Partidul Națiune Oameni Împreună - Bistrița-Năsăud

Partidul Națiune Oameni Împreună - Bistrița-Năsăud Pagina oficială a Partidului "NAȚIUNE OAMENI ÎMPREUNĂ" - Organizația Județeană Bistrița-Năsăud

02/07/2026

𝐕𝐚𝐜𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞!

În mod evident, “îndemnul” amar este adresat cu precădere parlamentarilor politicarzi, implicați în mod direct sau indirect în operațiunea de demitere a Guvernului.

Se știu ei bine care sunt și, în linii mari și foarte mari, îi știm și noi.

În mod ironic (ca să nu scriu: paradoxal), îndemnul nu este valabil, însă, pentru membrii guvernului demis.

Am în vedere puținii miniștri care au rămas la datorie, după demisiile miniștrilor PSD, firește,

fiind nevoiți să îi suplinească inclusiv cu privire la portofoliile de care se “îngrijeau” aceștia.

De ce nu este valabil și în ceea ce îi privește?

Pentru că demiși fiind, dar în continuare “sub imperativul mandatului interimar și urgențelor pe care le reclamă momentul”,

veghează la funcționarea instituțiilor statului, la respectarea execuției bugetare și la implementarea reformelor considerate esenţiale pentru menţinerea finanţărilor europene.

Cineva trebuie să o facă.

În tot acest climat dominat de marasm, cineva trebuie să facă dovada unei minime responsabilități.

Acestea fiind scrise, sper că veți fi în acord cu mine cu privire la faptul că m-am referit la o (veritabilă) operațiune de demitere.

Argumentul (poate) cel mai puternic este configurat de numărul covârșitor de voturi exprimate în Parlament în favoarea moțiunii de cenzură,

nu mai puțin de 281 de voturi pentru, coincidență sau nu, exact numărul de voturi cu care a fost demis și premierul Florin Cîțu în octombrie 2021.

Moţiunea de cenzură a devenit astfel momentul care a oficializat destrămarea majorităţii parlamentare şi a deschis, practic, procesul de reconfigurare/dezagregare politică.

“Grație” inițiatorilor moțiunii, România este în criză politică încă din data de 20 aprilie, moment în care PSD i-a retras sprijinul politic premierului liberal Ilie Bolojan,

iar pe data de 23 aprilie, miniștrii partidului condus de către Sorin Grindeanu și-au depus demisiile.

Ulterior, pe data de 5 mai, moțiunea de cenzură depusă (consecvent) de PSD și AUR a trecut de Parlament,

drept care, Guvernul Bolojan a căzut la doar 11 luni de la învestire.

În ziua în care Guvernul a fost demis, președintele României,

de evoluția căruia s-au legat multe speranțe ale românilor, atunci când i-au acordat votul de încredere,

aproape imperturbabil (mult prea calm ca să nu gândim că nu a fost defel deranjat de actul demiterii), a declarat: „𝑉𝑜𝑚 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑢𝑛 𝑛𝑜𝑢 𝐺𝑢𝑣𝑒𝑟𝑛 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑟𝑒𝑧𝑜𝑛𝑎𝑏𝑖𝑙”.

Sigur, este de discutat ce anume înțelegem fiecare prin: “𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑟𝑒𝑧𝑜𝑛𝑎𝑏𝑖𝑙”;

timpul fiind o noțiune relativă, la fel de relativă este și curgerea lui…

Revenind la subiectul relevat în titlul acestui articol,𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢, 𝟏 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞,

în plină criză politică, în circumstanțele coerente ale unor crize suprapuse, inclusiv de natura celor care țin de securitate în sens extins,

𝐩𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢, între care, exact aceia care au contribuit la generarea și menținerea acestei crize politice,

𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥, 𝐚𝐮 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐯𝐚𝐜𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆.

În acest context, majoritatea publicațiilor de profil, multe dintre televiziunile mainstream, jurnaliști cu experiență,

au propagat ideea potrivit căreia,

𝑐𝑙𝑎𝑠𝑎 𝑝𝑜𝑙𝑖𝑡𝑖𝑐𝑎̆ 𝑎𝑐𝑡𝑢𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑙𝑖𝑑𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑑𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑎𝑟𝑙𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒𝑚𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑒𝑎𝑧𝑎̆, 𝑑𝑖𝑛 𝑛𝑜𝑢, 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑙𝑒 𝑝𝑎𝑠𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑒𝑡𝑎̆𝑡̧𝑒𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖, 𝑑𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑖𝑢𝑙 𝑙𝑜𝑟 𝑧𝑖𝑙𝑛𝑖𝑐, 𝑑𝑒 𝑏𝑢𝑛𝑎̆𝑠𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖-𝑎𝑢 𝑣𝑜𝑡𝑎𝑡.

Atât doar că în cazul de față, găsesc că generalizarea este nedreaptă, măcar și relativ la argumentele etalate 𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎.

Poate mai mult ca oricând se impune să facem distincția, o dată pentru totdeauna, între politicarzi, politicieni, oameni politici și... (poate chiar) oameni de stat.

