REPER București

REPER București Există o cale nouă. Există soluții. Există o Românie mai bună. Există un REPER.

În Camera Deputaților, cuvântul „Mineriadă” a devenit „eveniment” în legea care acordă drepturi victimelor. Proiectul in...
31/08/2026

În Camera Deputaților, cuvântul „Mineriadă” a devenit „eveniment” în legea care acordă drepturi victimelor. Proiectul inițial, votat de Senat, folosea termenul corect. În Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților, condusă de Adrian Solomon (PSD), titlul și principalele articole vorbesc despre „evenimentele” din 13-15 iunie 1990.

Aparent, motivul invocat este preluarea unor observații ale Consiliului Legislativ. Doar că legea continuă să prevadă că protestele pașnice din București au fost „reprimate cu brutalitate de forțele de ordine, cu ajutorul minerilor”.

Avem așadar represiune, avem mineri, avem 13-15 iunie 1990, dar în titlul legii și în majoritatea articolelor, nu mai avem „Mineriada”.

❗️Este ușor de înțeles de ce cuvântul „Mineriadă” e atât de incomod pentru PSD. Mineriada duce direct la Ion Iliescu și la începuturile FSN, formațiunea politică din care s-a născut actualul PSD. Iar reflexul de a răspunde unor manifestări pașnice prin forță nu ține doar de regimul comunist. L-am mai văzut în 1990, cu minerii, și l-am revăzut în august 2018, în Piața Victoriei, cu jandarmi, gaze lacrimogene, gr***de, tunuri de apă și bastoane.

Istoria nu are nevoie să fie cosmetizată doar pentru că îi deranjează pe unii. Mineriada a avut loc în 1990, minciuna are loc acum.

❗️ Trotinetele electrice sunt interzise în parcurile și grădinile publice din București. Regula există deja din 2025 și ...
07/08/2026

❗️ Trotinetele electrice sunt interzise în parcurile și grădinile publice din București. Regula există deja din 2025 și se aplică în toate cele șase sectoare.

În 2025, consilierii generali REPER au depus un amendament prin care circulația vehiculelor motorizate în parcuri a fost interzisă, inclusiv în cazul trotinetelor electrice și al mopedelor. Amendamentul a fost adoptat și se regăsește în Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 458/2025 (Art. 3, aliniatele h și i).

Hotărârea este clară și în privința bicicletelor obișnuite: fiind vehicule nemotorizate, acestea pot circula doar pe pistele de biciclete amenajate în interiorul parcurilor (ar trebui trasate în fiecare parc), cu o viteză adaptată, fără a pune pietonii în pericol.

❗️Parcul nu este pistă de viteză.
❗️Nu mai avem nevoie de alte hotărâri care să repete o regulă deja existentă. Avem nevoie ca aceasta să fie aplicată.
❗️Administratorii parcurilor și grădinilor publice au obligația de a instala panouri de informare și de a afișa regulamentul. Așadar, interdicția privind trotinetele electrice trebuie comunicată vizibil la intrările în parcuri. Lipsa panourilor poate fi sancționată, iar încălcarea regulilor trebuie constatată și amendată.

❗️Amenzile sunt între 200 și 500 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 3.000 de lei pentru persoanele juridice.
❗️Aplicarea revine Poliției Locale a Municipiului București și Polițiilor Locale de sector.

În parcuri, copiii trebuie să poată alerga și să se joace, iar vârstnicii să se poată plimba, tot timpul în siguranță.

Regula există, iar Polițiile Locale și administratorii parcurilor au obligația să o aplice, consecvent și coordonat, în toată capitala.

🚨 Breaking B365.ro: REPER București a descoperit soluția revoluționară pentru mirosul de zeamă de gunoi din Capitală.1️⃣...
30/07/2026

🚨 Breaking B365.ro: REPER București a descoperit soluția revoluționară pentru mirosul de zeamă de gunoi din Capitală.

1️⃣ Se deschide B365.
2️⃣ Se scrie un articol.
3️⃣ Se face un pic de caterincă de consilierul REPER Andrei Trandaș - Consilier Local Sector 2 care a semnalat problema.
4️⃣ Se așteaptă ca mirosul să dispară singur.

