Iuga George Cosmin

Iuga George Cosmin Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Iuga George Cosmin, Baciu, Baciu.

01/12/2025
08/01/2025

DUPĂ 20 DE ANI

Se împlinesc 20 de ani de când am fost numit, în 7 ianuarie 2005, prefect al județului Bihor. A fost prima funcție publică pe care am ocupat-o. Veneam din sectorul privat unde trăgeam din greu. Eram nemulțumit de cm mergeau lucrurile în sectorul public și în țara noastră.

Am intrat cu o mare dorință să îndrept lucrurile care depindeau de mine, fiind dispus să lucrez de dimineața până seara. Împreună cu echipele care m-au susținut, am făcut tot posibilul să îmbunătățim serviciile publice, să creăm condiții pentru dezvoltare și să-i respectăm pe cetățenii care ne-au acordat încrederea. Am beneficiat de sprijinul și colaborarea multor oameni. Le mulțumesc tuturor pentru tot ce am realizat în acești ani!

În cei 20 de ani am fost prefect, secretar general al Guvernului, primar de municipiu și președinte de consiliu județean.

Am încercat să nu mă schimb în acești ani.

Nu am văzut politica drept un mijloc pentru atingerea unor scopuri personale, ci ca pe o misiune de a contribui la binele comunității.

Am ținut seama de câteva lucruri:
🔹 cheltuielile sunt dăunătoare pentru administrație. Am căutat să le reduc.
🔹 serviciile publice operează în beneficiul celor care le utilizează, nu în avantajul celor care sunt plătiți să le furnizeze. Am pus instituțiile în serviciul oamenilor, nu al partidului sau al celor din conducere.
🔹 nu primăria schimbă un oraș, ci oamenii. Însă primăria creează condițiile pentru schimbare, prin regulile pe care le stabilește. Am stabilit reguli bune, pentru un comportament corect.
🔹 dacă faci ceva, vei deranja pe cineva. Dacă nu vrei sa deranjezi, nu vei face mai nimic și, la final, îi vei deranja pe toți. Nu am făcut ceea ce a dat bine, ci ceea ce a trebuit.
🔹 dezvoltarea va rezolva o bună parte din problemele sociale, concentrarea pe social poate complica problemele. Am susținut o administrație de dezvoltare.
🔹 anarhia nu e o formă de bunăstare. Am luat măsuri împotriva dezordinii și infracționalității.

Pe un om (politic) îl cunoști nu după ce spune, ci după ceea ce a făcut în funcțiile pe care le-a ocupat.

Experiența și cunoștințele acumulate în cei 20 de ani le voi pune din Senat, în această situație complicată, în interesul României.

Cei care se îndoiesc de angajamentul meu de a face tot ceea ce este posibil pentru țara noastră, ar trebui să verifice dacă am demonstrat asta pentru un municipiu - Oradea sau pentru un județ - Bihor.

PS. Dacă nu aș fi fost numit prefect, la propunerea PNL, nu aș fi avut posibilitatea să demonstrez ce se poate face într-o funcție publică. Probabil, nu aș fi avut șanse reale de a câștiga primăria Oradea. De aceea, am acceptat să preiau conducerea interimară a partidului. Cred în ceea ce se poate face, alături de colegii din PNL, pentru țara noastră și pentru cei care ne-au acordat încrederea.

PNL Baciu va multumeste pentru fiecare vot. Acest vot arata ca locuitorii din satele Baciu, Popesti, Corusu, Mera Suceag...
04/12/2024

PNL Baciu va multumeste pentru fiecare vot. Acest vot arata ca locuitorii din satele Baciu, Popesti, Corusu, Mera Suceagu, Radaia si Salistea Noua, doresc bunastarea prin munca lor si o directie europeana democratica pentu familiile si copii lor.

29/11/2024

Ce înseamnă să fii un lider într-un moment de răscruce pentru România? Cum poate un politician să recâștige încrederea unui popor dezamăgit? Și mai ales, ce ...

28/11/2024

PNL își asumă planul lui Ilie Bolojan de reformare profundă a României, pe patru direcții:
•⁠ ⁠reforma clasei politice;
•⁠ ⁠reforma statului;
•⁠ ⁠reguli bune pentru un stat de încredere;
•⁠ ⁠economie și dezvoltare.

Reforma clasei politice constă în scăderea numărului de parlamentari la 300 și a subvenției partidelor politice.

Reforma statului presupune comasarea unor instituții naționale, debirocratizare și descentralizare.

Printre regulile bune pentru un stat de încredere se numără concursuri corecte pentru funcțiile publice și eliminarea inechităților sociale.

Direcția referitoare la economie și dezvoltare este cea mai amplă. Aici sunt măsuri de atragere a investițiilor care creează locuri de muncă, de stimulare a agriculturii și a industriei alimentare, precum și susținerea exportatorilor și a companiilor din domeniul tehnologic.


CMF: 11240002

28/11/2024

🇺🇸 Printre toate relele pe care le auzim în aceste zile, apar și lucruri bune. De anul viitor, românii care doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii vor putea face acest lucru fără vize.

🇪🇺 Tot de anul viitor, România va avea acces la spațiul terestru Schengen. Pentru mine, cel mai important câștig este faptul că românii care călătoresc în Europa nu vor mai pierde minute prețioase la granițe, iar miile de camioane care așteptau ore întregi pentru verificări vor economisi timp considerabil pe traseu. Asta înseamnă timp câștigat, bani economisiți, resurse în plus și, implicit, competitivitate pentru firmele noastre.

18/11/2024

Statul român nu poate fi condus de un om fără onoare și fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel.

Marcel Ciolacu a mințit de mai multe ori cu bună știință. Ne-a mințit pe toți în față. Adevărul e că a călătorit la Nisa și Paris cu grupul de interese Nordis, pe banii lor, obținuți din țepele date românilor.

România are nevoie de oameni de onoare, nu de impostori!
Marcel Ciolacu trebuie să își dea demisia astăzi! Să iasă din politică!

Mă aștept ca, în acest caz de fraudă evidentă a încrederii românilor, să reacționeze toată lumea: de la instituțiile de presă, jurnaliști onești, la societatea civilă.

Chem românii să reacționăm împotriva abuzului de putere!

CMF: 31240003

Address

Baciu
Baciu
407055

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Iuga George Cosmin posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share