Pavel Popescu

Pavel Popescu Secretar de Stat, Vicepreședinte al Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

În anii în care am trăit în Norvegia 🇳🇴, cât și în anii în care am avut onoarea să prezidez grupul de prietenie România ...
28/08/2026

În anii în care am trăit în Norvegia 🇳🇴, cât și în anii în care am avut onoarea să prezidez grupul de prietenie România - Norvegia din Parlamentul României, am înțeles cât de profund este legat poporul norvegian de Regele său. La Oslo am simțit respectul, simplitatea și demnitatea cu care Majestatea Sa, Regele Harald al V-lea al Norvegiei, a slujit țara, sub motto-ul „Alt for Norge” - Totul pentru Norvegia.

Regele Harald a fost un monarh excepțional: aproape de oameni, modest, statornic. A reprezentat continuitatea, unitatea și valorile unei națiuni care a știut mereu să îmbine tradiția cu modernitatea. Pentru mulți dintre noi, cei care ne-am îndrăgostit de Norvegia, figura sa rămâne legată de peisajul, de liniștea și de caracterul acestei țări.

Nu voi uita niciodată diminețile în care, în drum spre serviciu, am reușit să-l văd pe Rege pe străzile Oslo-ului sau în balconul Palatului Regal. Modestia și simplitatea sa, mi-au adus mereu aminte de Regele Mihai și de modul în care Regele nostru și-a iubit țara și pe noi toți.

Transmit condoleanțe sincere Majestății Sale Reginei Sonja, Majestății Sale Regelui Haakon, întregii Familii Regale și poporului norvegian. Fie ca memoria Regelui Harald al V-lea să rămână o pildă de slujire discretă și de dăruire față de țară.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.

17/08/2026

După câteva luni de amorțeală, de paralizie în fața unui asalt cm (eu cel puțin) rar am văzut în ultimii ani, statul român se trezește astăzi, printr-o decizie a Curții Constituționale în care eu am crezut ca cetățean, 100%, cu toată ființa mea.

Colegii domnului Fritz, care știu bine despre ce vorbesc, deoarece inclusiv ei discutau deschis subiectul la petrecerile ambasadelor date pe parcursul acestei veri, se bucură și ei.
Și nu mă refer la unul ca Miruță sau una ca Buzoianu, acești clovni temperamentali nebuni după like-uri, pregătiți demult să facă amândoi giumbușlucul final pentru a-i fura partidul domnului Fritz, ci la acei foști colegi parlamentari din USR, responsabili, care înțeleg în detaliu impactul acestui asalt asupra statului român.

Țineți minte: dacă CCR-ul și politicul ar avea puțin mai mult curaj în țara asta, am fi departe. N-am mai da vina pe Președinte și echipa lui, pe servicii, pe interese străine, pe presă etc.
Curaj, România! Tocmai pentru că ești încă tânără, curaj! 🇷🇴

10/08/2026

Câte ceva despre imperfecțiunile democrației sau despre cm poți să fii nătărău chiar și cu doctorat. Dacă pe deasupra mai ești și ministru în CSAT și populist cm e domnul Miruță, avem clar o problemă.

Dar nu despre asta vreau să vă scriu astăzi, ci despre traseul legislativ al uneia dintre cele mai hilare și stupide legi depuse vreodată în Parlament, cu privire la managementul conținutului platformelor sociale.
În iunie 2025, când domnul Miruță se afla în opoziție, fix cm se află și astăzi deși e ditamai ministrul în CSAT, depune o inițiativă parlamentară de o pagină și jumătate în care înșiră niște aberații care îl fac pe orice român cunoscător cât de cât al modului în care funcționează social media să se întrebe cine i-ar fi putut oferi vreodată doctorat ministrului Miruță.

Pentru început, linkul legii aici:
https://www.senat.ro/legis/PDF/2025/25L096FS.PDF?nocache=true

Încă puțin istoric: după ce a depus legea în Parlament, domnul Miruță începe un tur în forță al ambasadelor. Era șeful comisiei de IT din Camera Deputaților. Poze la greu cu ambasadorii sau cu experții aferenți subiectului, pentru a da „greutate” legii sale. Ambasadele au fost deschise, logic, pentru că orice țară serioasă este preocupată în mod real de rezolvarea acestei probleme grave din spațiul online. Și nu poți refuza o întâlnire cu un președinte al unei comisii de specialitate a Parlamentului, pe un subiect atât de important. Cu siguranță, n-au lipsit denigrările aduse de către domnul ministru colegilor parlamentari și guvernului, care se opuneau acestei legi.

