29/12/2020
ℹ Ion Gheorghe Duca (n. 20 decembrie 1879, Bucureşti - d. 29 decembrie 1933, Sinaia), jurist, om politic, ucenic al „şcolii politice” a lui Ion I.C. Brătianu, este unul dintre cei mai importanţi oameni ai curentului politic liberal, eminent om de stat, intelectual de mare cultură şi talent, calităţi manifestate atât pe planul cugetării politice, cât şi pe cel al artei oratorice şi creaţiei literare.
↗ În politică a debutat în 1907, ca membru al Partidului Naţional Liberal, fiind deputat la vârsta de 28 ani, ministru la 35, preşedinte al la 51 şi Prim-Ministru la 54 de ani.
↗ Teoretician al liberalismului, I. Gh. Duca afirma că „liberalismul reprezintă singura idee de progres, care nu înseamnă salturi şi nici violenţe, ci o mişcare organizată în cadrul proprietăţii individuale, realizată prin ordine, democraţie, naţionalism şi armonie socială”. Ordinea, ca opusă anarhiei, este, în opinia sa, premisa esenţială a stabilităţii statale.
↗ Schiţând evoluţia curentului liberal în România, I. Gh. Duca a sintetizat într-o celebră conferinţă din 1923, elementele de bază a ceea ce s-a numit „neoliberalism”.
↗ Ca preşedinte al liberalilor aflaţi în opoziţie, Ion Gheorghe Duca a înţeles nevoia de a reforma partidul, promovând tinerii şi aducând mai multă rigoare şi disciplină în Partidul Naţional Liberal.
↗ Asasinarea lui în urmă cu 87 de ani, de către un comando al Mişcării Legionare, rămâne un avertisment peste timp în privința pericolelor extremismului, îndemnându-ne să afirmăm constant un stat democratic, care să excludă violența politică.
❗ Pentru mai multe date istorice: 👉 https://bit.ly/2TdW6nc.