Dincolo de dezbaterile interminabile pe marginea reformelor necesar a fi adoptate/implementate în administraţia publică locală, judeţeană şi centrală,

𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐱𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐚 𝐠𝐞𝐬𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟑𝟏 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟔 𝐚 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̧𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭̧𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐑𝐞𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐬̧𝐢 𝐑𝐞𝐳𝐢𝐥𝐢𝐞𝐧𝐭̧𝐚̆, 𝐯𝐢𝐭𝐚𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐧𝐬𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐞𝐢 𝐧𝐚𝐭̧𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞,

𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐥𝐮𝐧𝐢, 𝐥𝐚 𝐏𝐚𝐥𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐕𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐧𝐮 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐮𝐧 𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐮 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐢 𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧𝐞, 𝐢̂𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐯𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐣𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̧𝐢 𝐩𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞.

𝐒𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐚𝐭𝐚̂𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐠𝐫𝐚𝐯𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐜𝐚̂𝐭 𝐢̂𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐱𝐭, 𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐝𝐨𝐩𝐭𝐚 𝐨𝐫𝐝𝐨𝐧𝐚𝐧𝐭̧𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̧𝐚̆ 𝐬̧𝐢 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐨𝐯𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐬𝐥𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐞𝐬𝐞𝐧𝐭̧𝐢𝐚𝐥𝐞, 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚̆ 𝐚𝐭𝐚̂𝐭 𝐠𝐞𝐬𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞, 𝐜𝐚̂𝐭 𝐬̧𝐢 𝐢̂𝐧𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐣𝐚𝐥𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐬𝐮𝐦𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐏𝐍𝐑𝐑, precum şi continuarea reformelor convenite cu partenerii europeni.

Pentru a înțelege cu ce ne confruntăm, este de semnalat aceea că în situaţii deloc izolate, parlamentarii PSD, formaţiune politică aflată (la acea vreme) la guvernare, au votat alături de opoziţie, transformând moţiunile simple, din simple instrumente politice, în adevărate sancţiuni parlamentare la adresa miniştrilor din guvernul din care făceau parte inclusiv social-democraţii.

Vrând-nevrând, însă, în tot acest timp, prin insistențele miniștrilor demiși, Parlamentul a reuşit totuși să adopte o serie de proiecte legislative considerate esenţiale pentru implementarea reformelor asumate prin PNRR, pentru consolidarea fiscală şi pentru continuarea investiţiilor publice,

respectiv acte normative referitoare la apărare şi securitate, în contextul angajamentelor asumate de România în cadrul NATO şi al deteriorării mediului regional de securitate.

Cu titlu de exemplu, Dragoș Pîslaru - Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene,

(suplinind inclusiv Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin “grija” ministrului demisionar al PSD),

ne informa, zilele trecute, cu privire la faptul că într-un singur an, în perioada iunie 2025 – iunie 2026, România a atras bani europeni în valoare de 10 miliarde de euro, un record absolut pe fonduri europene atrase vreodată într-un interval de 12 luni consecutive.

În același interval, s-a reușit triplarea absorbției pe fondurile de coeziune: de la 3.279.387.099 euro, în anul precedent, la 10.418.362.085 euro, la momentul actual,

mai exact, un plus de 7.138.974.986 euro,

drept care, după mulți ani, România se află astăzi pe locul 2 în Uniunea Europeană în ceea ce privește sumele nete absorbite, în ciclul financiar actual, contractarea atingând pragul de 97%, cu perspective de 100%.

Relativ la PNRR, au fost atrase sume brute de 2.620.279.973 euro, aferente cererii de plată nr. 4,

respectiv încă 350.692.010 euro, pe cererea de plată nr. 3.

Un total de 2.970.971.983 euro.

𝐏𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚̆ 𝐜𝐢𝐟𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐫𝐞𝐜𝐢, însă acestea relevă aspectul esențial conform căruia în condiții de dificultate extremă, agitație neproductivă, disoluție, totuși oamenii aceștia își fac treaba și asigură funcționarea statului.

Pentru că se tot clamează pe acest subiect, investițiile din bani europeni au ajuns, în acest fel, să reprezinte (practic) 76% din investițiile publice ale României, contribuție esențială în reducerea deficitului bugetar

și acesta situat la jumătatea celui de anul trecut, în perioadă comparabilă, pe primele 5 luni (1,75% față de 3,4%).

Lipsa unei politici autohtone a bunului-simț sau a bunului-simț în politică,

lipsa unei longevități instituționale corecte, ce a atras după sine

lipsa unei coerențe strategice naționale,

ne apropie periculos de statutul de țară în plin colaps intern,

cu consecințe potențiale dramatice.

La 36 de ani de la Revoluție, ne vedem nevoiți să recunoaștem că România nu a reușit încă să (își) configureze un sistem instituțional funcțional, cu stat de drept, cu veritabile și coerente formule de control democratic.

Economistul-șef al Băncii Naționale a României - dl Valentin Lazea, avertizează că România traversează una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere macroeconomic.

În opinia domniei sale, soluția este asumarea unui acord politic pe termen lung, care să depășească ciclurile electorale, cu ținte clar stabilite, care, odată atinse, să fie respectate de orice guvern, indiferent de coloratura ideologică.

𝐈̂𝐧 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐜𝐮𝐯𝐢𝐧𝐭𝐞, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐞𝐟𝐨𝐫𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬̦𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆, 𝐚 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐢𝐦𝐩𝐞𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆, 𝐢̂𝐧𝐬𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐚𝐥𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆, 𝐨 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐃𝐞𝐜𝐥𝐚𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐧𝐚𝐠𝐨𝐯.