Evident, pe atunci Ciolacu & Co. erau de vină pentru blocarea legii domnului Miruță. PSD, PNL, două partide incapabile să înțeleagă în detaliu inteligența intergalactică a ministrului cu doctorat, cocoțat acum fix în CSAT.
Dacă vă aduceți aminte, inclusiv în cadrul campaniei prezidențiale, șeful de partid al ministrului, dl. Fritz, cât și toți colegii fără doctorat ai domnului Miruță, invocau blocarea legii sale, care nu doar că ar fi salvat România de toate relele din social media, dar am fi avut și șansa unică de a deveni un exemplu global sau poate chiar galactic-universal, pentru alte specii extraterestre care nu dețin (încă) o astfel de soluție.

Fast-forward: între timp, printre conferințe de presă despre cm „nu putem proteja România de dronele rusești sau ucrainene”, printre întrebări lungi schimbate pe WhatsApp cu ministrul apărării ucrainean căruia i-a cerut socoteală într-un mod absolut „unic”, cm doar un ministru cu doctorat putea să o facă, printre maratoanele de emisiuni TV în care ne povestea despre „marea” corupție din MAPN și Transporturi (niște motorină furată, niște brânză de burduf dată șpagă, niște ciocolată cu lapte „turnată” în forme de inimioare - si acestea lucruri serioase dar nimic despre marea coruptie), de fiecare dată când se întâmpla ceva grav în spațiul online, dl. Miruță ne scotea legea sa de la naftalină, invocând soluția miraculoasă de a curăța internetul.
Desigur legea sa era și este aplicabilă pe orice temă serioasă, cu excepția celor ce țin în mod direct de ministerul pe care îl conduce, deoarece nu poți să-ți invoci propria ta lege atunci când ai ditamai „bombele” sub fundul tău. Că asta te-ar defini în mod direct incompetent. „Bombe” făcute chiar de tine, că săracii militari și generali chiar n-au nicio vină.

Ambasadele s-au prins repede. Diplomați și experți de top, care nu fac politică de Dâmbovița, ci se uită pe lege. Plus că au mai discutat și cu alți parlamentari, agenții sau alte instituții implicate în acest proces de monitorizare a platformelor sociale.Mai mult, unele ambasade au ridicat îngrijorări majore cu privire la problema principală a acestei legi stupide & hilare: afectarea libertății de exprimare, adică CENZURA.

Fast-fast-forward:
Evenimentul extrem de grav de ieri, aproape tragic, pe care îl condamn clar pe această cale, evident că i-a oferit ministrului cu doctorat din CSAT o nouă ocazie de a se cățăra pe o tragedie pentru câteva like-uri în plus.
În primul rând, profit de postarea aceasta ca să felicit Ministerul Afacerilor Interne, Romania pentru promptitudinea și profesionalismul de care a/au dat dovadă în acest caz. Pe lângă dezmințirea campaniei de dezinformare, eficiența cu care au acționat în cazul atacatorilor ne demonstrează din nou, în ciuda campaniilor de denigrare și dezinformare plătite împotriva acestei instituții, că România este probabil cea mai sigură țară din Europa.

Deci: dacă ai doctorat și ești și în cale afară de populist, partidul te pune ministru. În CSAT. Nu contează că ești nătărău. Și-acum, ca nu cumva să mă acuze cineva de răutăcioșisme, de cuvinte prea dure adresate unui ministru, câteva detalii „tehnice” ale LEGII CENZURII din România făurită de domnul ministru Miruță:

În primul rând: art. 148, alineatul 2 din Constituția României, coroborat cu art. 288 din Tratatul privind funcționarea UE, stabilesc clar suprematia dreptului UE în raport cu dreptul național. Cu siguranță găsim și dezavantaje clare în aceste articole, dar nu le discutăm aici. Totuși, un ministru cu experiența domnului Miruță, cu doctorat, ar fi trebuit să citească minim aceste două articole.

1. Din perspectiva dreptului european, în special a Regulamentului privind serviciile digitale (DSA – 2022/2065), a Regulamentului privind IA (AI Act – 2024/1689) și a tratatelor UE, textul încalcă flagrant principii fundamentale.

