15/08/2026
No, dragilor... am trecut o poartă și parcă am intrat într-o altă lume. ❤️
Am ajuns la Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației, locul acela unde nu doar te plimbi printre case vechi, ci parcă pășești, cu fiecare uliță, într-un Maramureș de altădată.
Și, cm am intrat pe poarta maramureșenească a muzeului, mi-o venit un gând...Oare nu seamănă oleacă poarta asta cu celebrele torii japoneze? Nu la formă, nu la tradiție și nici la semnificația lor religioasă, că fiecare cultură își are rostul și povestea ei, dar amândouă îți spun, într-un fel, același lucru: „De aici începe un alt spațiu. Treci pragul și lasă lumea de dincolo în urmă.” La Poarta Torii, pășești către un spațiu sacru, la poarta maramureșeană, intri în lumea omului, în gospodărie, în familie, în rostul casei.
Și no... dacă tot am trecut poarta, ne-am zis să vedem ce ne-așteaptă dincolo. 😊
Am pornit pe ulițele satului-muzeu și am descoperit case de lemn, gospodării, șuri, fântâni, porți sculptate și tot felul de lucruri care ne-o făcut să ne întrebăm cm era viața oamenilor de demult.
Da' poate cea mai frumoasă surpriză a zilei a fost alta: pe deal, în mijlocul satului recreat, am găsit o biserică pe care noi o putem privi cu totul altfel decât un simplu obiect de muzeu, pentru că biserica aceea vine chiar din Oncești. ❤️Din Onceștiul nostru, din locul unde este tabăra noastră. Biserica de lemn a fost adusă la Muzeul Satului în anul 1974 și este cea mai veche construcție din muzeu. Și aici, dragilor, parcă s-o legat toată ziua într-o poveste. Noi am plecat dimineață din Oncești, ca să descoperim Maramureșul...Și am găsit, în mijlocul satului maramureșean de la Sighet, o bucată din satul nostru: o biserică venită din locul în care copiii noștri râd, se joacă, mănâncă împreună și își trăiesc zilele de tabără. O biserică veche de sute de ani, care a plecat din Oncești și care acum stă acolo, sus pe deal, în mijlocul unui sat adunat din toate colțurile Maramureșului. Și poate tocmai de aceea am privit-o altfel. Am intrat în muzeu printr-o poartă care ne-a făcut să ne gândim la trecerea dintre două lumi și am ajuns, în vârful satului, la o biserică venită chiar din lumea noastră. Parcă Maramureșul ne-o făcut cu mâna și ne-o zis: „No, măi copii... voi credeați că ați venit să mă descoperiți? Io vă arăt că erați deja oleacă parte din poveste.” ❤️
Am stat, am privit, am ascultat poveștile și ne-am imaginat cm arăta satul de odinioară.
Casele erau mai simple, munca era mai grea, dar oamenii știau să construiască lucruri care să dăinuie: din lemn făceau casă, din lemn făceau poartă, din lemn făceau biserică și din toate acestea făceau, de fapt, o lume întreagă.
No... asta ne-o plăcut cel mai mult la Muzeul Satului Maramureșean, că nu-i doar despre trecut, este despre rost, despre cm fiecare casă avea locul ei, fiecare poartă avea povestea ei, fiecare uliță ducea undeva, iar biserica stătea în mijlocul satului, ca un reper pentru toți. Iar copiii au plecat de acolo cu ochii plini de case vechi, porți sculptate și povești. Noi am plecat cu un gând și mai drag: câteodată trebuie să pleci dintr-un loc, ca să-i descoperi adevărata valoare.
Am plecat din Oncești și, la Sighet, am găsit o parte din Oncești așteptându-ne acolo. ❤️
🌲 Din Muzeul Satului Maramureșean, din inima Maramureșului, cu drag, din tabăra noastră. ❤️
