Primăria Comunei Lalova

Primăria Comunei Lalova În componenţa comunei Laova intră 3 sate: Nistreni, Lalova şi Ţipova cu o populaţie de 1517 cetăţeni şi 640 gospodării.

04/08/2026
27/07/2026

Stimați locuitori ai comunei,

Vă mulțumim pentru spiritul civic, implicarea și preocuparea față de starea drumurilor afectate de ploile torențiale. Fiecare observație și sugestie este importantă și ne ajută să identificăm cele mai bune soluții pentru comunitate.

Ce a întreprins Primăria până în prezent:

- imediat după calamitate au fost înlăturate aluviunile și curățat drumul principal pentru a asigura circulația;
-a fost convocată Comisia pentru Situații Excepționale și au fost evaluate pagubele;
-au fost informate autoritățile raionale și înaintate demersuri către instituțiile competente, CR Rezina, pentru obținerea sprijinului financiar necesar.
Materialul adus de ape este format în mare parte din nisip, pământ și fracții fine, care nu pot fi utilizate ca atare la reparația drumurilor, deoarece nu oferă rezistența necesară și ar face ca lucrările să fie ineficiente și de scurtă durată;
Bugetul local nu poate acoperi integral costurile reparației tuturor drumurilor afectate. Totuși, din resurse proprii, Primăria a contractat 300 de tone de material de construcție de la Fabrica de Materiale Trifești, în valoare de 108.600 lei, iar lucrările vor începe imediat după livrarea acestuia, în funcție de gradul de afectare a drumurilor.

În perspectivă, ne propunem să identificăm resurse pentru soluții durabile, inclusiv betonarea sau asfaltarea sectoarelor de drum cele mai vulnerabile.

Facem apel la sprijinul comunității:
-să fie tăiate crengile și vegetația care împiedică accesul utilajelor;
-să vă implicați voluntar în lucrările care vor fi organizate, acolo unde este posibil.

Totodată, reamintim că plata impozitelor și taxelor locale reprezintă una dintre principalele surse de finanțare pentru întreținerea drumurilor, iluminatul public, alimentarea cu apă și alte servicii esențiale. Dezvoltarea localității este posibilă doar prin responsabilitatea comună a administrației și a fiecărui cetățean.
Primăria va informa în continuare locuitorii despre desfășurarea lucrărilor și despre sursele de finanțare care vor fi atrase.

Vă mulțumim pentru înțelegere, răbdare și implicare! Împreună putem depăși aceste dificultăți și putem construi o comunitate mai puternică.

Despre măsurile care au fost întreprinse după ploaia torențială din seara zilei de 14 iulie.Primarul comunei a convocat ...
16/07/2026

Despre măsurile care au fost întreprinse după ploaia torențială din seara zilei de 14 iulie.
Primarul comunei a convocat Comisia pentru Situații Excepționale, care s-a întrunit la data de 15 iulie 2026 pentru evaluarea situației și stabilirea măsurilor urgente necesare.
În urma verificărilor efectuate în teren, Comisia pentru Situații Excepționale a constatat deteriorarea gravă a mai multor drumuri locale și a infrastructurii de evacuare a apelor pluviale. Au fost identificate următoarele sectoare afectate:
• Strada Nistreană – 2,2 km, deteriorare aproximativ 50%;
• Strada Primăverii – 320 m, deteriorare aproximativ 30%;
• Strada Trandafirilor – 360 m, deteriorare aproximativ 75%;
• Strada Plaiului – 200 m, deteriorare aproximativ 50%;
• Strada Dimitrie Cantemir – 630 m, deteriorare aproximativ 50%;
• Strada Nicolae Milescu Spătaru – 360 m, deteriorare aproximativ 50%;
• Strada Mihai Eminescu – 700 m, deteriorare aproximativ 65%;
• Drumul regional G-43 – 1,5 km, deteriorare aproximativ 50%;
• Satul Țipova: strada Bogdan Petriceicu Hașdeu – 280 m, deteriorare aproximativ 50%;
• Satul Țipova: strada Imai – 340 m, deteriorare aproximativ 50%.
Comisia a constatat că amploarea pagubelor depășește posibilitățile financiare ale bugetului local pentru lichidarea consecințelor.
În vederea documentării complete a pagubelor și obținerii sprijinului necesar, Primăria comunei Lalova a înaintat demersuri către:
• Consiliul Raional Rezina, pentru delegarea specialiștilor în vederea estimării pagubelor;
• Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru evaluarea consecințelor produse de calamitate.
Totodată, Comisia pentru Situații Excepționale a decis înaintarea dosarului către Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Rezina în scopul obținerii sprijinului financiar pentru înlăturarea consecințelor și restabilirea infrastructurii afectate.
Primăria comunei Lalova va informa în continuare cetățenii despre evoluția situației, rezultatele evaluărilor și măsurile care vor fi întreprinse pentru remedierea pagubelor.
Vă mulțumim pentru înțelegere, sprijin și spiritul civic de care dați dovadă.

15/07/2026
Locuitorii satelor așteaptă întotdeauna ploaia și o primesc ca pe o binecuvântare cerească. Din păcate, atunci când ea v...
15/07/2026

Locuitorii satelor așteaptă întotdeauna ploaia și o primesc ca pe o binecuvântare cerească. Din păcate, atunci când ea vine torențial, în doar câteva minute poate provoca pagube însemnate.
Ploaia din seara zilei de 14 iulie ne-a arătat încă o dată cât de vulnerabilă este localitatea noastră în fața fenomenelor meteorologice extreme. Așezarea satului nostru în pantă ne protejează de inundațiile gospodăriilor, însă apa spală tot ce întâlnește în cale: grădini, șanțuri și drumuri.