Să fie capabilă, oare, actuala clasă politică, de reeditarea unui asemenea angajament lucid și profund responsabil?!

Între timp, unele formațiuni politice propun o formulă de guvern, să scriem funcțională și (cât de cât) responsabilă, cu linii de lucru clare,

o altă formațiune politică propune ideea „asumării” actului de guvernare, însă fără constrângeri, potrivit filozofiei (ca să nu scriu: metehnelor) atât de cunoscute, nouă tuturor,

iar altă formațiune clamează după alegeri anticipate.

Avem un interimat la cârmă, o furtună în desfășurare și un echipaj în concediu.

Vacanță plăcută, România... dacă mai poți!

27/06/2026

𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐫𝐢𝐧𝐠𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐚̆ 𝐢𝐝𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜

Astăzi, românii din România și de pretutindeni, celebrează Ziua Drapelului Național.

Un prilej de conștientizare, un simbol al identității, al istoriei și al oamenilor care compun națiunea română, umbrite însă de știrea care circulă deja, nu doar în context național, ci și în contexte mai largi, regional și internațional,

potrivit căreia, gimnastele din Federația Rusă au anunțat oficial retragerea de la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică de la Cluj.

Pentru context, fac mențiunea că în perioada 26-28 iunie, în Municipiul Cluj-Napoca – BTarena, se desfășoară Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup.

Aflat la Londra, la forumul mondial al primarilor pentru acțiuni climatice, primarul Municipiului Cluj-Napoca, dl Emil Boc, în condițiile în care la această competiție participa și echipa de gimnaste reprezentând Federația Rusă, pe nepusă masă, găsește cu cale să declare următoarele:

„𝐿𝑎 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑚 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑏𝑎𝑡 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑎 𝐶𝑙𝑢𝑗 𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑎𝑠𝑒𝑚𝑒𝑛𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡̧𝑖𝑖 𝑖̂𝑛 𝑠𝑎𝑙𝑎 𝑝𝑜𝑙𝑖𝑣𝑎𝑙𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝐵𝑇𝑎𝑟𝑒𝑛𝑎, 𝑎𝑚 𝑠̧𝑡𝑖𝑢𝑡 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑎̆ 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑖𝑣𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑅𝑢𝑠𝑖𝑎 𝑛𝑢 𝑝𝑜𝑡 𝑢𝑡𝑖𝑙𝑖𝑧𝑎 𝑖𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑠̧𝑖 𝑠𝑡𝑒𝑎𝑔𝑢𝑙 𝑐𝑎 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡̧𝑖𝑎 𝑜𝑓𝑖𝑐𝑖𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑔𝑖𝑚𝑛𝑎𝑠𝑡𝑖𝑐𝑎̆ 𝑟𝑖𝑡𝑚𝑖𝑐𝑎̆. 𝑅𝑒𝑐𝑒𝑛𝑡, 𝐹𝑒𝑑𝑒𝑟𝑎𝑡̧𝑖𝑎 𝑀𝑜𝑛𝑑𝑖𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝐺𝑖𝑚𝑛𝑎𝑠𝑡𝑖𝑐𝑎̆ 𝑅𝑖𝑡𝑚𝑖𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑠𝑐ℎ𝑖𝑚𝑏𝑎𝑡 𝑟𝑒𝑔𝑢𝑙𝑖𝑙𝑒 𝑠̧𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑖𝑡𝑒 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑖𝑣𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑅𝑢𝑠𝑖𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑢𝑡𝑖𝑙𝑖𝑧𝑒𝑧𝑒 𝑖𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑠̧𝑖 𝑠𝑡𝑒𝑎𝑔𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡̧𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑜𝑓𝑖𝑐𝑖𝑎𝑙𝑒, 𝑖𝑛𝑐𝑙𝑢𝑠𝑖𝑣 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡̧𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝐶𝑙𝑢𝑗-𝑁𝑎𝑝𝑜𝑐𝑎.

𝑨𝒔̧ 𝒗𝒓𝒆𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒆 𝒇𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒄𝒍𝒂𝒓 𝒔̧𝒊 𝒓𝒂̆𝒔𝒑𝒊𝒄𝒂𝒕 𝒔̧𝒊 𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝒆𝒄𝒉𝒊𝒗𝒐𝒄.

𝑰̂𝒏 𝒔𝒂𝒍𝒂 𝒑𝒐𝒍𝒊𝒗𝒂𝒍𝒆𝒏𝒕𝒂̆ 𝑩𝑻𝒂𝒓𝒆𝒏𝒂 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝑪𝒍𝒖𝒋-𝑵𝒂𝒑𝒐𝒄𝒂 𝒏𝒖 𝒔𝒆 𝒗𝒂 𝒊𝒏𝒕𝒐𝒏𝒂 𝒊𝒎𝒏𝒖𝒍 𝑹𝒖𝒔𝒊𝒆𝒊 𝒔̧𝒊 𝒏𝒖 𝒗𝒂 𝒇𝒊 𝒇𝒐𝒍𝒐𝒔𝒊𝒕 𝒔𝒕𝒆𝒂𝒈𝒖𝒍 𝑹𝒖𝒔𝒊𝒆𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒓𝒆𝒑𝒓𝒆𝒛𝒆𝒏𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒔𝒑𝒐𝒓𝒕𝒊𝒗𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒊𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂̆ 𝒕̧𝒂𝒓𝒂̆. 𝐴𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑧𝑖𝑒 𝑛𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑜 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑒𝑠𝑡 𝑓𝑎𝑡̧𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑖𝑣𝑖, 𝑛𝑢 𝑎𝑚 𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐 𝑐𝑢 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑢𝑙, 𝑠𝑢𝑠𝑡̧𝑖𝑛 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑢𝑙, 𝑑𝑎𝑟 𝑛𝑢 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑜𝑟𝑑 𝑐𝑎 𝑠𝑖𝑚𝑏𝑜𝑙𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑜𝑙𝑖𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑠𝑡𝑎𝑡 𝑎𝑔𝑟𝑒𝑠𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝐸𝑢𝑟𝑜𝑝𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑓𝑜𝑙𝑜𝑠𝑖𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑡̧𝑎𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑈𝑛𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖 𝐸𝑢𝑟𝑜𝑝𝑒𝑛𝑒. ...

