Garda Forestieră Națională

Garda Forestieră Națională Pagina oficială a Gărzii Forestiere Naționale

▶Activitatea Gărzii Forestiere Brașov pentru luna iulie 2026:🚨În cursul lunii iulie 2026, Garda Forestieră Brașov a desf...
31/08/2026

▶Activitatea Gărzii Forestiere Brașov pentru luna iulie 2026:

🚨În cursul lunii iulie 2026, Garda Forestieră Brașov a desfășurat acțiuni de control în scopul prevenirii și combaterii activităților ilegale de tăiere fără drept a arborilor, precum și a celor privind expedierea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase.

👉În acest sens, au fost efectuate 113 acțiuni de control, în urma lor, fiind constatate următoarele:

➡️45 fapte cu caracter contravențional, pentru care au fost aplicate amenzi cu o valoare totală de 206.500,00 lei, confiscându-se, totodată, un volum de 450,797 mc materiale lemnoase, din care:
✓ fizic: 214,90 mc;
✓ valoric: 235,897 mc, cu o valoare a materialelor lemnoase de 100.074,09 lei.

👮Menționăm că la o parte din acțiunile de control, au participat și reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliție Județene.

🪵Au fost identificat 8 cazuri de tăiere ilegală, fapte ce pot fi calificate ca infracțiuni, cu un volum de 1.290,486 mc.

📲În Sistemul SUMAL au fost efectuate 1.344 operațiuni.

▶În urma solicitărilor de corecție a APV-urilor, autorizațiilor, avizelor, stocurilor, au fost realizate 216 operațiuni în Sistemul SUMAL 2.0.
▶De asemenea, în cadrul acțiunilor de control, au fost efectuate 825 de verificări în Sistemul SUMAL 2.0, referitoare la stocuri și operațiuni, precum și 1.008 verificări privind respectarea cadrului procedural legal.
▶Ca urmare a verificărilor întreprinse în aplicația SUMAL 2.0, au fost identificate un număr de 17 avize de însoțire a materialelor lemnoase neconforme.

În luna iulie s-a asigurat predarea, către structurile silvice, a unui volum de 5,192 mc material lemnos, provenit din depășirea toleranțelor minim acceptate la destinatar.

🫎În cadrul activității de Control al regimului cinegetic, pentru luna iulie 2026, Garda Forestieră Brașov, a desfășurat 87 acțiuni din care:
➡️ 3 controale în teren privind modul de realizare a studiilor de evaluare asupra exemplarelor din speciile de interes cinegetic;
➡️11 controale tematice;
➡️ 29 controale cu privire la evaluarea și crotalierea trofeelor de vânat;
➡️ 6 controale privind îndeplinirea criteriilor de licențiere;
➡️ 11 controale privind modul de respectare al prevederilor legale ce decurg din autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii;
➡️9 controale privind legalitatea ținerii în captivitate a exemplarelor din speciile de interes vânătoresc, în condițiile legii;
➡️15 controale privind achitarea/neachitarea tarifelor de gestionare;
➡️3 controale de prevenire și combatere a actelor de braconaj;
➡️27 de sesizări privind activitatea cinegetică;
➡️15 deconturi conform prevederilor OUG nr. 81/2021 și un decont conform prevederilor Legii nr. 122/2023.

📝Reprezentații Gărzii Forestiere Brașov au participat la 77 comisii de evaluare a pagubelor produse de speciile de interes cinegetic cuprinse în Anexa 1, din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.

❗În urma acțiunilor de control realizate, au fost descoperite 20 de fapte cu caracter contravențional, pentru care au fost aplicate amenzi cu o valoare totală de 12.000,00 lei;


💻În cadrul Direcției de Implementare și Avizare, în luna iulie au fost realizate următoarele obiective:

✏️A fost emis 1 aviz de biomasă provenită din silvicultură și industriile conexe pentru o cantitate totală de 7700,31 tone.
🌱În cadrul măsurii DR 07 „Silvo-mediu și climă” a fost verificat un dosar tehnic, totalizând o suprafață de 283,45 ha.
✏️S-a participat la o ședință cu referire la comisia tehnică de analiză a dosarelor de fond funciar.
✏️Au fost emise 2 avize/decizii de ocupare temporară a terenurilor din FFN cu o suprafață de 0,1049 ha.
✏️S-au încheiat 12 contracte de administrare și servicii silvice cu o suprafață de 64,44 ha.
✏️Au fost emise 10 avize pentru construcții la o distanță mai mică de 50 m de limita fondului forestier.
✏️Totodată, pe parcursul lunii iulie consilierii Gărzii Forestiere Brașov au verificat un număr de 187 de APV- uri, totalizând un volum de 59744,77 mc.
✏️S-a participat la o ședință APM și au fost emise 70 de puncte de vedere cu privire la proiectele analizate la ședințele APM.
✏️Au fost verificate 10 documentații de emitere avize PUG și PUZ.
✏️Reprezentanții Gărzii Forestiere Brașov au participat la un număr de 2 convocări pentru preavizarea soluțiilor tehnice – Conferința a II-a, cu o suprafață de 1112,99 ha.

