Alianţa Pentru Patrie Sector 2

Alianţa Pentru Patrie Sector 2 Pagina oficială a Alianţei Pentru Patrie Sector 2 Credem în statul social și solidaritatea socială, așa cm sunt definite în Constituția României.

ALIANȚA PENTRU PATRIE este o formațiune politică loială poporului român, care se angajează total:
- pentru promovarea valorilor și intereselor sale vitale;
- pentru afirmarea onestă a conceptului de românism și românitate, atât în spațiul de existență al națiunii române, ca întreg, cât și în dialogul universal cu celelalte popoare. ALIANȚA PENTRU PATRIE este un partid naţional care sustine patria,

familia, identitatea și mândria națională, bunăstarea fiecărui român și valorile istorice tradiționale, culturale, morale și religioase ale poporului român. ALIANȚA PENTRU PATRIE se adresează, prin întreaga sa activitate politică, tuturor categoriilor sociale, cetăţenilor, care sunt mândri că sunt români și care vor să se implice în salvarea și redobândirea independenței națiunii noastre, prin unirea ideilor, energiilor, aspirațiilor și competențelor în jurul și în slujba valorilor în care credem împreună. Credem în valorile fundamentale care stau la baza civilizației moderne, în dreptul și destinul României și al românilor de a trăi în libertate și prosperitate. Credem în economia de piață liberă, în proprietatea privată, în concurența loială și spiritul antreprenorial românesc. Credem în democrația reală, în libertatea individuală, în justiția liberă și egalitatea în fața legii. ALIANȚA PENTRU PATRIE are convingerea că există cu adevărat o nevoie vitală de a ne construi propriul destin național și de a ne desprinde definitiv şi irevocabil de actualele mentalități politice, care au risipit şi mai risipesc, şi astăzi, puterea și energia națiunii.
Înţelegând provocările agresive ale acestei perioade dificile prin care trecem, ALIANȚA PENTRU PATRIE:
- va proiecta un model de societate în spiritul mândriei naționale, al respectului faţă de patrie, familie, credință, tradiţia culturală și socială a României, modelul românesc de conviețuire etnică și confesională, respingând orice act de discriminare a poporului român, indiferent din partea cui ar veni.
- va susține, cu hotărâre, ca o necesitate vitală, recuperarea economică a României, în condiții de sănătate fizică și socială a cetățenilor, care să împiedice degradarea biologică a populației, scăderea indicelui valoric de viață, exodul populației, printr-un program de dezvoltare economică socială durabilă, condiţie primordială de salvare a Naţiunii Române şi care necesită, în special, punerea în valoare, cu titlu autohton, a resurselor proprii naturale, umane, materiale, financiare și de inteligenţă, astfel încât să se producă, să se dezvolte și să se întreţină bunăstarea reală a cetăţeanului român.
- va combate creșterea aberantă a prețurilor generată de renunţarea la controlul asupra resurselor şi facilităţilor strategice, îndeosebi asupra celor energetice.
- va reinstaura starea de siguranță publică a cetățeanului, ca premisă pentru protejarea familiei și a bunului cel mai de preț al omului: viaţa. Protecţia familiei și a vieţii omului reprezintă raţiunea fundamentală prin care rolul statului trebuie reconsiderat. Obiectivele ALIANȚEI PENTRU PATRIE sunt obiectivele românilor patrioți, sătui de asuprirea și disprețul politicienilor progresiști, neomarxiști, care acționează, așa cm am văzut cu toții, la comenzile străine de țară și popor și strict în interesul propriu. A venit timpul să nu mai permitem să fim amenințați, anchetați, urmăriți abuziv. A venit timpul să punem capăt minciunii, sărăcirii, îmbolnăvirii, analfabetizării, discriminării, sfidării românilor. A venit timpul să eliminăm dublul standard și să dăm copiilor noștri alimente românești sănătoase, lipsite de chimicale periculoase, cm sunt cele de import. A venit timpul să ne luăm în propriile mâini destinele și să luptăm pentru drepturile, pentru viețile, pentru viitorul nostru. Aceste obiective nu pot fi doar opțiuni, ci obligaţii de conştiinţă a generațiilor actuale faţă de viitorul generaţiilor care vor veni după noi!

