06/07/2026
Un nou capitol pentru Teatrelli.
Teatrelli își continuă parcursul ca proiect dedicat cercetării artistice și proiectelor aflate la intersecția dintre artele performative și artele vizuale.
Coordonarea artistică va fi asigurată de Roxana Lăpădat, inițiatoarea formatului de teatru-laborator și spațiu de cercetare din cadrul Teatrelli, care revine în această poziție după o perioadă de specializare în cadrul unui doctorat desfășurat la Universitatea Aix-Marseille și Universitatea din Tübingen, axat pe impactul diplomației culturale analizat prin intermediul conceptelor teatrului-laborator. Experiența acumulată în această perioadă, care include activitatea de cercetare, contribuții publicate în reviste de specialitate, activitatea didactică universitară și dezvoltarea unor proiecte performative, deschide o nouă etapă de dezvoltare a proiectului, construită pe direcțiile care au definit Teatrelli în ultimii opt ani.
Programul va continua să susțină producția artistică originală, colaborările interdisciplinare și coproducțiile, dezvoltând proiecte de cercetare și creație în dialog cu artiști, organizații și instituții din România și din străinătate. Totodată, producțiile realizate în anii anteriori vor fi valorificate și reinterpretate prin noi formate, într-o abordare care pune în centru procesul de creație, experimentul și interacțiunea cu publicul.
Direcția artistică urmărește consolidarea colaborărilor naționale și internaționale și dezvoltarea unor inițiative cu potențial de integrare în rețele și programe culturale europene.
Privim această nouă etapă ca pe o continuare firească a identității Teatrelli și ca pe o oportunitate de a extinde dialogul dintre scena artistică locală și practicile culturale europene.
Foto credit: Bogdan Botofei (coproductia "The Walks" by Rimini Protokoll).