Sala de Lectura BJBV

01/06/2026

Mircea Cărtărescu, născut la 1 iunie 1956, în București, este unul dintre cei mai cunoscuți și mai traduși scriitori români contemporani, figură reprezentativă a postmodernismului. A publicat peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi. Profesor la Universitatea din București, s-a afirmat ca poet, prozator, eseist și critic literar, fiind adesea nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură.
În 1980 și-a susținut lucrarea de licență despre imaginarul poetic eminescian în poezia postumă, material care a devenit ulterior volumul „Visul chimeric”, reeditat în 2011. În 1999 a obținut titlul de doctor în literatură română cu teza „Postmodernismul românesc”, publicată în același an la editura Humanitas.
Mircea Cărtărescu a debutat editorial cu volumul individual de poeme „Faruri, vitrine, fotografii”, apărut la editura Cartea Românească în 1980, iar debutul său în proză a avut loc în 1989, prin volumul „Visul”. În acest volum (reluat ulterior într-o formă revizuită sub titlul „Nostalgia”), autorul explorează proza fantastică și onirică.
Un proiect de amploare este „Levantul”, o epopee eroicomică ce funcționează și ca o incursiune în istoria literaturii române. Cel mai important proiect editorial al său rămâne trilogia „Orbitor”, alcătuită din volumele „Aripa stângă”, „Corpul” și „Aripa dreaptă”, ultimul publicat în iulie 2007. Cele mai reprezentative creații ale sale îmbină realismul magic, onirismul și stilul vizionar. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără: trilogia „Orbitor”, „Solenoid”, „De ce iubim femeile”, „Nostalgia” și „Levantul”, volume incluse și în expoziția aniversară organizată la Sala de Lectură, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la nașterea scriitorului român.
Nicolae Manolescu scria despre Mircea Cărtărescu că: „întâiul lucru care se observă la el este plăcerea cuvintelor”. În ansamblu, critica literară îl consideră o voce esențială a literaturii contemporane românești, un autor a cărui operă a reconfigurat limbajul și imaginarul prozei postmoderne.

18/05/2026

Ziua Internațională a Sportului, sărbătorită anual la data de 18 mai, evidențiază importanța activității fizice și a sportului în menținerea sănătății și în dezvoltarea armonioasă a oamenilor. Practicat încă din cele mai vechi timpuri, sportul a devenit astăzi o activitate prezentă în întreaga lume, atât ca formă de recreere, cât și ca domeniu al performanței.
În școală, orele de educație fizică au o importanță deosebită, deoarece îi ajută pe elevi să adopte un stil de viață activ și să înțeleagă regulile de fair-play. Prin sporturile de echipă, copiii învață să își respecte adversarii, să colaboreze și să accepte cu demnitate atât victoria, cât și înfrângerea.
De asemenea, sportul de performanță presupune multă muncă, antrenamente intense și numeroase sacrificii. Sportivii participă la competiții importante, precum campionatele mondiale sau Jocurile Olimpice, iar mulți dintre ei devin adevărate modele pentru tineri datorită perseverenței, disciplinei și ambiției de care dau dovadă.
Expoziția organizată la Sala de Lectură, cu această ocazie, își propune să evidențieze rolul esențial al sportului în menținerea unei vieți sănătoase și echilibrate. Veți descoperi mari legende ale fotbalului, de la „Hagi” la „Messi” și „Ronaldo”, veți afla informații interesante despre „Forța femeilor în sport”, „Handbal”, „Tenis și armonie” și „Sport și inimă”, dar și despre istoria fascinantă a volumului „O sută de ani pe patine”.
Așadar, sportul contribuie nu doar la dezvoltarea fizică și mentală a oamenilor, ci și la formarea unor valori importante, precum disciplina, respectul și spiritul de echipă. Din acest motiv, sportul ar trebui să facă parte din viața fiecărei persoane, indiferent de vârstă.

