15/02/2026
𝐌𝐞𝐬𝐚𝐣 𝐚𝐥 𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐍𝐀𝐒: „𝐀𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐫𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 „𝐬𝐩𝐚𝐫𝐠𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐨𝐧𝐨𝐩𝐨𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐍𝐀𝐒”, 𝐜𝐢 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐚 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐚𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐡𝐞𝐥𝐭𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐛𝐚𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐚𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐢”
„Nu mi-a plăcut niciodată să îmi contrazic public colegii, cu atât mai puțin pe cei cu care avem obiective și realizări comune. Însă nu pot lăsa să se rostogolească în spațiul public idei periculoase pentru pacient.
Reforma sistemului de sănătate este o necesitate reală pentru România. Nimeni nu contestă faptul că pacienții se confruntă cu birocrație, timpi mari de așteptare și servicii uneori sub standardele europene. Dar întrebarea esențială nu este dacă trebuie să reformăm sistemul, ci cm o facem, fără să punem în pericol accesul egal la servicii medicale.
Sistemul actual, bazat pe Casa Națională de Asigurări de Sănătate, are un mare avantaj: oferă un pachet de bază relativ uniform pentru toți pacienții, indiferent de venit, vârstă sau stare de sănătate. Este un sistem solidar, în care cei sănătoși contribuie pentru cei bolnavi, iar cei cu venituri mai mari susțin accesul celor vulnerabili. Acesta este un principiu fundamental al oricărui sistem public de sănătate modern.
Am două observații esențiale legate de direcția acestei reforme.
Prima: transferul fondului social de asigurări de sănătate către administrare privată ar transmite un semnal periculos, acela că statul nu mai este capabil să gestioneze problemele de ordin social. Însă acest lucru nu este adevărat în România de azi. Statul român plătește pensii, gestionează sistemul public de pensii și asigură, din perspectiva socială, serviciile medicale de bază pentru populație. Nu suntem într-o situație de colaps instituțional care să justifice abandonarea administrării publice a fondului social de sănătate. Așadar, nici “spargerea monopolului CNAS”, după cm nici spargerea monopolului Casei Naționale de Pensii Publice nu reprezintă, sub nici o formă, pretexte sau premise pentru înlocuirea rolului statului român în gestionarea sistemului de protecție socială din România.
A doua observație: este adevărat că pentru orice stat este dificil să se bazeze exclusiv pe un fond social minimal pentru a acoperi toate nevoile medicale ale populației. Dar tocmai aici este locul concurenței reale: în zona asigurărilor complementare de sănătate, nu în zona fondului social de bază. Fondul social trebuie să rămână solidar și universal, iar concurența poate apărea peste acest nivel, prin polițe complementare, voluntare, servicii suplimentare și pachete extinse.
Propunerea de a introduce mai multe case de asigurări de sănătate, inclusiv private, pare atractivă la prima vedere. Se vorbește despre concurență, eficiență și libertatea pacientului de a alege. Dar experiența altor țări arată că, fără o reglementare extrem de strictă, astfel de sisteme pot duce la selecția pacienților, la creșterea costurilor administrative și la apariția unei sănătăți cu două viteze: una pentru cei cu bani și una pentru restul populației.
Într-un sistem concurențial, casele de asigurări vor avea un interes economic. Este firesc. Dar interesul economic înseamnă și tentația de a atrage pacienți tineri și sănătoși și de a evita bolnavii cronici sau cazurile costisitoare. Dacă nu există mecanisme de compensare foarte bine puse la punct, riscăm ca cei mai vulnerabili pacienți să fie împinși într-un sistem public subfinanțat.
Mai mult, un sistem cu mai multe case de asigurări nu înseamnă automat servicii mai bune. Înseamnă și costuri administrative mai mari, marketing, structuri paralele, sisteme informatice separate. Toți acești bani nu se duc la pacient, ci în birocrația sistemului.
Pe de altă parte, trebuie să fim onești: sistemul actual nu este perfect. Avem:
birocrație excesivă;
rezistență la schimbare;
control insuficient al risipei și al fraudelor;
un sistem informatic depășit.
Dar aceste probleme nu sunt cauzate de faptul că există o singură casă de asigurări. Ele sunt cauzate de mulți ani de management fără obiective corelate cu așteptările asiguraților, digitalizare precară și control disproporționat în raport cu nevoile reale din teren. Iar aceste probleme pot fi rezolvate fără a demonta întregul sistem. Am făcut în ultimele 10 luni și continuăm să facem pași importanți pentru a le remedia și a echilibra astfel sistemul.