Dacă nu funcționează, mai încercăm cu încă un articol. 😄

Gluma glumă, dar parcă e păcat ca, într-un oraș în care trotuarele se spală uneori cu apă chioară, subiectul să devină omul care a atras atenția despre mirosul de gunoi, nu problema în sine.

Noi promitem că rămânem consecvenți și enervanți: vom continua să sesizăm pubelele nespălate, containerele care curg pe carosabil, operatorii care nu-și fac treaba și administrațiile care închid ochii. Chiar cu riscul de a deveni personaje în universul B365.

🏙️ 𝐂𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞, 𝐝𝐞 𝐟𝐚𝐩𝐭, 𝐧𝐨𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐝 𝐚𝐥 𝐔𝐫𝐛𝐚𝐧𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐞 𝐚𝐫 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐞𝐳𝐞?În ultimele zile se vorbește tot mai...
18/07/2026

🏙️ 𝐂𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞, 𝐝𝐞 𝐟𝐚𝐩𝐭, 𝐧𝐨𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐝 𝐚𝐥 𝐔𝐫𝐛𝐚𝐧𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐞 𝐚𝐫 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐞𝐳𝐞?

În ultimele zile se vorbește tot mai mult despre noul 𝐂𝐨𝐝 𝐚𝐥 𝐔𝐫𝐛𝐚𝐧𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢, un proiect de lege care va schimba modul în care se construiește în România și, mai ales, în București.

Dar ce înseamnă asta, concret?

📌 𝐂𝐨𝐝 𝐚𝐥 𝐔𝐫𝐛𝐚𝐧𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 stabilește regulile după care se dezvoltă orașele:
• unde se poate construi;
• cât de înalte pot fi clădirile;
• ce distanțe trebuie păstrate între construcții;
• cm sunt protejate spațiile verzi și patrimoniul;
• cm se emit autorizațiile de construire;
• cm se planifică dezvoltarea cartierelor și infrastructura.

Cu alte cuvinte, este legea care influențează direct felul în care va arăta orașul în care trăim peste 10, 20 sau 50 de ani.

𝐂𝐞 𝐬𝐞 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢?

În urma referendumului din 2024, noul Cod prevede ca, începând cu 𝟐𝟎𝟐𝟖, autorizațiile de construire să fie emise de 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐚 𝐆𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥𝐚̆, nu de primăriile de sector.

Scopul este ca dezvoltarea Capitalei să fie coordonată unitar, evitând situațiile în care fiecare sector aplică reguli diferite.

𝐂𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐝𝐮𝐜𝐞?

✅ reguli mai clare și mai predictibile;
✅ reducerea haosului urbanistic;
✅ dezvoltarea cartierelor împreună cu infrastructura necesară;
✅ limitarea construcțiilor realizate fără respectarea regulilor;
✅ digitalizarea și simplificarea procedurilor.

𝐃𝐚𝐫 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐚̆𝐫𝐢 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐞.

🔍 Cum vor fi protejate spațiile verzi?

🔍 Va exista suficientă transparență în emiterea autorizațiilor?

🔍 Va avea Primăria Generală capacitatea administrativă de a gestiona toate solicitările fără întârzieri?

Aceste întrebări trebuie să primească răspunsuri clare înainte ca legea să producă efecte.

La 𝐑𝐄𝐏𝐄𝐑 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, credem că dezvoltarea orașului trebuie să fie făcută **în interesul locuitorilor**, nu al excepțiilor urbanistice.

Un oraș bine construit înseamnă:
🌳 mai multe spații verzi;
🏫 școli și grădinițe acolo unde apar cartiere noi;
🚇 transport public conectat cu noile dezvoltări;
🚶 trotuare și piste sigure;
🏘️ reguli egale pentru toți, aplicate transparent.

𝐔𝐫𝐛𝐚𝐧𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢. 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐯𝐢𝐞𝐭̦𝐢𝐢 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚̆𝐫𝐮𝐢𝐚 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐧𝐨𝐢.

Domnule Președinte,Partidul REPER v-a susținut în campania prezidențială fără să vă ceară nimic în schimb. Am făcut-o di...
27/06/2026

Domnule Președinte,

Partidul REPER v-a susținut în campania prezidențială fără să vă ceară nimic în schimb. Am făcut-o din convingere. Colegii noștri au fost voluntari, unii au coordonat voluntarii la nivel județean, desfășurând o activitate intensă în teren, în întreaga țară, iar alții au fost prezenți constant în spațiul public și în mass-media pentru a vă apăra viziunea pentru România, programul prezidențial, parcursul profesional și rezultatele care au stat la baza încrederii pe care ați primit-o.

