27/01/2025
Localizare și atestare
Cristian, se află în zona de centru-vest a judeţului şi se învecinează cu oraşul Ghimbav la nord, la vest cu comună Vulcan, cu municipiul Braşov la est şi cu oraşul Râşnov la sud.
Prima atestare documentară a localității se face la 1362, când regele Ludovic îl scutește pe decanul Țării Bârsei, Nikolaus și pe fratele acestuia, Rudolf, de impozitul pe proprietățile din Cristian și le acordă privilegii nobiliare.
Biserica evanghelică fortificată
Elementele de construcție și arhitectură, care au supraviețuit timpului, conduc la ideea că vechea biserică romanică s-ar fi construit între anii 1250-1270, aparținând fazei cisterciene.
Peretele răsăritean al corpului păstrează o piatră funerară, adăpostind mormântul preotesei Anna May, decedată la 22 aprilie 1631.
Din secolul al XIII-lea și până în zilele noastre, construcția a suferit modificări, datorate mai ales cutremurelor, care I-au afectat structura de rezistență.
După cutremurul devastator din 1838, care a determinat refacerea integrală a bisericii (1839-1841), în stil neoclasic, se construiesc: acoperișul și clopotnița, căreia în 1903 i se mai adaugă un etaj și actualul coif cu cele patru turnulețe , lanterrna din vârf finalizând ansamblul turnului, ce anterior fusese dotat cu cele patru ceasuri. Zidurile înconjurătoare se înalță pe palisada de pământ, la începuturi, și pe curtinele de piatră ridicate în secolul al XV- lea.
Dacă inițial au fost 9 turnuri, astăzi se mai păstrează doar 8, “turnul porții“ fiind demolat, luându-I locul clădirea de la etaj, de lângă intrare.
Amenajarea cimitirului la 1792, într-o incintă apropiată, a sacrificat o parte a vechilor fortificații.
Între 1841-1842 se instalează orga , în stil neogotic. Până în 1899, pe partea interioară a zidului primei incinte mai existau cămările de provizii, inițial locuințe provizorii din lemn la fel ca la Prejmer, din care rămăseseră mai puțin de jumătate.
Poate cel mai important eveniment găzduit de biserică este încoronarea, în septembrie 1690, a principelui Transilvaniei, ceremonie la care participă învingătorii austriecilor din lupta de la Tohan-Zărnești, printre care și voievodul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu.
Ultima restaurare serioasă , din 1960-1961, a zidurilor și turnurilor, a reușit să pună în evidență întreg ansamblul arhitectonic, care poate fi vizitat de turiști, fiind unul dintre punctele de atracție ale Cristianului.
Stejarii seculari
În apropierea Cristianului, se află o pădure de stejari, cu unii copaci de peste 400 de ani. Aceastaeste declarată monument al naturii, fiind protejată de lege. Reprezintă ultima rămăşiţă a unei vechi păduri ce se întindea în această zonă a Ţării Bârsei, de aici provenind şi simbolul care se află pe stemă Cristianului.
Datorită abundenței și calităților lui, stejarul a fost ales ca simbol pe stema medievală a Cristianului. Pe fon albastru și roșu, este prezentată o ramură de stejar cu frunze, pe care crește o ghindă reprezentând simbolul vieții. Alături de ea, e reprezentat un căpăcel, din care fructul lipsește, ceea ce simbolizează lipsa înaintașilor, a celor ce au murit, lăsând locul urmașilor.
Istoria cronologică
1211 Regele Andrei al ÎI-lea al Ungariei cheamă cavalerii teutoni în Ţara Bârsei, ca apărători ai coroanei regale.
1225 Cavalerii teutoni au fost alungați din Țara Bârsei, dar coloniștii sași au rămas în continuare.
1270 este construită Biserica evanghelică din localitate, cel mai marcant monument, denumită inițial Biserica Sf. Constantin.