26/01/2023

Liviu Marian Pop, președintele A.P.P în direct la Realitatea TV!

HORECA este falimentată voit!
14/12/2022

HORECA este falimentată voit!

Buna ziua, Va invitam sa intrati pe grupul nostru APP Sector2: https://www.facebook.com/DanielMihalyPresedinte pentru a ...
11/12/2022

Buna ziua, Va invitam sa intrati pe grupul nostru APP Sector2: https://www.facebook.com/DanielMihalyPresedinte pentru a participa la actiuni precum cea pe care am avut astazi cand am avut o vizita cu pranz la Manastirea Comana.

Sunt mamă, soție și un antreprenor de succes în domeniul construcțiilor și al transportului. Filozofia mea de viață și d...
27/11/2022

Sunt mamă, soție și un antreprenor de succes în domeniul construcțiilor și al transportului. Filozofia mea de viață și de acțiune este că nimic nu poate fi imposibil! Nu există ”nu se poate”! Nu există ”mă las pagubașă”, sau că renunț! Lupt! Lupt cu toate forțele! Și dacă este necesar, mă pot ”reinventa” ori de câte ori este nevoie. Sunt o femeie echilibrată, ambițioasă și independentă. Mi-am construit afacerea pe propriile puteri. Eu cred că atât afacerile cât și prietenii, se fac și se dezvoltă cu migală, corectitudine, inteligență și discernământ. Sunt soție și mamă a doi băieți frumoși și deștepți. Îmi iubesc familia. Credința și tradițiile românești fac parte din mine. Toate aceste valori sufletești și spirituale, îmi dau putere să lupt pentru atingerea obiectivelor dorite. Ca femeie știu să-mi împart timpul atât pentru necesitățile familiale, cât și pentru obligațiile funcției de conducere.
Am mulți cunoscuți, oameni de afaceri care au fost nevoiți să-și concedieze o parte din angajați, sau chiar să-și închidă firmele, din cauza măsurilor luate de guvernul și politicienii actuali aflați la putere. Le-am văzut dramele și acest lucru m-a motivat să mă implic determinată și în politică.
Doresc ca prin intermediul A.P.P. să contribui la programele partidului, referitoare la reconstrucția României. Vreau ca antreprenorii români și angajații lor, să aibă șansa unor vieți normale și prospere. Voi lupta până la capăt pentru obiectivele mele!

𝑃𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑎̆ 𝑣𝑟𝑒𝑚𝑒 𝑛𝑒-𝑎𝑚 𝑜𝑏𝑖𝑠̦𝑛𝑢𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑚 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑑𝑒𝑟𝑎𝑡̦𝑖 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒, 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑒𝑥𝑝𝑒𝑟𝑖𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆, 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑢 𝑠̦𝑡𝑖𝑢 𝑐𝑒 𝑣𝑜𝑟, 𝑐𝑎...
27/11/2022

