02/09/2026
Lecția frunzelor
Toamna nu vine.
Toamna se întâmplă
în lucrurile care au fost verzi.
Mai întâi,
lumina începe să plece
din frunze.
Apoi, încet,
copacii învață să renunțe
la ceea ce i-a făcut frumoși.
Noi îi privim
și numim asta rugină,
galben,
sfârșit.
Dar poate că frunzele
nu cad.
Poate că pământul
își amintește de ele
și le cheamă înapoi.
Așa cm ne cheamă și pe noi
tot ceea ce am fost.
În fiecare dimineață
mai pierdem ceva
fără să observăm:
o voce,
un chip,
o vârstă,
un drum
pe care n-am avut curajul să pornim.
Și timpul trece prin noi
ca vântul printr-un copac:
Nu-l vedem,
dar, după el,
nimic nu mai rămâne la fel.
Toamna știe.
De aceea nu plânge.
Ea lasă frunzele să cadă
cu o liniște
pe care noi încă
n-am învățat-o.
Poate că adevărata maturitate
este clipa în care înțelegi
că nu poți păstra nimic —
nici lumina,
nici oamenii,
nici măcar propriul tău nume
așa cm îl rosteai
când erai copil.
Și totuși,
în fiecare toamnă,
un copac gol
rămâne în picioare
ca o dovadă
că uneori
a pierde tot
nu înseamnă
a înceta
să aștepți primăvara.
