OSSD ALBA

OSSD ALBA ORGANIZAȚIA SENIORILOR SOCIAL-DEMOCRAȚI (OSSD), Este organizația politică a pensionarilor membri ai PSD constituită ca structură internă a partidului.

ORGANIZAȚIA SENIORILOR SOCIAL-DEMOCRAȚI (OSSD)

Este organizația politică a seniorilor membri ai PSD constituită ca structură internă a partidului. OSSD stimulează participarea pensionarilor la viața politică în cadrul Partidului Social Democrat și își asumă responsabilitatea elaborării și propunerii strategiei, precum și a Programului Politic al PSD în domeniul protecției sociale pentru persoanel

e vârstnice. Organizația Seniorilor urmărește cu prioritate următoarele obiective:

a) inițierea și organizarea unor activități specifice pensionarilor și persoanelor vârstnice;

b) colaborarea cu instituțiile sociale, biserica și ONG-urile pentru inițierea unor acțiuni de ajutorare a persoanelor;

c) prezentarea de propuneri și sugestii pentru îmbunătățirea cadrului legislativ specific, care să determine îmbunătățirea vieții pensionarilor și a persoanelor vârstnice.

27/08/2026

Cât valorează drumul unui copil până la școală?

Astăzi, în Consiliul Județean Alba, pentru elevii care nu au transport public a fost propus un sprijin de 0,77 lei/km.

Noi, cei de la PSD Alba, am propus ca suma să ajungă la 1 leu/km, pentru că atunci când administrația nu poate asigura autobuzul, nu este normal ca diferența să fie plătită din buzunarul părinților.

Amendamentul nostru a fost respins.

PNL și AUR au votat împotrivă.

O fi bine, o fi rău? Vă invit să-mi spuneți în comentarii ce credeți.



https://www.facebook.com/reel/1102347592218184

3 din 10 copii români cresc în sărăcie, iar Guvernul condus de Ilie Bolojan a decis să taie bursele sociale.Peste 1,1 mi...
24/08/2026

3 din 10 copii români cresc în sărăcie, iar Guvernul condus de Ilie Bolojan a decis să taie bursele sociale.

Peste 1,1 milioane de copii sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială. Pentru mulți dintre ei, bursa socială nu este un „bonus”, ci înseamnă hrană, haine, încălțăminte și lucruri de strictă necesitate.

Și da, copiii au nevoie de toate acestea și în vacanță, nu doar când merg la școală.

Să economisești tocmai de la cei mai vulnerabili spune multe despre cât de ruptă de realitatea oamenilor este această guvernare.

PSD nu va accepta ca „Ilie Sărăcie” să transforme copiii din familiile cu venituri mici în simple cifre într-un tabel. Hotărârea de Guvern va fi contestată în instanță după adoptare.

Copiii României au nevoie de sprijin și de șanse, nu de încă o tăiere.

https://www.facebook.com/Muresan.pentru.Alba/posts/pfbid02gbkKz37KJbgAhFoYCe5MMq16EHxPiw9jnMsq9UBqjiyncXSHs9G6TZTKUsmagiCal

23/08/2026

O zi la coasă, în Apuseni. 🌾

Câteva imagini de la Claca de coasă de la Bârlești, comuna Mogoș, un eveniment în care tradiția, oamenii și frumusețea locurilor se întâlnesc firesc.

Bineînțeles că am intrat în brazdă și nu este atât de ușor pe cat pare.

Cum vi se pare că m-am descurcat la coasă în acest an?
Aștept evaluările voastre în comentarii. 👇

Pe fundal se aude muzica lui Dumitru Fărcaș inconfundabilă datorită emisiunii preferate de bunicii mei, Tezaur Folcloric.



https://www.facebook.com/share/r/1caFSFQzyJ/

Tradițiile nu se păstrează doar în fotografii sau în muzee. Se păstrează atunci când oamenii continuă să le trăiască.Am ...
22/08/2026

Tradițiile nu se păstrează doar în fotografii sau în muzee. Se păstrează atunci când oamenii continuă să le trăiască.

Am revenit și în acest an cu mare drag la Claca de coasă de la Bârlești, comuna Mogoș, un eveniment care ne ține aproape de rădăcinile noastre și de identitatea locurilor din Apuseni.

