31/08/2026
Rezumatul ședinței Consiliului Local Berca – 31 august
Astăzi a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Berca, în cadrul căreia au fost discutate cele 7 proiecte aflate pe ordinea de zi.
Cei 2 consilieri locali ai USR Berca, au analizat fiecare proiect și au votat în funcție de documentele și explicațiile prezentate în ședință.
✅ La proiectele 1, 3, 4, 6 și 7 am votat pentru.
🔹 Proiectul nr. 2 privind achiziționarea de servicii juridice
La acest proiect, care viza achiziționarea de servicii juridice pentru Consiliul Local Berca în dosarul nr. 553/42/2026, ne-am abținut.
Este proiectul legat de situația ASPA IVETS, în contextul litigiului privind aderarea Comunei Berca și al deciziei instanței cu privire la HCL nr. 31/2023.
Având în vedere situația creată, istoricul acestui proiect și necesitatea unor clarificări privind oportunitatea contractării unor servicii juridice externe, am considerat că abținerea este poziția corectă.
🔹 Proiectul nr. 5 – revocarea unei hotărâri privind terenul de 38.468 mp
La acest proiect ne-am abținut.
Avem din nou situația în care un HCL adoptat în acest an trebuie revocat, în urma observațiilor Instituției Prefectului. Este deja al treilea sau al patrulea caz de acest gen într-un an.
Credem că este o problemă care trebuie tratată foarte serios. Noi, consilierii locali, votăm aceste hotărâri bazându-ne pe documentația și avizele întocmite de primărie. Nu este normal ca, după câteva luni, să ajungem să revocăm hotărâri pentru că au fost întocmite necorespunzător.
Este nevoie de mai multă atenție la întocmirea proiectelor înainte ca acestea să ajungă la vot. Fiecare astfel de situație înseamnă timp pierdut și ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt pregătite hotărârile Consiliului Local.
Vom continua să analizăm cu atenție fiecare proiect și să votăm în funcție de interesul comunității, iar acolo unde avem nelămuriri, vom cere explicații și clarificări.
Mulțumim celor care ne urmăresc și ne transmit problemele din comunitate. Reprezentarea în Consiliul Local înseamnă, înainte de toate, responsabilitate față de cetățeni.