31/07/2026
Agenția Teritorială de Asistență Socială Nord-Nord-Vest informează că, în conformitate cu Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 130 din 19 mai 2026, intenționează să procure o casă pentru dezvoltarea Serviciului Social „Locuință Protejată” în mun. Bălți.
Agenția Teritorială de Asistență Socială Nord-Nord-Vest anunță inițierea procedurii de evaluare, selectare și procurare a unui bun imobil destinat dezvoltării Serviciului social „Locuință protejată” în municipiul Bălți.
1. Scopul procurării: Bunul imobil este destinat organizării și prestării Serviciului social „Locuință protejată”, în vederea susținerii procesului de dezinstituționalizare și prevenirii instituționalizării, precum și a promovării incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități.
2. Localitatea/aria vizată: municipiul Bălți și localitățile din componența acestuia (s. Elizaveta și s. Sadovoe), amplasate în zone care asigură accesul facil al beneficiarilor la servicii medicale, sociale, de transport, comerciale și alte servicii de interes public.
3. Cerințe minime față de bunul imobil:
· drept de proprietate înregistrat în Registrul bunurilor imobile;
· lipsa interdicțiilor, sechestrului, litigiilor sau altor restricții care împiedică vânzarea/procurarea;
· documentație cadastrală și tehnică completă și conformă;
· stare tehnică, sanitară și funcțională compatibilă cu serviciul social;
· amplasare în comunitate, fără izolare/segregare, cu acces la infrastructură și servicii;
· posibilitatea adaptării rezonabile la necesitățile beneficiarilor;
· utilități esențiale: apă potabilă, canalizare sau sistem propriu, energie electrică, încălzire funcțională;
· costurile lucrărilor de reparație/reabilitare nu trebuie să depășească 50% din valoarea imobilului.
4. Actele dosarului de participare:
– cererea de participare;
– copia actului de proprietate asupra bunului imobil;
– extrasul din Registrul bunurilor imobile, valabil la data depunerii dosarului;
– documentația tehnică a bunului imobil, eliberată de ASP prin sistemul cadastral;
– oferta financiară;
– raportul de evaluare privind starea tehnică și funcțională a bunului imobil, eliberat de persoană autorizată, după caz;
– declarația proprietarului privind lipsa litigiilor, interdicțiilor, sechestrului, coproprietarilor neindicați, persoanelor cu domiciliu/reședință neclarificată și datoriilor aferente bunului.
5. Termen, modalitate și loc de depunere: Dosarele se depun până la data de 03.07.2026, ora 17:00, la adresa mun. Bălți, Piața Independenței nr. 1 sau pe email [email protected], cu mențiunea „Ofertă imobil”. Dosarele incomplete sau depuse peste termen nu se examinează, cu excepția clarificărilor/ completărilor solicitate de Grupul de lucru în termenul de evaluare.
6. Date de contact: Persoană responsabilă: Valeria SEVERIN, specialistă principală în cadrul Direcției contabilitate și administrativă, tel. 067 113 041, e-mail [email protected].