06/05/2026

Lucian Blaga rămâne una dintre cele mai complexe și fascinante personalități ale culturii române, impunându-se ca un creator polivalent: poet de geniu, filosof original, dramaturg vizionar și diplomat rafinat. Considerat un pilon al modernismului, Blaga a lăsat moștenire un sistem filosofic unic, articulat în jurul conceptelor de „mister" și „cunoaștere luciferică".
Născut în satul Lancrăm, ca al nouălea copil al preotului Isidor Blaga și al Anei, parcursul său intelectual l-a purtat spre Viena. Între anii 1916 și 1920, acesta a studiat filosofia și biologia în capitala austriacă, finalizându-și studiile cu un doctorat în filosofie.
Primele semne ale geniului său au apărut încă din 1910, când a debutat în publicația „Tribuna" cu poezia „Pe țărm", dar și în ziarul „Românul" cu eseul „Reflecții asupra intuiției lui Bergson". De-a lungul vieții, Blaga a îmbinat vocația culturală cu rigoarea administrativă, activând în diplomație ca atașat cultural și consilier la legațiile României din orașe precum Varșovia. Această perioadă a fost una de efervescență creatoare, în care a continuat să publice versuri, eseuri și piese de teatru.
Anul 1919 a marcat un punct de cotitură în literatura română prin publicarea, la Sibiu, a volumului de debut „Poemele luminii" și a culegerii de aforisme „Pietre pentru templul meu". Succesul a continuat în 1920 cu drama „Zamolxe", lucrare care i-a adus recunoașterea Academiei Române și a Universității din Cluj.
În expoziția organizată la Sala de Lectură, cu ocazia comemorării a 65 de ani de la moartea poetului și filosofului, puteți descoperi cele mai cunoscute lucrări ale lui Blaga. Printre volumele expuse se numără celebrele sale „Trilogii", precum și lucrările „Artă și spirit", „Știință și creație", „Gândire magică și religie" sau „Despre conștiința filosofică". Acestora li se adaugă volumele de versuri „Pașii profetului" și „Poemele luminii", dar și scrierea autobiografică „Hronicul și cântecul vârstelor".
Expoziția cuprinde, de asemenea, o selecție de opere de critică semnate de autori precum Pavel Țugui, Constantin I. Turcu, Angela Botez și Ovidiu Drimba. Vă invităm să redescoperiți astfel moștenirea culturală lăsată de Lucian Blaga, o personalitate care a marcat profund literatura și filosofia românească.

24/04/2026

Eugen Jebeleanu, născut în 24 aprilie 1911 la Câmpina, a fost poet, publicist și traducător român, membru al Academiei Române,cunoscut pentru poezia sa lirică și socială. A fost o figură marcantă a literaturii române din perioada comunistă.Își petrece copilăria la Câmpina și Brașov, unde urmează din 1922 Liceul „Andrei Șaguna”, după care se stabilește la București, unde urmează cursurile Facultății de Drept (nepracticând niciodată avocatura).
Debutează ca poet în anul 1927 în revista „Viața literară”, iar în 1928 publică poezia „Crinii„ în “Bilete de papagal”. Primul volum de poezii apare în 1929 la Brașov cu numele „Schituri cu soare”.
Încă de când era elev, scoate la Brașov revista „Pe drumuri noi”(1929) și colaborează la diferite ziare și reviste precum: „Viața literară”, „Bilete de papagal”, „Țara noastră”, „Credința”, „Adevărul”. În 1934 publică un alt volum de poezii, „ Inimi sub săbii”, dar principala activitate literară a lui Jebeleanu în anii 1930 a fost cea de jurnalist.
După al Doilea Război Mondial, a susținut noua conducere comunistă și a promovat realismul socialist, cea mai mare parte a poeziei sale postbelice fiind guvernată de lupta împotriva fascismului.
Volumele sale de poezie postbelice cuprind : „Scutul păcii”(1949), „Poeme de pace și de luptă”(1950), „În satul lui Sahia”(1952), „Bălcescu”(1952). Jebeleanu a oținut recunoaștere internațională cu colecția sa de poezii umanitare despre bombardamentul atomic de la Hiroshima, denumită „Surîsul Hiroșimei”(1958).
Eugen Jebeleanu a fost laureat al premiului de poezie „Etna Taermina” din Italia (1971) și al premiului Herder din Austria (1973). Poemele sale continuă să fie traduse și publicate, mai ales în SUA și America Latină, dar și în Republica Moldova.
Expoziția organizată la Sala de Lectură, cu ocazia împlinirii a 115 de ani de la nașterea poetului, reunește cele mai cunoscute opere ale sale: „În satul lui Sahia”, „Bălcescu”, „Din veacul XX”, „Elegie pentru floarea secerată”, „Hanibal”, „Surîsul Hiroșimei”, etc.
Eugen Jebeleanu rămâne o conștiință poetică profundă, care a transformat experiențele istorice și suferința umană în versuri de o emoție și luciditate durabilă.

