost ales Miklós Bánffy. Nu a avut însă mult timp pentru a-și dovedi capacitățile, deoarece un an mai târziu Nordul Transilvaniei a fost retrocedat Ungariei.

În acel moment, Bánffy a fost chemat la Parlamentul de la Budapesta ca membru al Camerei Superioare. După lovitura de stat a lui Szálasi, și-a dat demisia din această funcție:
„Având în vedere că nu mai poate fi vorba de o legislație maghiară…”

S-a întors la Cluj, oraș spre care se apropia frontul. Prin negocieri a reușit să evite bombardarea orașului, iar în schimb naziștii i-au incendiat castelul de la Bonțida. Ce a mai rămas din castel a fost luat de localnici. Bánffy și-a petrecut ultimii ani în subsolul palatului său din Cluj, trăind modest și mergând la cantina săracilor. În 1949 a reușit să obțină pașaport și a plecat la Budapesta, la soția și fiica sa. Slăbit și bolnav, a murit un an mai târziu, la 6 iunie 1950, la Budapesta.

A fost numit „om al Renașterii”, pentru că s-a ocupat de multe domenii și a sprijinit artele. Puțini oameni de stat maghiari au făcut atât de multe, în mod atât de variat, pentru comunitatea lor. Și-a câștigat un loc meritat între marii ardeleni, fără ca vreun reproș moral să-i umbrească numele.
Fie-i memoria binecuvântată!

02/06/2026

🇷🇴 mai jos👇
🇭🇺A székelyek, a közszékelyek nem Nagy-Románia és Dácia nem létező egyesítéséért álltak Mihály vajda mellé, hanem elvett jogaik visszaállításának ígérete miatt. A székelyek már századok óta harcoltak a Kárpátokon kívüli területeken, besenyőkkel, kunokkal, tatárokkal, törökökkel. A magyar királyok és az erdélyi vajda, majd az erdélyi fejedelem parancsára segédcsapatokként is részt vettek a vajdaságok törökellenes harcaiban.

1562-ben a székelyek fellázadtak szabadságjogaik csorbítása miatt, de a felkelést János Zsigmond leverte. Jogaikat nem állították vissza, ezután minden alkalommal, valahányszor szükség volt a székelyekre, az erdélyi fejedelmek megígérték, hogy visszaállítják jogaikat. Így tett Báthory Zsigmond is, aki a havasalföldi törökellenes hadjáratra hívva megígérte a székelyeknek a régi szabadságjogok visszaállítását.

A székelyek 1595-ben vitézül harcoltak a călugăreni és a gyurgyevói csatákban is, ennek ellenére hazatérésük után a székelyföldi nemesek nem tartották be a fejedelmi ígéretet, és fellázadtak. A felkelést Bocskai István kíméletlenül leverte.

Mihály vajda kihasználta ezt az elégedetlenséget, és ő is megígérte a székelyek jogainak visszaállítását, ha a székelyek mellé állnak. Közszékelyek ezrei vettek részt az oldalán a sellenberki csatában, a másik oldalon pedig a székely főurak Báthory András oldalán harcoltak.

A győztes Mihály vajda egy hónappal a csata után oklevélben erősítette meg a székelyeket a magyar királyok által adott ősi jogaikban. T***e ezt úgy, hogy csak fél év múlva iktatták be Erdély fejedelmévé.

A lényegen nem változtat: a székelyek nem Nagy-Romániáért és nem is Dáciáért, hanem az őket megillető jogokért harcoltak Mihály oldalán, aki pragmatikus politikusként tudta, mitől döglik a légy.

Ugyanezek a székelyek Székely Mózes vezetésével harcoltak a betörő Șerban Radu vajda ellen, majd megválasztották az őket leverő Bocskai Istvánt Erdély fejedelmének a székelyföldi Nyárádszeredán. Ugyancsak ezek a székelyek vettek részt Báthory Gábor havasalföldi hadjáratán.

Szóval csínján a jelzőkkel: a székelyek nem árulták el Erdélyt. Jogaikat védték.

🇷🇴Secuii, secuii de rând, nu s‑au alăturat lui Mihai Viteazul pentru o unire inexistentă între „România Mare” și „Dacia”, ci pentru promisiunea restabilirii drepturilor lor luate. Secuii luptaseră de secole în teritoriile de dincolo de Carpați împotriva pecenegilor, cumanilor, tătarilor și turcilor. La porunca regilor maghiari și a voievodului, apoi a principelui Transilvaniei, au participat ca trupe auxiliare și la luptele antiotomane ale Țărilor Române.

În 1562, secuii s‑au răsculat din cauza restrângerii libertăților lor, însă răscoala a fost înăbușită de Ioan Sigismund. Drepturile nu le‑au fost restabilite, iar de atunci, de fiecare dată când principii transilvăneni aveau nevoie de secui, le promiteau reîntoarcerea vechilor privilegii. Așa a procedat și Sigismund Báthory, care, chemându‑i în campania antiotomană din Țara Românească, le‑a promis restabilirea libertăților tradiționale.

Secuii au luptat vitejește în 1595 la Călugăreni și Giurgiu, însă, la întoarcerea lor acasă, nobilimea secuiască nu a respectat promisiunea princiară, iar secuii s‑au răsculat. Răscoala a fost înăbușită fără cruțare de către István Bocskai.

Mihai Viteazul a exploatat această nemulțumire și a promis, la rândul său, restabilirea drepturilor secuiești dacă aceștia i se alătură. Mii de secui de rând au luptat de partea lui în bătălia de la Șelimbăr, în timp ce secuii nobili au luptat de partea lui András Báthory.

Învingătorul Mihai Viteazul a confirmat printr‑un hrisov, la o lună după bătălie, vechile drepturi acordate secuilor de regii Ungariei — și aceasta înainte ca el să fie înscăunat ca principe al Transilvaniei, lucru care s‑a întâmplat abia după o jumătate de an.

Esența rămâne aceeași: secuii nu au luptat pentru „România Mare” și nici pentru „Dacia”, ci pentru drepturile care li se cuveneau. Mihai, ca politician pragmatic, știa foarte bine ce trebuia promis pentru a‑i câștiga.

Aceiași secui, sub conducerea lui Moise Székely, au luptat împotriva voievodului Șerban Radu, apoi l‑au ales pe István Bocskai — cel care îi învinsese — ca principe al Transilvaniei, la Nyárádszereda. Tot aceiași secui au participat și la campania munteană a lui Gábor Báthory.

Așadar, cu prudență cu etichetele: secuii nu au trădat Transilvania. Ei și‑au apărat drepturile.

29/05/2026

Egész jól nézne ki, ar arăta destul de bine :)

25/05/2026

Dan Tănasa, îți mulțumim pentru susținere!
Cu fiecare atac împotriva Ținutului Secuiesc și cu fiecare discurs șovin, ajuți mișcarea autonomistă.

Îți mulțumim că ești cel mai mare propagator al Ținutului Secuiesc. Felicitări pentru perseverență!

Datorită ție, UDMR începe să-mi pară simpatic, chiar dacă nu i-aș vota niciodată. Lasă UDMR-ul în pace — voi sunteți adevărații inamici ai României, nu ei.

Doamne ajută!