27/07/2026
🌿 ACASĂ ESTE LOCUL UNDE SUFLETUL ÎȘI GĂSEȘTE ÎNTOTDEAUNA DRUMUL! ❤️🇲🇩
🗓️ 26 iulie 2026 - o seară de neuitat, satul Sireți și-a deschis larg porțile și inima pentru toți cei care îi poartă numele și dorul în suflet. Ziua Băștinașilor de Acasă și din Diaspora, a fost mai mult decât o sărbătoare – a fost o reîntâlnire cu rădăcinile, cu oamenii dragi și cu valorile care ne definesc ca neam.
🤗 Ne-am bucurat să fim împreună, să împărtășim zâmbete, îmbrățișări și amintiri, demonstrând încă o dată că, indiferent în ce colț al lumii ne aflăm, acasă rămâne mereu în inimă.
✨ Publicul a fost încântat de un program artistic de excepție, oferit cu mult suflet de:
🎶 Ansamblul vocal „Vatra Nouă” condus de profesoara Anghel Nadejda, care ne-a purtat prin emoția cântecelor „Satele Moldovei mele”, „În țara mea”, „Fuga, fuga prin câmpii”, „La portiță la Gheorghiță”, „Sunt o fată frumușică” și impresionantul final „Cer senin”.
💃 Ansamblul de Dans Popular „Cimbrișor” condus de coregraful Sergiu Doncila, a adus pe scenă frumusețea și energia jocului popular prin dansurile ,, Șervețelul”, „Hora și Bătuta”, „Tropoțica”, ,, Hora în Bătăi” care au ridicat publicul în aplauze.
👵 Clubul Seniorilor „Țărăncuța” condus de Eugenia Moisei, ne-a emoționat prin mesajul de salut adresat băștinașilor și ne-a făcut să râdem și să ne regăsim în sceneta „Cuscrele”, inspirată din viața familiilor împărțite între Moldova și diaspora.
🎨 Pe parcursul serii, vizitatorii au admirat expoziția meșterilor populari și a producătorilor locali, adevărați ambasadori ai tradițiilor și ai muncii făcute cu dragoste.
🎈 Cei mai mici participanți s-au bucurat de zona de distracții, unde râsetele copiilor au completat atmosfera de sărbătoare.
🎤 Punctul culminant al serii a fost concertul extraordinar susținut de Trupa AKORD, care a transformat seara într-o sărbătoare iar cei prezenți s-au unit într-o mare familie savurând împreună muzica, emoțiile și voia bună.
🙏 Mulțumim tuturor artiștilor, coordonatorilor, voluntarilor Centrul de Tineret Sireți, meșterilor populari Parascovia Luca Budeanu, Olesea Șchiopu, Clubul Seniorilor ,, Țărăncuța " Sireți , producătorilor locali -Fructe uscate la Maxim, Geo Lupașcu, Marina Vrînceanu, partenerilor și tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei frumoase sărbători.
🤝Un gând aparte îl adresăm băștinașilor noștri din diaspora. Vă mulțumim că reveniți acasă ori de câte ori aveți ocazia și că purtați cu mândrie numele satului Sireți pretutindeni în lume.
🌏♥️Oriunde ne-ar purta pașii, trăim sub același cer senin, avem aceleași rădăcini și același dor de casă. 🌍❤️
Primăria Sireți, Casa de Cultură Sireți, Centrul de Tineret Sireți vă mulțumește că ați fost parte din această poveste și vă așteaptă cu drag la următoarele evenimente!
Sireți – un sat care își îmbrățișează oamenii, oriunde s-ar afla. 🌿🇲🇩
Primăria Sireți
CASA De Cultură Sireți
Centrul de Tineret Sireți
Clubul Seniorilor ,, Țărăncuța " Sireți
Boaghi Leonid - Primar de Sireți
AKORD