23/04/2026

William Shakespeare (n. aprilie 1564, Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei – d.23aprilie 1616, Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei) dramaturg, poet și actor englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză, ocupă o poziție unică în literatura lumii. William Shakespeare s-a născut în familia unui burghez respectabil, John Shakespeare, și a crescut în Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei. Educația lui a constat, în cea mai mare parte, din studii de latină și a studiat o seamă de istorici, moraliști și poeți clasici. La vârsta de 18 ani s-a căsătorit cu Anne Hathaway , având împreună trei copii: Susanna și gemenii Hamnet și Judith.
Între anii 1585 și 1592, Shakespeare a început o carieră de succes în Londra ca actor, scriitor și proprietarul unei părți a unei companii de teatru numită „Oamenii Lordului Chamberlain” (The Lord Chamberlain's Men). Dramaturgul s-a retras la Stratford în jurul anului 1613, unde a murit 3 ani mai târziu.
Din vasta sa operă s-au păstrat aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii traduse în aproape fiecare limbă.
Shakespeare a scris majoritatea lucrărilor sale cunoscute între 1589 și 1613. Piesele lui de început au fost în special comedii: ”Visul unei nopți de vară”, “A douăsprezecea noapte”, “Furtuna”, “Cum vă place”, “Zadarnice necazuri de iubire”, “Îmblânzirea scorpiei”,”Neguțătorul din Veneția”, etc și drame istorice de maxim rafinament și artă precum: “Richard al II-lea”, “Henrich al VI-lea”, “Richard al III-lea”, “Henrich al VIII-lea” , până la sfârșitul secolului al XVI-lea. După aceea, înainte de aproximativ 1608, a scris în special tragedii, incluzând cunoscutele “Hamlet”, “Romeo și Julieta”, “Macbeth,” “Othello”, “Regele Lear”, ”Iulius Cezar”, ”Antoniu și Cleopatra” ș.a. considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză, lucrări expuse în expoziția organizată la Sala de lectură, cu ocazia comemorării a 410 ani de la moartea poetului și dramaturgului englez.
Piesele sale de teatru rămân cât se poate de populare și astăzi, fiind permanent studiate, jucate și reinterpretate în diverse contexte culturale și politice în întreaga lume.