👍De asemenea, în luna iulie, Garda Forestieră Brașov, prin Direcția de Control al Regimului Silvic și Cinegetic, a desfășurat, în parteneriat cu autoritățile competente, mai multe acțiuni de control menite să prevină și să combată transportul ilegal de material lemnos și tăierile ilegale.

🌲În cadrul acestor acțiuni comune de control în trafic, realizate împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), au fost verificate 12 vehicule care transportau un volum total de 267 mc de material lemnos.

📍Verificările au dus la aplicarea a două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei, precum și la confiscarea unui volum de 0,95 mc de material lemnos.

🪵Totodată, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, reprezentanții Gărzii Forestiere Brașov au efectuat controale în trei locații, unde au fost identificate 169 de cioate provenite de la arbori tăiați ilegal, situate în fondul forestier național, cu un volum de 1,209 mc și cu o valoare a prejudiciului de 1.449,35 lei.

🚨Prin acțiunile desfășurate și prin colaborarea permanentă cu instituțiile abilitate, Garda Forestieră Brașov își consolidează rolul activ în protejarea fondului forestier, prevenirea faptelor ilegale și asigurarea respectării legislației în domeniul silvic.


✅Activitatea Gărzii Forestiere Ploiești în luna iulie 2026:🌳Garda Forestieră Ploiești are ca atribuții implementarea și ...
30/08/2026

✅Activitatea Gărzii Forestiere Ploiești în luna iulie 2026:

🌳Garda Forestieră Ploiești are ca atribuții implementarea și controlul respectării regimului silvic și cinegetic și monitorizarea trasabilității materialelor lemnoase.

📍În acest sens, în luna iulie a acestui an, Garda Forestieră Ploiești a realizat, în principal, următoarele acțiuni de control:

▶ 67 controale privind respectarea regimului silvic;
▶ 3 acțiuni privind controlul circulației materialelor lemnoase;
▶ 263 verificări privind trasabilitatea materialelor lemnoase;
▶ 47 acțiuni de control privind depozitarea și prelucrarea materialelor lemnoase.

- În urma acțiunilor întreprinse au rezultat:

➡️ 24 sancțiuni contravenționale cu o valoare a amenzilor de 99.000 lei;
➡️ 105,99 m3 material lemnos confiscat valoric, cu o valoare de 18.195,87 lei;
➡️ 15,98 m3 material lemnos confiscat fizic.

🚨Menționăm că la o parte din acțiuni, au participat și reprezentanții inspectoratelor de poliție județene.

💻Activitatea de implementare s-a concretizat în următoarele activități:

🏡s-a preluat în pază o suprafață totală de 590,77 ha fond forestier –prin acte de constatare, în județele Argeș, Dâmbovița și Prahova;
💰s-au verificat deconturile privind plata alocațiilor bugetare referitoare la paza și serviciile minimale pentru terenurile din fondul forestier, pentru suprafețele de fond forestier cu servicii silvice suspendate;
📁au fost emise 31 decizii de aprobare a depășirii posibilității / posibilității anuale de masă lemnoasă prevăzută în amenajamentele silvice;
📝au fost verificate un număr de 63 de acte de punere în valoare de produse accidentale,fiind emise 37 de avize;
🗂️au fost emise 12 avize pentru PUG-uri, PUZ-uri și construcții ce se vor realiza la mai puțin de 50 m de liziera pădurii, au fost făcute verificări specifice și s-au redactat 84 de răspunsuri la notificări, adrese și solicitări privind respectarea regimului silvic.

