04/08/2026
Ne-am bucurat să fim parte a evenimentului „Youth Talk: Tinerii schimbă lumea”, ca parte a Zilelor Diasporei.
Dezbaterea a adus împreună tineri din Moldova și din diasporă într-un spațiu în care vocile noii generații au atins subiecte precum educația, tehnologia, sănătatea mintală, implicarea civică și identitatea ca puncte de plecare pentru a genera schimbări reale în societate.
Printre vorbitori s-a numărat și Victor Babcinețchi, voluntar la Alianța de băștinași din Cobîlea, Șoldănești și fondatorul AO ProActive Group Moldova, organizație de tineret care coordonează proiecte educaționale, sociale și civice destinate copiilor și tinerilor din Moldova.
La Youth Talk, Victor a vorbit despre „implicarea care începe acasă”, un concept care stă la baza activităților sale. El a împărtășit cm voluntariatul i-a influențat parcursul personal și profesional și de ce fiecare tânăr poate contribui la schimbarea comunității sale. Prin tabere, schimburi internaționale, programe Erasmus+ și inițiative comunitare, Victor contribuie la dezvoltarea unor generații de tineri mai încrezători, mai informați și mai conectați la comunitățile din care fac parte.
„Un proiect de suflet este și , tabără creată din dorința de a oferi participanților un mediu sigur în care să își dezvolte încrederea în sine, spiritul de echipă și să descopere că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Pentru mine, fiecare ediție a taberei reprezintă mai mult decât un eveniment, este o investiție în viitorul unei noi generații”, spune tânărul.
Ziua s-a încheiat pe strada pietonală Eugen Doga, unde zeci de participanți au participat la Quiz Diaspora și și-au testat cunoștințele despre diasporă, cultură, identitate și conexiunile cu Moldova.
Consultați programul complet al Zilelor Diasporei: https://brd.gov.md/zilele-diasporei/
O parte din evenimente se desfășoară cu susținerea PNUD și a Guvernului Elveției.
Swiss Cooperation in Moldova Biroul Relații cu Diaspora