21/03/2026

George Topîrceanu, poet al anotimpurilor, pastelist și miniaturist, prozator și traducător, s-a născut la 21 martie 1886, în București, și s-a stins la 7 mai 1937, la Iași. A urmat școala primară la București și în Argeș, apoi cursurile liceelor „Matei Basarab” și „Sfântul Sava”. După efectuarea serviciului militar, se înscrie la Facultatea de Drept și la Litere, fără a le finaliza, alegând să se dedice literaturii.
Se stabilește la Iași, unde colaborează cu redacția revistei „Viața Românească”, contribuind activ la viața culturală a orașului și a epocii, afirmându-se ca redactor și prim-redactor al revistei, redactor la „Lumea”, director al Teatrului Național din Chișinău, inspector teatral, conducător al Teatrului Național din Iași, pentru ca apoi să fie ales membru corespondent al Academiei Române.
Debutul literar a avut loc în 1904, în revista umoristică „Belgia Orientului”, cu poezia „M-am procopsit”. Colaborările sale cu revistele vremii i-au consolidat stilul inconfundabil, plin de ironie, delicatețe și sensibilitate. Debutul editorial se produce în 1916, cu volumele „Balade vesele și triste” și „Parodii originale”, lucrări incluse și în expoziția organizată la Sala de Lectură, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea autorului. Expoziția cuprinde atât poezii și proză scurtă, cât și amintiri de război, deoarece Topîrceanu a fost prizonier la Turtucaia.
Poezii precum „Rapsodii de primăvară”, „Rapsodii de toamnă” sau „Balada unui greier mic” surprind farmecul naturii și emoțiile simple, într-un limbaj accesibil, muzical și plin de farmec. În cadrul expoziției veți putea descoperi și romanul satiric publicat postum, „Minunile Sfântului Sisoe”, alături de traduceri precum „Visul unei nopți de vară”, dar și volume de critică literară dedicate operei sale, semnate de autori precum Dumitru Vacariu, Virgiliu Ene sau Silvia Popescu.
George Topîrceanu rămâne un autor îndrăgit pentru felul său unic de a transforma lucrurile obișnuite în poezie, aducând zâmbet și sensibilitate generațiilor de cititori.

21/03/2026

În fiecare an, pe data de 21 martie, lumea întreagă marchează Ziua Internațională a Pădurilor, o inițiativă a Organizației Națiunilor Unite menită să atragă atenția asupra importanței vitale a tuturor tipurilor de ecosisteme forestiere. Această zi marchează rolul lor crucial în purificarea aerului, captarea carbonului și biodiversitate, încurajând acțiuni locale și internaționale precum plantarea de puieți.
Ideea de a celebra această sărbătoare la nivel mondial a avut și are încă în plan creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește conservarea și dezvoltarea durabilă și sustenabilă a pădurilor, indiferent de tipul acestora. Scopul este ca prin aceste acțiuni să fie create beneficii pentru generația din prezent și pentru generațiile din viitor.
Pădurile reprezintă unul dintre cele mai valoroase active ale Pământului, furnizând oxigen, reglând climatul, oferind habitat pentru o varietate impresionantă de specii de plante și animale și susținând moduri de viață pentru milioane de oameni din întreaga lume. Cu toate acestea, pădurile noastre sunt amenințate de defrișări ilegale, degradare, incendii forestiere și contaminare cu deșeuri, iar aceste amenințări pot avea consecințe catastrofale asupra întregii planete.
Pădurile sunt adesea descrise metaforic ca „plămânii verzi” ai planetei, rolul lor în purificarea aerului prin absorbția dioxidului de carbon și eliberarea oxigenului fiind de neînlocuit. Ele joacă un rol crucial în atenuarea schimbărilor climatice, protejarea bazinelor hidrografice și prevenirea eroziunii solului. Fără păduri, inundațiile și alunecările de teren ar deveni catastrofe mult mai frecvente, iar diversitatea speciilor de plante și animale ar fi iremediabil pierdută.
A proteja pădurea înseamnă a ne proteja pe noi înșine. 21 martie este un apel la acțiune pentru a opri degradarea habitatelor și pentru a restaura zonele forestiere. Expoziția organizată la Sala de Lectură, cu această ocazie, ne reamintește tocmai că pădurea este o resursă neprețuită, care trebuie gestionată cu înțelepciune. Lucrări precum ‘’Pădurea și viitorul‘’ , ‘’Protecția pădurilor prin metode de combatere integrată‘’, ‘’ Rolul hidrologic al pădurii‘’ , ‘’ Pădurea - scut și bogăție a naturii‘’, ‘’Conservarea pădurilor‘’, ne reamintesc că nu suntem doar beneficiarii resurselor ei, ci și păstrătorii integrității ei pentru generațiile viitoare.
Să iubim și să protejăm pădurile, pentru că o pădure sănătoasă înseamnă oameni sănătoși și o planetă vie!