🫎În domeniul verificării modului în care se implementează și se respectă regimul cinegetic, au fost efectuate:

🐾 3 controale tematice;
🐾 2 controale privind autorizarea și organizarea vânătorii;
🐾 o acțiune de prevenire și combatere a braconajului cinegetic;
🐾 4 verificări privind evaluarea efectivelor de faună cinegetică;
🐾 58 de evaluări de trofee;
🐾 17 deconturi privind intervențiile imediate la specia urs și prevenirea PPA;
🐾 30 verificări și răspunsuri la petiții, solicitări și acțiuni pentru dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată.
🐾 au fost aplicate un număr de 11 sancțiuni contravenționale;
🐾 s-au emis 4 decizii privind stabilirea răspunderii civile și a valorii pagubelor produse de mistreți culturilor agricole.

🐻În conformitate cu Ordinul Prefectului județului Argeș nr. 136/27.05.2026, privind constituirea unei comisii mixte de control în zona DN 7C Transfăgărășan s-au desfășurat acțiuni privind prevenirea hrănirii neautorizate a urșilor aflati în proximitatea acestui drum național și sancționarea acestor fapte.

👮La acțiune participă și reprezentanți din partea Direcției silvice Argeș, Comisariatului județean Argeș al Gărzii Naționale de Mediu, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș.

❗ Din data de 27.05.2026 s-au aplicat un număr de 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 106500 lei.


📢 Activitatea Gărzii Forestiere Oradea, în luna iulie 2026:🌲În luna iulie 2026, Garda Forestieră Oradea a desfășurat act...
26/08/2026

📢 Activitatea Gărzii Forestiere Oradea, în luna iulie 2026:

🌲În luna iulie 2026, Garda Forestieră Oradea a desfășurat activități de control, verificare și monitorizare a respectării regimului silvic, precum și acțiuni privind implementarea programelor de împădurire și reîmpădurire finanțate prin PNRR și măsurile de silvomediu.

🌱 ÎMPĂDURIRI ȘI REÎMPĂDURIRI PRIN PNRR:
În luna iulie au fost recepționate:
🌳 420,53 ha de plantații forestiere realizate prin PNRR;
🌲 43,65 ha de reîmpăduriri realizate prin PNRR.

📊 Rezultate cumulate:
➡️ 1.764,39 ha de plantații forestiere recepționate prin PNRR;
➡️ 359,49 ha de reîmpăduriri recepționate prin PNRR.

🌱La nivelul Gărzii Forestiere Oradea au fost recepționate toate cele 102 proiecte, pe o suprafață totală de 1.764,39 ha.

▶De asemenea, din cele 19 fișe tehnice contractate, cu o suprafață totală de 371,81 ha, au fost recepționate lucrările pentru toate cele 19 fișe, pe o suprafață de 359,49 ha.

🔎 În luna iulie au fost verificate și lucrările de întreținere a plantațiilor, precum și procentul de prindere al plantațiilor nou-înființate, în vederea monitorizării stării acestora și a îndeplinirii obligațiilor asumate prin proiectele finanțate prin PNRR.

🌿 Totodată, a fost reavizat un dosar tehnic aferent Intervenției DR-07 – Silvomediu și climă.

🔎 În ceea ce privește activitatea de control al regimului silvic, în luna iulie, inspectorii Gărzii Forestiere Oradea au efectuat:

🌲 177 controale și verificări privind respectarea regimului silvic;
💻 577 verificări privind utilizarea sistemului SUMAL 2.0;
📋 69 verificări ale actelor de punere în valoare întocmite de ocoale silvice autorizate;
📩 11 sesizări verificate;
📄 1 solicitare soluționată în baza prevederilor Legii nr. 544/2001.
⚖️ În urma acțiunilor de control au fost constatate:
🚨 29 de contravenții, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 150.500 lei;
🌳 55,3 mc material lemnos confiscat fizic;
📊 113,7 mc material lemnos confiscat valoric, în valoare de 37.662 lei;
⚠️ 1 infracțiune silvică privind folosirea ilegală a dispozitivelor de marcat;
👮 2 sesizări au fost întocmite și înaintate organelor de cercetare penală.

🦌În luna iulie, activitatea de control în domeniul cinegetic a urmărit atât respectarea legislației privind organizarea și practicarea vânătorii, cât și prevenirea și combaterea braconajului.
Au fost realizate:
🔎 4 controale tematice;
📋 3 controale privind respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii;
🚫 5 controale pentru prevenirea și combaterea actelor de braconaj;
🦌 45 fișe de evaluare a trofeelor de vânat;
🌲 19 procese-verbale de constatare a pagubelor produse de vânat;
📑 1 documentație verificată privind decontarea despăgubirilor pentru pagubele produse de urs, conform OUG nr. 81/2021;
📄 4 deconturi verificate potrivit Legii nr. 122/2023;
📩 2 petiții verificate.