𝐶𝑒𝑟 𝐹𝑒𝑑𝑒𝑟𝑎𝑡̧𝑖𝑒𝑖 𝑀𝑜𝑛𝑑𝑖𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝐺𝑖𝑚𝑛𝑎𝑠𝑡𝑖𝑐𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑎̆𝑠𝑡𝑟𝑒𝑧𝑒 𝑟𝑒𝑔𝑢𝑙𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑔𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑎 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑧𝑖𝑒𝑖 𝑑𝑒 𝑎 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑖𝑧𝑎 𝑙𝑎 𝐶𝑙𝑢𝑗 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡̧𝑖𝑒.”

Dincolo de faptul că solicitarea unui primar de municipiu, care a asumat organizarea unui astfel de eveniment, pe lângă Federaţia Mondială de Gimnastică, în condițiile în care regulile sunt clare și sunt apanajul direct al acestui for,

este cel puțin hilară, în aprecierea subsemnatului, atitudinea edilului de la Cluj este profund inoportună și absolut inacceptabilă.

Se poate prezuma de o manieră rezonabilă că intențiile primarului Boc nu au fost deloc onorabile, în niciun caz cu scopul de a se obține eventuale derogări, din partea forului mai sus menționat,

ci, pur și simplu, momentul a fost folosit în mod cinic, pentru a capitaliza electoral, pentru a atrage în mod grosier (și, în opinia mea, gratuit) atenția și, așa cm am relevat în titlu, pentru a transforma o competiție sportivă într-un ring de luptă ideologic.

Aproape de fiecare dată în astfel de situații, costurile (în general, greu de comensurat) sunt suportate în integralitate de sportivi nevinovați.

Motivul retragerii gimnastelor, invocat de către Federația Rusă, a fost acela că autoritățile locale din Cluj-Napoca ar fi informat delegația că, în cazul unei victorii, nu vor fi arborate drapelul Rusiei și nu va fi intonat imnul național.

Federația Rusă a calificat această situație drept o „încălcare gravă a regulamentului competiției” și a precizat că este dispusă să participe la competiții care respectă regulile World Gymnastics.

Pot fi, în mod onest, condamnați pentru această poziție?!

Și dacă nu i se poate imputa delegației de gimnaste din Rusia această retragere, întrebarea este cine anume suportă rigorile ca urmare a generării unei situații de nedorit, cel puțin din perspectiva unor gimnaste nevinovate, frustrate în acest mod de dreptul de a se alătura unei competiții pentru care s-au pregătit ani la rând?!

În lumina unei fervori naționale, care pare că ne-a cuprins aproape relativ la orice subiect, acest deznodământ este văzut fie ca o victorie a demnității naționale, fie, din unghiul polarității, ca un risc asumat care ar putea costa sportul românesc realmente accesul la mari evenimente în viitor.

Și toate acestea, eufemistic scriind, pentru că mizele pot fi încă și mai serioase, pentru excesul de zel al primarului Municipiului Cluj-Napoca Emil Boc.

Un exemplu perfect de coliziune între ordinea sportivă globală și contextul geopolitic regional.

Irina Deleanu - Președinta Federației de Gimnastică Ritmică a avertizat cu prilejul mai multor intervenții publice cu privire la faptul că România riscă sancțiuni drastice,

subliniind că Federația Română este practic „între ciocan și nicovală”, deoarece nerespectarea deciziei Federației Internaționale (FIG) de a reprimi sportivii ruși cu imn și steag poate duce la pierderea dreptului de a mai organiza competiții internaționale pe viitor. (Sursa: Prosport.)

Toate acestea, „prin grija” primarului Boc.

O serie de comentatori sportivi au punctat faptul că, din punct de vedere tehnic, primăria oferă doar spațiul (în cazul în care ne regăsim: BTarena), dar regulile de desfășurare aparțin forului internațional, ceea ce ar putea crea un precedent juridic periculos.

Spre știința domnului primar Emil Boc,

un drapel, un imn național, nu sunt proprietatea unui primar,

nu sunt proprietatea unei primării,

nu sunt proprietatea (nici)unui politician,

nu sunt nici măcar proprietatea unui regim, unei conduceri politice,

pentru simplul fapt, că regimurile, conducerile politice, sunt vremelnice,

însă o NAȚIUNE dăinuie.

Drapelul, imnul național, nu reprezintă, 𝑝𝑒𝑟 𝑠𝑒, simboluri politice, ci aparțin poporului, națiunii în sens extins, așa încât argumentele etalate de primarul Boc sunt sofistice și se poate presupune că ascund alte mize.

