23/06/2026
Secţia Situaţii Excepţionale Criuleni al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI, în calitate de autoritate de administrare publică în domeniul protecției civile și apărării împotriva incendiilor, conform prevederilor Legii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, nr. 93/2007, Legii cu privire la
protecția civilă nr. 271/1994 și Legii privind apărarea împotriva incendiilor nr. 267/1994, a analizat riscurile de producere a cazurilor de ardere a vegetației uscate, a incendiilor în sectorul locativ, precum și a altor situații excepționale pe parcursul sezonului estival. În perioada estivală, pe fondul temperaturilor ridicate, deficitului de precipitații și creșterii activităților desfășurate în aer liber, se atestă o sporire semnificativă a riscului producerii incendiilor de vegetație uscată, a incendiilor în sectorul locativ, precum și a altor situații excepționale care pot pune în pericol viața și sănătatea populației, mediul înconjurător și bunurile materiale.
Este strict interzisă incendierea vegetației uscate, a miriștilor, a stufărișului, a gunoiului menajer și a resturilor vegetale.
Nu se admite utilizarea focului deschis în apropierea lanurilor de cereale, pădurilor, fâșiilor forestiere, terenurilor agricole și gospodăriilor.
Resturile vegetale se vor colecta și depozita conform normelor de salubrizare, fără a fi incendiate.
Focurile pentru prepararea hranei se vor aprinde doar în locuri special amenajate și vor fi supravegheate permanent.
La părăsirea locului de odihnă, focul va fi stins complet cu apă sau pământ.
Prevenirea incendiilor în gospodării
Se interzice lăsarea copiilor fără supraveghere în apropierea surselor de foc și a aparatelor electrice.
Nu se vor utiliza instalații electrice defecte sau improvizate. Se va evita suprasolicitarea rețelelor electrice prin conectarea simultană a mai multor consumatori de mare putere.
Buteliile de gaz și instalațiile de utilizare a gazelor vor fi exploatate conform instrucțiunilor de securitate.
Materialele inflamabile vor fi păstrate la distanță de sursele de căldură. Siguranța populației în perioada caniculară
Se recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul orelor 11:00–17:00.
Se va asigura consumul suficient de apă și evitarea efortului fizic excesiv în timpul zilei.
Persoanele vârstnice, copiii și persoanele cu afecțiuni cronice necesită o atenție sporită pe durata temperaturilor extreme. Prevenirea înecurilor
Scăldatul se va efectua doar în locuri autorizate și sigure. Copiii trebuie supravegheați permanent în apropierea bazinelor acvatice. Se interzice scăldatul în stare de ebrietate sau în locuri necunoscute.
Sunt interzise săriturile în apă în zone cu adâncime necunoscută. Considerăm că desfășurarea unei campanii de informare eficiente va contribui la reducerea numărului de incendii, prevenirea accidentelor și protejarea vieții, sănătății și bunurilor cetățenilor.