⚠️ În urma controalelor efectuate în domeniul cinegetic a fost aplicată 1 sancțiune contravențională, în valoare de 3.000 lei.

🔥 ACȚIUNI REMARCABILE – IULIE 2026:

🌲 420,53 ha de plantații forestiere și 43,65 ha de reîmpăduriri recepționate într-o singură lună, contribuind la atingerea obiectivelor asumate prin programele finanțate prin PNRR.

🔎 În paralel, activitatea de control a urmărit verificarea respectării regimului silvic și a trasabilității materialului lemnos, inclusiv prin 577 de verificări în SUMAL 2.0.

⚠️ Un caz deosebit de important l-a reprezentat constatarea unei infracțiuni silvice privind folosirea ilegală a dispozitivelor de marcat, faptă pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală.

📊 În urma controalelor au fost dispuse măsuri de confiscare pentru un volum total de 169 mc de material lemnos, reprezentând 55,3 mc confiscat fizic și 113,7 mc confiscat valoric, cu o valoare de 37.662 lei pentru materialul confiscat valoric.

👮 Prin cele 2 sesizări înaintate organelor de cercetare penală, Garda Forestieră Oradea a continuat demersurile pentru documentarea și sancționarea faptelor care afectează fondul forestier și respectarea legislației silvice.

💬 Prin activitatea desfășurată în teren, prin monitorizare și verificări sistematice, Garda Forestieră Oradea contribuie la protejarea fondului forestier, la prevenirea și combaterea faptelor ilegale și la asigurarea unei gestionări responsabile și durabile a resurselor forestiere și cinegetice.

🌳 Protejăm pădurea. Verificăm respectarea legii. Acționăm pentru un sector forestier responsabil.


✅Activitatea de control efectuată la nivelul Gărzii ForestiereRâmnicu Vâlcea în luna iulie 2026:👉În luna iulie a acestui...
25/08/2026

✅Activitatea de control efectuată la nivelul Gărzii Forestiere
Râmnicu Vâlcea în luna iulie 2026:

👉În luna iulie a acestui an, Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea a realizat, în principal, următoarele acțiuni de control:

➡️135 de controale privind respectarea regimului silvic;
➡️379 verificări în programul SUMAL 2.0 privind trasabilitatea materialelor lemnoase;
➡️s-au verificat un număr de 39 acte de punere în valoare, fiind dispusă măsura refacerii lucrărilor de punere în valoare în cazul a trei din cele verificate;
➡️s-au verificat 39 de petiții/sesizări.

📌În urma acțiunilor întreprinse s-au constatat 20 de infracţiuni silvice cu o valoare totală a prejudiciului de 351991,78 lei, după cm urmează:

▶️6 infracţiuni de tăiere fără drept de arbori a unui volum de 220,35 mc
▶️6 infracţiuni de furt de arbori;
▶️o infracțiune de distrugere a vegetației din FFN (ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori, puieți s-au lăstari);
▶️4 infracțiuni de reducere a suprafeței FFN/realizarea de lucrări/amplasarea de obiective;
▶️o infracțiune de folosirea ilegală a dispozitivului special de marcat;
▶️2 infracțiuni privind nedeținerea în depozite a materialelor lemnoase (± 20%, 10 mc);
▶️s-au aplicat 45 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 259000 lei;
▶️confiscarea fizică a cantității de 17,92 mc diverse specii și sortimente;
▶️confiscarea valorică a 600,23 mc materiale lemnoase, diverse specii și sortimente cu o valoare totală de 127281,98 lei.

👮La o parte din controalele efectuate, personalul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea a beneficiat de sprijin din partea Inspectoratelor Județene de Poliție.

⌛️Acțiunile de control privind respectarea regimului silvic vor continua și în perioada următoare, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, indiferent de zilele săptămânii.

❗️Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea recomandă tuturor celor implicați în activitățile de exploatare forestieră, depozitare, comercializare și transport al materialului lemnos să acorde o atenție sporită respectării tuturor obligațiilor ce le revin, conform legislației în vigoare.


✅Activitatea Gărzii Forestiere Timișoara, în iunie 2026:📍În luna iunie a anului 2026, reprezentanții Gărzii Forestiere T...
29/07/2026

✅Activitatea Gărzii Forestiere Timișoara, în iunie 2026:

📍În luna iunie a anului 2026, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara au realizat acțiuni de control privind respectarea regimului silvic în fondul forestier național, fiind acordată o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, circulației materialului lemnos, gestionării masei lemnoase, dar și a modului în care sunt înregistrate stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și prelucrare.

