Inspectoratul de Stat al Muncii

Inspectoratul de Stat al Muncii Inspectoratul de Stat al Muncii este autoritate administrativă în subordinea MMPS

Inspectoratul de Stat al Muncii
exercită control de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative în domeniul raporturilor de muncă. Atribuţiile
a) monitorizează controlul de stat al respectării legislaţiei cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, efectuat de inspectorii de muncă din cadrul autorităţilor competente în domeniul controlului sig

uranţei ocupaţionale;

b) ține şi actualizează informaţia referitoare la autorităţile competente în domeniul controlului siguranţei ocupaţionale şi la inspectorii de muncă din cadrul acestora;

c) efectuează controlul de stat în domeniul respectării legislației cu privire la raporturile de muncă;

d) participă, în comun cu autorităţile competente în domeniul controlului siguranţei ocupaţionale, la elaborarea actelor normative, metodologiilor, instrucţiunilor, ghidurilor, recomandărilor metodice cu privire la aplicarea prevederilor actelor normative referitoare la raporturile de muncă, securitatea şi sănătatea în muncă, pe care le aprobă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale;

e) după necesitate, prezintă Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecţiei Sociale propuneri de modificare a actelor normative în domeniul raporturilor de muncă, al securității şi sănătății în muncă;

f) realizează activităţi de pregătire, instruire şi informare în domeniul raporturilor de muncă a angajatorilor şi a salariaţilor angajaţi în unităţile din domeniile lor de competenţă;

g) creează, întreţine şi actualizează permanent sistemul e-learning, precum și instruiește, prin intermediul acestuia, inspectori de muncă, indiferent de instituţia în care activează aceştia;

h) organizează şi efectuează, în comun cu autorităţile competente în domeniul controlului siguranţei ocupaţionale, instruirea iniţială şi continuă a inspectorilor de muncă şi verificarea cunoştinţelor acestora la finele fiecărui curs de instruire, indiferent de instituţia în care activează aceştia;

i) asigură desfăşurarea instruirilor iniţiale şi continue exclusiv prin intermediul sistemului e-learning;

j) ţine şi actualizează informaţia privind activităţile de control în domeniul siguranţei ocupaţionale, întreprinse de autorităţile competente în acest domeniu, în baza rapoartelor prezentate de acestea;

k) stochează informaţia cu privire la accidentele de muncă constatate şi cercetate de inspectorii de muncă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

l) elaborează, cu participarea tuturor autorităţilor competente în domeniul controlului siguranţei ocupaţionale, raportul anual privind activitatea autorităţilor competente în domeniul controlului respectării legislaţiei cu privire la raporturile de muncă, securitatea şi sănătatea în muncă;

m) exercită alte atribuţii prevăzute de lege.

14/07/2026

🔍 Mai multă transparență. Mai multă încredere.
📹 În procesul de digitalizare și modernizare a activității, inspectorii de muncă desfășoară controalele utilizând camere video de corp, pentru a asigura transparența, obiectivitatea și integritatea acțiunilor de control.
🤝 Camerele video de corp au fost achiziționate în cadrul proiectului de asistență tehnică „Suportul UE pentru o piață a muncii mai incluzivă în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Organizația Internațională a Muncii în Republica Moldova.

Peste 7000 de  persoane identificate muncind nedeclarat de la începutul anului 2026.În urma acțiunilor de control desfăș...
07/07/2026

Peste 7000 de persoane identificate muncind nedeclarat de la începutul anului 2026.
În urma acțiunilor de control desfășurate de Inspectoratul de Stat al Muncii, au fost identificate 7112 persoane care desfășurau activitate fără respectarea prevederilor legislației muncii.
Cele mai vulnerabile domenii rămân agricultura, construcțiile, HoReCa și comerțul.
Munca declarată înseamnă drepturi, protecție și siguranță pentru fiecare salariat.

937 de persoane au fost depistate în urma acțiunilor de combatere a muncii nedeclarate desfășurate în perioada 22–26 iun...
30/06/2026

937 de persoane au fost depistate în urma acțiunilor de combatere a muncii nedeclarate desfășurate în perioada 22–26 iunie.