2. Ce cere proiectul (Art. 5): Obligă platformele ca, timp de 15 minute de la publicare, să țină conținutul în „carantină” pentru ca algoritmii să îl analizeze și să îl clasifice, iar dacă e ilegal, să îl elimine.
De ce încalcă dreptul UE: Articolul 8 din DSA interzice explicit statelor membre să impună platformelor o obligație generală de monitorizare sau de căutare activă a faptelor (principiu moștenit din vechea Directivă a comerțului electronic). Filtrarea preventivă automatizată a tuturor postărilor românilor timp de 15 minute este exact o monitorizare generală și o formă de cenzură prealabilă, interzisă în UE. De ce este absurd tehnic: Nicio platformă mare (Facebook, TikTok) nu poate funcționa în regim de „live” dacă fiecare comentariu, video sau postare este blocat 15 minute într-o zonă de carantină pentru a fi scanat. Ar distruge complet conceptul de rețea socială și interacțiune în timp real.

3. Problema: Proiectul vizează exclusiv „platformele online foarte mari” (VLOPs).
De ce încalcă DSA: Conform arhitecturii DSA, supravegherea, investigarea și sancționarea platformelor foarte mari (VLOPs) intră în competența exclusivă a Comisiei Europene, nu a parlamentelor naționale. Un stat membru nu poate da o lege locală prin care să amendeze direct Facebook sau TikTok pentru cm își gestionează algoritmii globali sau sistemici.

4. Problema: Introducerea noțiunii de „conținut cu potențial periculos” care „manipulează informații/induce în eroare pe teme majore de interes național”.
De ce este o idee stupidă și periculoasă: Cine definește ce este o „temă majoră de interes național” sau ce înseamnă „dezinformare”? În dreptul european, dezinformarea (informația falsă, dar care nu este ilegală prin lege - ex.: opinii politice contrare, teorii conspiraționiste) nu este asimilată conținutului ilegal.
Încercarea de a limita prin lege conținutul doar pentru că „induce în eroare” pe teme politice sau de interes național deschide ușa direct către cenzură politică. Partidul aflat la putere ar putea decreta că orice critică la adresa guvernului pe o „temă de interes național” este o „manipulare” și trebuie limitată la maximum 150 de oameni.

5. Ce cere proiectul: Algoritmii trebuie modificați ca acest conținut „periculos” să nu ajungă la mai mult de 150 de utilizatori.
De ce este o aberație: Cifra de 150 este complet arbitrară (probabil inspirată vag din „numărul lui Dunbar” privind relațiile sociale stabile). Tehnic, o postare poate deveni virală instantaneu. Cum măsoară platforma cei 150 de utilizatori în milisecundele în care un algoritm de recomandare (feed) rulează? În plus, obligă platformele să aplice mecanisme de shadowbanning sau limitare forțată pe baza unor criterii extrem de subiective („conținut periculos”).

6. Ce cere proiectul: Dacă după 30 de zile, instituțiile statului confirmă că peste 30% din sesizările primite au fost îndreptățite (adică platforma a scăpat conținut ilegal/periculos), platforma primește o amendă de 1% din cifra de afaceri.
De ce este ilogic:
Eșantionare greșită: Procentul de 30% nu reflectă realitatea de pe platformă, ci doar calitatea sesizărilor făcute de cetățeni sau instituții. Dacă cetățenii trimit doar 10 sesizări foarte clare și 4 sunt confirmate, platforma e amendată cu miliarde de euro (1% din cifra de afaceri globală), deși pe platformă sunt miliarde de alte postări corecte.
Conflict de cifre: DSA prevede amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală, dar aplicate de Comisia Europeană în urma unor investigații sistemice complexe, nu pe baza unei statistici locale de 30 de zile realizată de o autoritate din România.

O lege hilară și stupidă. De CENZURĂ. Făcută de un ministru nătărău dar în cale afară de falnic, cu doctorat, ajuns prin imperfecțiunile democrației în CSAT. În rest, noi să fim sănătoși. Că la cm arată România astăzi, confiscată de Bolojan & Co. și miniștri ca dl. Miruță (cu câteva excepții, desigur), noroc că avem Președinte cu echipă bună la Cotroceni și instituții profi.

P.S. 1: Nu am doctorat. Și nici nu mi-am propus să-mi fac. Ba mai mult, am lucrat și în construcții la un moment dat în viața mea, în diaspora. Și sunt al naibii de mândru de asta. Sper doar, că din acest motiv, să nu fiu cenzurat de algoritmii domnului Miruță.