În urma ploilor, aproximativ 4 km de drumuri locale aflate în variantă albă au fost grav deteriorate, iar drumul raional R22, care asigură accesul spre satul Nistreni („Coreea”, cm îi spun localnicii), a fost afectat pe o lungime de circa 5 km.

Este cu atât mai dureros cu cât Nistreni începe să renască. Satul, odinioară aproape pustiu, are astăzi 14 persoane la evidență, fostele gospodării încep să fie cumpărate, iar primele inițiative turistice ne dau speranța unui nou început.

Astăzi se va întruni de urgență Comisia pentru Situații Excepționale pentru evaluarea pagubelor și stabilirea măsurilor necesare.

Vin și cu o rugăminte către consătenii noștri: acolo unde este posibil, să luăm lopețile și sapele și să astupăm râpele și șanțurile formate de ape în fața gospodăriilor noastre. Primăria se va implica neapărat în remedierea situației, va căuta surse de finanțare și va elabora un plan de acțiuni.
Sunt convins că doar împreună, unindu-ne forțele și păstrând spiritul gospodăresc care ne caracterizează, vom reuși să refacem ceea ce a fost distrus.

Doar împreună vom reuși,
Primarul comunei Veaceslav Iftodi

02/07/2026

ANUNȚ
privind organizarea dezbaterilor publice asupra proiectului de decizie
„Cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale”

Primăria comunei Lalova informează cetățenii și toate părțile interesate despre organizarea dezbaterilor publice privind proiectul de decizie „Cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale: com.Lalova, or.Rezina, comuna Solonceni, comuna Saharna Nouă, comuna Horodiște, comuna Țareuca, comuna Sîrcova, satul Lipceni și satul Păpăuți”.

Obiectul consultării

Proiectul de decizie supus consultării publice prevede aprobarea amalgamării voluntare a unităților administrativ-teritoriale menționate mai sus, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Scopul consultărilor publice este informarea cetățenilor și a tuturor părților interesate, precum și colectarea opiniilor, propunerilor și recomandărilor privind proiectul de decizie.

Desfășurarea dezbaterilor publice
Data: 23 iulie 2026
Ora: 09:30
Locul: sediul Primăriei comunei Lalova

Participarea este liberă și deschisă tuturor persoanelor interesate. Opiniile și recomandările exprimate în cadrul dezbaterilor vor fi examinate în procesul de definitivare a proiectului de decizie.

Vă invităm să participați activ la consultările publice și să contribuiți prin opinii și propuneri la procesul decizional privind viitorul administrativ al comunității.

ANUNȚPrimăria comunei Lalova informează toți agricultorii și administratorii gospodăriilor agricole că, în perioada camp...
01/07/2026

ANUNȚ

Primăria comunei Lalova informează toți agricultorii și administratorii gospodăriilor agricole că, în perioada campaniei de recoltare a roadei anului 2026, este obligatorie respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

Se solicită:

Utilizarea doar a tehnicii agricole verificate și dotate cu mijloace de Stingere a incendiilor;
Interzicerea fumatului și a utilizării focului deschis în lanuri;
Interzicerea arderii miriștilor, paielor și a resturilor vegetale;
Respectarea normelor de securitate la efectuarea lucrărilor agricole.

În cazul producerii unui incendiu, apelați imediat 112.

Nerespectarea prevederilor privind apărarea împotriva incendiilor atrage răspunderea contravențională.

Primăria comunei Lalova îndeamnă toți agricultorii să manifeste responsabilitate și să contribuie la protejarea recoltelor și prevenirea incendiilor.

24/06/2026

Astăzi, comunitatea noastră a trecut prin momente de îngrijorare.

Un incendiu izbucnit în apropierea satului ne-a amintit cât de fragilă este uneori liniștea unei zile obișnuite și cât de repede se poate transforma o neatenție într-un pericol pentru oameni, gospodării și natură.

Deocamdată nu cunoaștem cauza exactă a incendiului, însă temperaturile ridicate, vegetația uscată și obiectele abandonate în natură pot favoriza apariția și extinderea focului. De aceea, vă îndemnăm pe toți să fiți vigilenți și responsabili. Nu aruncați mucuri de țigară, sticle sau alte deșeuri care pot provoca incendii și anunțați imediat orice focar necontrolat la serviciile de urgență sau la autoritățile locale.

Adresăm sincere mulțumiri echipei ISU Rezina și pompierilor voluntari din comună, care au intervenit cu profesionalism, curaj și dăruire. Datorită efortului lor comun, au fost protejate bunuri, terenuri și, poate cel mai important, au fost evitate tragedii care ar fi putut afecta vieți omenești.
Suntem mândri de voluntarii noștri, care demonstrează că spiritul civic și dorința de a ajuta pot face diferența atunci când fiecare minut contează. Sub îndrumarea specialiștilor ISU, ei devin tot mai pregătiți să răspundă situațiilor de urgență și să fie un sprijin real pentru întreaga comunitate.
Să nu uităm că prevenirea incendiilor începe cu fiecare dintre noi. O clipă de atenție poate salva o gospodărie, o pădure sau chiar o viață.

Împreună putem păstra satul nostru în siguranță!
🙏 Respect și recunoștință tuturor celor care au luptat astăzi cu flăcările pentru a proteja comunitatea.
,

Address

Str. Nistreana
Lalova
5421

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 17:00
Thursday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00

Telephone

+37325475236

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Primăria Comunei Lalova posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Primăria Comunei Lalova:

Shortcuts

Share

Category