Anul acesta, cu ia și șerparul la purtător, parcă și coasa a mers mai cu spor. 😄

Felicitări Primăriei și Consiliului Local Mogoș, organizatorilor și tuturor participanților care au făcut ca acest eveniment să crească frumos de la an la an.

Claca de coasă de la Bârlești este astăzi un exemplu frumos de tradiție vie și de păstrare a patrimoniului cultural al județului Alba.



https://www.facebook.com/share/p/1KfK3rTFGW/

22/08/2026

Un copil nu încetează să aibă nevoie de hrană, haine sau încălțăminte, doar pentru că se află în vacanță.

Propunerea Guvernului demis de a suspenda bursele sociale pe perioada verii, sub pretextul unor „economii” este o greșeală uriașă. Pentru unii copii, acei bani nu sunt doar o sumă într-un cont, ci singura garanție că vor avea ce mânca și că se vor putea întoarce la școală în toamnă.

Într-o țară în care abandonul școlar face deja prăpăd, să tai de la cei mai vulnerabili nu este o măsură economică, ci un eșec moral. Statul trebuie să facă economii prin eliminarea risipei, nu luând de la gura copiilor nevoiași.

Educația și copiii care au nevoie de ajutor nu sunt o cheltuială la care să renunți ca să dai bine pe foaie. Este datoria noastră, a tuturor oamenilor de bună-credință, să-i protejăm pe cei care nu se pot apăra singuri!

https://www.facebook.com/share/r/1EtgLZaHLD/

Când partidul se suprapune peste stat, democrația moareÎn 2024 am renunțat la funcția de subprefect al județului Alba și...
19/08/2026

Când partidul se suprapune peste stat, democrația moare

În 2024 am renunțat la funcția de subprefect al județului Alba și am ales să candidez la președinția Consiliului Județean.

Nu a fost o decizie comodă. Am făcut-o pentru că, din interiorul unei instituții importante a statului, am înțeles cât de greu mai pot funcționa normal mecanismele democratice într-un județ în care aceeași structură politică deține puterea de peste 25 de ani.

Am ales atunci să ies din sistem și să merg în fața oamenilor.

Iar votul primit în 2024, cel mai mare număr de voturi obținut vreodată de PSD la Consiliului Județean Alba, mi-a confirmat ceva important: sunt foarte mulți oameni care simt că Alba are nevoie de o schimbare profundă în felul în care este exercitată puterea.

Nu vorbesc doar despre alegeri și nici doar despre PNL ca partid.

Vorbesc despre ceva mult mai grav: suprapunerea partidului peste instituțiile statului.

După mai bine de un sfert de secol de dominație PDL-PNL în județul Alba, riscul este ca instituțiile care ar trebui să se controleze reciproc, să vegheze la respectarea legii și să protejeze cetățeanul să ajungă să funcționeze în interesul aceleiași logici politice.

Cazul prezentat acum de Ziarul Unirea, în contextul crizei transportului public din Alba Iulia, este un exemplu care merită privit cu foarte mare atenție.

Timp de aproape două luni, oamenii au suportat consecințele unei crize a transportului. Oameni care trebuiau să ajungă la serviciu, copii, vârstnici, familii întregi au fost puși într-o situație pe care administrația avea obligația să o prevină sau să o rezolve.

În asemenea momente se vede adevărata forță a instituțiilor.

Prefectura ar trebui să reprezinte una dintre garanțiile legalității în teritoriu.

Ziarul Unirea arată însă că, în cazul unei hotărâri a Consiliului Local Alba Iulia privind transportul public, proiectul ar fi fost adoptat fără avizele consultative ale comisiilor de specialitate, iar Instituția Prefectului a considerat totuși că hotărârea este legală, tratând lipsa acestor avize drept o simplă neregularitate procedurală.

Iar aici nu mai discutăm despre simpatii politice.

Codul administrativ spune foarte clar care sunt condițiile în care un proiect poate fi supus dezbaterii Consiliului Local.

Voi publica alături de această postare chiar textul legii, pentru ca fiecare să poată citi și să judece singur.

Cu atât mai relevant este faptul că hotărârea respectivă a fost ulterior revocată.

Și atunci apare întrebarea pe care nicio instituție serioasă nu ar trebui să o evite:

Dacă legea este clară, de ce trebuie ea interpretată diferit atunci când decizia aparține puterii?

