Români în Valea Timocului și Voivodina

02/02/2026

Era prinț autentic, putred de bogat, campion la motociclism, căpitanul naționalei de hochei pe gheață și as al aviației de vânătoare. Femeile leșinau după el. A doborât zeci de avioane sovietice și americane. A fugit din țară furând un avion guvernamental, dar a murit în exil, sărac și trist, reparând scutere în Spania.”

Constantin „Bâzu” Cantacuzino a fost personajul perfect de film. Un aristocrat excentric care părea că le are pe toate. Avea moșii, palat, bani. Dar pasiunea lui era riscul. A făcut înconjurul Europei pe motocicletă, a fost campion la tenis și hochei.

Când a început războiul, Bâzu a devenit pilot de vânătoare. Era un zeu al manșei. A doborât 43 de avioane inamice (mai mult decât oricare alt român). I-a bătut și pe ruși, și pe americani, și pe nemți (după 23 august). Era atât de respectat încât, atunci când a transportat un prizonier american de rang înalt (locotenent-colonelul Gunn) înapoi în Italia pentru a negocia pacea, americanii i-au oferit azil și glorie.

Bâzu a refuzat. S-a întors în România, la soția și la moșia lui. Greșeală fatală. Au venit comuniștii. I-au confiscat tot: palatul, pământurile, banii. Din prinț, a ajuns să sape canale.

În 1947, a reușit o evadare spectaculoasă. A reușit să fie numit pilot pentru Ana Pauker. La o escală la Milano, a lăsat avionul pe pistă și a fugit. A ajuns în Franța, apoi în Spania.

Dar „Gatsby-ul României” nu s-a adaptat. Sărăcia l-a măcinat. Fostul prinț care dădea petreceri cu șampanie fină ajunsese să trăiască din mila comunității românești și să repare mici motoare. S-a stins la 52 de ani, în Madrid, cu inima frântă de dorul României pe care o apărase din cer.

Morala: Poți avea totul într-o zi și nimic în ziua următoare. Istoria calcă în picioare destinele, iar Bâzu Cantacuzino este simbolul unei elite românești strălucitoare care a fost stinsă brutal de cizma sovietică.

22/01/2026

Sâmbătă, 24 ianuarie, spiritul Unirii Principatelor Române va fi celebrat printr-un eveniment simbolic de amploare națională. Asociația Via Dobrogeană...

11/01/2026

Avram Iancu, „Crăișorul Munților”, a fost eroul absolut al moților în Revoluția de la 1848. A condus armate de țărani, a sfidat imperii și a sperat că sacrificiul românilor va fi răsplătit de Împăratul Austriei cu drepturi și libertate.

Dar Viena l-a trădat. După ce revoluția s-a încheiat, Iancu a fost decorat, dar cererile românilor au fost ignorate. Când Împăratul Franz Joseph a vizitat Transilvania, Iancu a refuzat să-l întâlnească, spunând: „Cu minciuna și cu vicleșugul nu mă pot învoi!”.

Această trădare l-a frânt. Eroul care făcuse munții să tremure a început să rătăcească prin satele din Apuseni, desculț, cu mintea rătăcită, cântând din fluier. Nu mai era comandantul temut, ci o umbră, un pelerin al propriei dezamăgiri.

A fost găsit mort pe 10 septembrie 1872, pe prispă la o brutărie din Baia de Criș. În buzunar avea doar fluierul de cireș și o năframă roșie.

Destinul lui Avram Iancu este tragedia idealistului. A câștigat războiul de pe câmpul de luptă, dar a fost învins de pacea strâmbă a politicienilor. A murit nebun și singur, dar fluierul lui a rămas sunetul de fond al libertății în Ardeal.

08/01/2026

7 ianuarie 1764 – Masacrul de la Siculeni.

Pe granița dintre Imperiul Habsburgic și Moldova existau mai multe treceri, unde Austriecii au înființat un sistem de apărare a graniței, alcătuit din mai multe centre, fiecare centru având alocată o zonă – unul în zona Sibiului (Orlat, Săliște pentru Valea Oltului), unul secuiesc (pasurile de la Vama Buzăului, Oituz şi Valea Trotușului, până la Borsec), unul în Năsăud, pe partea nordică a Transilvaniei, responsabil de zona Bistrița-Iacobeni. În acest scop au fost adunați și înrolați bărbații localnici. Secuii au refuzat să facă parte din acest sistem în lipsa unor libertăți și privilegii, acordate anterior pentru asemenea servicii dar suspendate acum de autoritățile habsburgice. S-au adunat la Siculeni și au scris scrisori de protest ofițerilor austrieci din cetatea-garnizoană de la Miercurea Ciuc. Represaliile, la ordinul Curții Imperiale de la Viena, organizate de generalul Adolf Nikolaus von Buccow, guvernatorul imperial al Transilvaniei, au fost conduse în teren de generalul conte Josip Siskovics. În seara zilei de 7 ianuarie, trupe austriece cu un efectiv de aproximativ 1.300 de soldați s-au deplasat la Siculeni, au atacat cu artileria și au măcelărit mare parte din secuii rebeli, neînarmați. Au fost uciși peste 200 de secui (177 conform autorităților habsburgice) și alte câteva sute au fost arestați. În memoria acestora a fost ridicat monumentul Siculicidium („uciderea de secui”, în latină), construit din bazalt, în anul 1899.