P.S. 2: Nu l-am auzit niciodată pe ministrul cu doctorat, Ministru al Apărării Naționale, să vorbească despre posibilitatea ca UE să preia TikTok, în fix același mod în care guvernul american a făcut-o. Nu știu, o opinie, o propunere, o scrisoare către Bruxelles, o bârfă la o cafea la reuniunea miniștrilor. Anything. Poate pentru că nu toți au doctorat…Sau poate ce vine de peste ocean zilele astea, de la partenerul strategic, nu e suficient de bun pentru ministrul cu doctorat.

Franța a jucat un rol major în istoria României 🇷🇴, în dezvoltarea ei din punct de vedere instituțional, economic, cultu...
14/07/2026

Franța a jucat un rol major în istoria României 🇷🇴, în dezvoltarea ei din punct de vedere instituțional, economic, cultural și politic. Greu de egalat ce a facut Franța pentru elitele României in istorie.

În această imagine, în una din călatoriile mele la Paris, eram pur și simplu copleșit de măreția Notre-Dame-ului. La fel mă simt în fața tablourilor lui Courbet în Musèe d’Orsay sau în superbul Palais des Versailles.

Mulțumim Franța pentru o prietenie lungă și un parteneriat strategic puternic! Vive la France! 🇫🇷

09/07/2026

Am avut onoarea de a reprezenta România 🇷🇴 la United Nations Global Dialogue on Artificial Intelligence Governance, primul dialog global al ONU dedicat Inteligenței Artificiale, organizat în această săptămână la Geneva.

În plenara dedicată șefilor de stat, de guvern și miniștrilor, am luat cuvântul pentru a prezenta viziunea României pentru noua eră în care am pășit deja cu toții, era inteligenței artificiale.

Prin rolul său de coordonator național al legislației privind AI, ANCOM se afirmă tot mai puternic ca actor principal al României în cele mai importante foruri internaționale pe acest subiect. Ne ghidăm după un mindset clar: o reglementare suplă, dar sigură, centrată pe etică și pe protecția cetățenilor, dar și strâns conectată la realitatea din teren, realitate construită astăzi, zi de zi, de mediul privat și de marii jucători tehnologici.

Doar prin echilibrul între inovație, protecție și cooperare internațională vom reuși să transformăm AI-ul într-un instrument real de progres pentru umanitate.
Săptămâna aceasta, la Geneva, România și-a adus contribuția activă la modelarea viitorului digital global. Mai jos, intervenția mea în limba engleză.

“Happy 250th, America! All the best for the next millennium quarter! Greetings from Romania!”„La mulți ani 250, America!...
04/07/2026

“Happy 250th, America! All the best for the next millennium quarter! Greetings from Romania!”

„La mulți ani 250, America! Toate cele bune pentru următorul sfert de mileniu! Salutări din România!”

Acesta este mesajul pe care l-am transmis astăzi de la sute de km distanță din înaltul cerului, alături de prietenii noștri de la Romanian InSpace Engineering, prin satelitul românesc 🇷🇴 EMISAR trimis în spațiu cu o rachetă SpaceX.

Pentru cel mai bun prieten al României, America 🇺🇸, pentru întreg poporul american, la finalul acestei zile, din nou: Happy 250th! 🎉🥳🎈🎊🥂🪅🚀

https://www.ancom.ro/despre-noi/media/comunicate-de-presa/satelitul-romanesc-emisar-si-ancom-transmit-astazi-un-mesaj-de-felicitare-din-spatiu-pentru-poporul-american-cu-ocazia-zilei-independentei/

Brisket, bourbon, friendship and fireworks! Happy 250th, America! 🇷🇴🇺🇸
25/06/2026

Brisket, bourbon, friendship and fireworks! Happy 250th, America! 🇷🇴🇺🇸

24/06/2026

Exemplu de logică, consecvență, responsabilitate și principii aferente unui lider politic mesianic cu pretenții de om de stat în România anului 2026, blocată în criză:

1. Nu facem guvern cu șobolanii PSD!

2. Îi excludem de urgență pe toți colegii din Partidul Național Liberal responsabili care, cu un mandat garantat de constituție, au votat pentru instalarea unui guvern în care jumătate de miniștri erau chiar membri ai Partidului Național Liberal.

3. Votăm acum un guvern minoritar PSD (evident ciumat, penal, toxic și cu toate epitetele înșirate de frații noștri necăzuți în păcat de la USR, care ne-au preluat partidul), apoi ne lăudăm că, asemenea Brătienilor, nu ne-am încălcat niciodată principiile și că tot acest circ penibil nu este despre o singură persoană, ci, așa cm spuneam, despre logică, consecvență și valori.