Ați încheiat viziunea despre „România onestă” cu cuvintele: „Nu promit minuni, dar promit că voi lupta. România onestă este ceea ce ne dorim de ani de zile. Și împreună o putem construi.”

Faptele ultimelor săptămâni arată însă o inconsecvență gravă între aceste promisiuni și deciziile dumneavoastră concrete.

Ați nominalizat un premier fără o majoritate parlamentară în spate. Ați nominalizat apoi un premier dintr-un partid reformist, fără știrea conducerii organizației respective, decizie care le-a generat o criză internă. Iar când negocierile au eșuat din cauza refuzului PSD de a accepta condiționările de reformă din Acordul pentru România, ați distribuit responsabilitatea către PNL, acuzându-l public că „și-a schimbat poziţia”, când declarațiile anterioare ale partidului arătau altceva: poziția, încă de la prima rundă de consultări, a inclus mereu două variante, nu un angajament necondiționat față de PSD.

Aceeași inconsecvență o vedem și în relația cu justiția și instituțiile de siguranță națională: numiri controversate în sistemul judiciar, lipsă de sprijin public pentru magistrații care au reclamat abuzuri cu bună credință. Instituțiile esențiale ale statului de drept rămân fără conducere sau primesc, cu validarea dumneavoastră, conduceri controversate.
Nu este un șir de întâmplări izolate. Este un model. De fiecare dată când a fost nevoie de o decizie fermă care să protejeze direcția reformistă și statul de drept, decizia dumneavoastră a întârziat sau a slăbit-o. De fiecare dată când PSD a blocat, a refuzat sau a sabotat, responsabilitatea publică a ajuns, constant, către cealaltă parte. Această consecvență în apărarea indirectă a intereselor PSD spune mai mult decât orice declarație oficială.

Cum se duce lupta promisă pentru o Românie onestă, când, în momentele decisive, balanța se înclină mereu în aceeași direcție?

Nu vă cerem nimic, domnule Președinte, așa cm nu v-am cerut nimic nici când v-am susținut și v-am votat. Ne dorim doar corectitudine față de fapte, dar mai ales față de cei care aduc plusvaloare reală României, indiferent dacă muncesc în educație, sănătate, economia reală, agricultură, în mediul privat sau în sistemul public. Și față de fiecare cetățean care așteaptă de la clasa politică și Statul Român demnitate, competență și rezultate, nu jocuri politice născute din orgolii personale.

Propunem soluția rotației la guvernare între PSD și alianța reformistă, cu reformiștii primii, tocmai pentru a securiza reformele urgente, nu pentru a le mai bloca o dată.

Aceasta nu este o cerere. Este un apel la consecvență între cuvânt și faptă, în interesul românilor și al încrederii pe care aceștia au investit-o în instituția prezidențială.

Echipa REPER

Domnule Președinte Nicușor Dan,

Partidul REPER v-a susținut în campania prezidențială fără să vă ceară nimic în schimb. Am făcut-o din convingere. Colegii noștri au fost voluntari, unii au coordonat voluntarii la nivel județean, desfășurând o activitate intensă în teren, în întreaga țară, iar alții au fost prezenți constant în spațiul public și în mass-media pentru a vă apăra viziunea pentru România, programul prezidențial, parcursul profesional și rezultatele care au stat la baza încrederii pe care ați primit-o.

Ați încheiat viziunea despre „România onestă” cu cuvintele: „Nu promit minuni, dar promit că voi lupta. România onestă este ceea ce ne dorim de ani de zile. Și împreună o putem construi.”

Faptele ultimelor săptămâni arată însă o inconsecvență gravă între aceste promisiuni și deciziile dumneavoastră concrete.