𝑃𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑎̆ 𝑣𝑟𝑒𝑚𝑒 𝑛𝑒-𝑎𝑚 𝑜𝑏𝑖𝑠̦𝑛𝑢𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑚 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑑𝑒𝑟𝑎𝑡̦𝑖 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒, 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑒𝑥𝑝𝑒𝑟𝑖𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆, 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑢 𝑠̦𝑡𝑖𝑢 𝑐𝑒 𝑣𝑜𝑟, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑢 𝑠̦𝑡𝑖𝑢 𝑐𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑧𝑏𝑢𝑐𝑖𝑢𝑚𝑢𝑙 𝑣𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖, 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑒𝑛𝑡𝑢𝑧𝑖𝑎𝑠𝑚𝑎𝑡̦𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑛𝑒𝑐𝑜𝑝𝑡̦𝑖, 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑡𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑜𝑠̦𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑢𝑧𝑖𝑣𝑖 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑙𝑒𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑠𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑎𝑙𝑒 ”𝑎𝑑𝑢𝑙𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟”.
𝑃𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑎̆ 𝑣𝑟𝑒𝑚𝑒 𝑖-𝑎𝑚 𝑙𝑎̆𝑠𝑎𝑡 𝑝𝑒 𝑎𝑙𝑡̦𝑖𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑑𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑛𝑜𝑖. 𝐶𝑒 𝑠̦𝑐𝑜𝑙𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑢𝑟𝑚𝑎̆𝑚, 𝑐𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑖𝑒𝑟𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑏𝑟𝑎̆𝑡̦𝑖𝑠̦𝑎̆𝑚, 𝑐𝑒 𝑙𝑖𝑑𝑒𝑟𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑙𝑒𝑔𝑒𝑚, 𝑐𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̂𝑛𝑐𝑎̆𝑚, 𝑐𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑣𝑖𝑠𝑎̆𝑚, 𝑐𝑢𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑚.
𝑃𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑎̆ 𝑣𝑟𝑒𝑚𝑒 𝑎𝑚 𝑡𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑎𝑚 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑖𝑡, 𝑣𝑜𝑐𝑒𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑡𝑖𝑚𝑖𝑑𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑛𝑒ℎ𝑜𝑡𝑎̆𝑟𝑎̂𝑡𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑓𝑖 𝑎𝑢𝑧𝑖𝑡𝑎̆ 𝑠𝑎𝑢 𝑎𝑠𝑐𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑎̆.
𝑃𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑎̆ 𝑣𝑟𝑒𝑚𝑒!
𝑃𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑎𝑐𝑢𝑚!
𝐴𝑐𝑢𝑚, 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑠𝑎̆ 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑖𝑚 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒𝑚 𝑎𝑢𝑧𝑖𝑡̦𝑖! 𝐴𝑐𝑢𝑚, 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙, 𝑐ℎ𝑖𝑎𝑟 𝑑𝑎𝑐𝑎̆, 𝑑𝑎, 𝑛𝑢 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑒𝑥𝑝𝑒𝑟𝑖𝑒𝑛𝑡̦𝑎 𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑛𝑜𝑠̦𝑡𝑟𝑖, 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑚 𝑙𝑎̆𝑠𝑎𝑡̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒𝑚 𝑣𝑖𝑖𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑜𝑖 𝑛𝑖-𝑙 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑚, 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑜𝑖 𝑣𝑖𝑠𝑎̆𝑚!
𝐴𝑐𝑢𝑚, 𝑎𝑣𝑒𝑚, 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑠𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑠̦𝑎𝑛𝑠𝑎̆ 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑐𝑒𝑟𝑒𝑚 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒! 𝐷𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑎 𝑣𝑖𝑠𝑎, 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑎 𝑡𝑟𝑎̆𝑖 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑡̦𝑎𝑟𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑒𝑟𝑖𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑟𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐𝑢𝑡𝑒, 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑡̦𝑎𝑟𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒, 𝑐𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑖 𝑢𝑛 𝑠𝑒𝑟𝑣𝑖𝑐𝑖𝑢, 𝑛𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑛𝑒𝑣𝑜𝑖𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑖 𝑓𝑖𝑢𝑙 𝑠𝑎𝑢 𝑓𝑖𝑖𝑐𝑎 𝑐𝑢𝑖𝑣𝑎 𝑎𝑛𝑢𝑚𝑒, 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑖 𝑢𝑛 𝑠𝑎𝑙𝑎𝑟𝑖𝑢 𝑐𝑜𝑟𝑒𝑐𝑡, 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑣𝑎𝑛𝑠𝑒𝑧𝑖 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑖𝑒𝑟𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑓𝑜𝑟𝑡̦𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑎𝑙𝑒, 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑎-𝑡̦𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑖 𝑜 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑔𝑟𝑖𝑗𝑎 𝑧𝑖𝑙𝑒𝑖 𝑑𝑒 𝑚𝑎̂𝑖𝑛𝑒. 𝐴𝑐𝑢𝑚 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑠̦𝑎𝑛𝑠𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑣𝑖𝑠𝑎 𝑐𝑎̆ 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑖𝑐𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎, 𝑛𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒𝑚 𝑝𝑙𝑎𝑛𝑢𝑟𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑙𝑎̆𝑠𝑎̆𝑚 𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑙𝑒𝑐𝑎̆𝑚 𝑖̂𝑛 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑛𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑢𝑛𝑐𝑖𝑚 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑙𝑡̦𝑖𝑖.
𝐴𝑐𝑢𝑚 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑛𝑜𝑠𝑡𝑟𝑢!
𝑉𝑒𝑛𝑖𝑡̦𝑖, 𝑣𝑜𝑖 𝑡𝑖𝑛𝑒𝑟𝑖 𝑎𝑖 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑒𝑖, 𝑎𝑙𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑖̂𝑛 𝐴𝑙𝑖𝑎𝑛𝑡̦𝑎 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑃𝑎𝑡𝑟𝑖𝑒 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑣𝑜𝑚 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑣𝑖𝑖𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑜𝑖 𝑛𝑖-𝑙 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑚!
𝐎𝐚𝐧𝐚 𝐃𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐋𝐞𝐨𝐧𝐭𝐞,
𝐏𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞 - 𝐎𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐭 𝐀.𝐏.𝐏

