19/01/2026
Cu sprijinul substanțial al Agenției Române de Cooperare pentru Dezvoltare Internațională (RoAid), Ambasada României în Republica Senegal a oferit, la 15 ianuarie 2026, o donație umanitară Spitalului Regional din Ziguinchor/Hôpital de la Paix, unitate medicală de referință pentru regiunea Casamance. Acțiunea este prevăzută în „Planul anual de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară aferent anului 2025” și se înscrie în eforturile României de promovare a solidarității internaționale, respectiv de sprijinire a sistemului sanitar din Republica Senegal.
Donația a constat în echipamente medicale esențiale, destinate Secției de neonatologie a instituției sanitare, având ca obiectiv îmbunătățirea calității serviciilor medicale și sprijinirea personalului în desfășurarea activităților curente.
Predarea donației, de către ambasadorul României în Senegal, Nicolae Năstase, a avut loc în prezența conducerii Spitalului Regional din Ziguinchor, a reprezentanților autorităților locale și a unui număr important de jurnaliști, evenimentul bucurându-se de o largă popularizare. Oficialii senegalezi au exprimat apreciere pentru sprijinul acordat și au subliniat impactul deosebit de pozitiv al donației asupra comunității locale și nu numai, în condițiile în care Spitalul Regional Ziguinchor deservește și populația din zonele frontaliere cu Guineea, Guineea-Bissau și Gambia.
Prin această inițiativă, România își reconfirmă angajamentul față de valorile umanitare, cooperarea internațională și consolidarea relațiilor de prietenie româno-senegaleze. Ambasada României în Senegal, în strânsă cooperare cu RoAid, va continua să promoveze acțiuni menite să contribuie la dezvoltarea comunităților locale, în spiritul cooperării internaționale bazate pe respect reciproc, parteneriat și responsabilitate comună.
APS (Agence de Presse Sénégalaise)
„L’hôpital de la Paix de Ziguinchor (sud) a reçu jeudi de l’Agence roumaine de coopération internationale pour le développement (RoAid), un lot d’équipements médicaux et de consommables destinés au service de néonatologie, d’une valeur d’environ 22 000 euros, soit 14 431 054 francs CFA.”
Avec le soutien substantiel de l’Agence roumaine de coopération internationale pour le développement (RoAid), l’Ambassade de Roumanie en République du Sénégal a accordé, le 15 janvier 2026, un don humanitaire à l’Hôpital régional de Ziguinchor / Hôpital de la Paix, établissement médical de référence pour la région de la Casamance. Cette action est prévue dans le « Plan annuel de coopération internationale pour le développement et l’assistance humanitaire pour l’année 2025 » et s’inscrit dans les efforts de la Roumanie visant à promouvoir la solidarité internationale, ainsi qu’à soutenir le système de santé de la République du Sénégal.
Le don a consisté en des équipements médicaux essentiels destinés au service de néonatologie de l’établissement sanitaire, ayant pour objectif d’améliorer la qualité des services médicaux et de soutenir le personnel dans l’exercice de ses activités quotidiennes.
La remise du don par l’ambassadeur de Roumanie au Sénégal, M. Nicolae Năstase, s’est déroulée en présence de la direction de l’Hôpital régional de Ziguinchor, des représentants des autorités locales ainsi que d’un nombre important de journalistes, l’événement bénéficiant d’une large couverture médiatique. Les responsables sénégalais ont exprimé leur appréciation pour le soutien accordé et ont souligné l’impact particulièrement positif du don sur la communauté locale et au-delà, dans la mesure où l’Hôpital régional de Ziguinchor dessert également les populations des zones frontalières avec la Guinée, la Guinée-Bissau et la Gambie.
Par cette initiative, la Roumanie réaffirme son engagement en faveur des valeurs humanitaires, de la coopération internationale et du renforcement des relations d’amitié entre la Roumanie et le Sénégal. L’Ambassade de Roumanie au Sénégal, en étroite coopération avec RoAid, continuera de promouvoir des actions visant à contribuer au développement des communautés locales, dans l’esprit d’une coopération internationale fondée sur le respect mutuel, le partenariat et la responsabilité partagée.