21/06/2026

Chestiunea clarificării «ideologice» și a noii direcții a Partidului Național Liberal este mult mai profundă decât procesul grav de USRizare al partidului:

1. Pentru prima dată în istoria ultimilor 10 ani, Partidul Național Liberal se retrage oficial din rolul de singurul partid de DREAPTA conservator (familie, credință) ce promova în România (încă) viziunea creștin-democrată și conservatorismul liberal pentru mediul de afaceri, fundamentul pe care a fost construit proiectul european.
2. Pentru prima dată în istoria ultimilor ani, Partidul Național Liberal se retrage oficial, prin validarea noii conduceri, din rolul de partener politic principal al promovării parteneriatului strategic cu SUA, singurul garant al securității României, regiunii și al Europei. Subliniez, cu SUA, pentru că administrația Trump (guvernul SUA), înjurată începând de astăzi oficial din cel mai înalt for de conducere al PNL (vezi declarațiile doamnei Gheorghiu), va reprezenta, în continuare, cel puțin pentru următorii doi ani și jumătate, partenerul României de discuții.
3. Observ, de pe margine, pentru prima dată în ultimii 10 ani, o regrupare masivă în cadrul partidului a tuturor foștilor colegi nostalgici (și nu numai) după relația României cu Partidul Comunist Chinez. Fără a intra în detalii, pentru că aș putea scrie o carte de câteva sute de pagini pe acest subiect, o grupare politică cu interese majore de lobby pentru Partidul Comunist Chinez, interese ce contravin intereselor statului român pentru că țintesc zone critice ale economiei sale, preia discret puterea în PNL.
4. Ca să fac o analogie cu punctul 3, este pentru prima dată în istoria Partidului Național Liberal (cel puțin așa știu eu) când membrilor PNL delegați pentru congres nu li se dă posibilitatea de a vota pentru fiecare propunere în parte din viitoarea echipă de conducere, ci în bloc, fix ca în comunism. Practic, dacă domnul Bolojan îi trecea pe listă ca prim-vicepreședinți (ipotetic, desigur) pe domnul Peter Magyar sau pe doamna Maia Sandu, delegații nu aveau cm să nu îi voteze.
5. Distrugerea ultimei fărâme de ideologie de centru-dreapta prezentă în Partidul Național Liberal, simultan cu această radicalizare totală împotriva instituției Prezidențiale, a sistemului de justiție (care desigur, atâta timp cât nu vizează USR, e fără cusur), a serviciilor de informații, care, deși într-un cadru instituțional imperfect, vechi de 35 de ani, îi informează și îi protejează pe liderii PNL de astăzi este cel puțin bizară. Opinia mes este că acest proces de distrugere se desfășoară cu un plan extrem de bine pus la punct, plan ce depășește granițele României.
6. Ca fost vicepreședinte, discut cu majoritatea colegilor din PNL, oameni onorabili, care, în adâncul sufletului lor, sunt bine intenționați. În discuții private, absolut toți cei care își exercită votul astăzi, fără excepție, recunosc că ce se întâmplă pe scena congresului PNL este o greșeală majoră.
7. Este o chestiune de timp (câteva luni, maxim un an de zile) până când majoritatea foștilor mei colegi vor realiza, din păcate prea târziu, că USRizarea și radicalizarea PNL nu va avea doar consecințe pentru partid, ci consecințe grave pentru direcția României. Până atunci, pentru toți cei care vă imaginați vreo secundă că astăzi cei din noua echipă de conducere a PNL, care s-au încolonat rapid în spatele procentelor efemere ale domnului Bolojan, obținute prin clickbait și like-uri întreținute cu ură și radicalism, au un alt interes decât cel de a mai factura o tură din banii partidului, chiar și din opoziție, pentru a reveni la un moment dat la putere, pentru a mai factura încă o dată din banii românilor alături de USR (chiar și din credite de miliarde - vezi SAFE), vă înșelați.
8. Nu credeam vreodată că PNL se va transforma, dintr-un partid matur, care a guvernat, negociat și promovat marile proiecte ale României, capabil să reformeze prin negociere directă cu toți actorii politici statul român, într-un partid radical, de stânga, «anti-sistem», ce va lăsa în urmă un singur lucru: o istorie împovărată de creșteri de taxe, inechități sociale grave - în special pentru cei aflați în suferință, distrugerea mediului de afaceri românesc, o pseudo-reformă cu costuri imense și o distanțare majoră de partenerul strategic al României, SUA. Toate, în schimbul promisiunilor făcute de un lider politic încăpățânat din cale-afară, mânat de ego și răzbunare, incapabil să-și realizeze astăzi propriul eșec și consecințele radicalizării sale, cu care și-a infestat și partidul.