1362 prima atestare documentară a localității, când regele Ludovic îl scutește pe decanul Țării Bârsei, Nikolaus și pe fratele acestuia, Rudolf, de impozitul pe proprietățile din Cristian și le acordă privilegii nobiliare.
1367 este menționat nobilul maghiar Jakob de Brașov, care primește dijma satului
(Villa Cristiani).
1419 Regele Sigismund confirmă la cererea primarului, Johannes de Cristian, documente referitoarea la morărit.
1427 Târgul Cristian declanșează un proces împotriva Brașovului pentru Poiana Brașov. Cu toate că Cristianul deținea drepturi asupra pășunii Poiana Brașov și a munților învecinați, ele sunt atribuite brașovenilor de către rege, care se afla la Brașov.
1497 o porțiune de hotar în litigiu este atribuită Râșnovului.
1500 este construită cetatea din jurul bisericii.
1543 adunarea districtuală a Țării Bârsei fixează hotarul dintre Cristian și Râșnov.
1558 este menționată breasla fierarilor.
1588 este stabilit traseul hotarului prin pădurea dintre Râșnov și Cristian.
1600 Mihai Viteazul incendiaz localitatea
1611 trupele principelui Bathory incendiază Cristianul, dar nu reușesc să cucerească biserica-cetate.
1612 în noapte din 17 februarie localitatea este atacată de haiduci, iar în martie biserica-cetate este predată în mod pașnic principelui Bathory, care o evacuează abia în septembrie.
1658 la data de 25 august localitatea este incendiată de tătari.
1705 curuții izgonesc locuitorii, care se refugiază în alte localități, Cristianul fiind prădat.
1706 curuții jefuiesc din nou localitatea.
1706 curuții atacă din nou Cristianul, răpindu-le 200 de cai locuitorilor.
1718 cad pradă flăcărilor 83 de gospodării.
1718-1719 o epidemie de ciumă face 420 de victime, 39 de case rămân pustii.
1739 arde o mare parte din localitate.
1760 un incediu provocat distruge 55 de case și 50 de șuri.
1779 Cristianul este afectat de o inundație devastatoare, în care 9 persoane își pierd viața.
1814 ard 383 de gospodării; doar 89 scapă nevătămate.
1839-1841 se demolează biserica evanghelică veche și se construiește alta nouă.
1867 conflictul purtat peste secole cu Râșnovul pentru pădurea numită “Spinarea Boului” se încheie printr-o înțelegere.
1877-1879 se construiește o școală nouă și modernă.
1890 construirea liniei ferate Brașov-Zărnești.
1891-1892 construirea noii case parohiale evanghelice.
1903 turnul-clopotniță este supraînălțat și primește aspectul de astăzi.
1904 se țin pentru prima dată “Zilele Asociaților Săsești”.
1911 se introduce curentul electric .
1926-1927 se construiește Casa de Cultură.
1929 construcția noii primării.
1937 construcția grădiniței și casei de cultură românești.
1943 se înrolează în cadrul Wermachtului 1943 de sași.
1945 deportarea a 279 de femei și bărbați sași în Uniunea Sovietică, 39 dintre ei murind în lagărele de muncă.
1960-1961 renovarea bisericii-cetate.
1990 începe marele val de emigrare a sașilor în Germania.
1994 ridicarea unui monument comemorativ pentru cei căzuți în timpul celui de-al doilea război mondial.
Bibliografie:
Asociația Mioritics cu suportul financiar al Deutsche Welterbe Stiftung;
Anghel Gheorghe, Fortificații medievale din piatră, secolele XII-XVI, Cluj Napoca, 1986;
Dancu Fabrițius Juliana, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu;
George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956;
Obiective turistice:
Biserica fortificată săsească sec XIII;
Biserica ortodoxă sec XVIII;
Casa parohială evanghelică sec. XIX;
Școala evanghelică sec XIX;
Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial;
• Casele săseşti;
• Pădurea de stejari ;
