21/08/2026
„VREM PARADISUL PROMIS CÂND AM IEȘIT DIN COMUNISM!”
M-am născut în 1990. Nu pot să vă povestesc cm era viața în comunism din experiență proprie. Pot doar să vorbesc despre ceea ce am citit și despre sutele de povești pe care le-am auzit de la părinți, bunici și de la cei care au trăit acea perioadă.
În decembrie 1989, românii au ieșit în stradă convinși că lasă în urmă un sistem și că în fața lor începe o altă Românie. Au vrut libertate. Au vrut democrație. Au vrut prosperitate. Au vrut o țară în care munca să conteze și în care statul să lucreze pentru cetățean.
Au vrut paradisul promis după comunism.
Au trecut mai bine de 35 de ani. Și încă discutăm despre ce s-a întâmplat cu adevărat în zilele Revoluției, cine a tras, cine a profitat și de ce România nu a reușit nici până astăzi să închidă definitiv toate rănile acelui moment.
Dar un lucru este sigur: Am scăpat de comunism. Și apoi ne-a „salvat” Ion Iliescu. Dumnezeu să-l odihnească. A început minunata tranziție românească.
PCR-ul a dispărut, politicienii s-au reinventat, siglele s-au schimbat, costumele au devenit occidentale și România a pornit triumfător spre capitalism. Apoi au venit, pe rând sau împreună, PSD, PNL, UDMR, partidele mai mici, minoritățile, mai târziu USR și toată fauna politică produsă de tranziția românească. Iar acum avem și noua generație de „salvatori”: partidele care vând suveranism, revoluție și patriotism la ofertă. Ambalajul se schimbă. Sistemul supraviețuiește.
În toți acești ani am privatizat, am închis, am vândut, am împrumutat, am promis, am reorganizat, am restructurat și, evident, am făcut nenumărate „reforme istorice”. Atât de istorice încât trebuie să mai facem una la fiecare șase luni.
România are resurse. România are oameni extraordinari. România are o poziție strategică fantastică. România are acces la cea mai mare piață economică din lume. Și totuși statul român continuă să descopere aceeași soluție genială atunci când nu mai are bani: mai pune o taxă. Nu tăiem risipa politică. Nu desființăm sinecurile. Nu reducem clientela. Nu întrebăm de ce statul costă atât de mult și funcționează atât de prost.
Mai simplu este să luăm încă puțin de la omul care muncește. Și aici vine partea pe care poate nu vrem să o auzim. Clasa politică românească nu este singura vinovată. Pentru că sistemul acesta a învățat ceva extraordinar în 35 de ani: nu trebuie să convingi toată România. Trebuie doar să-ți mobilizezi oamenii. Partidele vechi și-au construit organizații, rețele locale, primari, consilieri, instituții, oameni dependenți politic, activ de partid și mecanisme electorale extrem de eficiente. Ei merg la vot.
Noi? Noi ne revoltăm pe Facebook. Scriem că „toți sunt la fel”. Înjurăm Parlamentul. Ne plângem de taxe. Ne revoltăm când vedem factura. Distribuim un videoclip. Punem un emoticon nervos. Și în ziua alegerilor plecăm la grătar. Apoi, luni dimineața, suntem șocați că au câștigat tot ei.
Asta este poate cea mai mare performanță a sistemului politic românesc: a convins milioane de români că votul lor nu contează.
Ba contează.
Tocmai de aceea fiecare partid serios își numără oamenii, își mobilizează organizațiile și știe exact cine trebuie să ajungă la urne.
Absenteismul nu pedepsește sistemul.Îl ajută.
Și astfel, după mai bine de 35 de ani de „schimbare”, România continuă să fie administrată, direct sau prin diferite combinații, de aceleași structuri politice și de urmașii lor. Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal RMDSZ USR - Uniunea Salvați România, Minorități. Iar acum, încet și sigur, se pregătesc și noii veniți care ne explică faptul că ei sunt antisistem până în ziua în care sistemul le oferă un scaun suficient de confortabil.
Aceleași negocieri. Aceleași funcții. Aceleași sinecuri. Aceleași explicații. Doar sloganurile sunt noi. Și poate că după 35 de ani trebuie să încetăm să mai așteptăm următorul Mesia politic.
Nu va veni nimeni să ne salveze. Nici de la stânga. Nici de la dreapta. Nici progresist. Nici conservator. Nici „european” cu diplomă. Nici „suveranist” cu live pe TikTok.
Democrația funcționează numai atunci când cetățeanul participă la ea. Dacă vrem o altă Românie, trebuie să începem prin a înțelege un lucru foarte simplu: România nu aparține partidelor. România aparține celor care se prezintă să decidă ce se întâmplă cu ea.
Așa că eu încă vreau paradisul promis când am ieșit din comunism. Nu paradisul în care statul îți ia mai mult și îți oferă mai puțin. Nu paradisul în care partidele își schimbă sigla, dar păstrează metehnele. Nu paradisul în care votăm aceleași mecanisme și așteptăm rezultate diferite.
Vreau România pentru care oamenii au sperat în decembrie 1989: o țară liberă, prosperă, demnă și condusă în interesul cetățenilor ei.
Dar pentru asta trebuie să facem ceva mult mai revoluționar decât o postare pe Facebook. Trebuie să ne ridicăm de pe canapea și să mergem la vot.
https://www.youtube.com/watch?v=eBwqpVbh9tM&list=RDeBwqpVbh9tM&start_radio=1