28/03/2026
AM REUSIT ȘI LA ARAD
Astăzi Asociația Volunteer for Life și Asociatia Special Medical Care Arad inaugurează Clinica Stomatologică Dental Life Social Nr. 7 la Arad, oferind acces gratuit la servicii medicale dentare pentru persoane vulnerabile.
ARAD, 21 Martie 2026 - Asociația Volunteer for Life, în parteneriat cu Asociația Special Medical Care și Primăria Municipiului Arad, anunță cu mândrie finalizarea și inaugurarea Clinicii Stomatologice Sociale Dental Life Social 7 în Arad.
Acest proiect de anvergură, o extensie a inițiativei de succes Dental Life Social demarată la Piatra-Neamț, marchează deschiderea primei clinici stomatologice sociale din județul Arad, dedicată îmbunătățirii accesului la sănătate orală pentru comunitățile defavorizate.
Proiectul Dental Life Social 7 Arad are ca obiectiv principal facilitarea accesului la servicii stomatologice complete și gratuite pentru persoane vulnerabile cu vârste cuprinse între 10 și 70 de ani. Beneficiarii includ persoane cu dizabilități, copii din centrele de plasament, vârstnici din aziluri și persoane provenite din medii defavorizate. Estimăm că aproximativ 250 de pacienți vor beneficia lunar de aceste servicii esențiale, ceea ce înseamnă că în decurs de 10 ani vor fi tratați cel puțin 30.000 de pacienți.
Serviciile oferite sunt variate și acoperă o gamă largă de nevoi stomatologice, de la consultații și tratamente de urgență, la igienizare, tratamente dentare complexe, radiologie și educație pentru sănătatea orală, inclusiv imagistică dentară 3D.
Clinica este special concepută pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilități, asigurând un spațiu accesibil și prietenos, eliminând barierele fizice și facilitând accesul la tratament.
Demersul a fost posibil printr-un parteneriat strategic încheiat în 2023 cu Primăria Municipiului Arad, care a pus la dispoziție un spațiu de 150 m' din patrimoniul public. Imobilul a fost reaAustrotherm Romania SRLost dotat cu toată aparatura necesară clinicii stomatologice.
Proiectul este susținut și finanțat fonduri provenite din sponsorizărAustrotherm Romania SRLUniCredit Bank România, , Austrotherm Romania “, Asociația Special Medical Care Arad și alte surse de venit.
La evenimentul de inaugurare, care a avut loc pe 21 Martie 2026, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, parteneri sociali, sponsori, membri și voluntari.
Invitații de seamă participanți la inaugurare au fost:
- Domnul Ministrul Florin Manole - Munci și Solidarității Sociale
- Domnul Iustin Cionca - Preşedintele Consiliului Județean Arad
- Domnul Călin Bibarț - Primarul Municipiului Arad
- Doamna Crenguța Paveloiu - director adjunct interimar DGASPC Arad
- Domnul Dan Halchin - director Penitenciarul Arad
- Doamna Dr. Ioana Lile - Decanul Facultății de Stomatologie din cadrul UVVG
precum și reprezentanți ai companiilor private implicate:
- Doamna Diana Cristici - UniCredit Bank
- Domnul Cristian Gheorghiță - Super Fundation
- Doamna Roxana Ghioca - Austroterm
- Domnul Dr. Flueraş loan - Preşedinte Colegiul Medicilor Stomatologi Arad
Asociația Volunteer for Life mulțumește tuturor partenerilor, sponsorilor și voluntarilor pentru implicarea și sprijinul acordat în realizarea acestui proiect vital pentru comunitatea din Arad.
Această inițiativă consolidează o societate incluzivă, unde accesul echitabil la servicii medicale de bază este un principiu fundamental.
Despre Asociația Volunteer for Life: Asociația Volunteer for Life este o organizație non-guvernamentală dedicată îmbunătățirii calității vieții persoanelor vulnerabile prin inițiative sociale și medicale.
Proiectul „Dental Life Social" a luat naștere în anul 2019, având ca obiectiv înființarea primei clinici dentare școlare în cadrul Centrului Şcolar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca" din Piatra Neamț. În anul 2021, proiectul a continuat prin deschiderea celei de-a doua clinici în cadrul Centrului Şcolar pentru Educație Incluzivă din Târgu Neamț. Ulterior, rețeaua de servicii s-a extins prin înființarea de noi clinici în cadrul Spitalului Județean Neamț, în comuna Tașca (jud.
Neamt), în orașul Bicaz (jud. Neamt), precum și, cel mai recent, în județul Dâmbovița.
De la înființarea proiectului și până în prezent, peste 5.000 de beneficiari au fost tratați, fiind realizate mai mult de 40.000 de proceduri stomatologice, toate oferite în mod gratuit.
Cu o experiență vastă în dezvoltarea de proiecte naționale și internaționale cu impact comunitar, asociația continuă să extindă rețeaua de clinici stomatologice sociale, oferind speranță și sănătate orală celor aflați în nevoie.
Cu respect Asociației Volunteer for Life Ionuț Ursu