Valu lui Traian

Valu lui Traian Principalul obiectiv este recâștigarea încrederii românilor în țara lor.

07/05/2024

Salutare!

Oficial mi-am luat angajamentul ferm de a promova normalitatea și dezvoltarea în tot ceea ce privește obiectivele Consiliului Județean Constanța, alături de Florin Mitroi !

Pe 9 iunie, voi fi pe lista consilierilor județeni, în calitate de reprezentant al Partidului National Liberal, împreună cu alți oameni ambițioși și dornici a-și aduce contribuția la dezvoltarea județului Constanța.

13/09/2020

Bună ziua, vecini!
Localitatea noastră evoluează frumos și rapid, însă, din păcate, procesul de evoluție aduce și neplăceri.
Din multele discuții purtate cu cetățenii, constat că problema locurilor de parcare începe să devină un subiect pe care trebuie să-l abordăm cât mai repede.
Sunt convins că unii dintre dumneavoastră considerați că nu avem nevoie de așa ceva, dar pentru o dezvoltare frumoasă și civilizată, acest lucru trebuie prevăzut din timp.

24/08/2020

Bună ziua, vecini!

Vă scriu aceste rânduri cu gândul că o parte dintre dumneavoastră nu mă cunoașteți încă.
Numele meu este Florin ȚUGUREL și sunt vecinul vostru, cetățean al comunei VALU LUI TRAIAN, iar ceea ce vă pot spune în puține rânduri este că familia mea s-a stabilit în localitate undeva în anul 1930.
Am decis să fac politică de tânăr și au trecut mai bine de 10 ani de atunci. Am convingerea că noi, generația nouă, trebuie sa fim altceva față de actuala clasă politică. Cu toții vedem ce se întâmplă cu țara, cu județul Constanta, lucru care ne afectează și localitatea noastră.
Valu lui Traian pentru mine este, și va rămâne întotdeauna, indiferent de ceea ce se întâmplă, ACASĂ.
Candidez la funcția de primar din convingerea că ideile pe care le am pot duce localitatea la un nivel EUROPEAN. S-au făcut lucruri bune în localitate în ultimii ani și salut acest lucru, dar este timpul să trecem la un alt nivel de dezvoltare, pentru că suntem cu mult în urmă față de țările dezvoltate.
Cu sentimentul că o să citiți aceste rânduri, vă urez multă sănătate și vă astept la VOT!
Mișcarea Populară Valu lui Traian Primaria Valu Lui Traian Consiliul Judeţean Constanţa Comuna Valu lui Traian, Constanța Partidul Mișcarea Populară Constanța Partidul Mișcarea Populară

16/08/2020

Candidatul PMP la Primăria Valu lui Traian, Florin Ţugurel, a depus dosarul de candidatură. Acesta a declarat, pentru Focus Press: “Localitatea Valu lui Traian a intrat intr-un proces rapid de urbanizare si noi trebuie sa tinem pasul cu ea, problemele cu transportul in comun persista, spatiile ...

Address

Valu Lui Traian

Opening Hours

Monday 08:00 - 22:00
Tuesday 08:00 - 22:00
Wednesday 08:00 - 22:00
Thursday 08:00 - 22:00
Friday 08:00 - 22:00
Saturday 08:00 - 22:00
Sunday 08:00 - 22:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Valu lui Traian posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share