02/03/2026

Luna martie, dedicată femeii, este un prilej de a celebra forța, sensibilitatea și contribuția esențială a femeilor în toate domeniile vieții. Literatura universală este marcată de prezența multor femei remarcabile care, prin scrisul lor și prin forța personajelor create, au influențat mentalități și au modelat valorile societății.
Expoziția „Femei celebre în literatura universală” aduce în prim-plan figuri memorabile, devenite adevărate simboluri culturale și își propune să inspire, să educe și să evidențieze impactul profund pe care femeile l-au avut și îl au în continuare asupra literaturii universale.
Vă veți plimba „Pe aripile vântului”, descoperind-o pe Scarlett O'Hara, care întruchipează ambiția și forța de a supraviețui într-o lume aflată în schimbare. Veți pătrunde apoi în universul interior al personajelor create de Virginia Woolf, explorând rafinata profunzime psihologică din „Doamna Dalloway”. Veți redescoperi farmecul inteligenței și al ironiei fine prin Elizabeth Bennet din romanul „Mândrie și prejudecată”, simbol al independenței și al lucidității feminine. Iar întâlnirea cu Anna Karenina, eroina romanului omonim, vă va purta prin drama pasiunii și a conflictului cu normele sociale ale epocii sale.
Femeile celebre din literatură au demonstrat că talentul, curajul și autenticitatea pot depăși orice barieră socială sau culturală. Prin operele și personajele create, ele au influențat mentalități și au lăsat o moștenire valoroasă care continuă să inspire cititorii din întreaga lume.
Vă dorim tuturor o primăvară senină, cu lecturi care să vă bucure sufletul!

18/02/2026

17/02/2026

Miron Radu Paraschivescu, poet, eseist și traducător român, s-a născut la 2 octombrie 1911, la Zimnicea, fiind fiul învățătorilor Paulina și Romulus Paraschivescu. Urmează școala primară la Vălenii de Munte, apoi Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești. Face studii de arte plastice la Cluj și la București, devenind ulterior student al Facultății de Litere și Filosofie.
Debutează în 1929 cu poezia „Iubire”, semnată cu pseudonimul Emil Soare, în publicația „Povestea”, „foaie de expoziție literară în versuri” din Predeal-Sărari. Publică și volumele „Oameni și așezări din Țara Moților și a Basarabilor”, „Pâine, pământ și țărani”, prima sa carte de poezie, „Cântice țigănești”, urmate de „Cântarea României”, „Laude”, „Declarația patetică”, „Versul liber” și „Tristele”.
Scrie și proză cu caracter reportericesc, precum „Bâlci la Râureni” și „Drumuri și răspântii”, dar și încercări de teatru: „Asta-i ciudat?”, „În marginea vieții”, „Irezistibilul Bolivar” și „Hamletul meu” (publicat postum).
A avut o înclinație specială pentru traduceri, oferind versiuni românești din creația unor autori precum San Juan de la Cruz, Charles Péguy, Max Elskamp, Louis Aragon, Rainer Maria Rilke și Alexandr Sergheevici Pușkin.
Se stinge la București, la 17 februarie 1971.
În expoziția organizată la Sala de lectură, cu ocazia împlinirii a 55 de ani de la moartea lui Miron Radu Paraschivescu, pot fi regăsite volume de poezie precum „Cîntice țigănești”, „Declarația patetică”, „Laude și alte poeme”, „Versul liber” și „Tristele”, dar și lucrări de proză, între care „Bîlci la Râureni” și „Drumuri și răspîntii”. De asemenea, sunt expuse traduceri realizate de autor, precum „Istorisiri din Leningrad” de Nikolai Semionovici Tihonov, „Ceasul meditării” de Juliusz Słowacki și „Pan Tadeusz” de Adam Mickiewicz, alături de textul memorialistic neterminat „Amintiri”, apărut postum.
Opera sa se distinge prin caracterul complex și influent, îmbinând lirismul, spiritul critic și o profundă sensibilitate socială.