A obliga, în acest context, niște sportive, să renunțe la simbolurile țării lor, nu este altceva decât o formă de umilire deliberată, fără nicio urmă de solidaritate și îmbracă forma unor provocări inutile, a unor presiuni politice, care, în final, s-au soldat (probabil scopul a fost atins) cu faptul că gimnastele au fost nevoite să părăsească această competiție.

Solidaritatea nu se manifestă prin a le interzice unor fete care s-au antrenat ani de-a rândul dreptul la propriul drapel, la propriul imn,

ci prin respectarea regulilor internaționale și prin a nu amesteca politica cu sportul într-o asemenea manieră, atât de manieristă, dacă vreți.

Am mai scris și mă văd nevoit să reiterez că viața unei sportive de performanță presupune multe dimineți reci, antrenamente interminabile, accidentări, renunțări, lacrimi, speranță. Ani în care familia, timpul, sănătatea și bucuriile au fost puse pe repaus pentru șansa de a concura, de a-și demonstra valoarea, de a-și depăși limitele.

Viața competițională a unei sportive (și a unui sportiv, în general) nu este infinită. O fereastră se închide rapid, iar oportunitățile pierdute nu se mai întorc.

Iar pentru o sportivă, o șansă pierdută poate însemna 𝑡𝑜𝑡𝑢𝑙. Cariera ei nu are răbdare. Nu se poate consola cu gândul că „voi recupera peste zece ani”. Pentru unele dintre aceste sportive, aceasta ar fi putut fi poate unica lor clipă de glorie.

O clipă ce, în cazul de față, le-a fost furată.

Indiferent de țară, independent de context și/sau de deciziile politice, în centrul sportului se află 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢. Oameni care au investit tot ce au avut mai bun în ei înșiși.

Câtă vreme nu am suspendat empatia și nu am abdicat de la raționalitate, consider că nu putem gândi în alți termeni.

Este just (oare) să fie blocate visurile unor gimnaste care nu au provocat ele însele conflicte, dar se văd nevoite să „negocieze” cu consecințele lor?

Sportul ar trebui să fie un limbaj universal, un teritoriu al respectului și al meritului.

Nu un câmp de luptă politică.

Nu știm cine anume a ieșit „învingător” în această confruntare inutilă.

În mod cert și lamentabil, însă, sportul a pierdut, pentru că despre învingători (în cazul de față: învingătoare), s-ar fi cuvenit să vorbim în interiorul competiției și nu în afara acesteia.

Later edit: Între timp, am intrat în posesia informației potrivit căreia inclusiv Uniunea Europeană de Gimnastică (European Gymnastics), în data de 24 mai 2026, a adoptat decizia privind anularea măsurilor restrictive (valabile anterior) și restabilirea în integralitate a drepturilor sportivilor ruși de a participa la competiții, cu toate cele ce derivă din acestea.

15/06/2026

𝐒𝐞𝐦𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐝𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐠𝐞𝐫𝐞

"𝐼̂𝑛 𝑗𝑢𝑟𝑢𝑙 𝑜𝑟𝑒𝑖 10:25, 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑑𝑒𝑡𝑒𝑐𝑡𝑎𝑡 𝑢𝑛 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑑𝑖𝑠𝑡𝑟𝑢𝑔𝑒𝑟𝑒."

Reamintesc că acesta a fost unul dintre mesajele autorităților cu privire la drona ce a explodat în Constanța, în urmă cu câteva zile.

Să sperăm că "semnalul" de autodistrugere, nu este propagat de o manieră coerentă (am putea scrie) în primul rând în planul intern.

De ce revin asupra acestui subiect, tocmai astăzi?!

În cursul zilei de ieri, o frumoasă zi de duminică, condiții propice (ai fi zis) pentru timp de calitate, tihnă și relaxare, președintele României – dl Nicușor Dan a decis să dinamizeze sfârșitul de săptămână (sau ar fi trebuit să scriu: “să dinamiteze”?), anunțând, într-un elan logic și decizional propriu, desemnarea unui nou candidat la funcția de premier,

înțelegând, cu acel prilej, de la domnia sa, aceea că dl Eugen Tomac, până la acel moment, dumnealui însuși, premier desemnat, și-a depus mandatul.

Propunerea este o premieră pentru 𝑑𝑒𝑚𝑜𝑐𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑎 românească, întrucât este pentru prima dată când președintele României desemnează pentru funcția de premier un membru al unui partid politic, fără ca desemnarea să fie rodul unei consultări prealabile cu partidul în discuție, din care să rezulte opțiunea formațiunii politice pentru acea persoană,

nemaivorbind despre momentul pe care îl parcurge România, acela al unor crize suprapuse și prelungite.

Dincolo de multe alte potențiale implicații, inclusiv de natură constituțională (având în vedere desemnarea ce a succedat unei alte desemnări ce nu a fost urmată de alte consultări cu partidele politice; sunt voci potrivit cărora președintele ar fi trebuit să inițieze o altă rundă de consultări, înaintea unei noi nominalizări),

intervin chestiuni de principiu, care nu exclud (defel) o acțiune de tip imixtiune, din partea președintelui, nepermise la acest nivel, mai ales în condițiile în care președintele în exercițiu al României se impune să facă dovada echidistanței și a loialității față de principii.