În urma acestor acțiuni, la 42 de angajatori au fost depistate 937 de persoane care desfășurau activitate în condiții de muncă nedeclarată. Ca rezultat al măsurilor dispuse de inspectorii de muncă, 825 de persoane au fost legalizate, beneficiind astfel de raporturi de muncă conforme prevederilor legale și de acces la drepturile și garanțiile sociale prevăzute de legislație.
Cele mai multe cazuri de muncă nedeclarată au fost identificate în sectoarele agriculturii, horeca și comerț.
Inspectoratul de Stat al Muncii atrage atenția că munca nedeclarată afectează atât drepturile salariaților, cât și concurența loială în mediul de afaceri și diminuează contribuțiile la bugetul public. În acest context, instituția va continua acțiunile de control și de informare, încurajând angajatorii să încheie și să declare raporturile de muncă în conformitate cu legislația în vigoare.

22/06/2026

🇲🇩La Conferința Internațională a Muncii de la Geneva am prezentat rezultatele Republicii Moldova în consolidarea inspecției muncii, combaterea muncii nedeclarate, creșterea ocupării și reformele prin care ne aliniem la standardele europene.

📈 Experiența Moldovei arată că, chiar și în vremuri dificile, progresul este posibil atunci când investim în oameni, în dialog social și în instituții puternice.

🤝 Progresul nu trebuie măsurat doar prin creștere economică sau avans tehnologic, ci și prin faptul că oamenii trăiesc și muncesc cu mai multă demnitate.

💼 Pentru că munca trebuie să ofere mai mult decât un venit, trebuie să ofere siguranță, oportunități și respect.

💼 Ce presupune “Reforma concediilor de odihnă” pentru salariații din Republica Moldova?
22/06/2026

💼 Ce presupune “Reforma concediilor de odihnă” pentru salariații din Republica Moldova?

22/06/2026

Inspectoratul de Stat al Muncii continuă acțiunile de combatere a muncii nedeclarate

La nivel național, în perioada 15–19 iunie 2026, inspectorii de muncă au identificat în total 718 persoane fără perfectarea contractelor de muncă, ceea ce demonstrează amploarea fenomenului și necesitatea continuării acțiunilor de control.
Inspectorii de muncă din cadrul Inspecției Teritoriale de Muncă Chișinău au desfășurat 24 de controale inopinate.
În urma acestor acțiuni au fost identificate 223 de persoane care desfășurau activitate fără forme legale de angajare, majoritatea cazurilor fiind depistate în sectoarele construcțiilor și HoReCa.
Pe lângă verificarea respectării legislației muncii, inspectorii au oferit angajatorilor și lucrătorilor consultații privind securitatea și sănătatea în muncă, subliniind importanța utilizării echipamentului individual de protecție și a respectării măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă.
Rezultate importante au fost înregistrate și de Inspecția Teritorială de Muncă Orhei, unde, în urma a 9 controale efectuate în sectoarele agriculturii și prestării serviciilor, au fost identificate 129 de persoane care activau fără forme legale de angajare.

Combaterea muncii nedeclarate reprezintă o prioritate pentru Inspectoratul de Stat al Muncii..

Practicile europene de aplicare a legislației muncii, explorate  în cadrul mai multor instituții din Spania7 reprezentan...
15/06/2026

Practicile europene de aplicare a legislației muncii, explorate în cadrul mai multor instituții din Spania

