12/02/2026
„Cât versul răsună, poetul e viu !”
Astăzi, versul lui Grigore Vieru a răsunat din nou cu emoție și gingășie în inimile noastre.
Biblioteca Publică Ruseștii Noi, în colaborare cu IP Liceul Teoretic Ruseștii Noi, a organizat o activitate literar - artistică dedicată marelui poet al neamului și al copilăriei.
Elevii clasei I-a „B”, sub bagheta magică a doamnei învățătoare Nadejda Trohin, au cântat, au recitat și au înscenat cu mult suflet versul melodios al poetului copiilor – Grigore Vieru. Prin glasurile lor cristaline și prin sinceritatea copilăriei, poezia a prins viață, aducând lumină, dor și dragoste de mamă, de limbă, de natură, izvor, soare, ploaie și de țară.
Cu multă dăruire, micii participanți au realizat aplicația „Spicul de grâu” și au construit un sugestiv „Copac al ideilor”, demonstrând că au înțeles frumusețea și profunzimea mesajului vierian.
La final, drept răsplată pentru implicare și talent, elevii au fost premiați cu diplome și hulubași, pe care i-au primit cu mare drag și bucurie.
Mulțumiri aducem părinților elevilor clasei a I-a "B", pentru sprijin, implicare, colaborare și dăruire.
A fost o activitate plină de sensibilitate, lumină și emoție, în care am arătat încă o dată că, atâta timp cât versul răsună, poetul rămâne viu în inimile noastre.