❗️În acest sens, au fost realizate un număr de 131 de acțiuni de control desfășurate pe raza județelor Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, iar la unele dintre ele au participat și reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), rezultând:

➡️ 32 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 102.000 lei;
➡️ măsuri complementare de confiscare a materiallelor lemnoase:
- contravaloric 1543.52 mc cu o valoare de 451.665,74 lei;
- fizic 121.91 mc;
➡️ 486 verificări și corecții în Sistemul Sumal 2.0;
➡️ 1659.91 mc material lemnos tăiat fără drept, în valoare totală de 630.107 lei.

🗣️Au fost verificate un număr de 17 petiții și sesizări primite.

📚În baza O.M. nr. 766/2018 și ca urmare a verificărilor privind actele de punere în valoare, s-au emis 7 decizii pentru aprobarea depășirii posibilității anuale.

💼În ceea ce privește etapele amenajării pădurilor, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara au participat la o conferință de amenajare.

🌿S-au verificat îndeplinirea condițiilor specifice a angajamentelor de silvomediu, fiind reavizată documentația unui beneficiar cu o suprafață angajată de 401.74 ha.

S-au verificat și avizat 36 de acte de punere în valoare de produse accidentale.

👉Au fost analizate și formulate 3 puncte de vedere privind actualizarea documentațiilor P.U.G. a UAT-urilor.

🐷Au fost verificate 9 documentații privind decontul solicitat, în baza Legii nr. 122/2023.

🫎Conform tematicii de control, au fost desfășurate un număr de 14 verificări privind activitatea cinegetică.

📗Reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara au participat la 5 comisii privind evaluarea pagubelor produse de exemplare din speciile de interes cinegetic cuprinse în Anexa 1 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.

▶️A fost preluată în pază prin acte de constatare, în baza prevederilor art. 31 din Legea nr. 331/2024 - Codul Silvic o suprafață de 211 ha.

💰În conformitate cu H.G. nr. 167/2024, au fost verificate 48 de documentații privind acordarea compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

🌱În cadrul programului de împădurire finanțat prin PNRR, Garda Forestieră Timișoara a finalizat recepția tuturor lucrărilor de înființare pentru beneficiarii ce au semnat contracte de finanțare, totalizând 2169 ha. În perioada următoare, se vor monitoriza executarea lucrărilor de întreținere a plantațiilor.

🧑‍🏫În cursul lunii iunie, instituția noastră a continuat colaborarea cu studenți ai specializării silvicultură, privind stagiile de practică.
Personalul Gărzii Forestiere Timișoara a participat la un instructaj privind promovarea integrității profesionale.

📌Urmare a cercetărilor ce se desfășoară pentru soluționarea unui dosar penal, împreună cu reprezentanții I.P.J. Hunedoara, au fost identificate tăieri fără drept și sustrageri de arbori din suprafețe acoperite cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național, proprietate privată a două UAT-uri din județul Hunedoara.

▶️Au fost inventariate 1808 de cioate de arbori tăiați fără drept și sustrași în cursul anului 2025, cu un volum total de 1130 mc și o valoare a prejudiciului de 293.616,42 lei.

🚨A fost confiscată valoric cantitatea de 1116 mc material lemnos, în valoare totală de 272.236,227 lei, de la un operator economic, în baza prevederilor art. 152, alin. (1) și (4) și art. 160, alin. (1), lit. a) și lit. b) din Legea 331/2024 – Codul Silvic, prin raportare la fapta săvârșită de furt de arbori, prevăzută de art. 150, alin. (2), lit. c) din Legea 331/2024 – Codul Silvic.

🪵Urmare a solicitării Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului, pe terenurile acoperite cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național, situate în interiorul limitelor Parcului Natural Lunca Mureșului, și aflate pe raza a două UAT-uri din județul Timiș, au fost constatate tăieri fără drept și furt de arbori, fiind inventariate un număr total de 818 cioate nemarcate de arbori, cu un volum total de 169.22 mc și o valoare totală a prejudiciului de 41.432 lei. Pentru cercetarea faptelor ce constituie infracțiune, prevăzute de art. 150, alin. (2), lit. c) din Legea 331/2024 – Codul Silvic, au fost sesizate organele de cercetare competente.

