24/08/2026
Duminică, 23 august, colegii noștri din Asociația de Căutare-Salvare s-au autosesizat în urma unei postări apărute pe o platformă de socializare și au început căutările pentru o doamnă în vârstă de 74 de ani, dată dispărută.
Începând cu ora 13:00, echipele noastre s-au deplasat în teren și au început misiunea de căutare-salvare, fiind în permanentă legătură cu aparținătorii și cu serviciile de urgență.
După aproximativ 12 ore de căutări, misiunea a fost suspendată pe timpul nopții și reluată a doua zi, la prima oră.
În teren au fost mobilizate trei echipaje moto și două echipaje auto, care au verificat zonele în care doamna fusese semnalată, acoperind mai multe cartiere și zone din București.
Astăzi, în jurul orei 17:30, am primit vestea pe care o așteptam cu toții: doamna a fost găsită de către un vecin, în zona de reședință.
Ne bucurăm că această acțiune a avut un final fericit și îi felicităm pe colegii noștri care, după ore întregi petrecute în teren, nu s-au dat bătuți.
Mulțumim tuturor celor care au distribuit informațiile și celor care au ajutat în orice fel la căutări.
Asociația de Căutare-Salvare rămâne pregătită să intervină ori de câte ori este nevoie de noi.