Destine frante in inchisorile comuniste

28/06/2026

Azi 28 iunie, 114 ani de la nasterea Elisabetei Rizea din Nucsoara.

Cine nu a auzit de Elisabeta Rizea?! În nici un caz elevii mei, cărora le spun mereu povești despre celălalt popor, cel de dinainte de c...

23/05/2026

https://www.facebook.com/reel/944174688500961

26/04/2026

În momentul în care am coborât în curte, mama era plină de sânge, au dus-o de păr zeci de metri, așa am înţeles. Atunci eu am sărit la ei și le-am spus: După care pe mine m-au dus în spate și m-a păzit un câine, culcată pe zăpadă, până când au plecat toţi.’’

D**a 11 ani de căutari Securitatea află unde se ascunde colonelul Gheorghe Arsenescu și procedează la arestarea sa. Acest eveniment dramat...

28/03/2026

Pe tata l-a prins după doi ani, doi ani a stat în pădure. Atunci a împușcat-o pe maică-mea. A împușcat-o și l-a pus pe tata de i-a făcut groapă. Aproape cu mâinile. L-a pus pe el și i-a făcut groapa și a ingropat-o pe Vâlsan. Și pe el l-a arestat și l-a condamnat 25 de ani. A rămas fratele meu de 2 ani. Și mama lui tata era bătrână, bolnavă și mai era o soră a lui tăticu, acolo, și o soră a mea care a rămas; câte bătăi a mâncat și bolnavă; s-a îmbolnivit de plămâni și de astm. A tras-o la Brăduleț; era acolo Securitatea într-o clădire, acolo n-am fost; a tras-o pe roată și, când cădea în neștire, o dădea jos si turna apă pe ea cu găleata, să-și revie, de trei ori la rând; și-o bătea la fundul gol, ziceai că-i crapă pielea.
Ce să facem? Am suferit, ea e și acum bolnavă, nu și-a mai revenit. După ce i-a prins, pe el l-a rejudecat, din nou la adus, că era condamnat la 25 de ani, trecuse 7 ani, 7 ani făcuse în pușcărie.

Am găsit zilele trecute această mărturie dată acum mai bine de două decenii pentru revista ,,Memoria’’. Este scrisă de o nu...

28/03/2026

Acum 5-6 ani domnul Berevoianu, profesorul de istorie din Nucşoara, a avut iniţiativa de a organiza o întâlnire a câtorva dintre luptătorii anticomunişti din Nucşoara, la care a participat şi inspectorul nostru, domnul Paul Didiță precum şi profesoara de limba română de la Colegiul I.C. Brătianu din Pitești, doamna Mona Vâlceanu. Întâlnirea urma să se termine cu un parastas pentru cei trecuţi dincolo. Acest eveniment a avut un ecou scontat, Căminul Cultural care îl adăpostea fiind plin. Domnul Berevoianu o adusese cu maşina sa pe tanti Marina Chirca, ce avea atunci în jur de 90 de ani. Dânsa fusese, după spusele doamnei Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, cea mai devotată cauzei partizanilor şi îi ajutase în tot răstimpul de 9 ani cât aceştia au rămas în zonă. Mai spunea fiica lui Toma Arnăuțoiu şi a Mariei Plop că surorile Anica Simion şi Marina Chirca îi sunt cele mai dragi din Nucşoara. Aşa că se aştepta ca şi dânsa să spună câteva cuvinte despre soarta partizanilor şi felul cm îi ajutase.

Acum 5-6 ani domnul Berevoianu, profesorul de istorie din Nucşoara, a avut iniţiativa de a organiza o întâlnire a câtorva dintre luptător...

09/03/2026

Astăzi, 9 martie, este ZIUA FOȘTILOR DEȚINUȚI POLITIC ANTICOMUNIȘTI!
Mă închin în fața luptei și jertfei lor pentru credință, libertate și adevăr! Sacrificiul lor nu trebuie uitat niciodată!
Monumentul din fotografia atașată îl reprezintă pe deținutul politic, cel care este la pământ, nu renunță, se ridică și continuă lupta! Această lucrare impresionantă se poate vedea în pădurea de la Cărbunari, jud. Maramureș.

Ion-Andrei Gherasim

20/02/2026

Maria Plop, femeia - partizan din munții Fagaras

Povestea Mariei Plop, partizan al gruparii Haiducii Muscelului din Nucsoara.