Măi fraților, dacă ne uităm la TV și vedem ce elucubrații debitează politicienii de la putere ne refuză psihiatrul. Înne...
26/11/2022

Măi fraților, dacă ne uităm la TV și vedem ce elucubrații debitează politicienii de la putere ne refuză psihiatrul. Înnebunești pe loc. A început lupta pentru transferul primarilor. E bătaie în toată regula. Psd vrea să transfere de la Pnl și invers. Nu vă imaginați că sumele de transfer sunt mici, ar fi invidioși și cei de Real Madrid sau Barcelona cu așa sume. Se promit finanțări, aprobări de proiecte, avantaje personale, canditaturi, numiri, etc. Marea problemă este că totul se întâmplă pe banii noștri ai tuturor. Primarul care este dispus să facă așa ceva ce coloană vertebrală are, cât îi pasă unuia ca ăsta de cetățeni, cm poți fi și liberal și de stânga. Timp în care pensiile și alocațiile vor avea o creștere de mizerie, facturile explodează. Cum naibii să mai votezi așa personaje sinistre? Asta e preocuparea voastră Marcele, Ciucă, transferul de primari, când s-au anunțat deja decese ale bătrânilor înghețați de frig. Ați dus România cu 35 de ani înapoi în timp, în perioada de "glorie" în care caloriferele făceau țurțuri de gheața, când se învăța la lumânare și alimentele erau un lux.
Încă patru ani cu voi la putere și ne mutăm în bordeie cu siguranță. Banii pentru mărirea cu 15% a veniturilor funcționarilor parlamentari și guvernamentali de unde naibii ați găsit?
Parcă sunteți nepoții fanariotului Caragea, după voi potopul. Adevărul nu este departe în locul ciumei lui Caragea acum ne-am ales cu ciuma roșie și ciuma galbenă. Așa arată blestemul unei popor îmbolnăvit de trădare și de trădători.
Valeriu Fasole,
Vicepreședinte A.P.P. Galați
Președinte al organizației municipale A.P.P. Galați

Scrisoare pentru românce!Îmi reînnoiesc, astăzi, când la nivel mondial marcăm 𝒁𝒊𝒖𝒂 𝑰𝒏𝒕𝒆𝒓𝒏𝒂𝒕̗𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒍𝒖𝒑𝒕𝒂̆ 𝒊̂𝒎𝒑𝒐𝒕𝒓𝒊𝒗𝒂...
25/11/2022