🚨În baza Protocolului de colaborare, împreună cu reprezentanții I.P.J. Caraș - Severin, a fost verificată activitatea unui operator economic la care a fost identificată o diferența de 56.27 mc în plus, respectiv o diferență de 21.51 mc în minus, față de stocul faptic existent în depozit, material lemnos fără proveniență legală, pentru care a fost luată măsura confiscării fizice și a predării acestuia în custodia ocolului silvic din raza de competență, respectiv a confiscării valorice a materialului lemnos de 8.049,98 lei, fiind aplicată și o contravenție în valoare de 5000 lei.

🟩Garda Forestieră Timișoara continuă să acționeze ferm pentru asigurarea unui management forestier durabil și respectarea prevederilor legale ale regimului silvic.


✅Activitatea Gărzii Forestiere Oradea pentru luna iunie 2026🌱În ceea ce privește Campania națională de împădurire și reî...
18/07/2026

✅Activitatea Gărzii Forestiere Oradea pentru luna iunie 2026

🌱În ceea ce privește Campania națională de împădurire și reîmpădurire prevăzută în Planul național de redresare și reziliență (PNRR), în luna iunie, la nivelul Gărzii Forestiere Oradea:

- au fost recepționate 420,53 ha de plantații forestiere. Cumulat, până în acest moment, Garda Forestieră Oradea a recepționat 1764,39 ha de plantații forestiere realizate prin PNRR.
- au fost recepționate 43,65 ha de reîmpăduriri realizate prin PNRR. Cumulat, până în acest moment, Garda Forestieră Oradea a recepționat 359,49 ha de reîmpăduriri realizate prin PNRR.

📁Tot în cursul lunii iunie s-au reavizat două dosare tehnice de Intervenție DR-07 silvomediu și climă.

🚨În ceea ce privesc acțiunile de control, în luna iunie, Garda Forestieră Oradea a efectuat:
- 162 controale și verificări privind respectarea regimului silvic;
- 316 verificări privind utilizarea sistemului SUMAL 2.0;
- s-a răspuns la 2 solicitări conform Legii 544/2001;
- 9 sesizări verificate.

❗În urma acestor acțiuni au fost constatate:

- 28 contravenții cu o valoarea totală a amenzilor contravenționale de 86.000 Lei;
- material confiscat valoric - 11,1 mc cu o valoare de 2637 lei;
- material confiscat fizic - 73,9 mc;
- s-a constatat 1 infracțiune silvică - pentru tăiere fără drept de arbori.

📚În afara celor prezentate, reprezentanții Gărzii Forestiere Oradea au mai efectuat 126 verificări privind actele de punere în valoare, întocmite de ocoale silvice autorizate.

🫎În cadrul activității de vânătoare au fost realizate:

- 4 controale tematice;
- 6 controale de prevenire și combatere a actelor de braconaj;
- 183 fișe de evaluare trofee vânat;
- 12 procese verbale constatare pagube vânat;
- 3 verificări documentații decont urs, conform OUG 81/2021.


📌Materiale lemnoase găsite fără proveniență legală:📍În perioada 14-15 iulie 2026 specialiștii Gărzii Forestiere Suceava ...
17/07/2026

📌Materiale lemnoase găsite fără proveniență legală:

📍În perioada 14-15 iulie 2026 specialiștii Gărzii Forestiere Suceava au verificat corespondența dintre stocurile de materiale lemnoase faptice și scriptice la o instalație de debitare a lemnului din comuna Ostra, județul Suceava.

🌲Deși cei care dețin depozitele de lemn trebuie să urmărească zilnic legalitatea materialelor lemnoase aflate în stoc, la instalația verificată, au fost constatate cantități mari de lemn peste stocurile scriptice, la aproape toate sortimentele. Astfel, s-au găsit în plus 155 mc lemn rotund de rășinoase, 32 mc lemn de foc de rășinoase și 78 mc resturi de lemn.

🚨Potrivit legii, depozitarea de materiale lemnoase constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă sau închisoare de la 1 la 5 ani, dacă diferența (în plus sau în minus) dintre stocul fizic și cel scriptic din SUMAL depășește 20% și este de cel puțin 10 metri cubi.

🚓În cazul controlului efectuat, stocul scriptic al depozitului era de 348 mc, iar surplusul identificat faptic reprezintă 76% din această valoare, depășind considerabil limita legală.

👮În cauză s-a deschis un dosar penal iar întreaga cantitate de 265 mc materiale lemnoase a fost reținută în vederea cercetările penale.

🪵 Lemnul reținut a fost transportat la cel mai apropiat ocol silvic.