Mai mult, există o problemă structural-funcțională: lipsa de autonomie reală a CNAS. În teorie, Casa Națională este o instituție autonomă. În practică, ea nu își poate face propria politică de contractare a serviciilor medicale în funcție de nevoile reale ale pacienților, ci în funcție de deciziile și prioritățile Ministerului Sănătății.
De multe ori, CNAS este obligată să plătească menținerea artificială în viață a unor structuri spitalicești care nu sunt necesare sau solicitate de pacienți, în loc să poată direcționa fondurile către servicii medicale moderne, plată corectă în ambulatoriul de specialitate, prevenție sau către spitale performante.
Cu alte cuvinte, în sistemul actual nu contează întotdeauna ce doresc pacienții, ci ce dorește Ministerul Sănătății. Autonomia CNAS este, în mare parte, doar pe hârtie.
O reformă reală ar însemna:
ca CNAS să poată contracta liber serviciile medicale, în funcție de nevoile pacienților;
să poată redirecționa fondurile către serviciile cele mai solicitate și eficiente;
să fie scoasă din coordonarea directă a Ministerului Sănătății și să devină cu adevărat o instituție autonomă.
În plus, în cadrul sistemului sanitar actual se pot face reforme concrete:
digitalizarea completă a sistemului de sănătate; nu doar cel al CNAS, ci integrarea digitală a tuturor furnizorilor de servicii medicale din Romania, publici și privați deopotrivă;
achiziții transparente de echipamente și materiale sanitare;
finanțare bazată pe performanță, nu doar pe numărul de pacienți;
control real al fraudelor și stoparea risipei;
dezvoltarea asigurărilor complementare voluntare, care ar degreva pacienții de cheltuieli semnificative.
Reforma este necesară, dar trebuie să fie una responsabilă. Nu trebuie să schimbăm radical un sistem solidar doar pentru că funcționează imperfect. Trebuie să îl reparăm, să îl modernizăm și să îl facem mai eficient.
Pentru că, în sănătate, nu vorbim doar despre eficiență economică. Vorbim despre viețile oamenilor. Iar un sistem bun nu este doar cel care produce profit, ci cel care oferă acces corect și sigur la tratament pentru toți pacienții.
Dacă ne uităm atent la modelele europene, vedem că nu toate reformele înseamnă fragmentarea fondului social de sănătate. Avem și modelul francez, unul dintre cele mai stabile și respectate sisteme din Europa, unde există un singur asigurător social, iar concurența apare în zona asigurărilor complementare, așa-numitele „mutuelle”.
Acest model păstrează esența solidarității: fondul social rămâne public, universal și orientat către nevoile tuturor cetățenilor, nu către profit. În același timp, permite concurență și opțiuni suplimentare acolo unde este firesc, adică în zona serviciilor complementare, nu în pachetul de bază.
Pentru România, o astfel de direcție ar fi mai realistă și mai sigură decât “spargerea” fondului social la mai multe case de asigurări. Nu avem nevoie să fragmentăm solidaritatea, ci să o facem mai eficientă. Adevărata reformă nu este să înlocuim CNAS, ci să o facem cu adevărat autonomă, eficientă și orientată către pacient, iar concurența să o încurajăm acolo unde nu pune în pericol accesul universal la servicii medicale.
În același timp, trebuie să spunem clar unde sunt problemele reale. O parte importantă din banii CNAS ajung în spitale, iar acolo, de multe ori, vedem achiziții de echipamente și materiale sanitare la prețuri supraevaluate sau prost justificate. Aceasta nu este o problemă a modelului de asigurare, ci o problemă de management și control în sistemul spitalicesc.
O reformă reală ar însemna ca Ministerul Sănătății să stopeze acest flagel al achizițiilor ineficiente și netransparente. Tot o reformă reală ar fi ca ministerul să se concentreze pe ceea ce ține cu adevărat de atribuțiile sale: pregătirea și instruirea cadrelor medicale, managementul adecvat al resurselor umane din sănătate, pornind de la programul de lucru al medicilor până la flexibilizarea resurselor umane din sănătate, organizarea corectă a gărzilor și plata lor în mod echitabil.
Dacă rezolvăm aceste probleme de management, control și organizare, vom face un pas mult mai mare spre un sistem de sănătate funcțional decât prin schimbarea arhitecturii fondului social de asigurări de sănătate.
Să ne focusăm, așadar, pe ceea ce pacienții au nevoie cu adevărat: acces la servicii medicale și de laborator, medicamente, materiale sanitare, și nu în ultimul rând, empatie, respect și predictibilitate!”
Conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan
Președintele CNAS
