Partidul REPER

Partidul REPER REPER - Partidul Reînnoim Proiectul European al României. Împreună cu voi. Pentru oameni. Pentru o Românie care pune OAMENII, înainte de toate.

Manifestul REPER
Tu ești cea mai importantă resursă pe care o are România, de prea multe ori ignorată de guvernele, partidele și politicienii care „știu ei mai bine”.

Îți înțelegem neîncrederea în partidele politice. Îți împărtășim dezamăgirea. Noi, cei care am activat deja în politică într-un fel sau altul, ne asumăm partea noastră de responsabilitate. Știm că ne-ai oferit încrederea prin vot.

Știm că ți-ai pus speranțe în noi. Suntem gata să o luăm de la capăt, folosind experiența şi învățămintele din ceea ce am făcut până acum. Suntem gata să lucrăm împreună cu tine, să facem lucrurile altfel. Dacă nu te simți reprezentat sau reprezentată de nici o organizație politică din România de astăzi, provocarea este să construim acest proiect politic împreună. Vrem politicieni care să asculte, să înțeleagă, să facă ceea ce predică, să aducă repere și resurse pentru o Românie în care oamenii nu mai găsesc răspunsuri la temerile lor, în care dezbinarea și grija pentru ziua de mâine umbresc oportunitățile pe care ar trebui să le vedem astăzi.

Într-o democrație, principala cale de a transforma o țară este prin intermediul acțiunii şi al angajamentului politic, prin intermediul partidelor politice. Iar partidele au sens atâta vreme cât rămân conectate la realitatea de pe teren, la nevoile reale ale oamenilor, atâta timp cât construim împreună şi rămânem uniţi. Transformarea României este posibilă numai dacă știm cm să facem echipă, să găsim forme noi de conlucrare cu societatea - cu mediul de afaceri, cu societatea civilă, cu mediul academic, cu cele şi cu cei care vor să fie activi, să participe la viața comunității lor și a țării, fie că trăiesc în România, fie peste hotare. Niciun partid politic din România nu a reușit acest lucru până acum. Am văzut găști, grupuri de interese, prietenii, oportunism, dar nu echipe. Noi propunem această mare echipă pentru România, astăzi. Aderă la manifestul REPER și vom face împreună un partid al cetățenilor onești și implicați. Aderă la manifestul REPER, pentru că avem nevoie de tine în echipă.

REPER susține candidatura Roxanei Dumitrache pentru funcția de președintă a Institutului Cultural Român și îi urează suc...
01/06/2026

REPER susține candidatura Roxanei Dumitrache pentru funcția de președintă a Institutului Cultural Român și îi urează succes în această etapă importantă.

Cu o experiență de peste un deceniu în cadrul ICR, o formare academică internațională (absolventă a London School of Economics și având un doctorat în Științe politice la SNSPA) și o cunoaștere profundă a misiunii instituției, Roxana Dumitrache este una dintre cele mai bine pregătite persoane pentru această funcție.

Instituțiile publice au nevoie mai mult ca oricând de profesionalism, integritate și viziune, și credem că este important ca funcțiile-cheie de decizie să fie ocupate de oameni competenți, cu experiență relevantă și rezultate demonstrate. Cultura română merită lideri care îi înțeleg valoarea strategică și care pot transforma instituțiile culturale în adevărate instrumente de diplomație și reprezentare internațională.

Partidul REPER susține competența, nu apartenența. România are nevoie de mai multe decizii bazate pe merit, expertiză și credibilitate. Iar atunci când există candidați cu experiență, competență și viziune, aceștia trebuie susținuți.

Îi dorim Roxanei mult succes și sperăm ca procesul de selecție să pună pe primul loc interesul culturii române și consolidarea rolului strategic al ICR în promovarea acesteia în lume.

Când un om politic îți spune că nu ia o decizie importantă fără să se consulte cu cel care a avut încredere în el, nu e ...
28/05/2026

Când un om politic îți spune că nu ia o decizie importantă fără să se consulte cu cel care a avut încredere în el, nu e slăbiciune. E caracter.

Dragoș Pîslaru a răspuns în cadrul unui podcast că intră într-un nou guvern doar dacă are acordul lui Ilie Bolojan. „O chestie de bun simț și minimă loialitate.”
Avem nevoie de mai mulți oameni care să gândească așa în politica românească.