🛑Reamintim deținătorilor de depozite de material lemnos că stocurile faptice de lemn trebuie să corespundă cu evidențele scriptice și că trebuie să urmărească înregistrarea intrărilor, procesărilor și ieșirilor de materiale lemnoase din depozite.

⛔️ Este strict interzisă primirea sau expedierea lemnului fără documente de proveniență.


📍Activitatea Gărzii Forestiere Brașov pentru luna Mai 2026:🟩Garda Forestieră Brașov a realizat acțiuni de control în sco...
14/07/2026

📍Activitatea Gărzii Forestiere Brașov pentru luna Mai 2026:

🟩Garda Forestieră Brașov a realizat acțiuni de control în scopul prevenirii și combaterii activităților ilegale de tăiere de arbori, expedierea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase.

✅În acest sens, au fost efectuate un număr de 208 acțiuni de control, în urma cărora, s-au constatat următoarele:

- 218 fapte cu caracter contravențional, pentru care au fost aplicate amenzi cu o valoare totală de 303.750,00 lei, confiscându-se totodată un volum de 47,7798 mc materiale lemnoase, din care::
- fizic: 45.0968 mc;
- valoric: 2.683 mc, cu o valoare a materialelor lemnoase de 64.423,83 lei;

👮Menționăm că la o parte din acțiunile de control, au participat și reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliție Județene.

🪵 S-au identificat 4 cazuri de tăiere ilegală, faptă ce poate fi calificată ca infracțiune, cu un volum de 30.988,000 mc..

📲În sistemul SUMAL, s-au executat 1142 operațiuni.

👉În urma solicitărilor de corecție a APV-urilor, autorizațiilor, avizelor, stocurilor, s-au realizat 961 operațiuni în sistemul SUMAL 2.0.

💻De asemenea, în cadrul acțiunilor de control, au fost efectuate 73 de verificări în sistemul SUMAL 2.0, referitoare la stocuri și operațiuni, precum și 254 de verificări privind respectarea cadrului procedural legal.

👉Ca urmare a verificărilor întreprinse în aplicația SUMAL 2.0, au fost identificate un număr de 181 avize de însoțire a materialului lemnos neconforme.

🌲În luna mai s-a asigurat predarea, către structurile silvice, a unui volum de 22,500 mc material lemnos, provenit din depășirea toleranțelor minim acceptate la destinatar.

🫎În cadrul activității de Control al regimului cinegetic, pentru luna mai 2026, Garda Forestieră Brașov, a desfășurat un număr de 35 acțiuni din care:
- 3 controale în teren privind modul de realizare a studiilor de evaluare asupra exemplarelor din speciile de interes cinegetic;
- 6 controlale tematice;
- 10 controale cu privire la evaluarea și crotalierea trofeelor de vânat;
- 6 controale privind îndeplinirea criteriilor de licențiere;
- 78 controale privind modul de respectare al prevederilor legale ce decurg din autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii;
- 2 control privind legalitatea ținerii în captivitate a exemplarelor din speciile de interes vânătoresc, în condițiile legii;
- 2 control privind achitarea/neachitarea tarifelor de gestionare;
- 5 controale de prevenire şi combatere a actelor de braconaj;

💰În urma acțiunilor de control realizate, s-au descoperit 10 fapte cu caracter contravențional, pentru care au fost aplicate amenzi cu o valoare totală de 9.250,00 lei;

💻În cadrul Direcției de Implementare și Avizare, în luna mai, au fost realizate următoarele obiective:

📑Au fost emise 2 avize de biomasă provenită din silvicultură și industriile conexe pentru o cantitate totală 23803,78 tone.

🌿În cadrul măsurii DR 07 „Silvo-mediu și climă” a fost verificat un dosar tehnic totalizând o suprafață de 1942,55 ha.

👉S-a participat la un număr de 3 ședințe cu referire la comisiile tehnice de analiză a dosarelor de fond funciar.

🧾Au fost emise 2 avize/decizii de ocupare temporară a terenurilor din FFN cu o suprafată de 0,0254 ha.

📚S-au încheiat 45 de contracte de administrare și servicii silvice cu o suprafață de 341,1621 ha.

🏡Au fost emise 10 avize pentru construcții la o distanță mai mică 50 m de limita fondului forestier.

➡️Totodată, pe parcursul lunii mai consilierii Gărzii Forestiere Brașov au verificat un număr de 176 de APV - uri totalizând un volum de 24231,63 mc.

➡️S-a participat la o ședință APM.

➡️Au fost verificate 2 documentații de emitere avize PUG și PUZ.

