26/08/2014
ŞINCA VECHE
Primele atestări arheologice despre localitatea Şinca Veche datează din neolitic, când se presupune că aici ar fi fost o aşezare dacică, continuându-se cu ştiri din perioada stăpânirii romane (drumul roman care lega antica Cumidava de Dacia Superioară trecea prin Şinca Veche).
Şinca Veche este cunoscută pentru mănăstirea rupestră, despre care se crede că pe vremea dacilor a fost folosită ca templu, unde strămoşii noştri se închinau zeului Zamolxe. Mai târziu, în jurul anilor 1750, în vremea prigoanei datorată unirii cu Roma, când ortodocşii erau forţaţi să treacă la catolicism, bisericile ortodoxe fiind interzise, călugării au ales peştera de la Şinca Veche ca loc de refugiu şi rugăciune. Peştera mănăstire de la Şinca Veche este cunoscută şi sub numele de “templul împlinirii rugăciunii” sau “templul ursitelor”.
O potecă care urcă pe lângă peşteră duce la “Vatra Monoliţilor”, un loc în care se află mulţi trovanţi (forme de relief care cresc de la sine, din centru către periferie, prin acumulări de nisip şi prin stratificări de gresii). Pietrele de la Şinca sunt aşezate astfel încât formează trei culoare paralele. Deoarece se pretau la acoperişuri vegetale, se presupune că aici ar fi fost chiliile exterioare ale călugărilor.
De la “templul ursitelor”, urcând prin pădure, pe trepte amenajate, se ajunge la mănăstirea nouă, schitul “Sfântul Nectarie”, cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”.
În apropiere se află şi izvorul “Buna Vestire”, despre care se spune că este tămăduitor.