De ce continuitatea ministrului Dragos Pîslaru la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este importantă?
Pentru că nu este un proiect de imagine.
➡️ Este cel mai important mecanism de investiții și modernizare pe care îl are România în acest moment. Are termene stricte, jaloane tehnice, iar o schimbare de echipă acum ar putea costa România scump, mai ales că este nevoie de o comunicare constantă cu Comisia Europeană.

Dragoș Pîslaru cunoaște acest dosar în profunzime. Are experiență europeană, credibilitate la Bruxelles și relații instituționale construite în timp. Într-un moment în care România riscă să piardă fonduri importante, acesta nu este un amănunt.

De aceea răspunsul lui din podcast nu a fost o surpriză pentru noi, iar noi îl susținem indiferent de decizie.

Felicitări regizorului Cristian MUNGIU pentru această performanță extraordinară la Festival de Cannes!Obținerea celui de...
24/05/2026

Felicitări regizorului Cristian MUNGIU pentru această performanță extraordinară la Festival de Cannes!

Obținerea celui de-al doilea premiu Palme d’Or din carieră confirmă excelența artistică, talentul și consecvența care duc numele României pe cele mai importante scene ale cinematografiei mondiale.

„FJORD” urmărește drama unei familii româno-norvegiene aflate între valori tradiționale, religie și normele societății moderne, într-o poveste despre dialog, toleranță și înțelegerea celuilalt.

La conferința de presă de după premiere, Cristian Mungiu a transmis un mesaj puternic:
„Trebuie să încurajăm această atitudine prin care nu ne grăbim să îl judecăm pe celălalt.”

Un moment istoric pentru cinematografia românească.
Mult succes mai departe, spre Oscaruri!👏🏻🇷🇴

Există momente în care o societate își arată adevăratele valori prin felul în care își tratează   care aleg să se implic...
19/05/2026

Există momente în care o societate își arată adevăratele valori prin felul în care își tratează care aleg să se implice.

Astăzi, în timp ce ONG-urile sunt demonizate direct de la tribuna Parlamentului, vedem cm senatorii PSD votează alături de senatorii AUR o inițiativă care obligă organizațiile civice să publice numele celor care donează peste 5.000 de lei.

Și trebuie să ne întrebăm sincer: pe cine afectează, de fapt, această măsură❓

Nu marile structuri de putere. Nu rețelele care prosperă în lipsa transparenței. Ci oamenii obișnuiți, oamenii care aleg să ajute:
📌 oferind sprijin adăposturilor pentru victime ale violenței domestice
📌oferind o șansă la viață și la educație copiilor vulnerabili
📌protejând mediul
📌apărând drepturile și demnitatea celorlalți
📌ținând comunități întregi unite atunci când instituțiile statului lipsesc.

În momentul în care participarea civică începe să fie tratată ca un risc, nu mai este vorba despre transparență, ci despre frică și intimidare, despre încercarea de a-i face pe oameni să se retragă, să tacă, să nu se mai implice.

O democrație sănătoasă nu se construiește prin suspiciune față de cetățeni, ci cu , curaj, cu oameni care aleg să le pese unii de ceilalți.

Avem nevoie de ONG-uri puternice, de cetățeni implicați și de lideri care să înțeleagă că societatea civilă nu este dușmanul democrației, ci una dintre cele mai importante expresii ale participării democratice.

Una dintre cele mai importante agenții de evaluare financiară din lume, Standard & Poor's Global a publicat recent un ra...
18/05/2026

Una dintre cele mai importante agenții de evaluare financiară din lume, Standard & Poor's Global a publicat recent un raport neprogramat, ca reacție la căderea Guvernului Bolojan. Raportul periodic era așteptat abia în octombrie.

Concluzia:
România scapă deocamdată de retrogradare, dar S&P avertizează explicit că ratingul poate fi redus dacă impasul guvernamental se prelungește și dacă viitorul guvern nu va continua măsurile de reducere a deficitului.

Ce înseamnă asta❓
România se află acum pe ultima treaptă a categoriei de țări considerate serioase pentru investiții.
Un singur pas în jos și intrăm în zona „junk", rezervată țărilor cu risc ridicat. Dacă România ajunge acolo, statul s-ar împrumuta mult mai scump, companiile românești la fel, iar costul va fi plătit de fiecare dintre noi: prețuri mai mari, investiții mai puține, locuri de muncă mai nesigure și mai slab plătite.