18/02/2026

Moartea lui Valeriu.
,,Cu ultimele puteri, Valeriu mi-a spus:
- În primul rând gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Vă rog mult să-L urmaţi, să-L slăviţi şi să-L slujiţi. Sunt fericit să mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi. Veţi avea multe necazuri. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci duşmani prădalnici cauta să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!
Din când în când se oprea pentru a-şi reface puterile.
- Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Rog să mă iertaţi… Să mă ierte orice om față de care am greşit cu ceva… gândesc cu multă dragoste la mama şi surioarele mele. Doresc să meargă pe calea Domnului. Vă rog să aveţi grijă de ele… Testamentul meu este cuvântul de azi. Creştinătatea trebuie să pună un început nou, mai curat, mai aproape de adevăr… Rog oamenii politici creştini să ia seama la Hristos şi să urmeze învăţăturile Sale. Ei sunt încărcaţi cu foarte mari răspunderi…
Trecuse de ora doisprezece. Afară ningea cu fulgi mari, catifelaţi, care se zbenguiau în văzduh. Bolnavii au servit masa. Valeriu via şi se stingea în acelaşi timp. Respira greu. Vorbea tot mai rar. Eu eram tot mai profund mişcat.
- Ioane, a zis el, să duceţi duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu!
A urmat o pauză îndelungată. S-a congestionat puţin la față şi apoi a redevenit senin, frumos, fericit. A putut să mai rostească:
- S-a sfârşit!
A ridicat ochii albaştri la cer şi am văzut cm se descopereau în ei minuni tot mai adânci, tot mai uimitoare. Totul era făcut din lumină nepământească, dar real, un fel de realitate desăvârşită, a cărei vedere te face fericit. Plângeam în hohote.
Şi-a dat sufletul către orele 13, în ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la schit au prins să vestească. Lacrimile mele au încetat. Valeriu era frumos, mai frumos ca oricând. Am stins lumânarea mică ce fusese aprinsă în ultimele lui minute de viaţă. L-am îmbrăcat cu hainele părintelui Gherasim. În gură i-am pus, aşa cm mă rugase, o cruce mică de argint pe care o salvase din toate percheziţiile („ca să fiu recunoscut!” mi-a explicat el). A sosit targa. Toţi deţinuţii se aflau în curte în aşteptare. Când am trecut cu el către poartă ne-am oprit iar ei s-au descoperit şi s-au închinat. L-au luat în primire doi deţinuţi de drept comun care aveau misiunea înmormântărilor. Două zile a fost ţinut în curtea mare, sub fulgii de zăpadă şi a fost îngropat noaptea. O parte din lucruşoarele lui le-a luat temnicerul dar multe au fost păstrate de prieteni ca amintire.
La mormântul lui nu a fost pusă nici o cruce şi nici nu i s-a scris numele nicăieri. Vestea despre viaţa lui a străbătut toate temniţele şi mulţi îl pomenesc cu evlavie. Amin!
(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

18/02/2026

Nicolae Steinhardt este grațiat în 1964, la fel ca prietenul său Alexandru Paleologu. Din Gherla, unde se afla penitenciarul, ia trenul către Cluj. Ochii săi nu sunt încă obișnuiți cu lumina soarelui, după ce trăise patru ani în lumina stridentă, neiertătoare și niciodată stinsă a becurilor din închisoare. Privește cu nesaț peisajul care se derulează în goana trenului:
„...m-am uitat cu acea intensitate pe care o presupun în ochii omului care a privit cel dintâi lumea proaspăt creată de Dumnezeu, a osânditului la moarte din balada închisorii de la Reading. Ca şi după gratii, l-am simţit pe Hristos aproape de mine pe când, în faţa ochilor mei încă năuciţi de nestinsele becuri electrice, defilau livezile, căsuţele, gardurile, animalele domestice; în fiecare lucru, pe fiecare petic de glie pulsează lumina tablourilor lui Van Gogh – explozivă – şi nuanţele odihnitoare ale zilei spre sfârşit şi năprasnica bucurie a celor şase zile dintâi; senzaţie dementă că păcatul strămoşesc încă n-a avut loc.”
La Cluj, bea o cafea cu mult zahăr, luată de la bufetul gării. Chelnerul, înțelegător, le pune dinadins mult zahăr pe masă. În trenul spre București, niciunul dintre deținuți nu poate dormi, agitați fiind de noua lor viață. Toată lumea își dă seama de unde vin, după capetele rase, veșmintele proaste, chipurile palide, și le face loc, le dă de mâncare, le strecoară bani în hainele atârnate în cuiere prin compartimente.
În 1960, tatăl lui îi spusese: „Nu te întrista, pleci dintr-o închisoare largă într-una mai strâmtă, iar la ieşire nu te bucura prea tare, vei trece dintr-o închisoare strâmtă într-una mai largă”. Nicolae Steinhardt își regăsește tatăl pe stradă, în 4 august. E sprijinit de vărul său, venit să îl ducă la plimbare, apoi la frizer. E neverosimil de mic și gârbovit de ani. Merge cu pași mărunți, dar fără teamă și cu privirea vioaie. Fiul îl apucă de brațul drept, iar când tatăl întoarce capul, îi cere să nu plângă. La care Oscar Steinhardt răspunde, în stilul său caracteristic: „Să plâng? zice. Ce-s prost? Ia spune, tu ai mâncat ceva astăzi?”
Despre viața lui Nicolae Steinhardt, prietenia care l-a legat de Alexandru Paleologu și modul în care ea a supraviețuit dictaturii comuniste, puteți afla în expoziția „Întâlniri. Sau cm se naște o lume nouă”, prelungită până la 29 martie.
foto: Nicolae Steinhardt alături de bătrânul său tată într-o fotografie de filaj a Securității. © CNSAS

Sursa - ARCEN

17/02/2026

https://www.tomaarnautoiu.ro/video-ro.php

Toma Arnăuţoiu - Memorial. Biografie, fotografii, documente ale anchetei si arestarii lui Toma Arnăuţoiu, conducatorul grupului de rezistenta anti-comunista din comuna Nucşoara.