Altminteri, în clipa în care desemnarea premierului devine rezultatul unei decizii unilaterale, luate în lipsa consultării tuturor actorilor implicați și (poate) fără intenția reală de a asigura/construi un consens politic,

se poate aprecia că sunt serios amenințate echilibrele instituționale, iar noțiuni ca legitimitatea politică, respectiv logica reprezentării parlamentare, sunt puse sub semnul întrebării.

Precedentul, mai ales la acest nivel și mai ales într-un asemenea moment, poate deveni periculos.

În tot acest timp, niciun cuvânt, din partea președintelui Nicușor Dan, despre formațiunea politică/politicienii care au declanșat această criză guvernamentală,

(pentru a înlătura orice potențial de confuziune, mă refer la inițiatorii moțiunii de cenzură).

La momentul acesta mai sunt doar câteva săptămâni până ce se va împlini termenul limită până la care mai putem accesa fonduri din PNRR, iar România nu are de săptămâni bune un guvern cu puteri depline și nici nu se întrevede prea curând un asemenea scenariu.

De parcă toate acestea nu ar fi fost îndeajuns, un partid parlamentar solicită tot mai vocal, alegeri anticipate și sunt voci care alimentează, de ceva vreme, ideea suspendării președintelui,

iar președintele acționează într-un fel în care, în mod paradoxal, am putea scrie că legitimează asemenea narațiuni.

Cine să fie acei oameni din exteriorul (sau, mai degrabă, din interiorul României), acele forțe din exteriorul (sau, poate în egală măsură, din interiorul României) care să își dorească într-atât de mult ca țara noastră să parcurgă o asemenea (și extrem de periculoasă) degringoladă?!

Revenind la titlul acestei postări, la finele lunii mai, respectiv la începutul lunii iunie, la interval de doar câteva zile, de la un incident la altul, pe teritoriul României, au zburat nestingherite, o dronă aeriană, respectiv, în cel de-al doilea caz, o dronă maritimă,

fiecare dintre acestea, în final, explodând.

În ambele situații, puțin a lipsit să ne confruntăm cu o tragedie.

În ambele situații, răspunsul autorităților a relevat incoerență legislativă și instituțională, lanțul de comandă, coordonarea și procedurile fiind neclare, drept care responsabilitatea a fost pasată de la Garda de Coastă, la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și până la poliție, apărare, protecție civilă, etc.

Doar cu titlu de exemplu, cu un grad ridicat de certitudine, drona care a explodat în Constanța a fost descoperită în jurul orei 6 dimineața, iar ISU, potrivit comunicatelor oficiale, a aflat în jurul orei 10:00, aproximativ 4 ore mai târziu.

Este adevărat că normele de drept internațional și regulile de angajare fac ca sistemele de apărare clasice să deschidă focul numai când sunt îndeplinite anumite condiții, iar militarii români nu au voie să tragă preventiv peste frontieră, în spațiul aerian al Ucrainei, spre exemplu.

Aceștia trebuie să aștepte ca drona să pătrundă efectiv în spațiul aerian românesc, condiții în care, prin regulile de angajare stabilite, comandanții militari sunt obligați să aplice principiul prudenței, deschizând focul doar dacă traiectoria dronei reprezintă un pericol iminent pentru populație sau infrastructura critică.

Dar cu toate că trebuie conștientizat permanent faptul că riscul producerii de daune colaterale, ca urmare a acțiunilor militare este major, iar timpul de reacție al militarilor este extrem de scurt (din cauza limitărilor de ordin tehnic sau aspectelor procedurale),

la fel de adevărat este că soluția cu cel mai scăzut risc colateral posibil pentru distrugerea unor astfel de drone (Geran) este reprezentată de utilizarea dronelor interceptoare, iar până în prezent, din motive pe care nu le cunoaștem, factorii de decizie din România nu au evaluat corect situația de securitate de la frontieră și/sau nu au înțeles urgența adaptării tehnologice,

iar cei care au înțeles, asumă riscuri personale și profesionale consistente tocmai pentru a promova proiecte responsabile de înzestrare, sporire a capacităților industriale naționale, accesare de fonduri europene, construire de structuri și mecanisme coerente de reziliență.

În mod ironic, în urmă cu un an, România propunea construirea unui hub european de securitate maritimă la Constanța.

De atunci și până în prezent, nu s-a materializat încă nimic în acest sens.

Se cuvine a fi menționat înclusiv faptul potrivit căruia statul român nu are același tip de jurisdicție asupra Zonei Economice Exclusive, cm are asupra teritoriului național, iar Zona Economică Exclusivă nu este acoperită de garanții NATO.

Experții militari semnalează că România are nevoie urgent de capabilități (ambarcațiuni multirol, roboți) pe care nici Forțele Navale, nici Garda de Coastă, nu le dețin în prezent.

Cele două incidente, recente, cu drone, ne-au arătat de o manieră clară și profund îngrijorătoare cât de vulnerabili suntem ca țară, cât de expuși suntem ca cetățeni, în România actuală!

Întârzierile și blocajele inadmisibile în consolidarea rezilienței frontierei, a infrastructurilor critice, a securității maritime, ne vulnerabilizează, pe zi ce trece mai mult, în condițiile unui climat extern complicat, periculos, cu un punct de fierbere, extrem de ridicat, atins.