Guvernul Bolojan a luat decizii grele și dureroase, dar a scăzut deficitul din primul trimestru al lui 2026 de la 2,28% la 1,03% din PIB față de aceeași perioadă din 2025. Tocmai aceste evoluții au ținut România departe de retrogradare.

⚠️ S&P avertizează acum asupra situației îngrijorătoare: destrămarea coaliției complică reducerea deficitului bugetar și a deficitului extern tocmai pe măsură ce se apropie alegerile din 2028.

Agenția atrage atenția și asupra unui alt risc: România ar putea rata atragerea fondurilor europene estimate pentru 2026–2027.
În aceste condiții, perspectivele de creștere se reduc, consolidarea fiscală devine mai anevoioasă și riscurile externe se amplifică.

PSD, în combinație cu AUR, a dat jos guvernul care livra, exact în momentul în care reformele necesare începeau să deranjeze „clientela". Acum ar trebui să poarte răspunderea pentru ce urmează.

Vouă vi se pare că o vor face?
Nouă nu.

România nu-și permite să piardă ceea ce a câștigat cu atât de mult efort și cost social. Reformele trebuie să continue.

Camera Deputaților a adoptat legea privind modificarea sancțiunilor pentru tulburarea liniștii publice, inițiată în 2024...
14/05/2026

Camera Deputaților a adoptat legea privind modificarea sancțiunilor pentru tulburarea liniștii publice, inițiată în 2024 de colegul nostru Cosmin Poteraș, fost senator.

Principalele modificări:
📌 amenzile pentru zgomot se dublează față de cele actuale
📌 aplicarea legii se extinde și în mediul rural
📌 în caz de recidivă în 72 de ore, amenda se dublează din nou.

Conform legislației actuale, amenzile porneau de la 200 de lei, iar contravenienții puteau plăti jumătate din amenda minimă în 15 zile. Efectul de descurajare era aproape inexistent.

Cosmin Poteraș, vicepreședinte REPER: „Libertatea fiecăruia de a face zgomot ar trebui să se termine acolo unde începe dreptul celorlalți de a trăi într-un mediu liniștit, civilizat.”

Legea merge la promulgare. 👏🏻

PSD și partidele extremiste își dau mâna într-un demers periculos: abrogarea legilor care interzic promovarea simboluril...
13/05/2026

PSD și partidele extremiste își dau mâna într-un demers periculos: abrogarea legilor care interzic promovarea simbolurilor, organizațiilor și propagandei fasciste și legionare.

În Comisia pentru Drepturile Omului din Senatul României, parlamentari PSD au votat alături de AUR, SOS și PACE pentru avizarea favorabilă a unui proiect care vizează eliminarea unor mecanisme democratice construite tocmai pentru a preveni reabilitarea curentelor extremiste în România.

Avem nevoie de aceste legi pentru ca fascismul, antisemitismul, cultul criminalilor de război și propaganda urii să nu mai fie niciodată normalizate în spațiul public.

Este grav când partidele radicale promovează o astfel de inițiativă. Dar devine alarmant când un partid declarat „pro-european” alege să o legitimeze prin vot.

Istoria ne-a arătat deja unde începe tolerarea discursului extremist, cu mici compromisuri, complicitate, o tăcere calculată și cu alianțe „de conjunctură”, până se ajunge la genocid.

Nicio democrație nu se prăbușește peste noapte. Se erodează însă atunci când cei care ar trebui să o apere aleg să negocieze exact valorile care o țin în picioare.

Partidul REPER - Reînnoim Proiectul European al României urează la mulți ani Europei și tuturor celor care cred într-o R...
09/05/2026

Partidul REPER - Reînnoim Proiectul European al României urează la mulți ani Europei și tuturor celor care cred într-o Românie europeană, democratică și curajoasă!

De , vorbim tot mai des despre viitorul Uniunii Europene și despre nevoia unei Europe mai unite, mai puternice și mai capabile să acționeze într-o lume aflată într-o transformare profundă.

