CN Poşta Română SA este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (75 la sută din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (25 la sută din pachetul de acţiuni). Poşta Română îşi desfăşoară activitatea în domeniul comunicaţiilor poştale, obiectul principal de activitate fii
nd administrarea, dezvoltarea, exploatarea serviciilor de poştă şi colaborarea cu organizaţii similare străine în realizarea acestor servicii pe plan internaţional, în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 31/2002 aprobată prin Legea nr. 642/2002 privind serviciile poştale şi a licenţelor ori autorizaţiilor acordate. CN Poşta Română SA este operatorul naţional în domeniul serviciilor poştale, furnizor unic de serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor şi la standarde ridicate de calitate. Poşta Română participă pe piaţa liberă a serviciilor de poştă şi presă cu valoare adaugată în calitate de concurent şi desfăşoară şi alte activităţi colaterale, necesare realizării în condiţii de rentabilitate a obiectului său principal de activitate, respectiv comerţ exterior, aprovizionare, cercetare şi proiectare tehnologică şi informaţională, servicii medicale, învăţământ, social-culturale etc. Compania este organizată în opt direcţii regionale şi patru sucursale, respectiv: Fabrica de Timbre, Servicii Integrate, Servicii Financiare, Muzeul Naţional Filatelic. Compania este condusă de directorul general, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administratie. Acesta este format din reprezentanţi ai Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Poşta Română deţine în prezent o reţea de peste 5.500 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 750 de oficii poştale din totalul de 950 subunităţi poştale informatizate sunt incluse în VPN (Virtual Private Netwok). Reţeaua informatizată permite efectuarea de operaţiuni în condiţii optime de siguranţă, fiind utilizate sisteme informatice securizate şi reţele private de comunicaţii. Decizia Poştei Române de a implementa unul dintre cele mai sigure sisteme informatice a fost determinată şi de competiţia acerbă pe unele segmente pe piaţă, această măsură ducând la extinderea paletei de servicii oferite clienţilor. Pe scurt:
Angajaţi peste 30.000
Subunităţi poştale peste 5.500
Oficii poştale informatizate peste 950
Oficii poştale în VPN peste 750
Suprafaţa ţării 237.500 km2
Total populaţie deservită 21.680.974
Adrese de distribuţie 7.500.000