7 reprezentanți ai Inspectoratului de Stat al Muncii și ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale au explorat mecanismele europene de aplicare a legislație muncii în cadrul unei vizite de studiu în Spania, efectuate în perioada 25 - 29 mai 2026. Vizita a fost organizată cu sprijinul Inspectoratului de Muncă și Securitate Socială din Spania și al Fundației pentru Internaționalizarea Administrațiilor Publice, în cadrul proiectului Twinning „Sporirea capacităților Inspectoratului de Stat al Muncii din Republica Moldova pentru aplicarea standardelor de muncă în conformitate cu cele mai bune practici ale UE”, finanțat de Uniunea Europeană.
Obiectivul principal al vizitei a constat în familiarizarea reprezentanților moldoveni cu modelul spaniol de inspecție a muncii, ca referință pentru reformele în curs și identificarea bunelor practici care pot sprijini consolidarea capacităților instituționale și operaționale ale Inspectoratului de Stat al Muncii în conformitate cu acquis-ul UE și standardele OIM.
În mod specific, vizita a urmărit cunoașterea în profunzime a organizării sistemului de inspecție – inclusiv a structurii de guvernanță, structurii teritoriale și mecanismelor de control al calității –, înțelegerea metodologiilor de planificare și programare bazate pe analiza riscurilor și utilizarea instrumentelor de analiză a datelor, precum și prezentarea soluțiilor digitale avansate, în special a sistemului electronic de gestiune a cazurilor Integra, și a rolului acestora în eficientizarea activității inspectorilor.
De asemenea, vizita a vizat consolidarea cunoștințelor privind sistemele de formare inițială și continuă a inspectorilor, promovarea modelelor eficiente de cooperare interinstituțională – în special cu organele de drept – și rolul partenerilor sociali, precum și prezentarea abordărilor privind combaterea muncii nedeclarate, a încălcărilor de securitate și sănătate în muncă și a chestiunilor de muncă transnațională.
Pe parcursul a cinci zile, delegația a desfășurat un program intens la Madrid și Sevilla, care a combinat reuniuni instituționale la nivel înalt cu sesiuni tehnice și observații practice pe teren. La Madrid, au avut loc întâlniri cu conducerea OEITSS, prezentări ale sistemului digital Integra de gestiune a cazurilor, vizita Școlii de Inspecție a Muncii și o reuniune cu partenerii sociali. La Sevilla, delegația a vizitat inspecția teritorială și Centrul Național de Mijloace de Protecție, iar în ultima zi a asistat la un ciclu complet de inspecție în domeniul muncii nedeclarate și al securității și sănătății în muncă – de la pregătire, la executare și urmărire ulterioară.
Vizita de studiu este menită să contribuie direct la reformele instituționale în curs la ISM, în special în contextul modificărilor legislative recente care exclud Inspectoratul de Stat al Muncii din sfera de aplicare a Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat. Principalele rezultate așteptate vizează identificarea bunelor practici transferabile, adaptate contextului moldovenesc, creșterea capacității personalului tehnic și a decidenților de a concepe și implementa politici moderne de inspecție, îmbunătățirea alinierii între obiectivele strategice și activitățile operaționale ale ISM, precum și realizarea de progrese concrete în direcția implementării sistemelor de inspecție bazate pe analiza riscurilor și a instrumentelor digitale.

 Împreună cu Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, am lansat platforma „e-Zilier”, o soluți...
15/06/2026


Împreună cu Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, am lansat platforma „e-Zilier”, o soluție care simplifică evidența muncii zilierilor, reduce birocrația și oferă mai multă transparență și protecție socială pentru mii de oameni care muncesc sezonier în Republica Moldova.

Până acum, evidența zilierilor se realiza prin registre pe suport de hârtie. Pentru beneficiarii de lucrări, digitalizarea înseamnă mai puțină birocrație, mai puține documente și mai puține sarcini administrative.

Dar mai mult ca atât, vreau să subliniez beneficiile pentru zilieri: pentru prima dată, fiecare zi de muncă declarată va avea o confirmare oficială. Fiecare voucher digital va reprezenta dovada activității prestate și a remunerației primite. Fiecare zi declarată va contribui la evidența stagiului de cotizare. Iar acest lucru înseamnă acces la drepturi sociale și la pensie.

Pe pagina Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova veți putea descoperi și o instrucțiune video detaliată despre cm poate fi accesată platforma și cm aceasta funcționează.

📊 În perioada 02–05 iunie 2026, în urma controalelor efectuate, au fost identificate 625 de persoane care desfășurau act...
08/06/2026

📊 În perioada 02–05 iunie 2026, în urma controalelor efectuate, au fost identificate 625 de persoane care desfășurau activitate fără forme legale de angajare.
✅ Ca rezultat al măsurilor întreprinse, 334 de persoane au fost legalizate, beneficiind de încheierea raporturilor de muncă în conformitate cu prevederile legislației muncii .
Inspectoratul de Stat al Muncii depune în permanență eforturi pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate, având drept obiectiv protejarea drepturilor și intereselor legitime ale salariaților, precum și promovarea unui mediu de muncă sigur și legal.
Acceptarea unui loc de muncă fără contract individual de muncă poate părea o soluție rapidă, însă implică riscuri importante și lipsa protecției legale.
❗ Fără un contract de muncă:
🔹 Veniturile nu sunt luate în calcul la stabilirea pensiei;
🔹 Nu beneficiați de asigurare medicală și socială;
🔹 Drepturile salariale sunt dificil de demonstrat și recuperat;
🔹 Nu aveți garanția respectării programului de muncă și a condițiilor de muncă;
🔹 Sunteți lipsit de protecția oferită de legislația muncii.
📌 Un loc de muncă declarat înseamnă siguranță, drepturi respectate și protecție pentru viitor.

Address

Vasile Alecsandri 1, Et. 3
Chisinau
2009

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 17:00
Thursday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00

Telephone

+37322499401

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Inspectoratul de Stat al Muncii posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Inspectoratul de Stat al Muncii:

Shortcuts

Share