➡️Reprezentații Gărzii Forestiere Brașov au participat la un număr de 6 convocări pentru preavizarea soluțiilor tehnice – Conferința a II - a, cu o suprafață de 1846,08 ha.

💼Reprezentații Gărzii Forestiere Brașov au participat la 70 de comisii de evaluare a pagubelor produse de speciile de interes cinegetic cuprinse în Anexa 1, din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006;

➡️Au fost verificate 19 de sesizări privind activitatea cinegetică;

➡️Au fost verificate 9 de deconturi conform prevederilor OUG 81/2021.


27/06/2026

🌲Plan de acțiune I.G.P.R.-D.O.P., în domeniul forestier, pe raza județului Mureș🌲

✅️În perioada 22.06–26.06.2026, Garda Forestieră Națională, împreună cu structurile sale subordonate (Gărzile Forestiere Brașov, Focșani și Ploiești), a acordat sprijin de specialitate polițiștilor din cadrul Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol și ai IPJ Mureș, în cadrul unei acțiuni operative de control pe raza județului Mureș.

🪵 Activitatea a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale asociate primirii, depozitării, prelucrării, transportului și comercializării materialului lemnos, fiind obținute următoarele rezultate:

🚩au fost verificați 10 agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier;

➡️Constatări și măsuri dispuse:

✓ 11 sancțiuni contravenționale aplicate în valoare totală de 35.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
✓ Confiscarea fizică a cantității totale de 202,37 mc material lemnos diferite specii și sortimente.
✓ Confiscarea valorică a cantității totale de 363,77 mc material lemnos diferite specii și sortimente, în valoare totală de 102.222 lei.
✓ 1 infracțiune prev. de art. 151 alin. (1) din Legea nr. 331/2024 (deținerea ilegală de materiale lemnoase în depozite de către operatorul economic sau comerciant)
✓ 2 infracțiuni flagrante:
⁃ prev. de art. 149 alin. (1) din Legea nr. 331/2024 (fals informatic);
⁃ prev. de art. 151 alin. (2) lit. b din Legea nr. 331/2024 (transportul ilegal de materialele lemnoase).

‼️În fapt, la data de 25.06.2026, în jurul orelor 15:50, în timpul executării unor controale conform obiectivelor planului de acțiune sus-menționat, polițiști din cadrul D.O.P. - S.P.F.F.P. și I.P.J. Mureș - B.P.F.F.P., însoțiți de specialiști silvici din cadrul G.F.N., au surprins în flagrant pe numitul L.L., în vârstă de 59 de ani, conducător al unui ansamblu auto încărcat cu material lemnos, in timp ce opera în sistemul informatic SUMAL 2.0 recepționarea unei cantități de 27,09 mc lemn foc din specia molid, fără însă a descărca efectiv materialul lemnos.

📑La scurt timp, acesta a emis un nou aviz de însoțire însă pentru o cantitate mai mică respectiv 25,55 mc. lemn foc, operațiunile în cauză fiind fictive, realizându-se doar în cadrul sistemului informatic, nu și în realitate.

📍Ulterior efectuării operațiunilor fictive în cauză, în timp ce ansamblul auto se deplasa către punctul de descărcare, datorită modalității de emitere a celor două avize, reieșind suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportat efectiv, s-a procedat la oprirea acestuia din trafic fiind condus la depozitul aferent Ocolului Silvic Reghin, în vederea inventarierii materialului lemnos, rezultând după aplicarea toleranțelor legal admise, un volum de 39,51 mc. lemn de foc din specia molid.

📌Având în vedere cele constatate, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, faptă prev. de art. 149 alin. (1) din Legea nr. 331/2024 – Codul Silvic și transportul ilegal de materialele lemnoase, faptă prev. de art. 151 alin. (2) lit. b din Legea nr. 331/2024 – Codul Silvic.

🌳Întreaga cantitate de material lemnos, împreună cu autoutilitara si semiremorca au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, acestea fiind lăsate in custodia reprezentanților din cadrul Ocolului Silvic.

🔴Numitul L.L. a fost condus la sediul I.P.J. Mureș în vederea continuării cercetărilor, ulterior împotriva sa fiind dispusă măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.


Address

Calea Plevnei 139
Bucharest
060011

Opening Hours

Monday 08:30 - 17:00
Tuesday 08:30 - 17:00
Wednesday 08:30 - 17:00
Thursday 08:30 - 17:00
Friday 08:30 - 14:30

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Garda Forestieră Națională posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share