Poliția Brașov

Poliția Brașov instituție publică

01/09/2026
31/08/2026

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat, la data de 29 august a.c., o acțiune pe raza municipiului Făgăraș și în localitățile limitrofe Recea, Mândra, Beclean, Hârseni și Șercaia, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a comerțului cu produse contrafăcute și pentru verificarea respectării legislației rutiere.

Acțiunea a fost organizată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov și a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic și al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Brașov.

Activitățile desfășurate au vizat verificarea modului în care este respectată legislația de către operatorii economici care desfășoară activități comerciale, un accent fiind pus pe înregistrarea și declararea veniturilor, comerțul cu produse agroalimentare și produse accizabile, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală și industrială.

Totodată, au fost efectuate verificări privind respectarea prevederilor Codului Vamal referitoare la deținerea și transportul produselor accizabile, precum și controale privind respectarea normelor care reglementează circulația pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii au fost verificați peste 20 de operatori economici și au fost controlate, în trafic, aproximativ 100 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat aproape 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 106.000 de lei.

Tot aici, în cadrul acțiunii, au fost identificate 7 infracțiuni flagrante privind punerea în circulație de produse contrafăcute, ca urmare a verificărilor efectuate în incinta Pieței Agroalimentare din municipiul Făgăraș, fiind identificate și indisponibilizate peste 700 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare estimată la aproximativ 44.440 de lei.

În ceea ce privește legislația fiscală, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 70.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Pe linie rutieră, polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.529 de lei, fiind reținute 2 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare, precum și retragerea unui card tahograf.

În cazul a trei operatori economici verificați, polițiștii au dispus continuarea verificărilor, reprezentanții legali ai acestora fiind invitați în zilele următoare să prezinte documente suplimentare, necesare pentru clarificarea aspectelor constatate.

Reamintim faptul că activitățile comerciale trebuie desfășurate cu respectarea legislației în vigoare, iar comercializarea produselor contrafăcute atrage răspunderea penală. Totodată, Poliția Brașov va continua să desfășoare acțiuni pentru protejarea mediului economic și pentru siguranța și protejarea drepturilor consumatorilor și în alte localități din județ.

Poliția Brașov
Poliția Română
Ministerul Afacerilor Interne, Romania

31/08/2026

𝗡𝗨 𝗧𝗢𝗧̦𝗜 𝗖𝗢𝗣𝗜𝗜𝗜 𝗜̂𝗡𝗖𝗘𝗣 𝗦̦𝗖𝗢𝗔𝗟𝗔 𝗖𝗨 𝗨𝗡 𝗚𝗛𝗜𝗢𝗭𝗗𝗔𝗡 𝗡𝗢𝗨, 𝗗𝗔𝗥 𝗧𝗢𝗧̦𝗜 𝗠𝗘𝗥𝗜𝗧𝗔̆ 𝗔𝗖𝗘𝗘𝗔𝗦̦𝗜 𝗦̦𝗔𝗡𝗦𝗔̆

Pentru unii copii, începutul anului școlar înseamnă emoția primei zile, reîntâlnirea cu colegii și bucuria de a deschide un ghiozdan nou.

Pentru alții, însă, apropierea școlii vine cu o întrebare pe care poate nu o rostesc, dar pe care o resimt puternic:

„Oare anul acesta voi avea tot ce îmi trebuie?”

În acest an, 100 de copii din județul Brașov, proveniți din familii cu posibilități materiale reduse sau aflați în situații sociale dificile, vor începe școala cu un ghiozdan complet echipat și cu rechizitele de care au nevoie.

Pentru ei, poate însemna mai mult decât câteva caiete, creioane și alte lucruri necesare la școală. Poate însemna o primă zi în care să intre în clasă fără sentimentul că sunt mai puțin pregătiți decât ceilalți.

Iar dacă, peste ani, unul dintre acești copii va alege să poarte uniforma de polițist, bucuria va fi și mai mare. La fel de mult ne vom bucura dacă va deveni profesor, medic, inginer sau va urma orice alt drum își va dori.

Nu vrem să le alegem viitorul. Vrem doar ca lipsurile de astăzi să nu le limiteze posibilitățile de mâine.

100 de ghiozdane.
100 de copii.
100 de începuturi de an școlar.

Este un început pe care ne dorim să îl dezvoltăm, împreună cu voi, întrucât niciun copil nu ar trebui să renunțe la educație din cauza lucrurilor care îi lipsesc.

Poliția Brașov
Corpul National al Politistilor
Coresi Shopping Resort

PESTE 1.800 DE TESTĂRI ALCOOLSCOPICE ÎN ACEST SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ PENTRU IDENTIFICAREA CONDUCĂTORILOR AUTO AFLAȚI SUB I...
30/08/2026

PESTE 1.800 DE TESTĂRI ALCOOLSCOPICE ÎN ACEST SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ PENTRU IDENTIFICAREA CONDUCĂTORILOR AUTO AFLAȚI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat în acest sfârșit de săptămână activități pentru prevenirea și combaterea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Astfel, pe parcursul celor două nopți în care s-a acționat, au fost efectuate peste 1.800 de testări, activitățile având ca principal obiectiv depistarea și sancționarea celor care aleg să se urce la volan după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive.

În urma verificărilor efectuate, în cazul a 20 dintre conducătorii auto controlați a fost dispusă măsura reținerii permiselor de conducere ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate, iar alte 2 sancțiuni contravenționale au fost aplicate, tot pentru consum de alcool, altor participanți la trafic.

Totodată, 4 conducători auto sunt cercetați penal, fiindu-le întocmite documente de constatare a infracțiunilor flagrante ca urmare a valorilor alcoolemiilor înregistrate, de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cazul acestora, cercetările urmează să fie continuate sub coordonarea unităților de parchet competente, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale.