06/01/2026

Principesa Ileana a României (5 ianuarie 1909-21 ianuarie 1991)
„Principesa Ileana s-a născut la București în anul 1909, într-o zi geroasă de ianuarie, dobândind prin naștere titlul de Principesă a României.
Considerată drept cea mai frumoasă prințesă a României, mama sa spunea despre Ileana că era singura dintre copiii săi care merita din toate punctele de vedere să poarte coroana regală deoarece iubea România din toți rărunchii și era complet devotată țării în care s-a născut. Acesta era poate unul dintre motivele pentru care Ileana era și fiica preferată a Reginei Maria.
Filantropia, dragostea și jertfa pentru aproapele desăvârșesc portretul Principesei Ileana. Încă din timpul Primului Război Mondial, deși era doar o copilă, aceasta i-a stat alături mamei sale și a îngrijit alături de aceasta soldații răniți. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Principesa Ileana ajunge chiar să înființeze la Bran un spital pentru soldații români.
Pe când avea 22 de ani, principesa Ileana s-a căsătorit cu Arhiducele Anton, nunta fiind un prilej de mare sărbătoare pentru întreaga țară. Ceremonia religioasă a avut loc la Castelul Peleș. (...)
Despre momentul despărțirii de România, principesa susține că se simțea „asemeni unui om care participa la propria-i înmormântare”. În pofida regimului, mulțime de oameni a venit în acel moment să-și ia rămas bun de la aceasta, cu toții fiind cuprinși de o tristețe nemaivăzută.
Acest eveniment a marcat-o profund pe Principesa Ileana care afirma: „după ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna în România, am fost ca și moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăși nevoia de a trăi. (…)«eul» care exista independent de mama, soția, prietena care eram-«eul» esențial, pe care tot restul era construit, a suferit un șoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu.”
După părăsirea patriei natale, principesa Ileana se stabilește inițial în Elveția, iar apoi pleacă spre Argentina alături de familie unde înființează un cămin pentru refugiații români.
Călătoria Principesei Ileana nu se oprește însă aici. În anul 1950 ajunge în Statele Unite ale Americii unde, în următorii ani, va prezenta prin intermediul mai multor discuții sau conferințe, situația nefavorabilă din România.
Nici parcursul personal al Principesei nu a fost unul tocmai unul ușor. În anul 1954 divorțează de Arhiducele Anton și se căsătorește cu medicul Ștefan Isărescu, de care va divorța, de asemenea, câțiva ani mai târziu pentru a putea să răspundă chemării lăuntrice pe care o avea și pentru a se putea dedica întru totul lui Dumnezeu.
Se spune că această hotărâre de a urma calea monahală a venit în mod firesc pentru că, de mică, Ileana avea o mare credință în Dumnezeu. Mai mult, se presupune că decesul celor doi copii ai ei ar fi determinat-o pe principesă să grăbească această decizie.
Astfel, în anul 1961, Principesa Ileana pleacă la o mănăstire ortodoxă din Franța, loc unde, după șase ani, va deveni Maica Alexandra.
Reîntoarsă în Statele Unite, aceasta înființează în Pennsylvania o mănăstire cu hramul „Schimbarea la Față”, loc unde Maica Alexandra s-a și încredințat în brațele Tatălui Ceresc.
Despre legătura cu România, știm că aceasta a apucat să-și vadă țara natală abia la 81 de ani, când, revenită pe plaiurile copilăriei, vizitează mai multe mănăstiri, Castelul Bran, dar și mormintele familiei de la Curtea de Argeș, fiind plăcut surprinsă de faptul că încă era cunoscută de către români.
Maica Alexandra, ultimul copil al Reginei Maria și al Regelui Ferdinand, încetează din viață la data de 21 ianuarie 1991, fiind înmormântată la Mănăstirea „Schimbarea la Față”, ctitorită chiar de ea.”
Sursa și sursa foto: https://radiorenasterea.ro/principesa-ileana-a-romaniei-5-ianuarie-1909-21-ianuarie-1991/

21/05/2023