16/06/2024
STIMAȚI CETĂȚENI AI COMUNEI ALBEȘTI
🔺Au trecut câteva zile de la alegerile desfășurate pe 9 iunie, dată la care, prin votul dumneavoastră, dragi locuitori ai Comunei Albești, am fost reales de către voi în funcția de primar. Mă simt onorat pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o încă o dată și pe această cale țin să vă mulțumesc pentru susținere.
🔺Consider că rezultatul obținut demonstrează maturitatea și responsabilitatea domniilor voastre și sunt convins că în decizia dumneavoastră a contat și modul cm eu și echipa mea ,am ales să ne prezentăm și să prezentăm programul și strategia noastră pentru comună.
🔺Dacă unii dintre adversarii noștri, s-au dedat la atacuri și amenințări, la dezinformări și minciuni grosolane, la jigniri de tot felul, trecând chiar și la a vă cumpăra cu mici și bere, eu și echipa mea ne-am păstrat luciditatea și realismul, seriozitatea și respectul pentru dumneavoastră, alegătorii.
Suntem conștienți, întreaga echipă, că lucrurile nu sunt încă la nivelul așteptărilor dumneavoastră , din acest motiv, în acest nou mandat, ne vom îndrepta întreaga atenție și eforturile pentru finalizarea căt mai rapidă a proiectelor începute, precum canalizările și asfaltarea drumurilor, dar ne-am propus și implementarea unor noi proiecte benefice pentru întreaga Comună.
🔺Vă suntem datori și cu proiecte pentru copiii voștri, pentru educația lor și mai ales pentru a dezvolta valorile umane și sociale care trebuie să coexiste în armonie,indiferent de apartenența politică, etnică sau clasă socială. Trebuie să contribuim în a menține o comunitate unită, fără a învrăjbi locuitorii prin dezinformare, frânturi de informații sau aberații.
🔺Rolul meu și al echipei mele nu este doar acela de a înfrumuseța, moderniza Comuna, ci ne dorim și a fi un exemplu prin acțiunile noastre pentru viitoarele generații, pentru conștientizarea importanței de a fi om indiferent de situație.
🔺Ne dorim modernizare, da, susținem mdernizarea, însă aceasta trebuie să meargă în tandem cu educația și spiritul civic.
🔺De aceea, dragi locuitori ai Comunei Albești, avem nevoie ca în acești 4 ani să ne fiți alături în acțiunile pe care le vom desfășura, în proiectele pentru noile generații, pentru seniorii noștri, să dăm dovadă de educație și de spirit etic .
🔺Eu și întreaga echipă, vă mulțumim și celor care nu ne-ați votat și vă transmitem că și dumneavoastră aveți parte de tot respectul nostru .
🔺Pentru dumneavoastră, toți, ne luăm și angajamentul de a face cunoscute mai des deciziile luate la nivel instituțional, astfel încât să ajungă la voi informația clară, completă și precisă.
Primar🌹🌹🌹
Șovrea Nicolae