Ceea ce este de natură să ne îngrijoreze cu adevărat nu este doar lipsa de resurse, ci și decalajul dintre resursele pe care le avem și viteza cu care le transformăm în capabilități concrete și adaptate la realitatea de la frontieră.

Pe fondul acesta de lipsă acută de agilitate instituțională și, implicit, de fragilitate extinsă, cu un guvern interimar, fără anvergură decizională,

cu un președinte care asumă acțiuni/declarații din ce în ce mai discutabile, unele dintre acestea, de neînțeles,

și mai ales câtă vreme ritmul decizional și asumarea riscurilor operaționale rămân adeseori în urma evoluției amenințărilor, nu doar cetățenii României se simt vulnerabili, ci și aliații cu care încă întreținem diverse forme de parteneriat.

31/05/2026

𝐂𝐚̂𝐧𝐝 𝐚𝐧𝐮𝐦𝐞 𝐚𝐮 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐮𝐧 "𝐥𝐮𝐱" 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐧𝐢-𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞𝐦?!

Am ales să nu scriu imediat după incidentul de la Galați, nu dintr-o lipsă de reacție, ci în mod conștient, cu intenția de a nu mă alătura corului de voci, multe dintre acestea, care de care mai "avizate", care de care mai conspiraționiste, din păcate.

În astfel de momente, poate că primul impuls este să spui ceva, să scrii ceva, să te angajezi degrabă într-o dezbatere, nu neapărat de idei, așa cm s-ar cuveni,

de multe ori aceste dezbateri transformându-se în veritabile dispute între persoane, mai ales în lipsa unor elemente de natură pur obiectivă.

Ca atare, am preferat să aștept să văd dacă apar elemente suplimentare, dacă se desprind detalii tehnice, incontestabile, dacă discursul oficial devine mai clar și mai coerent.

Pentru că, într-un context în care fiecare cuvânt poate avea implicații geopolitice, graba nu este doar o greșeală — poate deveni un risc.

Faptele rămân, fără îndoială, grave.
Un bloc de locuințe lovit. Oameni răniți. Români răniți în propria locuință.
Toate acestea nu pot fi relativizate și nici nu ar trebui.

Dar tocmai de aceea felul în care "construim" concluziile contează.

Încep prin a scrie că președintele Nicușor Dan, a vorbit, la finalul ședinței CSAT despre "i𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑜𝑟 𝑙𝑖𝑑𝑒𝑟𝑖 𝑝𝑜𝑙𝑖𝑡𝑖𝑐𝑖 𝑠̦𝑖 𝑙𝑖𝑑𝑒𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑜𝑝𝑖𝑛𝑖𝑒 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑎𝑟𝑐𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑐𝑢𝑧𝑒 𝑅𝑢𝑠𝑖𝑎 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑖𝑛𝑐𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡...".

Așa să fie?!

Președintele afirmă acest lucru (lipsit de orice echivoc/nuanțe, absolut necesare la acest nivel), doar pentru că cineva emite o opinie diferită de tendințele induse?

Dar dacă președintele Nicușor Dan se înșală, așa cm în situații similare (despre care voi face discuție în cele ce succed) s-au mai înșelat (sau nu neapărat...) și mulți oficiali europeni și din România,

care, în lipsa unor elemente pur obiective s-au grăbit și cu acele prilejuri să condamne Rusia?

Mă grăbesc și eu să lămuresc că nu pledez pentru nevinovăția Rusiei. Rusia poate fi vinovată, după cm nu cred că putem exclude (până la o concluzie finală, indubitabilă) și caracterul potențial de nevinovăție al Rusiei cu privire la incidentul de la Galați.

Între timp, până la noi informații, Rusia a manifestat oficial intenția de a desfășura propria anchetă, în măsura în care i s-ar permite accesul la resturile dronei.

Ceea ce vreau să exprim este faptul că nu ne aflăm în prezența unor elemente de natură obiectivă, incontestabilă, în raport cu care să asumăm gesturi diplomatice, acuze, care ulterior pot avea implicații.

În continuarea declarației, președintele Nicușor Dan a mai afirmat: "𝐴𝑚 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑜 𝑑𝑟𝑜𝑛𝑎̆ 𝑟𝑢𝑠𝑎̆ 𝐺𝑒𝑟𝑎𝑛-2, 𝑝𝑙𝑒𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑖𝑛 𝑅𝑢𝑠𝑖𝑎, 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑚 𝑡𝑟𝑎𝑖𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎, 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑚 𝑝𝑒 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑎 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑈𝑐𝑟𝑎𝑖𝑛𝑎, 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑚 𝑝𝑒 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑎 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎, 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑟𝑜𝑖 𝑑𝑒 43 𝑑𝑒 𝑑𝑟𝑜𝑛𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑢𝑛𝑎 𝑎 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑠 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖𝑢𝑙 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑒𝑖."

Noi nu "cunoaștem" toate acestea, iar cel puțin cu privire la afirmația că se știe pe unde a trecut drona prin România, informația este inexactă (ca să nu scriu altfel),

pentru că de pe site-ul MAPN (de această dată), aflăm că 𝐝𝐫𝐨𝐧𝐚 𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚𝐭 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐞𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐚𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏 𝐬̦𝐢 𝟓𝟐 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞, 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐮𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐩𝐞 𝐫𝐚𝐝𝐚𝐫 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏 𝐬̦𝐢 𝟓𝟔 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞, 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐮𝐫𝐠𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐚 𝟏𝟎 𝐤𝐢𝐥𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢 𝐢̂𝐧 𝐬𝐩𝐚𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐞𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥.

