14/07/2026
⚖️ „𝑨𝒖𝒅𝒊𝒂𝒕𝒖𝒓 𝒆𝒕 𝒂𝒍𝒕𝒆𝒓𝒂 𝒑𝒂𝒓𝒔" (𝑺𝒂̆ 𝒇𝒊𝒆 𝒂𝒔𝒄𝒖𝒍𝒕𝒂𝒕𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒄𝒆𝒂𝒍𝒂𝒍𝒕𝒂̆ 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆)
Este una dintre cele mai vechi și mai importante reguli ale dreptului, moștenită încă din dreptul roman. În traducere liberă înseamnă: nicio hotărâre nu poate fi luată fără ca și partea adversă să fie ascultată.
Principiul pornește de la o idee simplă, dar esențială pentru orice act de justiție: 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐟𝐥𝐚 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭𝐚̂𝐧𝐝 𝐨 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐚̆ 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞. 𝐎𝐫𝐢𝐜𝐚̂𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐢𝐧𝐠𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐫 𝐩𝐚̆𝐫𝐞𝐚 𝐨 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐞, 𝐞𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐫𝐮𝐧𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐚𝐫𝐠𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐞𝐢𝐥𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐩𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐜𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐝𝐚̆.
În procesul modern, acest principiu se regăsește în:
🔹 dreptul la apărare — fiecare parte își poate susține și dovedi poziția;
🔹 principiul contradictorialității — părțile își cunosc reciproc cererile, probele și argumentele și pot lua poziție față de ele;
🔹 dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Practic, înseamnă că nimeni nu poate fi judecat „în lipsă" fără a fi avut, mai întâi, șansa reală de a fi chemat, de a ști ce i se reproșează și de a răspunde.
𝐔𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐮𝐝𝐢𝐚𝐭𝐮𝐫 𝐞𝐭 𝐚𝐥𝐭𝐞𝐫𝐚 𝐩𝐚𝐫𝐬 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆, 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜, 𝐬𝐚̆ 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐚𝐜𝐚̆ 𝐣𝐮𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐞𝐧𝐬𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐮 𝐚𝐥 𝐜𝐮𝐯𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢. Ascultarea ambelor părți nu este un simplu detaliu procedural, ci însăși condiția care legitimează hotărârea. Un atare comportament capătă numeroase semnificații:
Din punct de vedere procedural, este un judecător care încalcă principiul contradictorialității și dreptul la apărare. Deciziile luate fără ca o parte să fi fost citată legal, fără să i se comunice cererile și probele adverse sau fără să i se dea ocazia reală de a răspunde sunt, de regulă, lovite de nulitate. În sistemul român, o astfel de hotărâre poate fi desființată în căile de atac tocmai pentru vătămarea dreptului la apărare. Pe plan european, se încalcă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), iar CEDO a sancționat constant statele în astfel de situații.
Din punct de vedere deontologic, este un judecător care se abate de la imparțialitate. Cine ascultă o singură parte tinde, chiar involuntar, să adopte perspectiva ei. 𝐔𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐧𝐮𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐨 𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐞 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐭 𝐬̦𝐢 𝐜𝐞𝐚𝐥𝐚𝐥𝐭𝐚̆ 𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐚𝐫𝐛𝐢𝐭𝐫𝐮 𝐧𝐞𝐮𝐭𝐫𝐮, 𝐜𝐢 𝐚𝐥𝐮𝐧𝐞𝐜𝐚̆ 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐫𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞. 𝐃𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐞𝐚, 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐦𝐛𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐨 𝐠𝐚𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐨𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐧𝐮 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐮𝐧 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭 𝐚𝐥 𝐣𝐮𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐚𝐛𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢.
Din punct de vedere al percepției publice, un asemenea judecător erodează încrederea în actul de justiție. Chiar dacă, prin ipoteză, ar ajunge la soluția „corectă", faptul că a decis fără să asculte pe toată lumea face ca hotărârea să nu pară dreaptă. 𝐎𝐫, 𝐣𝐮𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐧𝐮 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐚̆, 𝐜𝐢 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐯𝐚𝐝𝐚̆ 𝐜𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐚̆.
𝐎 𝐧𝐮𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐟𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚̆ (!): nu orice situație în care o parte nu se exprimă înseamnă încălcarea principiului. 𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐥𝐞𝐠𝐚𝐥 𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐚̆, 𝐚 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬𝐜𝐮𝐭 𝐚𝐜𝐮𝐳𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐨𝐜𝐚𝐳𝐢𝐚 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚 𝐬𝐞 𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐚, 𝐝𝐚𝐫 𝐚 𝐚𝐥𝐞𝐬 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐨𝐫𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐫𝐚̆𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐚̆, 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚̆ 𝐞𝐥 𝐠𝐚𝐫𝐚𝐧𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐬̦𝐚𝐧𝐬𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐟𝐢 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭, 𝐧𝐮 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐟𝐨𝐫𝐭̦𝐚𝐭𝐚̆. 𝐈̂𝐧𝐜𝐚̆𝐥𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐚𝐧𝐬𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐮𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐭𝐚̆ 𝐬𝐚𝐮 𝐝𝐞𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫.
O justiție corectă nu ascultă doar pe acela care vorbește mai apăsat, este mai vocal sau urmărește cu orice preț să atragă atenția asupra sa. O justiție corectă ascultă pe toată lumea. 👂⚖️
