29/03/2025
O Românie în umbră
În ‘89, sub foc și strigăt mare,
Căzut-au ziduri, s-a schimbat destin,
Dar libertatea, dulce-n înfățișare,
Ne-a prins apoi într-un amar pelin.
Din vise mari, țesute-n dor și soartă,
Am vrut un drum mai drept, mai luminos,
Dar am găsit doar uși închise-n poartă
Și-un trai mereu nesigur, dureros.
Și mulți s-au dus, cu dorul greu în spate,
Spre țări străine, căutând un rost,
Lăsând în urmă case-ntunecate
Și lacrimi ce-au secat pe-un chip anost.
Părinți rămași cu scrisori rare-n mână,
Copii crescuți prin vorbe pe ecran,
Iar patria, ca o bătrână stână,
Plângea tăcut în timp ce-avea un plan.
Guvernul promitea, dar nimic nu se schimbă,
În fața lor, poporul doar în tăcere suspină,
Părea că visul de libertate a murit
Sub jugul puterii, pe care îl trăim.
Ei urcă-n tronuri, schimbă vorbe goale,
Se ceartă-n față, fură pe ascuns,
Și noi visăm la zile triumfale,
Dar drumul ni-i mereu prea mult ascuns.
În sate goale, câmpul stă să moară,
În orașe, zgomotul e trist,
Iar tinerii, plecați de ani din țară,
Își amintesc doar un trecut mai trist.
Dar nu pierim, căci vatra ne e sfântă,
Ne ține viu acest pământ străbun,
Chiar de destinul greu ne frânge fruntea,
Noi ne vom ridica, oricum, oricum!
Căci România-n suflet e puternică,
Și-n miez de noapte încă mai visăm,
Că-ntr-un târziu, din umbra ei durernică,
Va străluci iar soarele cel blând.
AUTOR
Popa Vasile