La REPER credem într-o Europă:
🇪🇺 care protejează
🇪🇺 care investește
🇪🇺 care poate lua decizii mai rapid și mai democratic
🇪🇺 care apără pacea, libertatea și statul de drept.
Europa nu este o amenințare pentru identitatea noastră, este spațiul în care România poate fi mai puternică, mai respectată și mai influentă.

Cu ocazia Zilei Europei, Simina Tulbure, vicepreședintă a partidului REPER, a acordat un interviu publicației Libertatea despre viitorul Uniunii Europene și nevoia unei Europe mai unite și mai capabile să acționeze într-o lume aflată într-o transformare profundă.

„O Europă federală nu înseamnă dispariția statelor naționale sau pierderea identității naționale. Înseamnă o Europă care poate acționa eficient acolo unde statele singure devin prea mici într-o lume dominată de SUA, China sau Rusia.”

Astăzi, de Ziua Europei, spunem clar: viitorul României este în inima proiectului european. Iar viitorul Europei trebuie construit cu mai mult curaj, mai multă solidaritate și mai multă unitate.

La mulți ani, Europa! 💙🇪🇺🇷🇴

📅 7 mai 1986 – 7 mai 202640 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc.🏆 Steaua București câș...
07/05/2026

📅 7 mai 1986 – 7 mai 2026
40 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc.

🏆 Steaua București câștiga Cupa Campionilor Europeni și devenea prima echipă din Europa de Est cu această performanță. Echivalentul actualei UEFA Champions League, dar un fotbal complet diferit față de cel de astăzi.
Un fotbal în care ajungeau doar campioanele fiecărei țări. Un fotbal în care drumul spre trofeu însemna doar eliminări directe.

Pentru România acelor ani, a fost un rezultat incredibil. Totuși, „viteziștii” au făcut-o.
Au trecut de Vejle, Honvéd, Kuusysi, Anderlecht și Barcelona.

Într-o Românie în care oamenii nu ieșeau noaptea pe străzi, victoria din finala de la Sevilla a scos lumea afară din case.

În acei ani grei, într-o Românie închisă, controlată și apăsătoare, performanța Stelei a oferit ceva rar: un sentiment autentic de libertate și bucurie colectivă.

Pentru generația decrețeilor, a copiilor cu cheia la gât care jucau fotbal între blocuri până seara târziu, Steaua ’86 a devenit mai mult decât o echipă.
A devenit un simbol. Iar pentru mulți, acela a fost momentul în care au devenit steliști pentru viață.

Duckadam.
Stângaciu.
Bölöni.
Bumbescu.
Belodedici.
Iovan.
Weissenbacher.
Majearu.
Pistol.
Lăcătuș.
Pițurcă.
Balint.
Bălan.
Stoica.
Bărbulescu.
Radu.
Emerich Jenei și Anghel Iordănescu.

La 40 de ani distanță, performanța Stelei din 1986 rămâne greu de imaginat că va putea fi repetată de o echipă românească.

La 40 de ani distanță, performanța Stelei din 1986 reprezintă o parte din memoria colectivă a României. Tocmai de aceea trebuie să ne amintim de ea.

Notre respect, Steaua ’86. ⭐

07/05/2026

Mergem astăzi în vestul țării, la Chișineu-Criș, un oraș care continuă să se dezvolte prin investiții concrete pentru oameni.
Colegul nostru, primarul Ovidiu Gules, a prezentat prioritățile bugetare pentru 2026.

📚 28 de milioane de lei merg către învățământ.

Urmează:
🏫construirea unui liceu nou
🏟️o sală de sport modernă
👷👷‍♀️anveloparea blocurilor
👩‍🌾👨‍🌾amenajarea unei piețe noi
🌳investiții pentru un oraș mai curat și mai verde.

Dezvoltarea unui oraș se vede în investițiile care schimbă viața comunității, iar la Chișineu-Criș inițiativele bune merg înainte.

Mult succes, Ovidiu Guleș, în implementarea acestor proiecte și felicitări pentru toată munca!
Ne bucurăm să vedem administrații locale care livrează rezultate concrete pentru oameni.

Address

Drumul Lapus 71B
Bucharest

Website

https://comunitate.partidulreper.ro/pay/donatie, https://comunitate.partidulreper.ro/register

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Partidul REPER posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Partidul REPER:

Share