Scrisoare pentru românce!
Îmi reînnoiesc, astăzi, când la nivel mondial marcăm 𝒁𝒊𝒖𝒂 𝑰𝒏𝒕𝒆𝒓𝒏𝒂𝒕̗𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒍𝒖𝒑𝒕𝒂̆ 𝒊̂𝒎𝒑𝒐𝒕𝒓𝒊𝒗𝒂 𝒗𝒊𝒐𝒍𝒆𝒏𝒕̗𝒆𝒊 𝒂𝒔𝒖𝒑𝒓𝒂 𝒇𝒆𝒎𝒆𝒊𝒍𝒐𝒓, promisiunea către voi, femeile românce, victime ale abuzurilor fizice și psihice, că nu voi avea odihnă până când legislația din România nu va fi modificată și nu va fi mult mai aspră cu cei ce îndrăznesc să ridice mâna asupra voastră!
Nu suntem proprietatea nimănui! Nu suntem bunurile nimănui! Avem drepturi pe care ni le cerem cu voce tare!
Nu uitați, în România, amploarea pe care o are fenomenul violenței asupra femeilor este greu de măsurat, pentru că doar 1 din 10 femei reclamă abuzul și cere ajutor. Ne e rușine? NU! Să nu ne fie! Abuzul nu are limite! Nu ține cont de ce funcții avem, de ce studii avem, dacă suntem copile sau femei adulte, dacă avem o situație materială și financiară bune sau suntem sărace. Abuzul ține doar de puterea noastră de a-l recunoaște, de a-l reclama și de a cere ajutpr. Nimeni nu are dreptul să ridice mâna asupra noastră!
Am demonstrat că putem fi pe picior de egalitate cu bărbații! Și noi putem fi violente! Și noi putem riposta! Dar nu vor rezolva problemele cu care ne confruntăm nici violența, nici abuzul și nici hărțuirea! Am demonstrat că știm cm să ne obținem drepturile!
Împreună, hotărâte, unite, cu legea de partea noastră, ne vom lua drepturile și ne vor fi recunoscute statutul și rolul în societate. Împreună și unite!
Veniți, femei din toată România, alături de mine în Alianța Pentru Patrie! Viața noastră va fi alta!
Împreună pentru românce! Împreună pentru România!
Anamaria Prodan,
Vicepreședinte Alianța Pentru Patrie,
Președinte al Organizației de Femei din APP

24/11/2022
De câte ori ați auzit: “degeaba ați venit cu bilet de trimitere, ni s-au terminat fondurile pentru investigații medicale...
24/11/2022

De câte ori ați auzit: “degeaba ați venit cu bilet de trimitere, ni s-au terminat fondurile pentru investigații medicale pe luna asta. Veniți luna viitoare, dar mai pe la început, că nu avem destule fonduri de la casa de asigurări de sănătate și să nu rămâneți iar pe dinafară”. Desigur că v-ați întrebat: “ bine, dar cm se poate întâmpla așa ceva? Mie mi se reține din salariu, lună de lună, o cotă pentru asigurările de sănătate; la fel este cu toți cei care muncesc în țara asta. Și atunci când am nevoie, mi se spune că nu sunt fonduri?! Dar banii mei unde se duc?”
​Misterul e simplu de dezlegat. Spre deosebire de alte state europene, care au bugete separate și de neatins pentru sănătatea publică, în România, datorită legislației pe care nimeni nu a vrut s-o modifice până acum, toți banii colectați de la populație pentru asigurările de sănătate se duc, la comun... în Bugetul de Stat. Care este folosit pentru a stabili, la sfârșit de an, bugetul fiecărui minister și instituții în parte. Și cm guvernanții noștri sunt mai preocupați de ce alte achiziții de tehnică militară învechită să mai facă, decât de viața propriilor cetățeni, nu are sens să vă mai întrebați de ce, an de an, bugetul alocat sănătății este mereu ciumpăvit, în favoarea altor ministere (sau instituții care nu și-au schimbat microfoanele de vreo câțiva ani).
​În ceea ce mă privește, am militat mereu pentru un buget separat, intangibil, alocat sănătății publice. În felul acesta, fiecare cetățean va fi sigur că banii pe care îi plătește lună de lună se vor întoarce la el sub formă de servicii medicale. Vorba unui coleg medic, care are un simț al umorului foarte dezvoltat: “avem nevoie de supozitoare, nu de rachete ruginite. Pe alea, să le folosească guvernul și președinția!”.

Domnul Victor Enculescu, fost cadru militar, actualmente pensionar s-a alăturat echipei A.P.P.Consideră că haosul a pus ...
24/11/2022

Domnul Victor Enculescu, fost cadru militar, actualmente pensionar s-a alăturat echipei A.P.P.
Consideră că haosul a pus stăpânire pe România, în toate domeniile de activitate, și acest lucru a fost stabilit în occident și transmis spre executare, autorităților române, multe dintre acestea simple executante ale ordinelor externe, din două motive: primul - trădare de țară și dorință de îmbogățire proprie, al doilea – posibila situație șantajabilă în care se află executantul.
Vede A.P.P. singura forță politică prin care actuala Coaliție de guvernare poate să fie îndepărtată la alegerile din 2024.
Bine ai venit domnule Victor Enculescu!

