01/07/2026
Duminică, Grupul de Sprijin Reciproc Măcărești, la invitația Grupului de Sprijin Reciproc Costuleni, a participat la Festivalul „Fir cu fir – tradiții, pace și cămăși cusute manual”, desfășurat în satul Costuleni.
Beneficiarele Grupului de Sprijin Reciproc Măcărești au avut o prezență deosebită în cadrul festivalului, contribuind prin:
• o expoziție de lucrări de artizanat realizate manual;
• două recitaluri de poezie din creație proprie, susținute de Zina Pintea – „Lelea Chira” și Rădeanu – „Nu mă las și nu mă las”;
• două interpretări muzicale prezentate de Ansamblul „Prutencele”, care au încântat publicul prin frumusețea cântecului popular.
Participarea la acest eveniment a fost o frumoasă oportunitate de promovare a talentului, creativității și spiritului comunitar al beneficiarelor noastre.
Adresăm sincere mulțumiri organizatorilor pentru invitație, ospitalitate și pentru organizarea unui eveniment care valorifică tradițiile, încurajează solidaritatea și consolidează legăturile dintre comunități.