10/07/2024
Astăzi comemorăm 75 de ani de la deportările din 6 iulie 1949. Ziua în care un popor abia ieșit din război și din foamete a mai primit o lovitură grea, una prin care a rămas fără cei mai destoinici, mai gospodari și mai instruiți reprezentanți ai săi.
Peste 35 de mii de oameni din Basarabia, din toate regiunile și de toate etniile, au fost încărcați, sub amenințarea armei, în vagoane de vite și duși la mii de kilometri de casă. Unii au murit de foame și boli pe drum, alții s-au stins înghețați de frig ori zdrobiți de copacii din pădurile siberiene. Primari, profesori, preoți, medici, țărani care-și făcuseră cu propriile mâini gospodăria... Iar singura lor vină a fost că nu au plăcut, prin modul de viață sau prin studiile pe care le aveau, regimului sovietic.
Nu există, în Moldova, familie care să nu știe de această mare dramă a neamului nostru. Toți am avut sau am auzit despre un bunic ce a fost „ridicat” și nu s-a mai întors acasă. Sau despre un unchi din mahalaua vecină care a revenit îmbătrânit și și-a găsit în casă... secretarul de partid. O dramă despre care zeci de ani s-a tăcut ori s-a vorbit în șoaptă și despre care unii preferă să tacă și astăzi, ignorând-o și astfel renegându-și trecutul.
Istoria ne spune însă că fără un trecut asumat, fără a vindeca rana acelui trecut, nu-ți poți construi viitorul. De aceea, astăzi, vreau să le mulțumesc oamenilor din comuna Pripiceni -Răzeși, care cu îndrăzneală și inițiativă, au dorit să participe la un moment de istorie dureroasă dar adevărată , povestită pe viu, din gura celor care au mai rămas, victime, sau rude ale acestora, împreună cu care am trăit cu emoții secvențe dramatice din amintirile lor, a celor care au suferit grozăvia despărțirii de cei dragi și transportarea fără comparație către lagărele comuniste ale Siberiei, să le mulțumesc celor care nu s-au temut să abordeze acest subiect și să-l aducă mai aproape de publicul larg de toate vârstele. Onorăm astfel, prin fapte, victimele terorii ce ne-a distrus elitele intelectuale și economice, dar și orice încercare de a visa la libertate.
Despre deportări, despre foametea organizată și despre alte tragedii umane ale unui regim inuman, care încă ne marchează, trebuie să vorbim în continuare. Din pagini de carte și din scenă de teatru, prin filme și expoziții, să transmitem această istorie mai departe, generațiilor care vin.
Pe această cale, va invit și vă aștept cu mare drag la bibliotecă, pentru citi și cunoaște pe îndelete istoria dureroasă a tuturor basarabenilor suspuși cruzimii staliniste. Nu avem dreptul să-i uităm!