Acțiuni similare de conștientizare și de scoatere din trafic a conducătorilor auto care reprezintă un risc de producere a accidentelor pe drumurile publice vor continua și în perioada următoare.

Poliția Brașov
Poliția Română
Ministerul Afacerilor Interne, Romania

Sorin, știm că nu poți vedea acum mesajul, dar suntem siguri că, după terminarea serviciului și o baie fierbinte, înaint...
27/08/2026

Sorin, știm că nu poți vedea acum mesajul, dar suntem siguri că, după terminarea serviciului și o baie fierbinte, înainte să adormi, îl vei citi.
Și poate că, printre toate lucrurile pe care le vei avea de făcut în seara asta, vei găsi și câteva secunde să te bucuri de faptul că munca ta chiar a fost văzută.

Dacă și voi l-ați întâlnit în această după-amiază pe colegul nostru în trafic, dar nu ați putut să-i transmiteți nimic, un mesaj l-ar face să simtă că, dincolo de toată ploaia torențială, cu toții i-am observat importanța, mai ales în astfel de condiții.

„Sorin, pentru că ți-ai continuat misiunea când cei mai mulți dintre noi, trecătorii, căutam un loc să ne adăpostim, îți mulțumim!”

Poliția Brașov
Poliția Română
Ministerul Afacerilor Interne, Romania

27/08/2026

Trei frați, o activitate infracțională cu carduri prin America și, în final, un singur spațiu final de cazare...

Poliția Brașov
Poliția Română
Ministerul Afacerilor Interne, Romania

TREI PERSOANE ARESTATE PREVENTIV PENTRU INFRACȚIUNI DE ULTRAJ, COMPLICITATE LA ULTRAJ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII ...
26/08/2026

TREI PERSOANE ARESTATE PREVENTIV PENTRU INFRACȚIUNI DE ULTRAJ, COMPLICITATE LA ULTRAJ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Urmare a comunicatului de presă transmis astăzi, 26 august a.c., referitor la reținerea celor trei persoane bănuite și cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, complicitate la ultraj și tulburarea liniștii și ordinii publice, fapte petrecute la data de 25 august a.c., în municipiul Brașov, facem următoarele precizări:

Ulterior acestei măsuri, în urma prezentării personelor în fața instanței de judecată, de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, față de aceștia a fost dispusă măsura arestarii preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind reintroduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Cercetările sunt continuate sub delegarea procurorului de caz pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale la finalizarea acestora.

Poliția Brașov
Poliția Română
Ministerul Afacerilor Interne, Romania

Urmare a incidentului petrecut în data de 25 august a.c., în municipiul Brașov, când mai multe persoane au fost implicat...
26/08/2026

Urmare a incidentului petrecut în data de 25 august a.c., în municipiul Brașov, când mai multe persoane au fost implicate într-un scandal spontan la o unitate medicală din localitate, după care au agresat doi polițiști aflați în patrulare în timpul interceptării, pe o stradă din municipiul Brașov, cercetările fiind continuate, precizăm următoarele:

La scurt timp după incident, cele șapte persoane, cinci bărbați și două femei, toate din județul Covasna, au fost identificate și conduse la sediul unității de poliție. În cadrul audierilor și a materialului probator existent până în acest moment s-a stabilit faptul că trei dintre aceste persoane ar fi agresat fizic forțele de ordine imediat după momentul interceptării și, mai mult decât atât, s-ar fi susținut pentru a-și spori activitatea infracțională.

Astfel, prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, față de cei trei bărbați, bănuiți de săvârșirea agresiunii, s-a dispus continuarea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, complicitate la ultraj și tulburarea liniștii și ordinii publice și s-a luat măsura reținerii acestora pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Persoanele reținute urmează ca în cursul zilei de astăzi, 26 august, să fie prezentate unitații de parchet pentru dispunerea măsurilor corespunzătoare.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub delegarea procurorului de caz pentru stabilirea cu exactitate a participării fiecăreia dintre persoanele bănuite la tulburarea liniștii și ordinii publice, stare care a creat indignarea persoanelor aflate în zona publică în care s-a petrecut incidentul, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Reamintim comunicatul ințial în link-ul din comentarii...

Poliția Brașov
Poliția Română
Ministerul Afacerilor Interne, Romania

25/08/2026

‼️INFORMARE‼️

În această după-amiază, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, aflat în patrulare pe strada Gheorghe Barițiu, a fost sesizat de un trecător cu privire la faptul că între mai multe persoane, aflate în proximitatea unității medicale aflate din zonă, ar fi avut loc o stare conflictuală, după care toți cei implicați s-ar fi urcat într-un autovehicul și ar fi plecat.

Date fiind aspectele sesizate, echipajul de poliție s-a deplasat în direcția indicată, iar pe strada N. Bălcescu a fost identificat vehiculul în care se presupunea că se aflau persoanele agresive.
În momentul interceptării, din autovehicul au coborât mai multe persoane adulte care au început să se manifeste violent față de echipajul de poliție, după care s-au răspândit în mai multe zone din apropiere.
S-a solicitat sprijin, iar forțele suplimentare care au intervenit i-au identificat pe toți cei șapte adulți implicați, 5 bărbați și 2 femei, toți din județul Covasna.
Totodată a fost indetificat și autovehiculul în zona Centrului Civic.

În acest moment, persoanele implicate se află în custodia polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Investigații Criminale, pentru audieri.

Activitățile sunt, la acest moment, în curs de desfășurare sub coordonarea uității de parchet competente și urmează să revenim cu precizări în funcție de concluziile anchetei.

Poliția Brașov
Poliția Română
Ministerul Afacerilor Interne, Romania

Address

Brasov

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Poliția Brașov posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share