Declarație de presăPentru Starea de urgență prelungită abuziv și ilegal trebuie să răspundă imediat penal și administrat...
23/11/2022

Declarație de presă
Pentru Starea de urgență prelungită abuziv și ilegal trebuie să răspundă imediat penal și administrativ, în fața românilor , autorii ei!
Alianța Pentru Patrie cere Guvernului să prezinte de îndată în fața românilor, toate măsurile pe care le ia pentru destituirea din funcțiile publice și tragerea la răspunderea penală și administrativă a celor care se fac vinovați de prelungirea ilegală și abuzivă a ”Stării de Urgență”!
Pe 18 noiembrie, Î.C.C.J. s-a pronunțat prin Hotărâre definitivă și irevocabilă: starea de alertă în România a fost prelungită ilegal!
Mai exact, Î.C.C.J. a respins recursul formulat de Guvernul României, respectiv Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), reprezentat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), împotriva sentinței nr. 1796 din 3 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Mai mult chiar, Î.C.C.J. a spus clar și răspicat că HG nr. 1183/2021, prin care s-au impus și prelungit toate ororile medicale și administrative din pandemie, a fost o lege cu prevederi ilegale, neconstituționale și abuzive.
Și pentru că Alianța Pentru Patrie a criticat și s-a opus la vremea respectivă tuturor nedreptăților flagrante făcute de autoritățile statului asupra românilor, somează Guvernul să iasă public și să arate măsurile concrete luate împotriva vinovaților care au comis ilegalitățile și abuzurile halucinante, dintre care reamintim:
- Sute de mii de români au fost lipsiți de consult, îngrijire și tratament medical, unii dintre aceștia chiar au fost scoși pe tărgi, cu forța, din spitale, și toate acestea pentru că ați declarat că doar Covid 19 se tratează.
- Zeci de mii de decese cauzate de situația prezentată anterior.
- Zeci de mii de decese cauzate de vaccinarea forțată și precaritatea tratamentului împotriva Covid 19, chiar dacă anumiți medici au prezentat scheme optime și ieftine de medicație, cm este exemplul doctoriței Flavia Groșan.
- Ororile de neimaginat cu îngroparea oamenilor în saci negri de plastic, fără slujbele religioase tradiționale, și fără ca familiile să-și poată vedea sau lua măcar adiode la cei dragi.
- Românii au ars de vii și au murit carbonizați, în cele 11 incendii declanșate în Secțiile A.T.I. ale tot atâtor spitale, și nici până la această oră vinovații nu sunt trași la răspundere.
- Peste 300.000 de amenzi în valoare totală de 570 de milioane de lei (peste 120 de milioane de euro), aplicate pe perioada stării de urgență, celor care au încălcat restricțiile din ordonanțele militare.
- OUG 129/2021, 149.560 de români au fost amendaţi după ce s-au întors din străinătate, pentru că nu au completat formularul PLF (Passenger Locator Form - formularul de localizare al persoanei). Valoarea amenzilor date doar în perioada 25.12.2021 - 31.01.2022 a fost în cuantum de 360.991.000 lei.
- Aproximativ 80% dintre amenzi au fost contestate în instanță, și au blocat activitatea judecătorească.
- Toate achizițiile și cheltuielile de-a dreptul nebunești, începând de la izolete, spitale-cort, amenajare spitale de carton, până la sutele de milioane de doze de vaccine, achiziții asupra cărora nici până-n momentul de față nu s-au finalizat cercetările penale și trimiterea dosarelor în instanță (Chiar Crin Bologa – Procurorul șef al D.N.A. a afirmat public că133 de dosare au fost înregistrate la DNA de la începutul pandemiei, și că: ” (…) este foarte grav ca unii cetățeni, cu funcție de conducere în statul român, să profite de această situație gravă și să se îmbogățească pe seama bolii, pe seama suferinței oamenilor. (…) Sunt persoane importante, de la diferite niveluri ale statului român, și la nivel local dar și la nivel central”.
- Numai în 2020, Guvernul PNL-USR, a cheltuit pe seama pandemiei 4,85% din PIB-ul României, și Guvernul PSD-PNL-UDMR -3,81 din P.I.B. în 2021, adică peste două miliarde de euro, în afară de sumele, provenite din împrumuturile externe.
Adică din cele 54 de miliarde de euro împrumutați de Florin Cîțu, pentru care nu există nici până în ziua de astăzi, o justificare oficială, asupra utilizării acestor sume imense. Mai mult decât atât, de 12 luni, Guvernul refuză să răspundă la întrebările puse de mass-media, legate de scopul și cheltuirea acestor sume.
În legătură cu cele de mai sus, presa din România a adresat alte zeci de întrebări, la care nu a primit răspuns, vis a vis de măsurile ilegale luate de Guvern și Președinție, din care prezentăm mai jos un pasaj în ”facsimil”:
Luând act de propunerea Guvernului pentru prelungirea stării de urgență, precum și de Hotărârea CSAT nr. 51/2020 privind necesitatea prelungirii stării de urgență și planul de acțiune la prelungirea stării de urgență,
În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, precum și ale art.3, art. 10 și art.15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.453/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Președintele României decretează:
Art. 1. - Începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr.195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.
Art. 2. - Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi şi libertăți, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 3 alin. (5):
a. libera circulație;
b. dreptul la viață intimă, familială și privată;
c. inviolabilitatea domiciliului;
d. dreptul la învățătură;
e. libertatea întrunirilor;
f. dreptul la grevă;
g. dreptul de proprietate privată;
h. libertatea economică.
Alianța Pentru Patrie somează Guvernul să-și asume răspunderea în mod oficial pentru tragediile și dramele pe care le-a provocat românilor, pentru cele peste 150.000 de dosare aflate pe rol în urma acestor abuzuri, pentru închiderea activităților comerciale ale firmelor românești și falimentarea acestora, pentru distrugerea sistemului HORECA, pentru amenzi, arestări, cătușe, percheziții și pentru pensionarii terorizați, hărțuiți și târâți pe asfalt către dube, pentru aberații de tipul ”purtatului măștii în mod necorespunzător”.
Alianța Pentru Patrie va cere și în Parlament, în mod oficial, ca Guvernul să înceapă procedurile de destituire din fucțiile publice, a celor vinovați, începând de la miniștrii, secretari de stat, șefi de comisii, și terminând cu ”Comandamentul” condus de Arafat.
Codrin Ștefănescu – Președinte A.P.P.
23.11. 2022

