31/03/2026
România NU mai e împărțită.
ROMÂNIA E FURATĂ.
De o parte: oamenii care muncesc.
De cealaltă: un stat obez, incompetent și flămând de bani.
În fiecare lună, cei care muncesc sunt jupuiți de taxe.
Nu ca să avem spitale mai bune,
nu ca să avem școli decente,
nu ca să avem infrastructură,
ci ca să hrănim un aparat bugetar umflat, ineficient și complet rupt de realitate.
Ăsta e adevărul pe care nu vor să-l spună:
statul NU mai există pentru cetățean,cetățeanul există ca să țină în viață statul,plătești,aștepți,ești ignora și apoi ți se spune că trebuie să mai plătești,mai mult,mai des,
mai tăcut.
România care muncește e luată de fraieră,până când?
Până când cei care duc țara în spate vor spune STOP.
Și atunci nu va mai fi vorba de politică.
Va fi vorba de supraviețuire,pentru că fără cei care muncesc,
„statul gras” moare instant.
Si cand apare un om care vrea sa faca ordine ,iata ca sar din toate ungherele cei care traiesc pe spinarea statului,cei care au dus tara intr-o fundataura,cei care se opun reformelor si statului minimal,suplu ,in slujba cetateanului!
Aceeasi care de 36 de ani nenorocesc tara si care astazi simt ca le fuge pamantul de sub picioare.
Iar ziua aia nu mai e departe,se pare ca a venit!