P.S. Epoca în care like-urile și boții ce divizează comunități, societăți și națiuni pe social media e în apogeul ei. Refuz să fac parte dintre cei care își scriu opinia pentru like-uri. O scriu pentru că am dreptul la ea, și peste timp, unii, indiferent cât de puțini vor fi ei, vor merita să spună: puteam să facem și altfel. Poate totuși, nu va fi prea târziu.

P.S. 2: România are nevoie URGENTĂ de un guvern. Înjurați gratuit un prim ministru desemnat, care deși a performat în administrația publică pe modelul Bolojan, nu a avut deocamdată șansa să demonstreze ce poate să facă de la Palatul Victoria. Ura și boții din social media pot pulveriza orice persoană de pe această planetă în câteva ore. Nu cred că este corect să mai tolerăm sau să promovăm aceste practici doar atunci când ne place sau nu ne place fața cuiva.

16/06/2026

Vă descriu, cu maximă seriozitate și îngrijorare, ca fost vicepreședinte liberal-conservator cu acte al PNL, alegerea extrem de importantă în fața căreia se află fiecare dintre foștii mei colegi astăzi:

1. Să se întoarcă de urgență, în mod responsabil, la guvernare, într-un guvern în care, în sfârșit, pe portofoliile de miniștri, vicepremieri și alți demnitari destinate PNL, vor avea nominalizări din rândul membrilor PNL. Simultan cu acest lucru, să înceteze a se alinia în spatele celor care poartă acest război imbecil împotriva Președintelui României, război coordonat din afara granițelor ei, cu bătaie lungă, de niște „entități” cu interese majore în această regiune, care contravin intereselor României.

2. Să continue acest război imbecil împotriva Președintelui Nicușor Dan și a tuturor românilor care privesc cu îngrijorare majoră la aceste timpuri extrem de complicate și, printr-un vot, vrăjiți de promisiunea falsă a unei majorități viitoare de „dreapta”, alături de un partid (USR) care, prin perfidism, ipocrizie, șantaj și toxicitate (care nu vor funcționa la nesfârșit), să intre în opoziție, ca în 2028, pe listele de parlamentari, europarlamentari, primari, miniștri, șefi de instituție, domnul Bolojan, cel care este convins că în el și doar în el stă salvarea României, să îi aducă pe listele politice destinate colegilor mei pe Gheorghii, Pîslarii, Dogioi și toți cei care, în cor, în acest an, au înjurat partenerul strategic (SUA) și instituțiile statului, ce încercau să țină România (încă) pe direcția corectă. Și să se alinieze, în spatele unui proiect utopic de prezidențiale din 2030, pierdut în arhitecturile mentale proprii ale unui premier demis, autointitulat lider “providențial”.

Definiția unui lider politic de succes, constă în capacitatea sa de a strange o majoritate, pentru a livra niște obiective de țară stabilite în interiorul acelei majorități. Ilie Bolojan, acompaniat de această grupare radicală aleasă cu mare grijă (Miruți, Buzoieni, Fritzi, Țoi), a eșuat lamentabil în această misiune. România n-a stat niciodată într-un singur om.

Sper din suflet ca mulți dintre colegii mei, de o calitate umană și intelectuală extraordinară, care nu știu din ce motiv se află (temporar, sper eu) într-un soi de sindrom Stockholm bolojanist, să voteze acest guvern cu gândul la românii care i-au ales să guverneze țara.

Partidul Național Liberal este nu doar penetrat. Este capturat, cu complicitatea unora, care nu îmi pot explica cm au ajuns să ia decizii cruciale (greșite) în niște funcții, în vârful statului. E o luptă imensă. Dar am toată convingerea că România, așa cm e ea, condusă de oameni politici și partide imperfecte, va câștiga această luptă. Guvernul Veștea va fi instalat și va avea ca prioritate repornirea economiei și reforma reală a administrației publice.

Address

Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Pavel Popescu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Pavel Popescu:

Shortcuts

Share