Aici este problema despre care vorbesc de ani de zile.

Într-o democrație sănătoasă, Primăria administrează, Consiliul Local deliberează, secretarul general veghează asupra procedurilor, Prefectura controlează legalitatea, iar instituțiile se verifică reciproc.

Aceste mecanisme au fost create tocmai pentru ca puterea să nu fie niciodată concentrată într-o singură mână.

Dar dacă, după 25 de ani, toate aceste instituții ajung să graviteze în jurul aceleiași puteri politice, atunci mecanismele democratice există formal, însă devin tot mai slabe în realitate.

Asta înseamnă capturarea instituțională.

Și tocmai de aceea salut curajul celor care continuă să pună întrebări, să publice documente și să vorbească despre lucrurile incomode din județul Alba. Presa liberă nu trebuie lăudată pentru că spune lucruri frumoase despre un partid sau despre altul. Trebuie apărată pentru că are curajul să pună întrebări atunci când puterea ar prefera liniște.

Eu nu am plecat din Prefectură în 2024 pentru că îmi doream o altă funcție.

Am plecat pentru că am ajuns la convingerea că Alba are nevoie de o luptă mult mai mare decât pentru o funcție: lupta pentru recâștigarea instituțiilor de către cetățeni.

Nu trebuie să înlocuim oamenii unui partid cu oamenii altui partid.

Trebuie să reconstruim instituții care să nu aparțină nici PNL, nici PSD, nici vreunui alt partid.

Instituții care să aparțină oamenilor din Alba.

Instituții în care legea să nu devină elastică în funcție de cine este la putere.

Instituții în care funcționarul să nu se întrebe ce dorește partidul, ci ce spune legea.

Știu că sunt mulți oameni în acest județ care gândesc la fel. Unii vorbesc. Alții, poate, încă nu au curajul să o facă. Alții s-au resemnat după atâția ani în care li s-a spus că lucrurile nu se pot schimba.

Lor vreau să le spun un singur lucru:

nu trebuie să acceptăm ca normal un județ în care partidul și statul ajung să se confunde.

Lupta mea din 2024 nu s-a terminat odată cu alegerile.

Pentru mine, ea continuă.

Este lupta pentru un județ în care instituțiile să fie mai puternice decât partidele și legea mai puternică decât oamenii vremelnic aflați la putere.

https://www.facebook.com/Muresan.pentru.Alba/posts/pfbid0e1ajVBQmCBNoTLdoyn74JtVMPPUm1CZsyKNNnHKbBFxYjxqyyKvGojGdmrCo8Bfgl

ADEVĂRUL este că Bolojan a aruncat România în criză și i-a sărăcit pe români. Da, domnule Dumitrel, aveți mare dreptate:...
17/08/2026

ADEVĂRUL este că Bolojan a aruncat România în criză și i-a sărăcit pe români. Da, domnule Dumitrel, aveți mare dreptate: românii au dreptul să știe adevărul!
ADEVĂRUL este că, în Alba, Ion Dumitrel a transformat transportul județean în lux - oamenii nu își mai permit să facă naveta pentru a ajunge la muncă! Cum vi se pare 1.000 de lei abonamentul pe lună pentru un om care câștigă salariul minim pe economie? Și aceștia sunt cetățenii norocoși pentru că în alte localități autobuzul nu mai ajunge de mult și oamenii sunt izolați tot „din cauza” dumneavoastră.

ADEVĂRUL este că Ion Dumitrel și PNL au transformat apa în lux și oamenii plătesc cele mai mari tarife din țară, iar în societatea APĂ CTAA au angajat toți prietenii politici.

ADEVĂRUL este că domnul Dumitrel nu a mișcat un deget să medieze criza transportului metropolitan, gestionat de primari PNL, iar Alba Iulia nu are transport de 2 luni. DOUĂ LUNI, stimate domnule președinte, în care nu ați făcut nimic pentru acești oameni care au ghinionul să trăiască într-un oraș condus dezastruos de PNL.