Tehnic scriind, chiar și dacă drona a coborât la o altitudine de zbor nedetectabilă, președintele României nu poate afirma în mod onest și obiectiv că autoritățile din România cunosc traseul complet al dronei pe teritoriul aerian al României.

Poate că ar trebui menționat aceea că Geran-2 este, în esență, varianta rusească a dronei iraniene Shahed-136:

proiectată inițial în Iran,
utilizată în mai multe teatre de operații din Orientul Mijlociu,
exportată sau replicată în diferite forme,
iar în ultimii ani, produsă în serie și în Rusia, inclusiv cu adaptări proprii.

Asta nu stabilește în mod automat responsabilitatea finală într-un caz cm este și cel în care ne regăsim.

În condițiile descrise, declarațiile oficiale transmit fermitate.
Și este firesc să fie așa.

Dar, în raport de elemente incontestabile, în caz contrar, lăsând loc unor întrebări legitime:

Dacă traiectoria este cunoscută, când a fost ea cunoscută — în timp real sau ulterior?
Dacă au existat ferestre de reacție, ce constrângeri au împiedicat intervenția?
Dacă sistemele actuale sunt insuficiente, ce înseamnă „suntem pregătiți” în mod concret, astăzi și nu peste doi ani?

Aceste întrebări nu subminează autoritatea statului.
Ele definesc, dacă vreți, relația normală dintre stat și cetățean într-o situație de criză.

Mai există însă o linie fină care, în opinia multora, începe să fie depășită.

Momentul în care întrebarea nu mai este tratată ca instrument de clarificare,
ci ca un potențial indiciu de nealiniere.

Dacă ajungem să echivalăm:

analiza cu suspiciunea,
prudența cu ambiguitatea morală,
și întrebarea simplă/legitimă ca o formă de „derapaj”,

într-o asemenea ipoteză riscăm să pierdem exact ceea ce încercăm să apărăm:
capacitatea de a judeca lucid, (vitală în astfel de situații).

Experiențele recente ar trebui să ne tempereze reflexele.

Cu titlu de exemplu, incidentul din Polonia, din 2022, a arătat cât de rapid poate fi trasată o concluzie care ulterior trebuie nuanțată, chiar infirmată.

Cazul Nord Stream, un alt incident care a generat largi controverse la momentul producerii lui, rămâne până astăzi, fără o atribuire unanim acceptată, deși "certitudinea" inițială a fost aproape instantanee.

Vă reamintesc că exploziile care au avariat gazoductele Nord Stream 1 și 2 au avut loc pe data de 26 septembrie 2022, în Marea Baltică, aproape de coasta Suediei și insula daneză Bornholm. Trei dintre cele patru conducte au fost afectate, în urma unor detonări puternice, considerate a fi acte de sabotaj.

Între timp, au apărut variante alternative privind responsabilitatea, medii germane, (și nu numai), raportând implicarea unui grup pro-ucrainean.

Iar episoadele informaționale din jurul unor presupuse operațiuni militare (precum cel legat de baza de la Constanța) ne-au arătat cât de ușor se amestecă realitatea cu narațiunea.

Nu toate evenimentele sunt comparabile în mod direct.
Dar toate arată același lucru:
"certitudinea" rapidă, concluzia pripită, nu sunt unul și același lucru cu adevărul.

Este esențial să integrăm aceea că dincolo de emoția legitimă, există și o dimensiune strategică, pentru că România nu reacționează în vid.

Orice poziționare este citită:

de aliați, ca indicator de credibilitate și stabilitate,
de adversari, ca indicator de vulnerabilitate și/sau (in)coerență.

În acest context, nu doar ce spunem contează,
ci cât de bine poate rezista acel mesaj unei analize critice.

Poate că Rusia este responsabilă.
Poate că nu există dubii la nivelul datelor clasificate.
În acest moment, adevărul este că nu avem o certitudine.

Dar în spațiul public, acolo unde încrederea se construiește, nu se impune,

diferența dintre „știm” și „afirmăm că știm” devine esențială.

Nu pledez pentru relativizare, dar nici pentru echivalențe false sau sofistice, dar de semn contrar.

Pledez pentru ceva mult mai simplu — și, aparent, din ce în ce mai rar:

dreptul nostru, al tuturor, de a înțelege, relativ la o justă și corectă informare prealabilă, înainte de a concluziona.

Pentru că există un punct în care graba de a ne afla în posesia unor "certitudini" poate deveni mai periculoasă decât lipsa acestora.

Iar dacă atingem acest punct, riscăm nu doar să avem o problemă de luciditate, ci o veritabilă problemă de securitate.

Ambele, greu de apărat,

însă, doar una dintre acestea, cu consecințe potențiale grave.

Pentru mai mult context, vă rog să regăsiți, în secțiunea 'comentarii', inclusiv postarea subsemnatului din data data de 12 noiembrie 2025.

Address

Bistrita

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Partidul Națiune Oameni Împreună - Bistrița-Năsăud posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category