Ați nominalizat un premier fără o majoritate parlamentară în spate. Ați nominalizat apoi un premier dintr-un partid reformist, fără știrea conducerii organizației respective, decizie care le-a generat o criză internă. Iar când negocierile au eșuat din cauza refuzului PSD de a accepta condiționările de reformă din Acordul pentru România, ați distribuit responsabilitatea către PNL, acuzându-l public că „și-a schimbat poziţia”, când declarațiile anterioare ale partidului arătau altceva: poziția, încă de la prima rundă de consultări, a inclus mereu două variante, nu un angajament necondiționat față de PSD.

Aceeași inconsecvență o vedem și în relația cu justiția și instituțiile de siguranță națională: numiri controversate în sistemul judiciar, lipsă de sprijin public pentru magistrații care au reclamat abuzuri cu bună credință. Instituțiile esențiale ale statului de drept rămân fără conducere sau primesc, cu validarea dumneavoastră, conduceri controversate.
Nu este un șir de întâmplări izolate. Este un model. De fiecare dată când a fost nevoie de o decizie fermă care să protejeze direcția reformistă și statul de drept, decizia dumneavoastră a întârziat sau a slăbit-o. De fiecare dată când PSD a blocat, a refuzat sau a sabotat, responsabilitatea publică a ajuns, constant, către cealaltă parte. Această consecvență în apărarea indirectă a intereselor PSD spune mai mult decât orice declarație oficială.

Cum se duce lupta promisă pentru o Românie onestă, când, în momentele decisive, balanța se înclină mereu în aceeași direcție?

Nu vă cerem nimic, domnule Președinte, așa cm nu v-am cerut nimic nici când v-am susținut și v-am votat. Vă cerem doar consecvență între valorile pe care le-ați invocat și deciziile pe care le luați. Ne dorim corectitudine față de fapte, dar mai ales față de cei care aduc plusvaloare reală României, indiferent dacă muncesc în educație, sănătate, economia reală, agricultură, în mediul privat sau în sistemul public. Și față de fiecare cetățean care așteaptă de la clasa politică și Statul Român demnitate, competență și rezultate, nu jocuri politice născute din orgolii personale.

Propunem soluția rotației la guvernare între PSD și alianța reformistă, cu reformiștii primii, tocmai pentru a securiza reformele urgente, nu pentru a le mai bloca o dată.

Aceasta nu este o cerere. Este un apel la consecvență între cuvânt și faptă, în interesul românilor și al încrederii pe care aceștia au investit-o în instituția prezidențială.

Echipa REPER

România a ajuns într-o situație absurdă: soarta Guvernului Veștea depinde, direct și indirect, de voturile AUR.Situația ...
22/06/2026

România a ajuns într-o situație absurdă: soarta Guvernului Veștea depinde, direct și indirect, de voturile AUR.

Situația asta nu a apărut din senin. Adrian Veștea a fost desemnat premier fără consultarea conducerii partidului din care face parte. Când procesul de guvernare începe ignorând regulile, nu este surprinzător că se ajunge să se ceară voturi de unde nu ar fi trebuit niciodată.

După declarații peste declarații de la AUR că nu vor vota guvernul acesta, George Simion îl invită pe Adrian Veștea la sediul AUR cu doar câteva ore înaintea votului de învestitură. Aceasta nu este o negociere serioasă, ci un exercițiu de forță politică.

Dar miza lui Simion pare să fie și mai mare. Nu vrea doar să-l pună într-o poziție dificilă pe premierul desemnat. Vrea și umilirea președintelui Nicușor Dan.

Mesajul implicit este simplu: dacă noul guvern are nevoie de voturile AUR pentru a trece, atunci președintele ar trebui să admită că AUR nu mai este partidul „toxic politic”, ci un partid suficient de „respectabil” încât să-i fie cerut sprijinul.

Este o capcană politică construită extrem de atent. Dacă guvernul nu este învestit, AUR va spune că „sistemul” a eșuat. Dacă guvernul este învestit cu voturi din zona AUR, Simion va susține tot mai apăsat că partidul său a devenit actorul indispensabil al politicii românești.

Indiferent de rezultat, miza reală e cordonul sanitar din jurul extremiștilor, cel care, timp de ani, a ținut forțele democratice separate de cele care atacă explicit statul de drept și parcursul european al țării. Cu fiecare compromis făcut, acel cordon este astăzi pe cale de dispariție. Și odată dispărut, nu mai poate fi refăcut printr-o simplă declarație de presă.