Și DA, domnule Dumitrel – românii au nevoie de lideri care au curajul să spună adevărul, care nu se ascund și nu fug de problemele reale ale oamenilor din județ. Dumneavoastră nu sunteți un lider, sunteți doar un politician de conjunctură care își urmărește interesul politic, victimizându-se în fața locuitorilor din Alba atunci când se dovedește că nu are capacitatea să le rezolve problemele reale.

Nu sunteți un lider adevărat, sunteți doar un laș și un fricos, iar „adevărul” vă place doar când vi-l spun lăudătorii de serviciu sau când vă ajută să punctați electoral. Un lider adevărat nu și-ar trata cu atâta indolență și nepăsare cetățenii care i-au acordat încrederea și votul pentru a-i reprezenta și a le apăra interesele. Dar continuați să vă mințiți mai departe, în speranța că oamenii încă vă cred!

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1060601126692103&id=100082266761474

O zi de mare sărbătoare, petrecută astăzi la Vințu de Jos, alături de oameni frumoși și de mulți colegi social-democrați...
16/08/2026

O zi de mare sărbătoare, petrecută astăzi la Vințu de Jos, alături de oameni frumoși și de mulți colegi social-democrați, la Festivalul „Marie, dragă Marie”.

De Adormirea Maicii Domnului, comunitatea din Vințu de Jos și-a sărbătorit și oamenii care merită întreaga noastră apreciere. Pe scenă au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, adevărate exemple de viață împreună, dar și copiii cu rezultate deosebite la învățătură și la concursuri naționale și internaționale. Două generații care ne arată, fiecare în felul ei, ce înseamnă seriozitatea, munca și respectul pentru familie și comunitate.

Festivalul continuă în această seară cu muzică populară, joc și voie bună, într-o atmosferă de sărbătoare.

Felicitări și mulțumiri doamnei primar Simona Cazan și tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment care adună comunitatea laolaltă și păstrează vii tradițiile noastre!

Sărbătoare binecuvântată tuturor celor care poartă numele Sfintei Fecioare Maria!



https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1059727246779491&id=100082266761474

Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în...
14/08/2026

Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu.

Ca om cu experiență în administrație, nu pot înțelege nepăsarea și indolența președintelui Consiliului Județean Alba și ale PNL în privința transportului de persoane, un serviciu public esențial de care trebuie să beneficieze toți cetățenii județului.

Alba Iulia nu mai are transport public de 9 săptămâni. De luni, firma de transport, care asigura serviciile în zona metropolitană din jurul municipiului, anunță că ar putea opri total transportul.
În acest context, Consiliul Județean Alba ar trebui să preia în transportul județean aceste localități și să se asigure că oamenii ajung la muncă, la spital și, din septembrie, elevii ajung la școală. Nu e o favoare pe care ar trebui să o facă administrația județeană, ci o obligație legală, în contextul în care dispare transportul metropolitan în această zonă. 15.000 de navetiști din această zonă depind de transportul cu autobuzul.

Ce fac Consiliul Județean și domnul Ion Dumitrel?

NIMIC.

Pentru criza actuală din transport trebuie să mulțumim PNL Alba pentru modul „competent” în care a gestionat acest serviciu de utilitate publică:

1. AIDA-TL, societatea de transport, este condusă DOAR de PNL. Singurul primar de altă culoare politică, colegul nostru Mirel Hălălai, și-a dat demisia din Consiliul Director după ce a văzut că interesul cetățenilor nu contează pentru liberali.

2. Criza transportului din Alba Iulia și zona metropolitană este generată și întreținută de Gabriel Pleșa - primar liberal care a ales să nu mai respecte contractul semnat însuși de el și care mai avea câteva luni până să expire.

3. În restul județului, transportul a devenit un LUX – PNL a votat în Consiliul Județean Alba prețuri exagerate în transportul județean (peste 1.000 de lei pentru un abonament pe unele rute).

Acesta e modul în care PNL își bate joc de oamenii din Alba cu venituri mici și medii, a căror viață de zi cu zi depinde de faptul dacă autobuzul ajunge sau nu în localitatea lor.

https://www.facebook.com/Muresan.pentru.Alba/posts/pfbid02fRNq8LyC56VKiSoZ1FEg2Djd3Jm2HoLxHchFRKzYC78gVzg8RowbHhXst8a48UyGl

Address

Alba
Alba Iulia
510096

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when OSSD ALBA posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to OSSD ALBA:

Shortcuts

Share