Uniunea Independentă pentru Sighișoara

Uniunea Independentă pentru Sighișoara "Puterea de a vedea lumina în întuneric, de a fi optimist în mijlocul pesimiștilor".

07/09/2026

Dragi elevi ai Sighișoarei,

vă doresc un an școlar bun, cu bucurii, reușite și cât mai multe lucruri pe care să le descoperiți.

Iar dacă, din când în când, se întâmplă să mai greșiți, e în regulă. Și din greșeli se învață.

Succes tuturor în noul an școlar!

31/08/2026

💍🫶
29/08/2026

💍🫶

✨Nunta de Aur✨

Familiile din Sighișoara care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și doresc să marcheze acest moment se pot înscrie până la 15 septembrie 2026.

Înscrierea se face la Primăria Municipiului Sighișoara, Piața Muzeului nr. 7, Camera 12, cu actele de identitate ale soților și certificatul de căsătorie.

Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună acest moment.

05/08/2026

MOȚILOR ȘI CARAIMAN

Am semnat contractul de actualizare a proiectului tehnic pentru investiția „Reabilitarea străzilor Caraiman și Moților”. Este ultimul pas necesar înainte de a scoate la licitație publică execuția efectivă a lucrărilor.

Mai este însă un aspect important. Astfel de investiții depind și de lucrările operatorilor de utilități. Așa cm am mai spus, nu putem pune la punct o zonă, iar apoi să fie spartă pentru intervenții la rețele.

În această zonă, anul acesta vor interveni cei de la Aquaserv, iar după finalizarea lucrărilor vom face și noi rânduiala așa cm trebuie.

Situațiile neprevăzute nu pot fi evitate întotdeauna, însă printr-o bună colaborare între toți cei implicați putem limita cât mai mult efectele lor.

Vă țin la curent cu următorii pași.

03/08/2026

De astăzi, proiectul pentru demolarea și construirea podului peste pârâul Șaeș, de pe strada Ana Ipătescu, este scos la licitație publică.

Achiziția vizează atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor.

Anunțul este publicat în SEAP, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 20 august 2026, ora 15:00.

Finanțarea acestei investiții este asigurată în proporție de peste 90% de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Vorbim despre un pod construit în anul 1930, pentru care încă din 2016 exista o expertiză tehnică ce indica în mod clar necesitatea demolării și reconstruirii.

Vă voi ține la curent cu fiecare etapă a acestui proiect.

Cu respect!

01/08/2026
29/07/2026

Astăzi sunt la București. Sunt documente de semnat și proiecte importante pentru oraș care trebuie discutate.

💙
27/07/2026

💙

Azi-noapte, după ce am ajuns acasă de la Festivalul „Sighișoara Medievală”, am citit acest mesaj:

„Bună seara!
În primul rând, vreau să vă felicit pentru felul în care mențineți acest frumos oraș pe care îl coordonați.
Sunt turistă aici, în Sighișoara. Sinceră să fiu, până acum orașele mele preferate erau Oradea și Sibiu, însă acum tot ce pot spune este că Sighișoara mi-a intrat în suflet. M-a cucerit atât de tare, încât nu aș mai vrea să plec de aici.
Este un oraș ca din poveste, foarte, foarte curat. Vă felicit pentru tot ceea ce faceți!
Noi suntem din Huși, județul Vaslui, și aș da orice să pot face o mutație în acest minunat oraș de poveste.
Încă o dată, vă felicit! Mi-aș fi dorit să facem și o fotografie împreună cu dumneavoastră, dar nu v-am găsit.
Multă sănătate! Cu siguranță, și anul viitor ne vom întoarce aici.”

(!) Aș vrea, dragi sighișoreni, să fim conștienți că avem privilegiul de a locui într-un loc minunat. Da, nu sunt toate perfecte. Muncim și vom continua să muncim. Dar sunt și lucruri care țin de fiecare dintre noi: de atitudine, de respect și de felul în care alegem să privim comunitatea din care facem parte.

Am încredere că suntem pe drumul cel bun.

Vă mulțumesc!

Să fim sănătoși și să avem cu toții o săptămână frumoasă.

22/07/2026

Doi tineri meșteșugari, un grădinar și un brutar, au ajuns zilele acestea și la Sighișoara, continuând o tradiție veche de secole prin care calfele călătoresc pentru a învăța din experiențele și practicile altor comunități. Înainte de a ajunge la noi, au vizitat Timișoara și Sibiu.

Au fost impresionați de frumusețea Cetății Medievale și de ospitalitatea oamenilor. Au observat, totodată, că orașul se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente Festivalul „Sighișoara Medievală”, iar în Cetate se fac ultimele pregătiri.

Un detaliu interesant al acestei călătorii este faptul că nu folosesc telefoane mobile. Poate tocmai de aceea experiența lor este cu atât mai autentică.

Le dorim drum bun în continuare!

17/07/2026

📲 0742 092 251

Sună-ne sau scrie-ne pe WhatsApp și îți vom spune cm poți să fii parte din Uniunea Independentă pentru Sighișoara (UIPS).

Address

Sighisoara

Opening Hours

Tuesday 16:00 - 18:00
Wednesday 16:00 - 10:30

Telephone

+40742092251

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Uniunea Independentă pentru Sighișoara posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Uniunea Independentă pentru Sighișoara:

Shortcuts

Share