Responsabilitatea pentru această situație nu aparține însă doar lui Simion. Ani de cinism, populism și lipsă de reforme au alimentat furia și neîncrederea care au făcut posibilă ascensiunea AUR.
Iar acum, o nominalizare făcută fără respectarea regulilor democratice a adus țara exact în poziția în care extremiștii decid soarta unui guvern.

REPER cere public Președintelui Nicușor Dan să nu cedeze presiunii lui George Simion și să nu accepte ca soarta Guvernului Veștea să depindă de votul AUR.

Cordonul sanitar nu poate să dispară!

Ne ridicăm mereu pentru democrație.Atunci când apar suspiciuni de corupție, instituțiile trebuie să își facă treaba. Atu...
19/06/2026

Ne ridicăm mereu pentru democrație.

Atunci când apar suspiciuni de corupție, instituțiile trebuie să își facă treaba. Atunci când există acuzații, prezumția de nevinovăție trebuie respectată.

Nu alegem între justiție și drepturi. Le apărăm pe amândouă.

REPER București rămâne de partea statului de drept, a instituțiilor independente și a valorilor democratice.

Când justiția începe să întocmească liste cu cetățeni care au protestat, nu mai vorbim despre apărarea statului de drept...
11/06/2026

Când justiția începe să întocmească liste cu cetățeni care au protestat, nu mai vorbim despre apărarea statului de drept. Vorbim despre un semnal de alarmă pentru democrație.

Ziarul News: REPER: Hotărârea nr. 1348 a CSM reprezintă un derapaj instituțional grav și cere demisia celor responsabili Partidul REPER atrage atenția asupra gravității Hotărârii nr. 1348 din 9 iunie 2026 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, un document of...

Este timpul ca în fruntea diplomației culturale românești să stea o femeie care știe exact ce apără și de ce.Partidul RE...
02/06/2026

Este timpul ca în fruntea diplomației culturale românești să stea o femeie care știe exact ce apără și de ce.

Partidul REPER susține candidatura Roxanei Dumitrache pentru funcția de Președintă a Institutului Cultural Român.

De ce este potrivită pentru această funcție?

Roxana Dumitrache activează de peste 10 ani în cadrul ICR și cunoaște din interior procedurile, echipele și misiunea instituției. A dovedit că poate construi parteneriate internaționale strategice, mai ales în perioada septembrie 2021 - iulie 2022, când a coordonat Institutul Cultural Român de la Londra din poziția de directoare interimară.

Are o voce puternică în societatea civilă și rafinamentul și fermitatea necesare pe scena diplomației culturale. Este o profesionistă care știe să reprezinte cultura română cu inteligență și fermitate.

Nu a ars etape. Formarea sa academică, atât în România, cât și în străinătate, experiența profesională și parcursul public demonstrează seriozitate, competență și respect față de mandatul public. Este absolventă a London School of Economics, doctor în Științe politice la SNSPA, publicistă și câștigătoare a Premiului Polirom pentru debut în 2019.

REPER susține competența, nu apartenența. Instituțiile publice au nevoie mai mult ca oricând de profesionalism, integritate și viziune. Iar când există o astfel de candidatură, este important să fie susținută fără ezitare.
Cultura română are nevoie de lideri care îi înțeleg valoarea strategică, nu de administratori.

Îi dorim Roxanei mult succes și sperăm că procesul de selecție va pune pe primul loc interesul culturii române și rolul strategic al ICR în lume.

🎈 Astăzi este despre copii. Despre râsetele lor în parcuri, despre curiozitatea lor fără limite și despre visele care me...
31/05/2026

🎈 Astăzi este despre copii. Despre râsetele lor în parcuri, despre curiozitatea lor fără limite și despre visele care merită să crească într-un oraș mai bun.

Un București prietenos cu copiii înseamnă spații verzi, școli sigure, locuri de joacă de calitate, aer curat și comunități în care fiecare copil are șansa să se dezvolte și să își urmeze pasiunile.

De Ziua Copilului, ne amintim că fiecare decizie pe care o luăm astăzi modelează orașul în care vor trăi generațiile de mâine.

🌈 La mulți ani tuturor copiilor! Să aveți parte de o copilărie plină de bucurie, libertate și oportunități!

Address

Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when REPER București posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share