𝐀𝐳𝐢 𝐧𝐞 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐦 𝐜𝐚 𝐝𝐞-𝐨𝐛𝐢𝐜𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟓:𝟎𝟎 𝐥𝐚 𝐁𝐙𝐈 𝐋𝐈𝐕𝐄, 𝐚𝐳𝐢 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐮𝐭𝐚̆𝐦 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐛𝐚̆𝐭𝐚𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 “ 𝐯𝐨𝐮𝐜𝐡𝐞𝐫-𝐮𝐥 𝐬𝐚̆𝐫𝐚̆𝐜𝐢...
22/11/2022

𝐀𝐳𝐢 𝐧𝐞 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐦 𝐜𝐚 𝐝𝐞-𝐨𝐛𝐢𝐜𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟓:𝟎𝟎 𝐥𝐚 𝐁𝐙𝐈 𝐋𝐈𝐕𝐄, 𝐚𝐳𝐢 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐮𝐭𝐚̆𝐦 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐛𝐚̆𝐭𝐚𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 “ 𝐯𝐨𝐮𝐜𝐡𝐞𝐫-𝐮𝐥 𝐬𝐚̆𝐫𝐚̆𝐜𝐢𝐞𝐢” 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐦𝐢𝐥𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐮 𝟔,𝟐 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞. 𝐕𝐨𝐦 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐮𝐭𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐚̂𝐭 𝐝𝐞 𝐢𝐥𝐞𝐠𝐚𝐥 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥!

Address

Calea Moșilor 308, Sector 2
Sector

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Alianţa Pentru Patrie Sector 2 posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Alianţa Pentru Patrie Sector 2:

Share