PSD Șpring

PSD Șpring Pagina organizației comunale a PSD Șpring

28/05/2026
26/05/2026

Corneliu Muresan, președinte PSD Alba

„PSD susține legea salarizării personalului din sectorul public, o dovadă de responsabilitate și echilibru.

Salut maturitatea politică a conducerii naționale a partidului care, indiferent de disputele politice actuale, a decis să susțină această lege, aceasta fiind unul dintre jaloanele importante din PNRR. Susținerea pe care colegii mei social-democrați o oferă în Parlamentul României reprezintă garanția că România își va îndeplini acest jalon și nu riscă să piardă 770 de milioane de euro.

Trebuie însă menționate trei principii pe care PSD a insistat:
- Principiul conservării drepturilor câștigate: Nu scade niciun venit salarial!
- Principiul echității: La muncă egală, salariile trebuie să fie egale!
- Principiul decenței decidenților: Salariile demnitarilor trebuie să înghețe, urmând ca alinierea lor în anii următori la nivelul din grila de salarizare să se facă gradual.

Al treilea principiu a fost transmis printr-o solicitare oficială Comisiei Europene de către fostul ministru social-democrat al Muncii, Petre Florin Manole, nefiind susținut de celelalte două partide, PNL și USR. Acest principiu a fost în final respins de Comisia Europeană, cu scopul evitării unor dezechilibre viitoare în grila de salarizare.”

Iată cine a controlat "cămara" țării în ultimii 7 ani
23/04/2026

Iată cine a controlat "cămara" țării în ultimii 7 ani

01/04/2026

Am solicitat Comisiei Europene să analizeze și să adopte urgent un cadru temporar european de ajutor de stat pentru sprijinirea statelor și companiilor afectate de creșterea prețurilor la combustibili. În acest sens, am transmis o solicitare oficială vicepreședintei executive a Comisiei Europene, Teresa Ribera Rodríguez.

Creșterea rapidă și imprevizibilă a prețurilor la combustibili pune o presiune reală pe companiile din întreaga Uniune Europeană, inclusiv din România. Costurile operaționale cresc, investițiile sunt amânate, iar efectele se resimt direct în economie și în viața de zi cu zi a oamenilor.

Datele europene arată clar: energia poate reprezenta între 10% și 20% din costurile unei companii, iar scumpirea combustibililor poate duce la creșteri de până la 15–30% ale costurilor operaționale în sectoarele cele mai afectate precum transportul, agricultura sau industria. Aceste evoluții alimentează inflația și accentuează riscurile sociale, mai ales în economiile mai vulnerabile din Europa Centrală și de Est.

Uniunea Europeană a mai demonstrat că poate interveni eficient în situații de criză, inclusiv prin acest instrument. Este momentul să o facă din nou. Un astfel de mecanism ar permite statelor membre să acționeze rapid și coordonat, protejând economia, locurile de muncă și puterea de cumpărare a cetățenilor.

02/02/2026

„Crăciun ca-n Alba” – vă invităm la un eveniment care îmbină tradițiile românești cu bunul gust al gastronomiei tradițio...
18/12/2025

„Crăciun ca-n Alba” – vă invităm la un eveniment care îmbină tradițiile românești cu bunul gust al gastronomiei tradiționale!

Vă invităm, sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 12:00, la „Crăciun ca-n Alba. Tradiție și bun gust”. Vă așteptăm în parcarea restaurantului Hanul dintre Sălcii, la ieșirea din Alba Iulia spre Sebeș.

Echipe de bucătari și pasionați de gastronomie se vor întrece în pregătirea bucatelor tradiționale din carne de porc. Un juriu format din specialiști în gastronomie și etnografie vor stabili câștigătorii, însă verdictul final va fi dat de fiecare dintre voi, după ce veți degusta produsele tradiționale.

Nu vor lipsi colindele în interpretarea unor artiști îndrăgiți, iar Moș Crăciun va veni pentru cei mici cu daruri și surprize.

Crăciun ca-n Alba – un eveniment organizat cu bun gust de PSD Alba!

16/11/2025
07/11/2025

Partidul Social Democrat a devenit, conform noului Statut, un partid modern de centru-stânga, promotor al echității sociale și al solidarității. Mă bucur că, pentru prima dată, prin amendamentul adus împreună cu colegii mei din PES activists România la Statutul PSD, adăugăm cu claritate această dimensiune a echității și solidarității, o dovadă că noi suntem partidul care se luptă pentru justiție socială!

Partidul Social Democrat este un partid dedicat valorilor democratice și naționale, cu o orientare clară pro-europeană și euroatlantică, fiind formațiunea politică ce a finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeană, a închis MCV, a dus România în NATO și în spațiul Schengen.

PSD este membru al Partidului Socialiștilor Europeni și continuă o tradiție social-democrată românească veche de peste 132 de ani, pe care trebuie să o prezentăm mai bine. Rezultatele noastre și reformele realizate nu sunt suficient cunoscute.

Împreună cu familia noastră politică social-democrată, ne opunem atât dreptei pro-austeritate, cât și populismului extremist. Stânga democratică europeană susține salariul minim european, drepturi egale pentru toți cetățenii europeni și o politică europeană solidă și coerentă.

Rămânem forța schimbării și cei care mențin echilibrul. Curajul nostru la nivel european s-a tradus, istoric, prin inițiative precum Garanția pentru copii, Mecanismul de redresare și reziliență sau politica de coeziune. Dreapta europeană spunea atunci că suntem anti-sistem.

Uniunea Europeană este o construcție politică, condusă tot de politicieni, și este de datoria noastră, ca pro-europeni, să corectăm și să îmbunătățim deciziile greșite. Recent, forțele pro-europene din Parlamentul European au cerut Comisiei Europene să își revizuiască propunerea de buget pe termen lung prin care se îngreuna accesul la fondurile europene pentru beneficiari. Asta înseamnă să negociezi în interesul oamenilor.

Continuăm să milităm pentru o Europă mai echitabilă, socială și unită și pentru o Românie puternică și influentă în Uniunea Europeană!

06/11/2025

Address

Principală
Sona
517756

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PSD Șpring posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to PSD Șpring:

Share